Hire Me Direct

luni, 20 iunie 2022

Cartea săptămânii #39: „Academia vampirilor: Atingerea umbrei” de Richelle Mead


Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să continui seria recenziilor pentru seria „Academia Vampirilor”, nu de alta, dar era deja timpul pentru asta.

Au trecut câteva săptămâni de la vacanța de Crăciun iar moartea lui Mason în urma expediției negândite (=prostești, imature, ilogice) de strigoi din Spokane se lasă asupra Academiei. Dar cel mai mult asupra lui Rose, care are impresia că i-a văzut fantoma. Evenimentul e pus pe seama șocului posttraumatic și a stresului cauzat de perioada de practică. Însă drumul făcut până la Curtea Moroilor schimbă perspectiva situației, căci vederea fantomelor e efectul atingerii umbrei ca urmare a faptului că Rose fusese adusă din morți cu aproape trei ani în urmă de cea mai bună prietenă a ei, Lissa, posesoare a magiei spiritului. Iar trecerea fantomelor în interiorul Academiei nu e întâmplătoare, căci în preajma gardurilor un grup de elevi se folosesc de magia elementelor în activități ilegale alterând protecția perimetrului, breșă de care se vor folosi și strigoii să atace școala.

O vinovăție apăsătoare și o pierdere dramatică o însoțesc pe Rose Hathaway de-a lungul celei de-a treia cărți din serie.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest volum îi hotararea lui Rose de a face dreptate pentru Lissa în cazul Victor Dashkov și faptul că are o minte deschisă cu privire la moroii care vor să lupte alături de dhampiri împotriva strigoilor (Tasha Ozera, dar mai evident Christian Ozera în acest volum).

Ce nu mi-a plăcut la acest volum e felul în care se poartă regina Tatiana cu Rose din cauza afecțiunii lui Adrian Ivashkov față de dhampir (bine, am înțeles, e matușa sau așa ceva a lui Adrian, dar totuși...). Cel mai mult m-a deranjat destinul lui Dimitri pe fondul evoluției relației cu Rose.

vineri, 17 iunie 2022

New stuff in

 Hello! Cum mai sunteți? Știu, a trecut destul de puțin de când am mai scris un articol de genul, sau cel puțin nu am mai scris prea mult pe blog de la ultimul articol de genul, dar au intrat niște mici sau mari noutăți prin casa mea. Și, din nefericire, nu am apucat să pozez toate pachetele de absorbante pe care le-am cumpărat în mai, înainte de a le desface și pune la locul lor, ceea ce e păcat, încă există stigmatul acesta referitor la normalitatea de a fi femeie numită menstruație.


În spiritul a ceea ce am scris mai sus, mai pot să vă arat o cutie de tampoane (da, tampoane, deoarece se folosesc intern, absorbantele se lipesc de lenjeria intimă). Un unt de corp Cien cu parfum de mango, despre care nu știu ce să spun încă. 2 geluri de duș antibacteriale tot de la Cien, unul cu aloe vera și celălalt cu lămâi, nu pot spune că sunt multe de capul lor, cred totuși că ar trebui să vă pun în vedere că au un iz de miros de spital. Masca de păr Kallos e ok, dar nu ceva deosebit pe lângă cantitate vs preț mic. Ultimele 2 geluri de duș Cien sunt mai cremoase, destul de ok având în vedere prețul.


Proteslipurile nu-mi lipsesc mai niciodată din casă. Crema de protecție solară pentru față nu știu de ce am luat-o, probabil dintr-un pușeu de responsabilitate față de mine. Săpunul lichid cu lămâie e să fie acolo, iar despre cel albastru știți deja că îmi place.


Despre gelurile de duș Today cu lavandă și lămâie știți deja că-mi plac, le-am recumpărat imediat. Antiperspirantul a fost la o super ofertă, aveau prețul redus la 50%. 


Despre spuma de păr Bevola încă nu știu ce să zic, am luat-o pentru o schimbare, la fel ca și mini-fixativul Nivea. Antiperspirantul Bevola e luat pentru a le înlocui pe cele de la Dove (au fost cumpărate la mijloc de martie). Crema de față e luată ca înlocuiesc crema și serul de la elmiplant, nu știu dacă e ceva de capul ei, dar vom vedea. Crema de corp e luată pentru a înlocui untul acela de corp de la Cien, după care încă nu mă omor.


Sincer, cine nu are nevoie de niște șervețele umede prin casă? Eu le iau pe cele de bebei deoarece sunt ieftine și bune, nu am nevoie de ceva special pe care să dau zeci sau sute de lei pentru vreo 70 de bucăți. Cel puțin aceasta este filosofiz mea. La fel, aparatul de ras, nu pot spune că e cel mai ieftin, nicidecum, dar la 5 lei cât am dat pe el e una dintre cele mai bune afaceri pe care le poți face când vine vorba despre aparate de ras pentru femei vândute la bucată. Iar pliculețele de măști de față sunt un moft, le cumpăr o dată la nu știu cât timp și le folosesc pe post de creme de față pe majoritatea dintre ele.


Șamponul Vichy Dercos a fost oarecum o necesitate, mai am în vechiul tub pentru una sau două spălări pe cap. Deși sunt în perioada în care îl folosesc aproximativ o dată pe săptămână, nu îmi doresc să rămân fără. Cât despre parfumuri, aveam nevoie de parfumuri noi? Nu, chiar deloc. A contat? Nu! Parfumul Luxury Distant Rain a fost un moft de moment, nu știu exact ce m-a apucat, nu e nu știu ce, e cumva proaspăt și marin, dar nu rezistă pe mine. Despre Perceive și Today de la Avon vi-am mai povestit deja, sunt 2 din cele 4 parfumuri preferate de la ei (celelalte 2 sunt discontinuate de ani buni, deci ghinion).

luni, 13 iunie 2022

Antiperspirante Lotus Plant și Proxy

 Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine...



Pentru astăzi mi-am propus să las câteva cuvinte despre două dintre ultimele antiperspirante folosite. Antiperspirantul de la Lotus Plant a fost un blind buy și totodată, un eșec. Chiar nu m-a protejat de împuțirea provocată de transpirația în exces, deja după vreo 2-3 ore puțeam. Doar că inițial mirosea foarte frumos, ca acest săpun lichid Cien.


Produsul de la Proxy l-am luat tot așa, ca blind buy. A fost ceva mai bun ca cel de la Lotus Plant, dar pe timp de călduri nu mă ține. Și mirosea frumos, floral.

miercuri, 8 iunie 2022

Creme de mâini


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine!


În ultima perioadă am tot folosit creme de mâini, dar, spre rușinea mea, tot cumpăr noi și noi produse la acest capitol, și nu doar că le cumpăr și atât, le și încep așa încât mi-e foarte greu să le termin și să-mi formez o părere pertinentă despre ele.


Crema de mâini Cien Madame Glamour (cea cu alb și auriu) nu e o cremă de mâini bună sau rea, e un produs lejer care intră repede în piele. Nu aș recomanda-o pentru piele foarte uscată, nu cred c-ar îmbunătăți situația. Ceea ce mă deranjează foarte tare la ea este parfumul intens și greu pe care-l are, fără el probabil ar fi o cremă mai bună.


Despre crema de mâini Neutrogena (tubul albastru) nu pot spune prea multe, cred că cel mai inspirat aspect ar fi că se termină foarte repede, nici nu mi-am putut da seama ce e cu produsul.


Crema de mâini în tub negru cu etichetă albă e din Lidl și are nucă de cocos. Are parfum delicat și e relativ lejeră. Ceea ce recomand ar fi să se înceapă cu o pompiță de produs și ulterior o a doua pompiță, dacă pui din start 2 pompițe de cremă te chinui până să bagi crema în piele. Din nefericire, și aceasta este o cremă pe care am simțit-o mai degrabă lejeră. Plusul ei e că se consumă greu, având 250 ml. Despre preț mă feresc să scriu ceva, prețurile au explodat în ultima vreme.


Loțiunea aceea Neutrogena în ambalaj mare cu pompiță este bunicică, Nicoleta Stănciucă o laudă foarte tare. Pot spune că ajută puțin cu călcâiele crăpate dacă o folosești de2 ori pe zi; nu mă înțelegeți greșit, nu te scapă de tot de crăpături dar eu am observat o îmbunătățire. Plus că e o cremă de mâini bună, care te ține (doar are 400 ml) și aproape nu are niciun miros. 


Cam acestea au fost ultimele produse pe care le-am terminat la capitolul îngrijirea pielii.

luni, 2 mai 2022

Review: Fond de ten Cien Nature light

 


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... 

Pentru astăzi m-am gândit să vă scriu câteva cuvinte despre fondul de ten Cien Nature în varianta light. De găsit îl găsiți în magazinele Lidl, dar nu e în gama permanentă, îl aduc ocazional. Eu l-am luat pe ideea aceea foarte la modă că „e mai green”, mai bun, mai nu știu ce. Dar m-am înșelat! Ar fi trebuit să fiu mai deșteaptă, după experiența cu bb cream-ul Cien. 



Fondul de ten e bunicel ca și acoperire, eu consider c-ar fi undeva pe la o acoperire medie, medie spre mare. Se întinde ușor cu pensula și cu burețelul, eu astea folosesc la întinsul lui. De strâns, mi se strânge mai ales în pliul pleoapei, dar bănuiesc că se întâmplă din cauza faptului că nu folosesc niciun fel de bază specială pentru machiaj (doar o cremă + ser de față. și acelea când există) și a faptului că tenul meu e uleios din fire. Problema mea cu fondul de ten e nuanța, deși e light, adică deschisă, e mult prea închisă pentru fantomița de mine, plus că oxidează. Ah, da, și faptul că transpirând ca o scroafă și jumătate din fire, niciun produs cu destinația de uniformizare al culorii tenului nu va ține pe mine, dar aici e iarăși problema la mine.

Per ansamblu, ar fi un produs bun, doar că mie nu mi se potrivește întru totul.

vineri, 15 aprilie 2022

15 întrebări despre literatură

Hello! Cum mai sunteți? Sper că bine... Eu nu prea mai am multe subiecte de discuție pe aici, cred că se simte de foarte multă vreme situația asta. Cred că din cauză că nu am multe de spus despre orice din viața mea, asta e situația în general, nu prea am oportunitatea să fiu îndeajuns de pasionată și creativă încât să fabulez zile în șir despre vreun subiect. Am de spus doar câteva cuvinte despre un anume produs, de aceea în ultima vreme încerc să abordez mai multe produse în recenziile mele, doar-doar le-oi mai trage de păr, dar nici asta nu merge. Poate, mai mult sau mai puțin, din cauza faptului că sunt o persoană introvertită, interiorizez foarte mult totul și de multe ori îți e greu să vezi ce e în spatele meu.


Acum puțin timp, câteva zile, am vizionat un clip al Loredanei, proprietara canalului de Youtube „Ascult și citesc”, despre 20 de întrebări pentru cititori. La mine probabil nu vor fi chiar 20 de întrebări, le voi și renumerota, așa încât vi-aș recomanda să vizionați clipul ei cap-coadă dacă vreți să îi aflați răspunsurile.


1. Care este prima carte pe care iti amintesti ca ai citit-o?

Prima carte pe care îmi amintesc s-o fi citit cap-coadă este „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu. Dacă aceea nu se consideră a fi carte în sensul propriu al cuvântului, atunci „Vrăjitorul din Oz” de L. Frank Baum.

2. Care este autorul tau preferat si care este cartea preferata de la acesta?

Nu pot spune că am un autor sau autoare preferat(ă), dar dacă ar fi să aleg pe cineva, bănuiesc că ar fi Agatha Christie. Din nefericire, nu am o carte preferată din repertoriul ei.

3. Care este cea mai lunga carte citita?

Cea mai lungă carte citită este „Stăpânul inelelor” de J.R.R. Tolkien. Eu nu iau vreunul dintre cele 3 volume drept carte separată, deci, opera luată ca atare, are vreo 1200-1800 de pagini din ce-mi pot aminti. Probabil e unul dintre multele lucruri controversate la mine, dar luați-mă ca atare și bucurați-vă de mine așa cum sunt.

4. Care este cea mai scurta carte citita?

Probabil „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu despre care vă povesteam ceva mai sus.

5. Ce carte citesti acum?

Chiar acum, când răspund la întrebare, „Atomic Habits” a lui James Clear.

6. Care este ultima carte citita?

Ultima carte citită este defapt una recitită, și anume „Eat. Pray. Love” de Elizabeth Gilbert. Înainte de ea, tot una recitită, „Cei trei mușchetari” de Alexandre Dumas. Înainte de mușchetari, „Cei mai bogat om din babilon” de George S. Clason.

7. Ce carte ai citit de mai multe ori ? (de cate ori)

Au fost mai multe cărți recitite, nu mă întrebați de câte ori, că nu mai țin minte. Pe „Eat.Pray.Love” și „Cei trei mușchetari” i-am menționat deja, la fel și „Dumbrava minunată”, „Stăpânul Inelelor” sau „Vrăjitorul din Oz”. Apoi, cred că urmează o parte din cărțile Agathei Christie.


8. Care este cea mai veche carte necitita din biblioteca ta?

Din câte pot să-mi amintesc, cea mai veche carte necitită din biblioteca mea este „SISSI. Împărăteasa nefericită” de Daisy Goodwin, am cumpărat-o cred că prin 2015 sau așa ceva, vi-am menționat asta prin această postare.

9. O carte clasica pe care o tot recomanzi.

Nu știu dacă e neapărat o carte clasică sau dacă o recomand, dar am în gură și-n minte „Cei trei mușchetari” de Alexandre Dumas. E prima mea carte serioasă, va fi întotdeauna cu mine.

10. O carte pe care ai abandonat-o dar pe care vrei sa o citesti pana la capat candva.

Nu știu exact, am multe cărți începute și neterminate, probabil cea pe care mi-aș dori s-o termin la un moment dat este „Anna Karenina” a lui Tolstoi. Dacă am reușit să termin „Marile speranțe” a lui Dickens, „Mândrie și prejudecată” a lui Jane Austen sau „Jane Eyre” a lui Charlotte Bronte, atunci la un moment dat o voi termina și pe „Anna Karenina”.

11. Care este cartea distopica preferata?

Carte distopică? Aici aș avea 2 candidate, probabil niciuna dintre ele prea bune dacă e să le încadrez la ideea de distopie, dar voi încerca. A doua ar fi seria „Divergent”, nu știu exact ce m-a atras la ea, am fost curioasă de film la un moment dat, așa cum încep marile mele iubiri în ale cărților, dacă vine vorba de asta. Pe de altă parte, prima ar fi „Dune”, am avut o oarecare obsesie cu filmul de prin anii 80, până când l-am văzut după nici nu știu câți ani.


12. O carte scrisa de un autor roman care ti-a placut foarte mult.

Înafară de „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu, nu pot spune că am avut cărți românești printre preferatele mele. Poate și pentru că am urât din ficați cărțile impuse de sistemul românesc de învățământ, și toate cărțile erau românești.

13. Care este cea mai buna care citita anul acesta?

Cred că „Eat. Prey. Love”. Nici nu pot încapsula în cuvinte ce a însemnat cartea respectivă pentru mine. M-am regăsit în carte cumva cum n-am mai făcut-o niciodată înainte, cu niciun fel de operă literară. Nu am trecut niciodată printr-un divorț sau despărțire dureroasă, doar că lupt să mă găsesc pe mine prin ochii altor culturi, nu pot să mă regăsesc în cultura patriarhală, de ev mediu, misogină și homofobă din zona în care locuiesc.

14. Care este ultima carte cumparata?

Ultima dată când am cumpărat carte, am luat 4 cărți (nu doar 1), așa încât consider că ar trebui să le menționez pe toate 4:

  • „Cei trei muschetari” de Alexander Dumas
  • „Eat. Pray. Love” de Elizabeth Gilbert
  • „Colț Alb” de Jack London
  • „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain
Sper să nu fie ultimele cărți cumpărate în această perioadă.

15. Cate carti ai citit anul acesta?

Puține de tot, gen vreo 2-3. Sper să recuperez cândva.

 

Articol

început la: 24 martie 2022

terminat la: 14 aprilie 2022

publicat la: 15 aprilie 2022 

duminică, 27 martie 2022

Săpunuri lichide nou încercate



Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine...


Pentru astăzi mi-am propus să vă povestesc despre 3 săpunuri lichide pe care le-am folosit în ultimii 2 ani, dar despre care n-am reușit să vă povestesc până acum. Sunt 3 săpunuri lichide de la 3 mărci proprii ale a 3 magazine diferite.


Săpunul lichid cu sare de mare și măsline mirosea cu totul altfel decât m-am așteptat. Nu-mi pot da seama ce m-a deranjat, dar eu mă așteptam să miroasă proaspăt. Nu a uscat mâinile, dar, totuși, nu-l voi recumpăra din cauza mirosului.



Săpunul lichid cu fructul pasiunii de la Bevola a mirosit dulce, dar nu mi-a displăcut. Nu a uscat mâinile. Pot spune că la un moment dat probabil că îl voi recumpăra.



Săpunul acesta lichid de la 365 (marcă proprie Mega Image) a fost o surpriză neplăcută. De când lucrez unde lucrez, mi-am tot propus să le încerc cosmeticăralele mărci proprii Mega Image, dar acesta este unul dintre puținele produse pe care le-am testat. Mi-am luat țeapă din cauza mea deoarece credeam că e cu ulei de măsline, dar e cu migdale, pe care nu le suport ca și miros în cosmetice. Nu a fost neapărat rău, dar nici foarte foarte.

miercuri, 23 martie 2022

Geluri de duș Today (Inner Calm și Lemongrass)


Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine...

În ultima vreme (ultima vreme cam puțin spus, în ultimul an) am cam experimentat cu multe produse. Iar printre produsele cu care am experimentat sunt gelurile de duș Today, care se găsesc în Penny. Fiecare flacon are 300 ml și costă puțin sub 4 lei. 

Varianta Inner Calm (cea mov) are un miros mai dulceag, oarecum masculin. Varianta Lemongrass (cea verde) are un parfum artificial de citrice. Ambele spală bine și nu usucă foarte tare pielea. Datorită prețului mic și a volumul măricel le-am cumpărat și probabil voi mai încerca și alte produse ale firmei.

sâmbătă, 12 martie 2022

Creme de față de la Plantline și Diadermine


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine. Cum vi-au fost ultimele zile? La mine a fost o perioadă numai bună pentru folosirea cremelor de față, deoarece a fost relativ rece pentru ce m-am așteptat eu să fie în perioada asta a anului, adică, hey, la 9 - 10 dimineața să fie temperaturi negative la început de martie în emisfera nordică (Oradea e în zona de câmpie, nu la munte)? Parcă-mi și vine să cred poveștile părinților și bunicilor care au prins ninsoare în mai, tot în aceleași zone.

Crema de la Plant Line a fost bunicică, pot spune că m-a ajutat puțin cu zonele de pe față care mă țin la temperaturi apropiate de zero grade Celsius, dar în rest nu pot spune mai multe. Defapt, ar mai fi de adăugat că n-a avut efect matifiant, căci aici sunt bubele mele. Nu mai țin minte cât a costat, dar am cumpărat-o anul trecut din Kaufland.


Crema de zi de la Diadermine (cea cu verde) a fost tot o cremă lejeră, nu știu exact cât de hidratantă a fost, vi-am mai spus că eu am probleme la temperaturi scăzute, dar a fost și aceasta decentă. Aș mai adăuga că are o consistență „normală” de cremă. 


Crema de noapte Diadermine (cea cu albastru închis) a fost o cremă cu o consistență mai groasă, pe care am folosit-o cu precădere înainte de a mă băga la somn. Despre aceasta pot spune că avea tendința de a-mi îngrășa pielea.


*cremele de la Diadermine au fost primite de la Cristina Preda

marți, 8 martie 2022

Alte multe cumpărături

 Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine. Văd că îmi fac un mic obicei prost să adun cosmeticăralele cumpărate într-o singură postare anuală sau ceva de genul, iar asta vine cu dezavantajul de a nu fi în stare să pozez toate produsele din motive gen unele sunt terminate, altele sunt începute, ba chiar mai și arunc din recipientele goale, iar asta îmi displace. Am aici și 2 produse primite, când voi ajunge la ele, vă voi menționa. Între timp, vă las aici ultima postare referitoare la cumpărături, vedeți data ca să înțelegeți ce vreau să vă spun prin obiceiul de a posta rar asemenea articole.


 


  • gel de duș Today Inner Calm
  • gel de duș Today Lemongrass



  • loțiune intimă Cien Sensitive, o mneționez deoarece trebuie să se vorbească și despre asemenea subiecte tabu care defapt nu ar trebui să fie deloc tabu;
  • un gel exfoliant pentru curățarea feței de la Bevola;
  • un tratament de păr Gerovital;
  • un antiperspirant Floral luat din Profi;



  • antiperspirant Lotus Plant;
  • lapte demachiant Bevola;
  • ulei de păr de la Cien, pentru îmblânzirea părului maltratat de decolorare;
  • șampon mov Kallos, tot pentru părul decolorat;



  • proteslipuri Siempre, tot din lista subiectelor tabu care nu ar trebui să fie așa defapt;
  • mască de păr Kallos cu keratină la un litru, căci m-am decolorat de câteva ori deja;
  • un șampon antimătreață Clear pentru bărbați;
  • o acetonă Cien;
  • antiperspirant Rexona;



  • un pachet-cadou elmiplant care conține un ser și o cremă de față cu acid hialuronic;
  • un pachet-cadou B.U. B.UNSAME care conține un deodorant Wild și un spray de corp Wild;



  • un pachet-cadou Neutrogena care conține o loțiune de corp și o cremă de mâini, variantele albastre;


  • pastă de dinți Colgate (alt subiect tabu care nu ar trebui să fie așa);
  • o a doua mască de păr Kallos cu keratină (și nu, nu e o glumă, chiar am cumpărat 2 cutii);
  • o vopsea de păr Loncolor;
  • un șampon Elseve;
  • un șampon antimătreață Clear care nu mi-a plăcut;



  • gel de duș Dove original;
  • gel de duș Dove exfoliant;
  • săpun lichid Protex fresh (am prins o mega ofertă în Mega Image, 1+1, adică că cumpărai un produs, că cumpărai 2 produse, plăteai aceeași sumă, așa că de ce să nu profit?);



  • 2 creme Diadermine primite de la Cristina Preda, acestea sunt cele 2 produse pe care eu n-am dat banii deloc;
  • un ruj wet `n` wild, nuanța 1419E, Cinnamon Spice, care defapt e un burgund din acela închis, fix așa cum îmi place mie;
  • un șampon mov de la Avon care nu m-a dat pe spate și l-am terminat pe post de detergent lichid pentru cadă;
  • o spumă pentru spălarea feței de la Avon;
  • o loțiune intimă Avon;



  • un gomaj pentru corp de la Balea, care mi-a plăcut mult;
  • am avut foarte multe plicuri cu pudră decolorantă de la Kallos;
  • la fel de multe emulții oxidante de la Kallos, de la cele de 6%, la 9%;
  • un aparat de ras Gilette;
  • un burete de baie Cien;
  • un parfum Avon Tomorrow;
  • un parfum Avon Perceive;

 


  • o mască de păr Cien Macadamia oil;
  • o mască de păr Nature`s Box;
  • 2 săpunuri lichide Cien Olive;
  • un săpun Cien cu lapte și miere, găsisem ceva ofertă la ele vara trecută parcă;
  • un săpn lichid Cien dintr-o ediție limitată, e cu sare de mare și nu mi-a plăcut;



  • 2 farduri de ochi pastilă, fiecare conâine câte 2 nuanțe;
  • un antiperspirant Rexona invisible;
  • o cremă de mâini Cien cu mușețel
  • un ruj cremos Cien cam în aceeași nuanță de burgund după care sunt încă înnebunită;
  • 1 pachețel de șervețele umede cu castravete de la Cien;
  • o mascara pentru volum Cien, varianta care nu e waterproof;


  • un serum cu acid hialuronic de la elmiplant luat prin vara anului trecut, cu mult înaintea setului luat luna trecută;
  • o cremă de față de la plantline;


  • batistuțe de hârtie de la Floralys, au fost mult mai multe seturi de la diverse firme;
  • niște proteslipuri de la Siempre;
  • un săpun lichid cu aloe vera (acasă am văzut că nu e varianta cu lime);
  • o apă micelară Cien pentru ten gras;
  • un gel de duș Cien cu citrice;
  • niște dischete demachiante.

marți, 1 martie 2022

Martie

 


Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine. E început de martie, iar eu sper din tot sufletul să fie un fel de început al microschimbărilor pentru mine. Am început încet-încet să fac schimbări încă de la începutul anului, dar nu pot spune că au fost modificări mari, în schimb, efectele cred că se simt deja.


Vremea de afară începe puțin să se încălzească. Încă nu sunt temperaturi caniculare așa cum mi-aș dori eu să fie permanent, dar parcă e puțintel mai bine. Chiar și ziua mi se pare mai lungă cu vreo oră jumătate, chiar două, ceea ce e deja aproape destul pentru mine.


Ceea ce-mi doresc pentru această perioadă de timp ar fi să las deoparte prejudecățile legate de ceea ce expun în mediul online (prejudecăți de genul că vă arăt ceea ce cumpăr pentru a-mi etala valoarea și ceea ce-mi permit, de exemplu), să merg mai des pe jos la lucru în loc să iau taxiul deoarece transportul în comun nu mă ajută iar oamenii de la relațiile cu clienții sunt mai mult decât de rahat și, eventual, să găsesc și eu felul meu de a-i ajuta pe cei din jurul meu mai mult. Și poate, doar poate, să pot și eu să folosesc mai des o bluză de trening, nu doar geaca.

sâmbătă, 26 februarie 2022

Lately

 


Hello! Bine v-am regăsit! Sincer, voi ce faceți când lucrurile nu merg cum vă doriți voi, în cazul în care sunteți obsedați de control, așa cum sunt eu? Mi-am cam pus multe semne de întrebare în această lună cu privire la obsesia mea de control și cum pot să îmbunătățesc lucrurile pentru mine.


Nu spun că faptul de a rămâne cu singurul încărcător al laptopului meu defect a ajutat prea mult, dar m-a ajutat să încerc să mă reconectez puțin cu vechi pasiuni. „Am ieșit la aer” mai mult ca de obicei, cum ar spune unii. Am încercat să mă relaxez mai mult după turele lungi de 11-12 ore. 


Ce nu am reușit să fac a fost să maximizez mai mult aceste momente în care aproape am fost ruptă de mediul online. Sunt atât de multe lucruri și lucrușoare pe care îmi doresc să le fac, să le descopăr, să pun în practică, încât mă simt copleșită. Iar la capitolul copleșire încerc să lucrez, dar pot observa că va fi o muncă de lungă durată și nu neapărat prea ușoară. Dacă vreți să detaliez subiectul cândva, lăsați-mi în comentarii ideea.

vineri, 4 februarie 2022

Filmul / serialul săptămânii #13: „Memoriile unei gheișe”

 


Hello! Cum mai sunteți? Eu mă bucur de niște zile mai libere, iar aseară eram într-o stare din aceea de vizionat filme, dar marea mea problemă în ultima vreme este faptul că nu mai găsesc nimic atractiv de vizionat. Nu știu sigur dacă ați pățit și voi asta.


Despre „Memoriile unei gheișe” s-ar putea scrie cărți din punctul meu de vedere, în schimb, eu nu sunt bună la așa ceva. Am citit cartea târzior, prin 2009, iar filmul nici nu mai știu când l-am văzut pe Antena 1 (da, pe Antena 1, ați citit bine), foarte curioasă de transpunerea din scris în vizual al evoluției lui Sayuri. Surprinzător pentru mine să fiu atât de curioasă de evoluția unui personaj, deoarece în general caut elementele mitologice sau de acțiune în filmele și serialele pe care le urmăresc. Adică la modul de bătăi, arme și sânge, cam la atâta se rezumă ceea ce vizionez, poate niște comedii o dată la câțiva ani.


Poate vă întrebați ce înseamnă o gheișe, printre alte întrebări, și e cam singura întrebare la care vă voi răspunde, deși răspunsul meu e unul pur personal care v-ar putea deranja pe unii. Văd gheișele ca pe niște artiste, artiste însemnând dansatoare „populare” japoneze, instrumentiste, artiste altfel spus. Dar ca orice artiste, și acestea au patroni, ca să scriu așa, patroni cu care se mai și culcă, s-o spun direct.


Iar ca bonus, răspund și la curiozitatea de a ști dacă filmul urmează liniile cărții sau nu: relativ da, doar că existând detalii din carte neincluse în film, nu e neapărat 100% transpunerea cărții în vizual.

sâmbătă, 29 ianuarie 2022

Săpunuri lichide Cien

 

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc mai bine decât e spatele meu semiblocat. Deși am făcut destul de mult shopping din mai când a apărut ultima postare legată de cumpărpturile cosmetice, au mai apărut destule produse pe care nu le-au pozat, din motive relativ simplu de enumerat, dar foarte grele dacă e să mă iau după toată lupta psihică și emoțională care a fost în spate.


Venind vorba despre săpunul din stânga, este dovada vie a ceea ce face plictiseala și lipsa unei varietăți de oferte disponibile din om. S-ar putea să știți foarte bine că eu nu sunt în general o mare fană a aromei de lapte și miere în cosmetice, nu vi-aș putea da o explicație logică și rezonabilă. Dar s-a nimerit să folosesc și această versiune a celor de la Cien. De spălat a spălat bine, de curățat a curățat bine dar nu a fost experiența aia de spa.


Despre săpunul din dreapta, cel antibacterial, am fost curioasă. Eram foarte intenționată să cumpăr o variantă așa, la dozator din ăsta cu pompiță și rezerva din celălalt sortiment, dar m-am trezit acasă, după câteva săptămâni că ambele versiuni erau ale aceluiași produs, așa că n-avea rost să includ și rezerva în poză. Parfumul nu a fost cine știe ce, nu a fost nici rău; iar de spălat a spălat și curățat cum trebuie. Iar la capitolul antibacterial, cine sunt eu să judec?


Acestea nu sunt toate săpunurile lichide încercate în ultima vreme, m-am gândit să nu încarc postarea de față prea mult.

duminică, 16 ianuarie 2022

Produse pentru păr de la Dove


 

Hello! Cum mai sunteți? Eu sunt ușor obosită, ca după câteva zile lungi de lucru, dar asta e altă poveste. 


Pentru astăzi m-am gândit să povestim puțin despre niște produse pentru păr de la Dove, tot așa, într-o postare colectivă. Prima „vedetă” este balsamul de păr Dove shine revived. Produsele din această gamă de la Dove au fost achiziționate deoarece Nicoleta Stănciucă le tot lăuda acum multă vreme și mă gândisem să văd ce e de capul lor. Balsamul a fost ok-ish, mai ales pentru un simplu păr vopsit, fără antecedente de decolorare. Ar fi de menționat că în cazul meu, balsamurile pentru păr nu sunt la fel de puternice ca și măștile. Iar ca și miros, a mirosit și acesta relativ puternic. La preț întreg nu cred că l-aș cumpăra, nu în următorii minim 2-3 ani, deoarece părul meu decolorat are alte nevoi.



Șamponul din gama Shine Revived a fost puțin cam aiurea, încărca puțin părul și era plin de parfum, gen parfum din ăla oriental, greu, care se ducea greu de tot. Hai că în prima zi era cât de cât ok, dar ulterior îmi pleoștea părul ca vai și-amar de el. În plus, îmi deranja dermatita seboreică, așa încât a sfârșit ca detergent de spălat cada și săpun lichid, din nefericire.



Șamponul din gama Volume Amplified a stat mult mai bine la capitolul parfum, nu pot să zic că ducea lipsă, doar că era la o intensitate mult mai redusă. Îmi curăța delicat părul, fără să îl îngreuneze, dar aici compensa faptul că eu am rădăcinile destul de uleioase. Și această versiune îmi deranja dermatita seboreică, dar deja m-am obișnuit că orice nu e H&S sau Clear are acest efect nedorit.


Ca o concluzie generală, mă bucur că am testat aceste produse Dove, mi-am făcut damblaua, acum trecem mai departe la alte curiozități.

sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Antiperspirante și deodorante Fa


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine. Pentru astăzi m-am gândit să vă las câteva cuvinte despre ultimele antiperspirante și deodorante folosite, toate de la Fa. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar vă spuneam la un moment dat că atât în 2021 cât și în 2020 am avut câte o manie mai mică cu aceste tipuri de produse de la Fa.

Antiperspirantul Fa Invisible Fresh e destul de bunicel pentru cineva care nu are prea multe probleme cu transpirația și cu împuțirea; pe mine nu mă ține 14 ore așa cum aș avea nevoie. Are un miros pudrat și floral. Aș recomanda evitarea lui dacă nu vreți produse cu săruri de aluminiu.


Deodorantul Fa Ipanema Nights este un deodorant așa cum deja am menționat, adică acționează pe bază de alcool prin omorârea bacteriilor ce se află pe suprafața pielii și împut transpirația. De-a lungul experienței mele cu această mare categorie de produse care să te ajute să nu te împuți din cauza transpirației, deodorantele sunt cam aproape bune de nimic, înafara parfumului. Produsul acesta pe mine nu m-a ajutat cu protecția împotriva împuțirii, dar  mi-a plăcut parfumul.



Produsul acesta, Fa Go Happy nu știu unde să-l încadrez, deoarece se bazează pe magneziu, nu pe săruri de aluminiu. Are un miros oarecum fructat și foarte pudrat care pe mine m-a deranjat destul de mult încât abia am așteptat să-l termin. Tot nu a reușit să mă protejeze 14 ore împotriva împuțirii.

marți, 4 ianuarie 2022

Câteva dintre ultimele geluri de duș pe care le-am folosit


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine. Nu știu cât de des voi scrie pe blog, poate o dată pe lună, poate o dată pe săptămână, poate mai des sau mai rar.


Deoarece a trecut destul de multă vreme de când nu am mai scris recenzii de produse, dar nici nu știu cât de des voi scrie, vor mai apărea câteva recenzii colective de produse. Oricum, știți că de obicei sunt foarte concisă și nu folosesc prea multe cuvinte, așa că sper să vă bucurați de lectură.


În septembrie, dacă bine îmi aduc aminte, am profitat de o promoție din Mega Image, luai 2 produse identice iar la al doilea produs primeai o reducere de 70%. Am profitat de promoție și am luat 2 geluri de duș Nivea Hawaii Flower & Oil. Mi-a plăcut foarte mult parfumul floral și discret al produsului care dispărea ușor de pe piele. În plus, îmi hidrata îndeajuns de bine pielea fără a o încărca, mai ales știind cât de grasă e pielea mea.


Gelul de duș Elmiplant l-am cumpărat din cauza numelui, dar numai relaxant nu mi s-a părut. A fost floral și foarte dulce, chiar greu l-aș descrie eu. Mă așteptam să miroase a lavandă, poate a mușețel sau tei, dar nu parfumul acela floral clasic. De uscat pielea nu a uscat-o și de spălat a spălat bine. Dar nu știu dacă voi mai recumpăra produsul prea curând. 


Iar ultimul gel de duș a fost cel de la Cosmia cu nucă de cocos. Voiam încă un gel de duș în casă în perioada aceea, iar când am dat o comandă la Auchan prin Glovo l-am achiziționat și pe acesta. Miroase foarte artificial, poate prea artificial pentru mine, acesta fiind și principalul motiv pentru care nu prea suport mirosul de cocos în cosmetice. A fost unul dintre cele mai ieftine produse, defapt cel mai ieftin produs din postarea de față, nu doar pentru că e într-o variantă mai mică ci și pentru că e marcă proprie.

sâmbătă, 1 ianuarie 2022

2021, du-te dică și nu te mai întoarce

Anul ce-a trecut (2021) a fost destul de dificil, ca să scriu așa. Am trecut prin multe, am învățat și mai multe și mi-am dat seama cât de multe mai am de înfruntat ca să ajung unde mi-aș dori să ajung. Mai mult, m-am învățat pe mine însumi să nu spun niciodată „niciodată”. Acum 3 ani jumătate îmi juram că n-o să mai lucrez „niciodată” cu clienți în urma unei traume numite primul meu loc de muncă, și iată-mă, astăzi, lucrând tot cu clienți, dar în alte condiții.

Am învățat că e în regulă să ai nevoie de ajutor pentru a lucra la tine însuți, din toate punctele de vedere. Iar ca rezoluție pentru 2022 mi-am propus să revin la terapie, am ajuns în punctul în care am nevoie de o influență din exteriorul meu pentru a-mi pune ordine în viață, influență cu care să nu trebuiască să dau nas în nas permanent nici în viața personală, nici în cea profesională.


2021 a fost un an în care să realizez cât de tare mă poate buși depresia, iar singura persoană care mi-a fost alături am fost eu, ceea ce pot spune că a fost sfâșietor. Să am momente când sunt pur și simplu țăndări pe dinăuntru iar pe exterior să par de parcă nimic nu se întâmplă, nu e ușor când trebuie să înfrunt 2-300 de persoane zilnic. 

2021 a fost un an în care am lucrat la a nu mă mai lăsa definită de exterior, dar în același timp mi-am dat seama cât de mult mi-a dăunat tot timpul în care m-am lăsat definită de exterior (părerile celorlalți, traume și mai ales de religie). Mi-am dat seama că echilibrul și binele meu le definesc eu, așa cum le definesc eu, nu cum le definește societatea. Am învățat că a-mi asculta nevoia de a fi eu cu mine însumi, de a nu avea parteneră/partener de viață și țânc doar pentru că am deja 30 de ani e ceea ce sunt. Iar dacă societatea insistă că sunt defectă doar pentru că nu mă încadrez în norme pune accent doar pe cât e de defectă și intruzivă societatea respectivă.


Mi s-a demonstrat că nu toți suntem clone, iar asta e perfect. Nu toată lumea are aceeași toleranță.