Se afișează postările cu eticheta Banutel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Banutel. Afișați toate postările

miercuri, 16 noiembrie 2022

Cumpărături de Advent

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... Dacă nu demult vă spuneam că nu îmi mai doresc să fac cumpărături cosmetice prea curând, ei bine, se pare că nu m-am dezmințit și am profitat de foarte multe oferte și oportunități. Nu de alta, dar sunt lucruri pe care mi le doresc și de 6 ani (nu că le-aș mai putea primi vreodată, dar asta e viața), iar anul acesta am avut posibilitatea să achiziționez ceva în acest sens.


Despre calendarul de Advent am mai pomenit în clipul destinat celui de la Alverde, dar acesta de la Balea Men e primul cumpărat pe 2022. Am observat doar după ceva vreme de la achitarea produsului faptul că produsele ar trebui să fie destinate domnilor, dar cum am mai menționat de nu știu câte ori, majoritatea produselor sunt proiectate a fi unisex, iar asemenea formulări referitoare la genul persoanelor cărora este destinat produsul ar fi mai degrabă marketing. O parte dintre produsele de aici au fost încercate, ba chiar terminate, dar e o experiență în sine să am opțiuni.



Tot o dată cu Calendarul de Advent Balea Men am mai achiziționat și alte câteva produse pentru duș, de data aceasta fiind vorba despre produse destinate doamnelor: un peeling pentru corp de la Balea (în mod normal niciunul nu m-a dezamăgit la capitolul acesta), o spumă de duș (pentru variație), un ulei pentru duș (o noutate pentru mine), un gel de duș și un săpun lichid (e o poveste lungă despre ideea de necesitate a acestui produs).


Șamponul Bioderma Node G a fost un fel de înlocuire, doream un Vichy Dercros pentru păr gras, dar cum nu aveau strop de produse Vichy în farmacia în care intrasem, am ales această variantă, culmea, și acesta a fost ultima bucată din acest sortiment. Nu știu de ce am mai cumpărat șamponul Pantene, doar ce-l cumpărasem pe cel de la Bioderma de vreo jumătate de oră. Iar produsele de la Elmiplant sunt cumpărate prin cupoanele de reducere de la broscuța de reciclare Kaufland, cred că prin 27 octombrie, nu mai credeam că apuc la ele sub reducere, de câte ori intram în magazin să consum produsele, nu era țipenie de produs la raft.

Deci, după ce trecusem prin DM pentru calendare și celelalte produse Balea nu m-am cumințit deloc, a trebuit să trec și prin Kaufland, nu? Era o promoție cu nu știu cât la sută reducere la produsele Palmolive, dar nu știu ce era în căpățâna mea, dar eu am luat produse Protex (fuseseră la promo cu o săptămână înainte), dar am și pentru ele un fel de project pan, pe care parcă prevăd că va fi un epic fail acel project pan.


Tot atunci, când am cumpărat calendarele și săpunurile Protex, era promo și la produsele Wash & Go sau Tesori d`Oriente, adică cumpărai oricare 3 produse din acele 2 mărci iar cel mai ieftin era gratis. Primele cumpărate au fost 3 geluri de duș Tesori d`Oriente, cel cu mosc alb, Thai Spa și Persian Dream. Cel Persian Dream a fost o alegere neinspirată, mă gândeam la ceva miros oriental dar e dulce ca nevoia defapt.

La câteva zile după vizita combinată DM și Kaufland, am trecut prin Bănuțel și Kaufland de unde am cumpărat 2 plicuri de praf decolorant și 2 flaconașe de emulsie revelatoare de 6%. Apoi, tot din Kaufland am cumpărat un ulei de păr Wash&Go, un balsam de păr leave-in Wahs&Go și o mască de păr Wash&Go. De asemenea, am mai cumpărat 2 geluri de duș Tesori d`Oriente (Hammam și Aegyptus) și o apă de parfum Tesori d`Oriente Byzantinum.



Iar dacă tot a fost de curând 13 noiembrie, am dat o fugă prin Penny, pe motiv că am fost tot week-end-ul respectiv de dimineață la lucru. Din cele 8 lucruri de cosmetică luate de acolo, pot spune că aveam nevoie doar de 2 dintre ele. Dar să le luăm pe rând, zic. 3 geluri de duș, unul cu miros marin, unul cu miros de portocale, al treilea cu miros de nucă de cocos iar ultimul cu parfum de rodie. Nu știu mare brânză despre ele, doar că cel cu rodie este fabricat în România, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Iar cel cu portocală va fi numai bun în perioada sărbătorilor de iarnă, iar ce rămâne din el o să facă echipă bună cu cel cu miros marin când se va mai încălzi afară. Cât despre cel cu cocos, sper să-l termin iarna aceasta, de mânuță cu săpunul lichid Balea de mai sus.


Eh, da, ultimele produse, sper, pentru această postare. Aparatele de ras și proteslipurile erau cele 2 articole esențiale de care aveam nevoie, și pe care n-am mai stat să le cumpăr de la lucru, nu de alta dar mă cam grăbisem după autobuz, să îl prind, nu de alta, dar cred că era ultima cursă de pe linia respectivă. Săpunul lichid nu era neapărat o urgență, dar e bine să ai ceva stoc de asemenea produse, chiar dacă mai aveam săpunurile solide în caz de ceva. Iar loțiunea micelară a fost iarăși un moft deoarece mai am ceva produse destinate demachierii, dar niciodată nu sunt în stare să aproximez cât mă mai pot ține asemenea produse.


Cam acestea sunt cumpărăturile mele la capitolul cosmetice pe toamna lui 2022, probabil vor mai fi ca excepție niște proteslipuri și șervețele umede, dar astea sunt fleacuri în viziunea mea.

vineri, 29 ianuarie 2021

Review: Cremă de duș Floren cu lămâie verde și iaurt


 

Hello! Cum mai sunteți? Sper că nu v-ați plictisit deja de dispoziția mea de vacanță pe care o am de ceva vreme încoace...


Pentru astăzi vă las scrise câteva cuvinte despre crema de duș Floren cu lămâie verde și iaurt. Eu l-am cumpărat cândva în a doua jumătate a lui august, deci cât timp era încă vară. În general, produsele Floren le cumpăr din Bănuțel, un lanț de magazine care e răspândit în județul Bihor (se găsesc în Oradea și Salonta), dar în alte zone nu știu. Pentru sticla aceasta de 300 ml cred că am plătit cel mai mult. Despre cremă pot spune că spumează destul de bine și nu usucă pielea. Parfumul nu este intens, mai degrabă discret, ca ceva citric-cremos.


Cel mai probabil voi recumpăra produsul la un moment dat.

miercuri, 18 martie 2020

Review: Cremă de mâini cu mușețel bună și ieftină de la Floren


Hello! Cum mai sunteți? Sper că vă găsesc bine în perioada aceasta mai de izolare la domiciliu (nu-mi place s-o privesc ca pe-o carantină generalizată). Acum, cu toată situația de față sper să fiu și eu mai produsctivă pe anumite domenii mai mult sau mai puțin personale, dar se pare că pentru astăzi nu prea mi-a ieșit.

„Vedeta” articolului de astăzi nu este starea asta generală reprezentată de coronavirus, ci mai degrabă ultima cremă de mâini testată de subsemnata, și anume crema de mâini cu mușețel a celor de la Floren. Bănuiesc că e un produs maghiar importat de cei de la Bănuțel, iar pentru naționalitatea produsului v-aș ruga să nu-mi dați în cap. Crema are o consistență lejeră, intră destul de ușor în piele, ceea ce este foarte important pentru mine. Plus că este foarte spornică, eu cumpărând-o acum 3 luni de zile și în proporție de 95% doar pe ea am folosit-o și încă mai am din ea. Iar 4,5 lei pentru 200 ml de produs este mai mult decât ok în condițiile în care cam avem nevoie de produse eficiente și ieftine care să ne țină cât mai mult cu putință.

Ca și o concluzie generală, ar fi prima opțiune de recumpărat când se termină cutia de față dacă nu mi-ar fi prea lene să merg până în Bănuțel strict pentru ea.

miercuri, 12 februarie 2020

Review: Gel de duș Malizia nuvola di talco


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc mai bine decât mă găsesc pe mine. Ultimele zile mi-au fost destul de încărcate, nu doar cu muncă ci și cu decizii de luat, multă indecizie cu privire la viitor dar și cu niște situații de natură medicală pe care nu prea le-am prevăzut.

Pentru astăzi mi-ar plăcea să vă las câteva cuvinte despre un gel de duș pe care-l consider numai bun pentru vremea de afară, și anume Malizia nuvola di talco, sau mai pe românește un gel de duș de la Malizia cu talc aș putea să traduc numele. Eu am cumpărat cele 2 geluri de duș Malizia din Bănuțel de data aceasta, iar fiecare a costat 5,5 lei / flacon. De uscat pielea, nu o usucă. Iar mirosul e foarte interesant, cumva greu; cred că cel mai ușor mi-ar fi să descriu parfumul gelului de duș ca fiind tămâios, ca tămâia aceea din lăcașele de cult dar diluată cu ceva floral, să-l facă mai acceptabil pentru oamenii de zi cu zi. Mi-e foarte greu să descriu mirosul gelului de duș. Dar cumva îmi place. Plus că-l mai simt pe piele vreo oră după ce ies de sub duș. Deși am avut întotdeauna această relație de love - hate cu produsul, faptul că l-am cumpărat a doua dată spune ceva.

Ca și o concluzie, cred că o să mai recumpăr gelul acesta de duș din când în când atâta timp cât o să-l mai găsesc prin magazinele orădene.

vineri, 7 februarie 2020

Review: Gel de duș Malizia muschio bianco


Hello! Cum mai sunteți? Haideți, că e vineri, majoritatea oamenilor nu lucrează în week-end-uri! Capul sus! Iar în week-end-ul acesta tot vreme frumoasă se preconizează prin Oradea, dar nu atât de caldă ca și week-end-ul trecut.

Pentru astăzi mi-ar plăcea să vă las câteva cuvinte despre un gel de duș pe care-l consider numai bun pentru vremea de afară, și anume Malizia muschio bianco, sau mai pe românește un gel de duș de la Malizia cu mosc alb. Eu am cumpărat cele 2 geluri de duș Malizia din Bănuțel de data aceasta, iar fiecare a costat 5,5 lei / flacon. De uscat pielea, nu o usucă. Iar mirosul e foarte interesant, cumva cald, floral, greu și pământesc. Mi-e foarte greu să descriu mirosul gelului de duș. Dar cumva îmi place. Plus că-l mai simt pe piele vreo oră după ce ies de sub duș. 

Ca și o concluzie, cred că o să mai recumpăr gelul acesta de duș din când în când atâta timp cât o să-l mai găsesc prin magazinele orădene.


Hello! How are you? Come on, it's Friday, most people don't work on weekends! Head up! And this weekend is still expected beautiful weather through Oradea, but not as hot as last weekend.

For today I would like to leave you a few words about a shower gel that I consider only good for the outside time, namely Malizia muschio blanco. I bought the 2 Malizia shower gels from Bănuțel this time, and each one cost 5.5 lei / bottle. It does not dry my body skin. And the smell is very interesting, somehow warm, floral, heavy and earthy. I find it very difficult to describe the smell of the shower gel. But somehow I like it. Plus, I still feel it on my skin for an hour after getting out of the shower.

As a conclusion, I think I will buy this shower gel again from time to time as long as I find it through the shops in Oradea.

miercuri, 16 mai 2018

Review: Cremă de mâini Floren cu gălbrnele.


Hello! Cum mai sunteți?
Pentru astăzi mi-am propus să vă scriu câteva cuvinte despre crema de mâini Floren cu gălbenele.
Eu am cumpărat varianta mare de 200 ml și a costat în jur de 3 - 5 lei. Cel puțin prin Oradea, eu am găsit crema aceasta în Bănuțel, venind în cutiuță.
La prețul pe care-l are, e o cremă ok. Eu o văd  mai degrabă ca o cremă pentru întreținere, nu una reparatoare sau așa ceva. Dar m-a mulțumit așa cum a fost.
De la mine are nota 9.5 / 10.

miercuri, 27 decembrie 2017

Review: Gelul de duș Wellness de la Romantic


       Hello! Și bine v-am regăsit!
      Știu, în luna decembrie am fost foarte absentă de pe blog, 2 - 3 articole scrise, și parte din acelea plătite. Dar în săptămâna asta cică vreau să-mi iau revanșa pentru tot anul în care am absentat mai mult sau mai puțin de pe blog.
     Azi vă scriu despre unul dintre cele 4 geluri de duș pe care le am în uz momentan, și anume varianta Wellness de la Romantic.
       Ce îmi place la produs:

  • spală pielea;
  • are un miros destul de unisex;
  • costă 3,50 lei pentru 500 ml.
        Ce nu îmi place la gelul de duș:
  • consistența prea lichidă;
  • se termină prea repede din cauza consistenței;
  • se găsește doar în Bănuțel (pentru mine nu e neapărat dezavantaj, dar pentru nebihoreni e).

         Prin urmare e un produs neutru, nici prea prea nici foarte foarte și merită o notă de 7.

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Un gel de duș „ciudat”


Hello! Cum mai sunteți?
Astăzi vă povestesc despre primul gel de duș de Romantic pe care l-am încercat. Până la urmă m-am dumirit că numele gemei de produse este „Romantic”, iar „Refresh” este, în mod particular, numele gelului de duș de față.
Prin urmare, faptul că gelul de duș miroase cumva proaspăt masculin nu mai e ciudat chiar deloc, chiar intră la categoria miros „refresh”. Chiar vă povesteam într-un vlog că eram foarte nedumerită la capitolul parfum, adică dacă, în mod particular, numele gelului de duș e „romantic”, atunci nu erau în rezonanță numele cu parfumul.
Ce nu-mi place la gelul de duș e faptul că are o consistență dubioasă, cumva e foarte lichid, întotdeauna mă păcăleam la capitolul dozare până să transfer produsul într-un recipient cu pompiță și e ceva mai bine la acest capitol. Altă problemă e la capitolul spumare, unde iar spumează slab. Dar, totuși, se consumă foarte repede. E enervant.
Ca o ultimă mențiune, gelurile de duș Romantic le găsiți în Bănuțel la 3,50 lei, pentru 500 ml.
Nota mea: 8 / 10.

luni, 30 ianuarie 2017

Review: Crema de duș Floren Peachy Rose


     Hello! Cum mai sunteți? Cum o mai duceți?
     Pentru astăzi m-am hotărât să scriu câteva cuvinte despre crema de duș Peachy Rose de la Floren. Da, tot un produs de la Floren, firmă pe care aș știi-o drept ungurească / maghiară.
     Eu am cumpărat crema aceasta de duș din Bănuțel cu 3,80 lei, sunt mai multe sortimente de creme de duș Floren pe acolo, eu le-am încercat la momentul scrierii acestui articol doar pe aceasta - Peachy Rose - și pe cea cu ceai verde, toate cred că sunt la doar 3,80 lei pentru 300 ml.
     Textura produsului este simiară cu textura cremelor de duș de la Cien pe care le-am încercat, este oarecum cremoasă lichidă, de culoare albicioasă. Face și îndeajuns de multă spumă chiar de la prima „săpunire”, nu e nevoie de a doua „săpunire” pentru a avea acel efect de multă spumă. Mirosul este fructat floral, se simte mirosul de piersică, dar oarecum temperat de un iz floral, probabil de la trandafir; nu bag mâna în foc că se simte un miros distinct de trandafir, ci doar completează mirosul fructta al piersicii cu o notă florală. Văd această cremă de duș perfectă pentru primăvară.
      La prețul pe care-l are, și mai ales la mirosul pe care-l are, chiar sper să ne reîntâlnim anul acesta.
      Nota mea pentru produs: 10 / 10.

duminică, 22 ianuarie 2017

Review: Cremă de mâini de la Floren


      Hello! Cum mai sunteți? Cum vi-ați petrecut duminica? N-o să-ntreb de zilele libere, că întrebarea nu-și are rostul acum, în mijlocul zilelor libere.
          Pentru astăzi mi-am propus să vă scriu, în sfârșit, câteva cuvinte despre această cremă de mâini din poză de la Floren, achiziționată din Bănuțel. Am dat pe 2 sau 3 lei, nu mai sunt sigură, și are 100 ml, venind ambalată într-o cutioară.
          Mie mi se pare a fi o cremă lejeră, potrivită mai degrabă unei primăveri târzii sau unei toamne devreme, chiar și verii pentru persoanele care nu întâmpină mari probleme ale mâinilor pe timp de vară. Mai și intră repede în piele. Deși are parfum adică se simte că crema are miros în sensul că nu e inodoră, nu m-a deranjat cu absolut nimic.
         Singurul lucru care să zic că m-a nemulțumit e simplul fapt că la un moment dat mi-a crăpat capacul pe mijloc, habar nu am nici în ziua de azi când, ce și cum s-a-ntâmplat, m-am trezit doar cu faptul că mijlocul capacului părea a ceva (adică nu mai era rigid), și l-am verificat vizual pe dinăuntru și chiar era crăpat puțin.
         Prin urmare, a fost o cremă bună pentru mine și e posibil s-o mai recumpăr la un moment dat în viitor, cu toate că știți că sunt deschisă la noi produse.
         Nota mea pentru produs: 9,5 / 10.

miercuri, 30 noiembrie 2016

Alte multe cumpărături

        Hello! Cum mai sunteți? 
        Timpul trece iar asta înseamnă că eu mai am niște cumpărături să vă arat, nu am cumpărat toate lucrurile în aceeași zi astfel încât multe dintre ele sunt deja începute dar chiar merită observate. 
         Un alt lucru important e faptul că sunt genul acela de persoană comodă și mai superficială, așa încât cu această ocazie mi-am pus în aplicare vechea mea amenințare cu YouTube-ul, precum veți vedea mai jos. Sper să puteți trece cumva peste sunetul mai slab calitativ și de problemele mele cu vorbitul în public.

 

miercuri, 28 septembrie 2016

Review: Crema de duș cu ceai verde de la Floren


        Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine iar pușeul acesta de toamnă autentică nu v-a dat cu totului peste cap. Recunosc că eu nu fac față chiar cu brio, dar sper să trec cu bine.
        Pentru astăzi vă pregătesc un review la o cremă de duș Floren. Bănuiesc că aceasta este o firmă maghiară (ungurească), iar la mine în oraș, adică în Oradea, eu le găsesc în Bănuțel, vi-am mai povestit despre acest lanț de magazine, știu sigur că se găsesc și în Salonta, le-am văzut și pe acolo.
        Această cremă de duș a fost cumpărată în august, încă erau temperaturi măricele pe afară, de aceea am și optat pentru o variantă cu ceai verde. Din păcate, la capitolul miror m-a cam dezamăgit, are un miros cumva verde dulceag, nu verde proapăt cum mi-am închipuit eu c-o să aibă.  Dar a stat destul de binișor la capitolul hidratare, nu îmi simțeam pielea uleioasă dar se simțea ceva mai bine, dar și la capitolul făcut spumă și spornicie, făcea îndeajuns de multă spumă fără să consum jumate de sticlă la o singură utilizare.
        A costat 3,80 lei, are 300 ml și se găsește sigur în magazinele Bănuțel.
        Nota mea pentru acest produs este 9,5 / 10 (din cauza mirosului).

duminică, 11 septembrie 2016

Ultimele cumpărături

        Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să inventariez cele mai noi lucruri cumpărate sau primite, să am un punct de plecare pentru niște viitoare recenzii, am câteva în plan, deși n-o să vă prezint chiar toate lucrurile.


        Pentru început, ies la înaintare următoarele produse:
  • un pachet de șervețele umede marca proprie Auchan la 2,79 lei;
  • un pachet de șervețele umede intime Caterine la 0,69 lei în Kaufland;
  • un ruj Maybelline Hydra Extreme în nuanța 590 Burgundy, 23 lei în magazinul de cosmetice din Crișul Center;
  • un gel de duș Balea After Sun din DM la 5,79;
  • o cremă de duș Floren cu ceai verde la 3,80 lei în Bănuțel;
  • 2 pliculețe de mască de față peel-of K Classic care la 1,49 lei în Kaufland (am prins ofertă);
  • un pachet de dischete demachiante Caterine luate din Kaufland, nu mai țin minte exact cu cât, cred că undeva la 3 - 4 lei.


        Apoi, vin la înaintare și acestea:

  • 2 pachețele de șervețele umede Amelia la 0,75 lei în Kaufland;
  • 2 pachețele de șervețele umede intime Caterine la 0,69 lei, în Kaufland;
  • 2 pliculețe de mască de față peel - off K Classic care la 1,49 lei în Kaufland (încă mai exista oferta);
  • o mascara Editt Kosmetics pentru volum cu 6 lei în Bănuțel;
  • o cremă de mâini cu aloe vera de la Floren la 2,90 lei în Bănuțel;
  • un mini-antiperspirant Gerovital H3 Evolution Pearl cu 3,29 lei în Kaufland;
  • o cremă de călcâie începută elmiplant smooth feet de la mami;
  • un lapte demachiant Lotus Cosmetics tot de la mami.

        Și mai am trei piese vestimentare, două tricouri și un maieu luate din Auchan cu 10 lei, erau la reducere, cum să le fi lăsat acolo?




        Cam atât am avut de prezentat pentru astăzi, mulțumesc de vizită și lectură!

vineri, 2 septembrie 2016

Review: Antiperspirantul Dove Original


        Hello! Cum mai sunteți? Bucuroși de noul week-end de toamnă? Mie tot nu-mi vine să cred că e toamnă și-o să mă tot auziți zicând asta.Cred că mai vreau vreo 12 luni numai de vară, caniculă, mare și nisip de plajă încins pe care abia să poți face vreo 4 pași desculț. Știu, am niște anumite fantezii legate de vară, ceva de groază.
        Astăzi, totuși, nu am în plan să vă vorbesc despre fanteziile mele caniculare, ci despre un ajutor frumos pe timp de caniculă: antiperspirantul Dove Original. Văd că fac ce fac și tot la caniculă ajung.
        Mi-am ales acest antiperspirant pe la sfârșit de mai, să mai am și ceva nou la capitolul protecție împotriva neplăcerilor olfactive pe timp de caniculă (cred că e singurul lucru de care mă pot plânge vara), din Kaufland evident, cu 10 lei. Îl veți găsi în mod normal cu minim 9,50 lei prin lanțurile de hypermarket-uri, cu mult mai mult în magazinele specializate în cosmetice, gen Sephora, Douglas sau DM.
        La capitolul performanțe, se descurcă binișor, cel puțin 6 ore pe caniculă în cazul unei mega-transpirate obsedate de ceapă cum sunt eu, deci e destul de bun, nu? În plus, îmi place mult mirosul lui, a ajuns între preferatele mele destul de repede. Dar face cam multicel praf când îl aplici, iar dacă nu ești atentă / atent, riști să ai parte de o întâlnire de grad maxim cu niște pete albe de toată frumusețea pe piele, pete care se iau foarte repede peste tot (haine, podea, covoare), așa încât agitarea temeinică e bine-intenționată. Din păcate, mă supără că are un preț foarte mare, mi se pare, nu-l găsești pe niciunde redus, și eu chiar am căutat vreo reducere în ultimele săptămâni, pentru a-l reachiziționa.
        Din cauza prețului, din partea mea are doar nota 9 / 10.

marți, 23 august 2016

Ce-am mai făcut în ultima săptămână #36

        Hello! Cum mai sunteți? Cum vi-a fost săptămâna ce-a trecut?
        Personal, nici nu ştiu unde a plecat săptămâna trecută, dar am avut parte de descoperiri interesante dar şi de căutări degeaba.
       În prima jumătate a săptămânii am trecut prin Ieftinel şi Bănuțel, mi se făcuse poftă de "teşti" cu majun şi îmi trebuiau nişte articole de bucătărie, dar mi s-au lipit de mâini şi nişte doze de suc la numai 75 de bani şi un gel de duş Floren la 3,8 lei. Ce m-a şocat au fost gelurile de duş Fa la sticlele mici de 250 ml cu numai 4,20 lei sau 4,80 lei, e un preț mic, plus vreo 5 sortimente de gel sau cremă de duş Das Dusch cu 3,65 lei, toate astea în Ieftinel.


        Mi s-a năzărit că mi-ar trebui nişte sandale fără toc, defel fără toc. Aşa încât m-am pus să caut un asemenea lucru în mediul fizic la sfârşitul săptămânii trecute, vi-am făcut o aluzie la asta în articolul de sâmbătă. În Piața Mare, e cea mai mare piață din Oradea, localizată lângă Cetatea Oradiei, am căutat fără să găsesc nimic pe gustul meu. Am mai căutat, tot vineri, în magazinele Leonardo din Era Shopping Park şi din Lotus nişte sandale. Şi m-a mâncat ciuda: în reprezentanța Leonardo din Era Shopping Park am găsit 3 perechi de sandale care să-mi placă, da, ați citit bine, nu o pereche, nu două, ci trei perechi de sandale şi reduse până la 19,99 lei, dar îmi erau prea mari adică erau mărimea 38 iar mie îmi trebuia mărimea 37.
        În seara de vineri, totuşi, m-am răsfățat cu 2 tricouri şi un maieu de stradă luate din Auchan, am mai prins ceva reduceri de vară, au costat fiecare doar 10 lei, erau reduse de la 15 lei cred, anul viitor ar trebui să le fac o vizită serioasă de 1 august poate îmi las o posibilă bursă doar pe haine acolo. Glumesc cu suma, dar n-ar strica să-mi mai iau câte ceva dacă tot au prețuri faine şi haine pe măsura mea care să-mi şi placă. Şi m-am mai râsfățat şi cu găsirea unui ruj care-mi place chiar dacă nu l-am achiziționat vineri.


        Sâmbătă am mers pe aleea pietonală a Oradiei, speram să mai găsesc vreun Leonardo pe acolo, în urmă cu vreo zece ani erau vreo două magazine dar s-au închis în anii în care eu n-am mai dat pe acolo. Dar m-am făcut cu rujul Maybelline Hydra Extreme în nuanța Burgundy şi un gel de duş Balea din DM-ul "de pe centru", ca consolare că n-am mai descoperit vreun Leonardo. Asta că tot an înecat social media că m-am îndrăgostit de ruj.
        Duminică am fost după jeleuri şi înghețată până în Penny, mi se pusese pata pe aceste lucruri. Plus c-am început o nouă carte a Agathei Christie, „Nemesis”. 


vineri, 22 ianuarie 2016

elmiplant perfect hands vs balsamul de mâini Sandel


        Hello! Cum mai sunteți? Cum vă e ziua până acum?

        Eu ieri am avut o zi oarecum de rahat, sper să nu uit să vă povestesc de ce luni în articolul din categoria „Ce-am mai făcut în ultima săptămână”, chiar nu a fost prea plăcută ziua de azi, parțial din cauza mea, parțial din cauza altora.

        Pentru mine a fost o săptămână cu lucru destul și încă nu s-a terminat, mai am câteva de făcut iar luni am primele două examene din această sesiune.

        Pentru azi mi-am propus să vă compar două creme de mâini, anume crema de mâini cu avocado de la elmiplant de care vă vorbeam miercuri și balsamul de mâini de la Sandel.

         Ambele creme de mâini mi se par aproximativ la fel de light, singurele două mici diferențe dintre ele e faptul că crema celor de la elmiplant mi se pare o idee mai grasă (prin urmare, persistă puțin mai mult pe mâini) dar acest lucru nu se reflectă ca lumea în preț, căci crema celor de la elmiplant mi se pare a fi cam scumpică față de cât mă gândesc că costă balsamul celor de la Sandel. Mă gândesc că un preț de 4,5 - 5 lei ar fi un preț corect pentru crema elmiplant.

        Cam atâta am avut de spus pe ziua de azi. Un week-end plăcut vă doresc!

PS: Pe instagram mă găsiți ca anda752000, pe acesta l-am găsit disponibil

miercuri, 23 decembrie 2015

Review: Balsamul de mâini Sandel


        Hello! Ce mai faceți? Azi vă vorbesc puțin despre balsamul de mîini de la Sandel (tot de la mami îi și ăsta), așa încât să pot face cât de curând o nouă comparație între diverse creme de mâini. Sinceră să fiu, nu știu în ce ordine vor apărea articolele, dar am de gând să vă mai vorbesc despre încă o cremă de mâini pe lângă acest balsam de mâini ca mai apoi să tot fac pe comparații. Mi se pare interesant să fac diverse comparații între produse, de multe ori mă trezesc că produsele scumpe sunt destul de rele iar unele ieftine chiar mă suprind plăcut; nu știu exact când, dar cred că am de gând să fac un top trei sau un top cinci al cremelor de mâini pe care chiar le-am folosit cât de cât de când am început acest blog, să văd exact cum se merită să creez acel top.
        Despre balsamul de mâini din discuția de azi nu am foarte multe să vă zic. Mami l-a luat dintr-un Bănuțel dar nu știu cu cât, oricum, acolo sunt o grămadă de produse cosmetice destul de ieftine dacă nu chiar foarte ieftine, pe majoritatea eu le știu importate din Ungaria, se vede și din poză faptul că pe tub scrie în maghiară. Produsul lasă o ușoară peliculă pe mâini care dispare în vreo maxim o oră, cel puțin de pe mîinile mele. Problema mea e faptul că deși mi se pare că are o compoziție ușoară, spre deosebire de Nivea Cream, tot nu hodratează prea bine mâinile, așa încât nu recomand produsul celor care au probleme ceva mai măricele cu pielea.
        Nota mea pentru acest produs e 7, din cauza faptului că nu e foarte hidratant dar totuși intuiesc că are un preț decent, deci face în majoritatea cazurilor ceea ce te-ai aștepta de la un asemenea produs, deși nu e ceea ce am eu nevoie în această perioadă.

luni, 14 septembrie 2015

Review: Săpunul solid Fa Sensual & Oil


        Hello! De foarte multa vreme nu vi-am mai vorbit despre un sapun solid, asa incat am considerat potrivit momentul sa va mai destainuiesc cate ceva despre ultimul sapun solid pe care l-am incercat.
        Sapunul l-am luat prin ianuarie - februarie din Banutelul de la Piata Mare (sau Piata Cetate pentru cei care nu sunteti obisnuiti cu Oradea) cu 2 lei sa i-l daruiesc bunicii cu ocazia zilei ei de nastere. Neprevazutul a facut ca ea sa decedeze iar eu am mostenit sapunul.
       Despre sapun pot spune ca mi-a placut cum imi ingrijeste pielea si mi-o lasa catifelata, dar are un minus la capitolul miros caci acesta nu m-a dat pe spate. Vi-am mai povestit ca-mi plac mai nou sapunurile solide sau gelurile de dus cu uleiuri caci imi fac bine la piele, care mi-a luat-o razna putin din cauza curei de slabire.
        Per ansamblu sunt foarte multumita de acest produs si l-as recumpara bucuroasa daca n-as mai avea pe stoc cateva produse de terminat pana una alta. Nota care i-o acord este 9,5 / 10 (din cauza mirosului).
        Si aici este link-ul de azi.