Se afișează postările cu eticheta sapun solid. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sapun solid. Afișați toate postările

miercuri, 8 februarie 2023

Review: Săpunurile solide Protex


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi am câteva cuvinte despre săpunurile solide Protex pe care le-am cumpărat prin octombrie anul trecut din Kaufland, oarecum din greșeală, adică fuseseră cu o săptămână înainte în ofertă iar în săptămâna în care le-am cumpărat pe ele erau cele de la Palmolive în ofertă. Și-am cumpărat și 5, să-mi ajungă.

Le-am început pe toate, de terminat încă nu le-am terminat pe toate. Ca și o regulă generală, toate cam usucă pielea. Trebuie să le alternez cu un gel de duș mai hidratant, gen Dove Original sau cu un ulei de duș, iar când nu fac asta, mai apelez și la o cremă de corp sau o loțiune de corp. De curățat, curăță ine, dar mă enervază faptul cu uscarea pielii, e crunt.

Ceea ce le aseamînă foarte mult e parfumul, au  aproape același parfum toate 5. Dar au culori și denumiri diferite. 

Ce să zic? Le mai recumpăr? Habar n-am, probabil de nostalgie, dar sper că nu le voi mai recumpăra într-o asemenea cantitate vreodată, deoarece ajung să trec prin ele foarte foarte greu.

miercuri, 22 iulie 2020

Săpunuri solide încercate recent (Fruit Passion și Nancy)

Hello! Cum mai sunteți? Sper că aveți grijă de voi, nu de alta dar se pare că nu se știe de unde te poți îmbolnăci zilele acestea... Iar ca să fiu în ton cu ce-am scris anterior, astăzi voi lăsa scrise câteva cuvinte despre ultimele 2 noi săpunuri solide încercate.


Aceste săpunuri marca Fruit Passion le-am găsit doar prin magazinele Lidl, nu știu dacă se comercializează și în alte unități comerciale. Varianta aceasta cu fructul pasiunii și mango miroase discret a fructe și spală destul de bine, dar, totuși, cam favorizează uscarea pielii. O dată cumpărat și pus la a-și face treaba, nu mi-a plăcut cum miroase, nu găsesc nici măcar un singur argument logic pentru situație, dar aș sugera faptul că n-a existat chimie între noi. Îmi dorisem să-l încerc și pe acesta deoarece a fost ultimul neîncercat dintre cele 3 (deși despre primul încercat n-am scris nici până în ziua de azi...).


Sincer, nu știu să vă spun unde puteți găsi săpunurile Nancy, eu tind să le găsesc prin magazinele de cartier, adică în acele mici ABC-uri de la colțurile blocurilor. Săpunul acesta mi-a plăcut ca și miros deoarece era proaspăt, plus că bucata mi se părea îndeajuns de măricică (să ne facem bine înțeleși, îmi plac săpunurile care sunt o idee mai mari când abia desigilezi ambalajul, dar e o limită fină pentru mâinile mele mici între ce e ideal și ce e mult prea mare). Dar, la fel, cam ca orice săpun solid are tendința de a ajuta procesul nefast de uscare excesivă a pielii.

luni, 20 iulie 2020

Noi cumpărături

Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine... Și ca să încep bine articolul de față, am un fel de mărturisire (sau confesiune, dacă vreți s-o luați așa) de făcut, și anume că n-ați vrea să știți ce „coș de gunoi” am la capitolul empties și nici măcar n-a trecut un an de strâns. Iar mărturisirea a fost făcută ca un fel de mică justificare pentru multitudinea de produse cumpărate în 3 luni de zile de când strâng pozele de mai jos.







  • un săpun lichid Bevola Sensitive
  • un șampon schauma
  • o cremă de mâini Bevola Cotton




  • un săpun lichid cu aloe vera
  • niște absorbante pentru că toate tipele trecute de adolescență cam au menstruație
  • niște periuțe de dinți




  • niște acetonă de la farmec
  • o loțiune de corp Cien cu aloe vera
  • un lac de unghii
  • un gel de duș Cien Lime
  • o mască de păr Kallos Argan
  • niște vopsea de păr de la Syoss la care am prins o megaofertă




luni, 23 martie 2020

Review: Săpunuri solide folosite (Fruit Passion și Camay)

Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să închei,  cel puțin pentru o perioadă, seria articolelor dedicate recenziilor de săpunuri solide cu ultimele 2 săpunuri solide care nu au recenzie pe blogul meu. Nu spun că nu voi mai cumpăra săpunuri solide sau că nu mai am săpunuri solide de arătat prin postări dedicate cumpărăturilor (va veni unul până la final de lună, sper), doar că acestea 2 au rămas neiubite cu recenzii.


Cât timp m-am organizat cu acest articol, și credeți-mă că mi-au trebuit o grămadă de zile, am făcut o descoperire mare pentru subsemnata: cred că marca săpunului cu căpșune de mai sus e „Fruit Passion”, iar cel despre care voi vorbi astăzi este versiunea cu căpșune de pădure. Săpunul miroase destul de plăcut a ceea ce-ar trebui să fie căpșune, dar, în același timp, se cam simte că s-aumblat din punct de vedere chimic la miros deoarece e un pic cam prea fructat-artificial parfumul; nu e rău mirosul, doar că nu sunt eu fana numărul 1 al căpșunelor. Iar la capitolul hidratare, pot confirma faptul că usucă ușor pielea, dar asta mi se întâmplă cam în 95% din cazuri cu săpunurile solide. Iar alte mențiuni ar faptul că îl veți găsi la Lidl pentru aproximativ 1,2 lei.


Săpunul acesta de la Camay, varianta Secret Bliss, este cumpărat de la un magazin de cartier, totuși, ar trebui să căutați produse Camay și prin marile lanțuri de magazine, știu că erau populare la un moment dat dar acum mi se par ușor inaccesibile. De parfumat nu mi s-a părut nu știu ce, adică avea un parfum floral banal. Iar la capitolul uscat pielea, da, categoric intră la capitolul celor 95% săpunuri solide care mie îmi usucă pielea. Ce este interesant la el, în schimb, este culoarea, are o nuanță de burgund exact ca și ambalajul iar dacă ai obiceiul de a te propti de pereți în momentul în care te săpunești, riști să colorezi pereții. Păcat că nu i-am făcut o poză după ce l-am scos din ambalaj.

Ca și o concluzie generală la aceste 2 săpunuri, probabil voi căuta alte versiuni ale lor, deja știu că la Fruit Passion îmi place mai mult versiunea lămâioasă.

luni, 24 februarie 2020

Review: Săpunuri solide folosite (Fax Cream și Nancy Flower Power Cool)


Hello! Cum mai sunteți? Pentru mine, lucrurile încep să se miște încet încet, pe alocuri lucrurile încep să se miște mai rapid iar pe alte locuri am nevoie să depun ceva mai multă muncă de convingere pentru ca lucrurile să meargă așa cum vrea perfecționista de mine.

Pentru astăzi mi-ar plăcea să vă las scrise câteva cuvinte despre două săpunele solide (eu le am pe amândouă în varianta mai mică, de 60 - 75 grame fiecare bucată) pe care le-am folosit în ultimele săptămâni. De multe ori, folosesc săpunurile (atât cele lichide cât și cele solide) și gelurile de duș intercalat deoarece mă plictisesc destul de repede de lucruri iar acest mic truc mă ajută să fac față acestui defect.

Încep prin a vă informa că ambele săpunuri au fost cumpărate dintr-un magazin de cartier, iar acesta este și motivul pentru care și au prețurile pe ele. Primul săpun pe care l-am folosit a fost varianta Cream de la Fax, adică săpunul în ambalaj crem de sus. A avut 75 de grame și a costat 1,3 lei. Mirosul nu m-a dat pe spate, nu mă omor după parfumul de lăcrimioare, deși bunica paternă era fană. Plus că în ciuda glicerinei din compoziție, tot îmi usca pielea, ceea ce nu e tocmai cel mai ok lucru. Al doilea testat a fost săpunul Nancy Flower Power Cool care ar avea iasomie și aloe vera dar mie mi s-a părut a mirosi tot a lăcrimioare. Acesta a avut doar 60 de grame, a costat 1,2 lei și avea o culoare albastră. Nici acesta nu excelează la capitolul hidratare, usucă pielea la același nivel ca și cel de la Fax.

Ca și o cncluzie, săpunurile acestea sunt ok pentru a le folosi sub duș când îți cureți pielea de pe corp dar nu le prea indic pentru spălatul mâinilor deoarece mâinile ți le speli mult mai des și ajungi cu pielea mâinilor mult prea uscată. 

vineri, 10 ianuarie 2020

Review: Săpunuri solide folosite (Nivea, Royal Lather, Cien)


Hello! Cum mai sunteți? Haideți, că se poate, pentru mulți nu mai sunt decât câteva ore de lucru pe săptămâna în curs și vine și week-end-ul.

Pentru articolul de astăzi m-am gândit să fac un fel de recenzie colectivă pentru cele 3 săpunuri solide din imagine, și anume Nivea Creme Care, Royal Lather Premium Gold și un săpun de Marseille cu trandafir găsit prin Lidl. Sincer, înțeleg că în unele gospodării acest tip de produse au devenit aproape un fel de legendă deoarece s-a făcut trecerea 100% la săpunul lichid și gelul / crema de duș, dar în alte părți e tot ceea ce-și permit oamenii, dacă-și permit și așa ceva. O motivație cu totul aparte pentru mine, pe care-am auzit-o-n online, ar fi faptul că aceste săpunuri solide costă mai puțin ca un săpun lichid / gel de duș / cremă de duș, dar că te-ar ține mai mult decât acestea, plus că arunci mai puțin plastic. Depinzând de ceea ce alegi la modul general, sunt foarte de acord că aceste săpunuri pot costa mai puțin în comparație cu produsele lichide, dar nu știu dacă ar putea să se bată cu un săpun lichid pe care dai doar 3 lei și are un litru; trebuie să iei în considerare faptul că dacă vei înlocui atât săpunul lichid cât și gelul de duș cu o singură bucată de săpun solid, atunci e deja logic ca bucata de săpun solid să te țină mai puțin. Cât despre partea cu plasticul, pot vedea reducerea volumului de plastic ca să zic așa, nu știu ce să zic despre partea cu greutatea materialelor, mă depășește.

Dar revenind la oile mele, o să încep cu săpunul solid Nivea Creme Care. Varianta pe care-am cumpărat-o eu era la 100 de grame și cred că a costat undeva la vreo 3 lei sau în jurul valorii ăsteia. Ceea ce pot să spun e că săpunul nu m-a dat pe spate, cu toate că are un parfum discret și aproape nici urmă de acel miros clasic Nivea pe care eu îl detest din toți rărunchii. Nici nu îmi aduc aminte să-mi fi hidratat pielea mai de Doamne ajută sau așa ceva. Prin urmare, un săpun solid ordinar, din care cel mai probabil două treimi din prețul de la raft se duc doar în marketing.

Apoi, am achiziționat săpunul Royal Lather varianta Premium Gold dintr-un magazin de cartier pentru 2,7 lei și are 150 grame. Ceea ce mi-ar plăcea să menționez e faptul că acest magazin de cartier e unul dintre acelea care chiar au prețuri mari, nu glumă, extraordinar de rar găsesc chilipiruri în el, gen de două ori în an dacă sunt norocoasă. Săpunul e măricel la 150 grame și m-a ținut o perioadă. Nu avea un parfum rău, nu mi-l amintesc exact, bănuiesc că era unul ordinar. Ceea ce e de menționat e faptul că mi-a uscat puțintel pielea, dar asta e, n-am ce să-i fac. Probabil îl voi recumpăra, sper să-l găsesc și mai ieftin de 2,7 lei.

Am lăsat la urmă săpunul acela din Lidl cu parfum de trandafiri. Acum câțiva ani cumpărasem un set de 3 săpunuri de Marseille din Lidl la 4 lei setul. Când am văzut săpunurile respective prin reclama magazinului, mi-am zis că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior că 3 săpunuri la 3 lei e raiul pe pământ. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din magazin, când am realizat că nu era vorba de un set de 3 săpunuri pentru 3 lei ci era o singură bucată de săpun pentru suma respectivă. M-am repliat și mi-am cumpărat doar o bucată, cea cu miros de trandafiri. Ce mi-a plăcut foarte mult la săpunul de față este parfumul săpunului, care este discret, și faptul că săpunul oferă o oarecare hidratare pielii, ceea ce n-am mai întâlnit la celelalte două săpunuri. Îmi place acest săpun.

vineri, 29 septembrie 2017

Dove exfoliantul


         Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi o recenzie avem, la un săpun exfoliant de la Dove.
      La un moment dat voiam să fac o oarecare schimbare în rutina mea de seară cu seară și să folosesc de 2 ori pe săptămână un exfoliant mecanic. Iar acest săpun solid exfoliant Dove a fost primul asemenea produs încercat în demersul meu.
        Produsul se găsește prin toate marile magazine la aproximativ 3 lei bucata, sau uneori mai dau de el la set de 4 bucăți cu vreo 10 lei setul.
     Despre săpun pot spune că ar fi puțin hidratant în detrimentul exfolierii. Poate chiar prea hidratant... Eu nu prea pot simți exfolierea la el. E ca și cum l-aș putea folosi exclusiv pentru spălarea de n ori pe mâini într-o zi pe mâini, zilnic, fără a avea nevoie de cremă de mâini de mai mult de 2 ori pe zi.
         De la mine primește un 9 / 10.

miercuri, 13 septembrie 2017

Săpun Himalaya cu neem și turmeric


       Hello! Știu că vin cu articolul de azi foarte târziu, dar mâine va fi mai bine, credeți-mă!
       Astăzi vreau să vă scriu câteva cuvinte despre săpunul Himalaya cu neem și turmeric. Pe ambalaj scrie că are 100% plante active.
      Ca săpun are 75 grame, e verde și miroase foarte proaspăt. Se consumă relativ normal, nici prea repede, nici prea greu. Dar ce nu-mi place la el e faptul că usucă pielea destul de rău, nu-l por folosi pentru spălatul regulat al mâinilor, căci nu fac față nici măcar cu cremă de mâini.
       Cred că se găsește cam prin toate marile magazine, eu l-am prin prin Kaufland la ceva promoție 1 + 1 gratis, pe 2 bucăți am dat 3,05 lei.
        Nota mea: 6 / 10.

duminică, 5 martie 2017

Review: Săpunul solid Harmony cu lămâie


       Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să fac o postare foarte scurtă, o mică recenzie, ca să scriu așa. Iar vedeta recenziei să fie săpunul solid cu miros de lămâi a celor de la Harmony.
        Eu l-am găsit prin Auchan, costa sub un leu (undeva între 80 și 90 de bani), mai erau și alte arome ale firmei. 
        Săpunul chiar miroase proaspăt,  a citrice, deci se înțelege de unde lămâile de pe ambalaj. De consumat, nu știu cât de ușor sau de greu se consumă deoarece am mai multe produse în uz în același timp, așa că le alternez. Cu ce nu sunt de acord: săpunul usucă pentru câteva ore până și pielea mea grasă, deci nu e hidratant, deși pe ambalaj se precizează contrariul.
        Nu spun că e un produs rău, mai ales că l-aș recumpăra când se mai încălzește afară, deci nu peste multă vreme, doar că mai am jumătate din acesta plus încă unul neînceput.
        Nota mea pentru produs: 9 / 10.

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Review: Săpunul solid Nivea happy time


        Hello! Cum mai sunteți? La mine imediat vine apusul, eu încerc să-mi scriu acest articol în timp ce ascult comentariile de la calificările Formulei 1 și mă gândesc dacă să mă apuc de YouTube sau nu mai ales că în cele 2 tentatine de filmat m-am bâlbâit atât de mult încât am renunțat.
        Pentru astăzi, vă pregătesc câteva cuvinte despre un săpun solid pe care tocmai ieri l-am terminat, și anume happy time a celor de la Nivea, cu atât mai mult cu cât în ultimele 2 săptămâni am scris în week-end despre vreun săpun. L-am cumpărat deoarece, deși în viața de zi cu zi, mirosul de clementine / mandarine / portocale îmi aduce aminte de sărbătorile de iarnă, când vine vorba de cosmetice, acest miros mă duce cu gândul la sezonul estival cu plaje și soare puternic și scăldat în mare / ocean. Așa încât vă dați seama cât sunt de curioasă de a găsi un produs cosmetic cu miros de portocale care să mă ducă cu gândul la Crăciun.
        Săpunul happy time are un ușor iz de portocale, e foarte subtil, mai degrabă m-ar duce cu gândul la flori de portocal sau altceva de genul. De spălat, spală bine, e ok. Dar parcă, totuși, nu îmi hidratează chiar ca lumea pielea. Poate un săpun Nivea original ar fi bun pentru hidratare, dar nu ăsta. Și a mai costat și peste 2 lei.
        Nota mea pentru produs 7,5 / 10.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Review: Săpun de Marseille Cien cu lavandă


        Hello! Cum mai sunteți? Știu, am întârziat foarte mult cu această postare, dar ce sa-i faci, viroza e viroză, la mine se lasă și cu somn la niște ore, ceva oribil.
       Acum câteva săptămâni, prin octombrie, mă întorceam de la ore și am dat o raită prin Lidl, nici nu mai știu ce era pe listă, cert îi că m-am făcut și cu cele 3 săpunuri de Marseille cu miros de lavandă din poză. Țin minte că mai erau și cu miros de piersici sau de caise, nu mai țin minte exact, dar am zis că și așa vine frigul și mi-ar prinde bine niște așa-zisă relaxare cu iz de lavandă. Și la 3,99 lei toate cele 3 bucăți, vă închipuiți că am făcut o afacere ok, zic eu.
    Despre săpunuri pot spune că curăță ok, spumează cât e necesar pentru mine dar mirosul nu persistă. Dar și o bucată de săpun mă ține cât nu-i adevărat. Nu sunt sigură ce trece mai curând o lună de zile sau toate cele 3 bucăți de săpun folosite exclusiv. Prin urmare se consumă foarte greu, cred că nimeni nu ar avea vreo scuză că costă mult să fii curat, mi se pare că majoritatea avem 4 lei pe lună în casă pentru propria igienă (asta legat de unele persoane de prin mijloacele de transport în comun, și nu mă leg de cerșetori aici). Sincer, le-aș recumpăra atât în varianta aceasta cu levănțică cât și în cealaltă variantă, pe roz / portocaliu.
        Din partea mea săpunul are o notă de 9,5 / 10.

miercuri, 2 noiembrie 2016

Review: Săpunul solid Dove cream oil


        Hello! Cum mai sunteți? La mine e cam răcoare afară, pot spune că aproape mă resimt după schimbarea de oră, mai ales că sunt o iubitoare de timp frumos, lumină naturală și dormit până pe la orele 14. Se cam bat cap în cap mai nou, nu-i așa?
        Pentru astăzi mi-am propus să vorbesc (adică să scriu mai bine exprimat) puțin despre săpunul solid Dove oil cream, cred că este gama nouă, cu argan. Mi-am cumpărat acest săpun prin septembrie, așa, mai degrabă de dragul reducerii. Nici nu știu exact ce zi a săptămânii a fost când l-am cumpărat, mai am obiceiul de a răscoli răftulecele de reduceri de prin Kaufland, de unde l-am luat. Motivul aparent pentru care a fost redus cu 30% a fost ambalajul deteriorat, se vede și în poză.
        Mi-a plăcut cât de cât săpunul, pielea de pe corp și de pe mâini s-a înțeles cu săpunul. Totuși, tenul meu nu s-a-nțeles deloc cu el adică mi l-a uscat de mi l-a zvântat pentru câteva zile, cu toate că am tenul mixt / gras, Deci un mare nu pentru tenul meu. Iar parfumul nu a fost natural deloc, mi s-a părut mai discret dar foarte artificial, nu neplăcut.
        Se găsește prin mai toate lanțurile de magazine, cam aproximativ 3 lei costă un săpunel din ăsta, cam multicel pentru ceea ce poate face (1,94 lei e un preț corect, bănuiesc că restul e doar marketing).
        Nota mea pentru produs: 8 / 10.

duminică, 2 octombrie 2016

Preferatele lunii septembrie


        Hello! Cum mai sunteți? Pentru mine a venit această duminică cu o nouă cursă de Formula 1, mai sunt doar 5 curse fără aceasta, mă întristează acest lucru deși înțeleg că și acei oameni au nevoie de un răgaz, mai ales tehnicienii.
        Pentru astăzi m-am gândit să vă spun ce cosmetice mi-au plăcut cel mai mult în luna septembrie, nu am inventariat toate cosmeticele utilizate, nu am înșirat goliciunile sau alte cele.
        Luna aceasta m-am delectat atât cu lucruri vechi și cunoscute cât și cu lucruri nou - descoperite, voi încerca să scriu măcar couă - trei cuvinte despre majoritatea dintre ele.

       Balsamul de păr Cien Repair & Care l-am cumpărat puțin după mijlocul lunii, l-am folosit de vreo 3 ori până acum dar e chiar super.
       Antiperspirantul B.U. in action Sensitive e o cunoștință veche de vreo doi ani, protejează chiar foarte bine doar că nu sunt fana parfumului de liliac, așa mi se pare că miroase produsul.
       Gelul de duș Aile Vitality e luat pe un preț de tot râsul, sper să vă povestesc mai multe duminica viitoare, m-a uns pe suflet cu parfumul lui în luna ce tocmai a plecat.
     Crema de picioare elmiplant smooth feet a fost faină, acționează bine și miroase demențial a mentă.
    Săpunul Dove Cream Oil a fost o descoperire interesantă, am profitat de o ocazie de a-l achiziționa, e aproape super, doar că-mi usucă fața oribil, l-am folosit doar pe corp. 
     Șervețelele intime Caterine le-am folosit pe post de șervețele umede normal, au fost o descoperire ok, probabil vor mai fi reachiziționate.
        Crema de picioare Gerovital Happiness cu extract de caise a fost iarăși o „bombă” faină în septembrie, vi-am povestit și vinerea trecută puțin, probabil vă voi povesti și duminica viitoare despre ea puțin.

        Cam acestea au fost preferatele lunii septembrie, nu sunt decât produsele care chiar mi-au plăcut și m-au uns pe suflet, ca să zic așa.

vineri, 9 septembrie 2016

Noutățile cosmetice de la Lidl


        Hello! Cum mai sunteți? Îmi pare rău că nu am apucat să scriu din timp postarea de față, am avut iarăși niște zile mai „taft”, așa încât fac tot ceea ce pot, dar nu-mi iese întotdeauna ce-mi doresc eu, personal. 
        Pentru săptămâna ce vine, Lidl-ul pregătește o nouă „Săptămână XXL”, dar nu dă prea multe informații prin revistă în legătură cu cosmeticele ce intră în categoria asta. Mi-a plăcut și ideea de placă de întins părul / ondulator „cilindric” la 70 de lei și uscătorul de păr la 75 de lei.

        Mic pont: tocmai am găsit câteva bucăți din săpunul solid Dove cu ulei de argan la 1,94 lei în Kaufland-ul de pe Borșului, dacă ajută pe cineva, e vorba de faptul că ambalajul e deteriorat, de aceea e atât de ieftin; mai aveau şi ceva cremă de la Himalaia redusă cu 30%.

miercuri, 7 septembrie 2016

Review: Săpunurile solide Aile

        Hello! Cum mai sunteți? Sper că vă bucurați de zilele acestea mai frumoase, de septembrie. Mie nici acum nu-mi vine să cred că s-a dus și această vară. Cum e posibil așa ceva? Cu toate acestea, astăzi vă voi vorbi în câteva cuvinte despre ultimele 3 săpunuri solide pe care le-am folosit, sau le folosesc în prezent.
        Precizez din start faptul că toate cele trei săpunuri solide sunt cumpărate din Kaufland, sunt produse de Aile și au costat fiecare doar 95 de bani.


        Acesta, Ocean Fragrance, este cel mai recent început dintre cele trei, încă nu l-am terminat și va mai dura până să-l termin. E un săpun obișnuit, spală ok și face spumă, are un miros oarecum a cremă de mâini (?), ceva în genul săpunului solid Dove Original, ca să fac o comparație. Săpunul are o culoare albastră.


        Varianta Orchid Fragrance a fost prima folosită, are un miros floral așa cum îi spune și numele, nu știu dacă neapărat a orhidee, spală bine și face spumă. Are o culoare roz, de aceea am ales să îl folosesc pe el primul, nu știu dacă ați realizat sau nu, dar, deși mai cumpăr chestii roz, nu-mi place culoarea roz.


        Această variantă, Olive Fragrance, a fost preferata mea, din cauza mirosului proaspăt pe care-o avea. Chiar m-a surprins și sunt bucuroasă c-am nimerit un asemenea săpun fain la un asemenea preț de tot râsul, vă dați seama. Ca și în cazurile precedente, are aceeași culoare ca și ambalajul, adică un verde plăcut.

        Ceea ce vreau să adaug e faptul că le-aș recumpăra, doar că am atâtea şi atâtea produse începute sau pe stoc, iar, pe deasupra, mai vreau şi altele. Din partea mea, toate cele trei săpunuri primesc nota 10 / 10. 

miercuri, 18 mai 2016

Review: Săpunul solid Herbosophy cu unt de shea și glicerină


        Hello! Cum mai sunteți? Și acest articol e scris tot vineri seara, în data de 13 mai, imediat după articolul de ieri. Cum vă spuneam și în articolul de ieri, vineri n-am avut chef de teme, dar, totuși, nici chiar degeaba n-am stat de vreme ce-am scris deja 3 postări (cu aceasta 3) și-am făcut și curat prin apartament.
        Acest săpun cremos cu unt de shea de la Herbosophy l-am primit cadou în Sensiblu când am cumpărat niște medicamente în martie, e primit o dată și cu cumpărarea gelului de ieri. Prin urmare, nu știu cât costă.
        Până acum nu m-am mai întâlnit cu niciun produs de la Herbosophy, deci eram curioasă cu privire la săpunul acesta, doar că am avut alte produse de terminat înaintea lui și am hotărât să nu mă arunc cu capul înainte și să încep două - trei săpunuri solide în același timp, nu-și avea rostul. Deși azi (adică vineri) am fost tentată să încep încă trei săpunuri solide despre care voi vorbi, în curând sper, într-un articol dedicat cumpărăturilor.
        Săpunul acesta Herbosophy este oarecum cremos, ceva în genul săpunurilor solide Dove, doar că nu atât de cremos, totuși. Nu-mi usucă deloc pielea grasă, l-am folosit în timpul dușului împreună cu un scrub semi-homemade și nici atunci n-am avut probleme. Are un miros delicat, mi-a adus aminte de mirosul săpunului solid Dove Original. Nu știu încă cât de greu se consumă, dar vă mai pot spune că eu îl pot folosi în siguranță și pe față.
        Nota acordată produsului: 10 / 10.

marți, 19 aprilie 2016

Review: Sapunul solid Nivea sea minerals


        Hello! Cum mai sunteți? Articolul acesta e scris tot sâmbătă după-amiaza, aşa încât nu ştiu dacă voi reuşi să-l editez ca să arate decent înainte de a-l publica.

        Subiectul scurtului articol de azi îl reprezintă recenzia săpunului solid Nivea Sea Minerals. Acest săpun a fost parte a cadoului pentru una dintre bunice, dar ea n-a mai apucat să-l folosească şi nici eu până acum.

       Unul dintre lucrurile care-mi plac la acest săpun, pe lângă culoarea albastră, este faptul că nu are acel miros clasic Nivea care mie îmi e atât de insuportabil, fiind vorba de un miros artificial, oarecum proaspăt - marin. Mai primeşte o bilă albă pentru că e eficient şi o alta pentru că e spornic.

      De menționat faptul că acest săpun se găseşte în toate lanțurile mai măricele de magazine cu un preț de aproximativ 1,5 - 2 lei, depinde de la lanț la lanț de magazine dar şi de ofertele disponibile.

       Nota mea pentru produs: 9,5 / 10 (din cauza mirosului şi a prețului).

       P.S.: Am reușit să editez de pe laptop felul în care se prezintă afișarea în pagină a postării.

miercuri, 13 aprilie 2016

Review: Sapunul solid cu pink grapefruit din Lidl


        Hello! Cum mai sunteți? Haideți, e mijlocul săptămânii, nu mai e mult până în week-end, trece și ziua de azi cumva.
        Pentru azi am pregătit o scurtă recenzie pentru un produs pe care-l consideram a fi cu miros revigorant, dar m-am înșelat: săpunul cu grapefruit roz din Lidl. Cum menționam și în cazul celui cu lămâie, habar n-am de firmă, așa că nu mă întrebați.
        E luat astă-vară din Lidl cu 1,99 lei (nu-l găsesc prin niciun articol), dar abia acum, în martie i-a venit timpul spre folosire. Într-un fel, e mai ok, vara prefer mai degrabă aromele mai proaspete. Mă așteptam ca și acesta să aibă un miros mai proaspăt, mai fresh, dar am dat peste un săpun cu miros dulceag și artificial. Asta este, mai dau și eu rateuri, nu-i așa? Sincer, viața n-ar mai fi așa frumoasă fără câteva rateuri.
        Sinceră să fiu, în ciuda faptului că e foarte spornic, nu cred că l-aș mai recumpăra, caut alt miros la săpunurile solide.
        Nota mea pentru produs: 7 / 10.

duminică, 10 aprilie 2016

Cumpărături cosmetice

        Hello! Cum mai sunteți? Eu trebuie să fac neapărat o postare despre cosmeticele pe care le-am cumpărat în ultimele săptămâni, voi mai vorbi despre ele într-un viitor nu neapărat prea îndepărtat și țin să nu vă-ntrebați de unde-au mai apărut și chestiile acestea din cele vreo 5 recenzii pe care le va cere acest articol cu cumpărături dar și din viitoarele postări din categoria „Preferatele lunii / lunilor”.
        Așa că haideți să pornim la drum:


- apele de gură DentaPlus, una Mint, cealaltă Fresh, luate la reducere din Kaufland;


- 2 pachețele de șervețele umede Amelia;
- 1 cutie de șervețele uscate K Classic;
- 1 pachețel de bețișoare de urechi K Classic;


- o altă apă de gură DentaPlus Fresh, tot luată la reducere din Kaufland;
- 1 gel de duș Viva Care cu glicerină la 300 ml cu 3,5 - 4 lei dintr-o farmacie Sensiblu;
- 1 săpun solid Herbosophy cu unt de shea și glicerină primită gratis în Sensiblu la o achiziție de medicamente;


- 1 pachețel de șervețele umede Amelia;
- 1 pachețel de șervețele umede cosmetice K Classic care pentru tenul normal / mixt;


- 1 pachet de șervețele uscate K Classic;
- 1 EDP Suddenly Diamonds;


- 1 săpun lichid Aile Sensitive la 1 litru din Kaufland;


- 1 cremă de mâini și față Geroroyal cu gălbenele la doar 1,83 lei.

marți, 1 martie 2016

Review: Sapunul solid Palmolive Balanced & Mild


        Hello! Azi am considerat de cuviinta sa ii fac review acestui sapun solid in defavoarea articolului din categoria „Preferatele lunii” deoarece acesta este un cosmetic care intra la favorite.

        L-am cumparat ori prin 28 ianuarie ori prin 4 februarie, nu mai tin minte exact cand a fost saptamana cosmeticelor cu ulei de migdale si ulei de argan prin Lidl. A fost cumparat mai degraba pentru a nu pleca cu mana „chiar goala” din Lidl, asa cum vi-am povestit si in acest articol. M-a costat 1,73 lei, nu a fost nici scump nici ieftin, a facut banii pe care i-am dat pe el. Are un miros bland si discret, care pe mine m-a dus cu amintirile la sapunurile Protex pe care le folosea bunicul pe cand inca mai traia; nu pot spune neaparat ca sapunul Palmolive miroase a musetel, dar mi-a placut. Si in plus nu mi-a uscat deloc pielea grasa, nici pe corp nici pe fata. Si a mai si fost spornic pe deasupra, mi-a luat destul sa-l termin pe cand apare articolul cu favoritele cosmetice ale lunii februarie.

        Din partea mea are un mare 10.