Pentru astăzi m-am gândit, în mod mai mult sau mai puțin oportun, să vorbesc, defapt să scriu, despre apa de parfum Essence De Aguamarina. Dah, ce să mai zic? Bine că nu suntem în perioada gerului Bobotezei, iar eu vorbesc despre un parfum fresh, verde, de vară. Parfumul ar fi o replică după Georgio Armani Acqua di Gioia, dar nemirosind originalul, nu pot să jur pentru această informație. Parfumul este unul lejer, floral, verde, discret, numai bun pentru zilele toride de vară, când chiar nu e ceea ce trebuie să fii lovid de-un duf de parfum din ăla tare de să te leșine. Ceea ce nu-mi place la parfum ar fi persistența, după vreo 3 ore, maxim 4 eu nu-l mai percep, chiar dacă exagerez cu aplicarea lui.
Probabil îl voi mai recumpăra, dar mai întâi să mai termin cu ceea ce am pe stoc ca și parfumuri, nu de alta, dar vă tot bat la cap cu faptul că am destule produse, iar mie chiar îmi place să lupt pentru a termina cât mai multe dintre aceste produse, rareori m-ați văzut aruncând produse de noi, înainte de a încerca a le folosi divers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu