Se afișează postările cu eticheta Alverde. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alverde. Afișați toate postările

luni, 8 mai 2023

Review: Produse pentru păr Alverde din Calendarul de Advent 2022


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Dacă mă citiți măcar de la începutul lui octombrie anul trecut, deja știți despre cele 2 calendare de Advent pe care le-am cumpărat din DM. De asemenea, am scris aici și am mai vorbit pe Youtube despre faptul că mă confrunt cu dermatita seboreică, o afecțiune foarte păcătoasă din punctul meu de vedere, motiv pentru care nu prea pot pune cele mai multe șampoane pe scalpul meu deoarece acesta reacționează în cele mai nefericite feluri cu putință. Prin urmare, consider că nu e de mirare faptul că produsele pentru păr au necesitat mai mult timp pentru a fi testate.

Primul produs nu îmi dau seama ce ar fi trebuit să fie, eu l-am folosit drept balsam de păr. Nu cred că e defapt un balsam de păr deoarece se clătește foarte greu din păr, iar apoi îmi simt părul puțin mai încărcat decât ar trebui dacă aș fi folosit un balsam de păr.

Balsamul pentru vârfuri despicate nu a făcut nici el prea multe, din câte îmi aduc aminte scria pe eticheta de pe spatele produsului cum că ar putea fi folosit și fără clătire. L-am folosit și pe părul ud cu clătire, ca pe un balsam de păr normal, dar și pe părul uscat ca și cremă pentru păr, dar nu m-a mulțumit în niciuna dintre aceste 2 modalități de folosire, deoarece simțeam că părul meu are nevoie de un produs mai puternic, care să nu îngreuneze.

Șamponul a fost cel mai decent produs, consider că în condiții normale își face treaba. Cum am mai scris, suferind de dermatită seboreică, acest șampon mi-a deranjat puțin scalpul, dar problema e la mine, nu la produs.

Ca și concluzie, produsele pentru păr m-au dezamăgit, dar tot ce se poate să fie și din cauza faptului că eu am alte nevoi, nu pentru că produsele sunt rele.

sâmbătă, 6 mai 2023

Review: cremele de față Alverde din Calendarul de Advent


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... Pentru astăzi m-am gândit să las câteva cuvintre despre produsele pentru față pe care le-am găsit în Calendarul de Advent a celor de la Alverde.

Crema pentru față ar fi ok, oferă o oarecare hidratare, doar că e poate ușor prea mult de la un moment dat, nu mă ajută prea mult la capitolul luciu inestetic datorat tenului gras.

Fluidul pentru față e un pic prea puțin la capitolul hidratare, trebuie să aplic o cantitate mai generoasă pe față. Nu am observat să îmi grăbească apariția luciului datorat tenului gras.

Masca de față are un parfum interesant, mă duce cu gândul la ghimbir. De hidratat, hidratează, doar că tenul meu clipocește de la ea, e ceva normal pentru mine oricum să nu prea găsesc produse care să nu îmi provoace neplăceri pe partea de exces de sebum.

Balsamul de buze  ok, miroase subtil a ceva parfum. Nu pot spune că hidratează prea tare, dar în lipsă de altceva e ok, mai ales că l-am destinat locului de muncă. În 3 luni am consumat aproximativ jumătate din el, deși în ultima perioasă l-am cam ignorat și am resimțit-o. După 6 luni de la deschidere și o folosire nu foarte intensă în ultimele 3, aproape s-a terminat și acest produs...

Ca și concluzie, o părere foarte personală ar fi faptul că aceste calendare de Advent au puțin cam multe creme pentru față, mai ales dacă vorbim despre o persoană care nu prea folosește așa ceva.

joi, 4 mai 2023

Review: Gelurile de duș Alverde din Calendarul de Advent


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Anul trecut (2022), prin octombrie, am cumpărat 2 calendare de Advent din DM, cel de la Balea Men și cel de la Alverde. Am rămas la ideea că, după ce voi consuma produsele, să strâng părerile în câteva articole despre ele, nu de alta, dar să-mi rămână mie ca și amintiri, dar să vă ajute și pe voi, în anii ce vor urma, dacă merită sau nu să fie acestea achiziționate. Dacă despre gelurile de duș Balea Men am scris deja, hai să scriu și despre cele de la Alverde.

Primul produs este defapt o cremă de duș cu ulei de migdale bio, niște migdale îndeajuns de bine miate cu altceva încât să nu mă deranjeze la nas (nu-mi prea place mirosul acela dur de migdale în cosmetice). Crema a fost destul de hidratantă și mi-a ajuns pentru 3 dușuri.

Crema de duș cu cacao bio clar nu a fost pe gustul meu, nu mi-a plăcut deloc cum a mirosit și a fost o adevărată tortură să o folosesc, ceva de genul „Slavă Cerului că s-a terminat!”. Se pare că nu-mi place nici cacaua, nici ciocolata în gelurile de duș.

Gelulmde duș cu sclipici a fost interesant, chiar avea sclipici în el dar nu exfolia și nici nu zgâria când îl foloseai. Sclipiciul nu rămânea pe piele așa cum s-a-ntâmplat în cazul loțiunii de corp. Nu știu cum ar fi trebuit să miroase, dar pentru mine a mirosit a portocale condimentate. Mi-a ajuns pentru 4 săpuniri din cap până-n picioare.

Gelul de duș cu portocală bio a fost o enigmă pentru mine până în momentul în care l-am început. A fost incolor și avea un parfum de caramele cu portocale. De spălat a spălat bine iar cantitatea de 50 ml mi-a ajuns tot pentru 4 dușuri.

Gelul de duș cu scorțișoară a fost și el interesant în felul lui, doar că nu a făcu nimic atât de ieșit din comun încât să îmi amintesc de el prea multe. Bănuiesc că și el a ajuns pentru 3 - 4 spălări, ca și majoritatea celorlalte produse la 50 ml.

Scrubul de corp nu a fost nu știu ce, dovadă că nici nu mai țin minte prea multe despre el. Nici măcar nu îmi amintesc cum mirosea sau dacă a fost bun de ceva. Prin urmare, pot declara cu mâna pe inimă că a fost anonim.

Mă bucur c-am avut șansa de a înceca majoritatea acestor geluri și creme de duș, ar fi câteva care ar merita recumpărate... Nu vreau să par nerecunoscătoare pentru tot ce mi-a fost dat cu aceste produse, le-am încercat și majoritatea mi-au bucurat sufletul, chiar dacă sunt niște posesiuni fizice. Ce pot spune cu mare încredere e faptul că aștept toamna și iarna cu mare interes, sperând să ajung la câteva calendare de Advent,

duminică, 5 februarie 2023

Review: loțiunile de corp din Calendarele de Advent Balea Men și Alverde



Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... Pentru astăzi m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre loțiunile de corp din calendarele de Advent Balea men și Alverde. Per total au fost produse bune, dar hai să vorbim puțin despre fiecare în parte.


Loțiunea de corp de la Balea Men e interesantă într-un sens pozitiv. Are o textură foarte faină, ușor mai lichidă, dar care intră ușor și repede în piele. Mai și hidratează pielea, nu e cea mai woaw hidratare dar în mod normal, dacă o folosesc de 2-3 ori la lucru într-o tură, e suficient pentru mine. Iar parfumul e subtil, poate foarte ușor pe partea masculină a unisexului, dar nu e o problemă, acesta fiind un punct foarte lăudat al colegelor de muncă.


Loțiunea aceea de corp cu etichetă verde este un produs lejer, dar care, din păcate, nu face față la deshidratare intensă. Zilele trecute m-am pricopsit cu o uscăciune generalizaă a pielii de n-am mai știut ce să fac, nefiind obișnuită cu așa ceva, de obicei având situații tocmai pe parta opusă a spectrului. Avea în compoziție ceva ulei bio de migdală, sincer nu știu exact la ce folosește acest ulei.


Loțiunea aceea cu sclipici de la Alverde hidratează destul de decent pielea, eu folosind-o preponderent pentru mâini, am simțit că folosesc ceva. Iar sclipiciul acela chiar se vede la lumină, nu e vreo vrăjeală sau așa ceva.


Crema aceea lejeră de la Alverde a fost super pe post de cremă de mâini, e ușor mai grosuță decât o loțiune de corp. Miroase decent și face o treabă ușor mai bună decât loțiunea cu sclipici de care menționam mai sus. Păcat că vine într-o cantitate atât de mică. Iar ca informație adițională, are în compoziți ulei bio de macadamia.


Mă bucur că am avut oportunitatea de a folosi aceste produse, chiar dacă le-am retargetat ca și creme de mâini, nu de alta dar am cam avut rateuri la capitolul acesta recent.

sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Diverse produse din Calndarele de Advent Balea Men și Alverde



Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Pentru astăzi m-am gândit să las scrise câteva cuvinte despre niște produse random din calendarele de Advent Balea Men și Alverde, deoarece am reușit în această seară să termin și ultimul produs din acest articol.


Spuma de baie Alverde cu portocale bio a fost un deliciu, păcat că a fost single-use. A făcut multă multă spumă. Nu-mi amintesc nimic particular despre miros, dar în rest a fost mai mult decât ok pentru un produs marcă proprie a unui magazin, marcă ce are produse bio.


Masca de față la pliculeț de la Balea Men a fost ok, eu am folosit-o ca și cremă de noapte. Mi-a ajutat pielea destul de mult la capitolul hidratare. Nu am folosit-o pe post de cremă de zi deoarece este cam grăsuță, dar nu îmbâcsește.


Crema de picioare Balea Men la pliculețe (când am făcut pozele deja nu mai aveam decât unul din cele 2 pliculețe) a fost foarte bună, a hidratat pielea, dar din cauza faptului că aveam călciele destul de crăpate, nu a făcut miracole, dar am observat o îmbunătățire.


La fel, crema de picioare Alverde a fost și ea ok, totuși mi-a plăcut mai mult produsul de la Balea, părea ceva mai hidratand și mai plăcut parfumat pentru nasul meu.


Cam acestea au fost gândurile mele. O zi bună vă doresc!@

marți, 3 ianuarie 2023

Merită calendarele de Advent Balea Men și Alverde?

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... Pentru astăzi m-am gândit să abordez subiectul calendarelor de Advent pe care le-am cumpărat anul trecut, mai bine zis, cele pentru decembrie 2022, deși eu le-am început de cum le-am cumpărat la mijlocul lui octombrie 2022.


Pentru cel de la Balea Men vi-am lăsat poza lui neatins mai sus, iar pentru cel de la Alverde, veți găsi unboxing-ul mai jos. Cel de la Balea fiind primul meu calendar cu cosmetice și fiind și seară când am ajuns acasă cu el, am preferat să mă bucur de el în liniște și pace, fără alte intervenții din exterior.

Din punctul meu de vedere, am dat peste niște produse bunicele, unele mai bune decât altele. Nu toate au putut fi folosite de către mine (hey, doar Bala Men!!!), iar altele au avut câte un ceva care să mă nemulțumească. Nu am fost adepta mirosurilor de ciocolată sau cacao prin produse, nici a așa-zisului scrub de față de la Alverde, dar aici este o părere foarte personală asupra lor. Voi continua să actualizez acest articol când voi avea timpul și memoria s-o fac, până când vor fi acoperite cât se poate de multe produse din aceste calendare. Voi mai adăuga faptul că setului de cărți și balsamului pentru barbă, ambele produse din calendarul celor de la Balea Men nu le voi acorda opinii deoarece nu am ce opinii să dețin.







miercuri, 16 noiembrie 2022

Cumpărături de Advent

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... Dacă nu demult vă spuneam că nu îmi mai doresc să fac cumpărături cosmetice prea curând, ei bine, se pare că nu m-am dezmințit și am profitat de foarte multe oferte și oportunități. Nu de alta, dar sunt lucruri pe care mi le doresc și de 6 ani (nu că le-aș mai putea primi vreodată, dar asta e viața), iar anul acesta am avut posibilitatea să achiziționez ceva în acest sens.


Despre calendarul de Advent am mai pomenit în clipul destinat celui de la Alverde, dar acesta de la Balea Men e primul cumpărat pe 2022. Am observat doar după ceva vreme de la achitarea produsului faptul că produsele ar trebui să fie destinate domnilor, dar cum am mai menționat de nu știu câte ori, majoritatea produselor sunt proiectate a fi unisex, iar asemenea formulări referitoare la genul persoanelor cărora este destinat produsul ar fi mai degrabă marketing. O parte dintre produsele de aici au fost încercate, ba chiar terminate, dar e o experiență în sine să am opțiuni.



Tot o dată cu Calendarul de Advent Balea Men am mai achiziționat și alte câteva produse pentru duș, de data aceasta fiind vorba despre produse destinate doamnelor: un peeling pentru corp de la Balea (în mod normal niciunul nu m-a dezamăgit la capitolul acesta), o spumă de duș (pentru variație), un ulei pentru duș (o noutate pentru mine), un gel de duș și un săpun lichid (e o poveste lungă despre ideea de necesitate a acestui produs).


Șamponul Bioderma Node G a fost un fel de înlocuire, doream un Vichy Dercros pentru păr gras, dar cum nu aveau strop de produse Vichy în farmacia în care intrasem, am ales această variantă, culmea, și acesta a fost ultima bucată din acest sortiment. Nu știu de ce am mai cumpărat șamponul Pantene, doar ce-l cumpărasem pe cel de la Bioderma de vreo jumătate de oră. Iar produsele de la Elmiplant sunt cumpărate prin cupoanele de reducere de la broscuța de reciclare Kaufland, cred că prin 27 octombrie, nu mai credeam că apuc la ele sub reducere, de câte ori intram în magazin să consum produsele, nu era țipenie de produs la raft.

Deci, după ce trecusem prin DM pentru calendare și celelalte produse Balea nu m-am cumințit deloc, a trebuit să trec și prin Kaufland, nu? Era o promoție cu nu știu cât la sută reducere la produsele Palmolive, dar nu știu ce era în căpățâna mea, dar eu am luat produse Protex (fuseseră la promo cu o săptămână înainte), dar am și pentru ele un fel de project pan, pe care parcă prevăd că va fi un epic fail acel project pan.


Tot atunci, când am cumpărat calendarele și săpunurile Protex, era promo și la produsele Wash & Go sau Tesori d`Oriente, adică cumpărai oricare 3 produse din acele 2 mărci iar cel mai ieftin era gratis. Primele cumpărate au fost 3 geluri de duș Tesori d`Oriente, cel cu mosc alb, Thai Spa și Persian Dream. Cel Persian Dream a fost o alegere neinspirată, mă gândeam la ceva miros oriental dar e dulce ca nevoia defapt.

La câteva zile după vizita combinată DM și Kaufland, am trecut prin Bănuțel și Kaufland de unde am cumpărat 2 plicuri de praf decolorant și 2 flaconașe de emulsie revelatoare de 6%. Apoi, tot din Kaufland am cumpărat un ulei de păr Wash&Go, un balsam de păr leave-in Wahs&Go și o mască de păr Wash&Go. De asemenea, am mai cumpărat 2 geluri de duș Tesori d`Oriente (Hammam și Aegyptus) și o apă de parfum Tesori d`Oriente Byzantinum.



Iar dacă tot a fost de curând 13 noiembrie, am dat o fugă prin Penny, pe motiv că am fost tot week-end-ul respectiv de dimineață la lucru. Din cele 8 lucruri de cosmetică luate de acolo, pot spune că aveam nevoie doar de 2 dintre ele. Dar să le luăm pe rând, zic. 3 geluri de duș, unul cu miros marin, unul cu miros de portocale, al treilea cu miros de nucă de cocos iar ultimul cu parfum de rodie. Nu știu mare brânză despre ele, doar că cel cu rodie este fabricat în România, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Iar cel cu portocală va fi numai bun în perioada sărbătorilor de iarnă, iar ce rămâne din el o să facă echipă bună cu cel cu miros marin când se va mai încălzi afară. Cât despre cel cu cocos, sper să-l termin iarna aceasta, de mânuță cu săpunul lichid Balea de mai sus.


Eh, da, ultimele produse, sper, pentru această postare. Aparatele de ras și proteslipurile erau cele 2 articole esențiale de care aveam nevoie, și pe care n-am mai stat să le cumpăr de la lucru, nu de alta dar mă cam grăbisem după autobuz, să îl prind, nu de alta, dar cred că era ultima cursă de pe linia respectivă. Săpunul lichid nu era neapărat o urgență, dar e bine să ai ceva stoc de asemenea produse, chiar dacă mai aveam săpunurile solide în caz de ceva. Iar loțiunea micelară a fost iarăși un moft deoarece mai am ceva produse destinate demachierii, dar niciodată nu sunt în stare să aproximez cât mă mai pot ține asemenea produse.


Cam acestea sunt cumpărăturile mele la capitolul cosmetice pe toamna lui 2022, probabil vor mai fi ca excepție niște proteslipuri și șervețele umede, dar astea sunt fleacuri în viziunea mea.

sâmbătă, 29 octombrie 2022

Review: Creme de mâini Alverde din Advent Calendarul Alverde


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Crema de mâini cu vanilie bio este foarte interesantă și chiar bună, catifelează mâinile de la prima utilizare, plus că le lasă discret parfumate. Tubulețul acela mic de 20 ml ține câteva utilizări, îndeajuns de mult încât să îmi dau seama că îmi place produsul și să mă facă curioasă referitor la un produs full-size.

Balsamul pentru mâini și unghii era cam lichidă dar a fost ok și ea. Nu face față la o piele prea aspră. La mine încă nu a apucat această perioadă dificilă, dar mă pregătesc.

Crema intensivă pentru mâini e la medie, nu a fost rea dar nici nu a excelat. Avea consistența cremei cu vanilie.

Per ansamblu, au fost produse bune, nu excepționale, dar nu cred că le voi cumpăra în full size deoarece mă aștept să aibă un preț măricel iar mai mult de 5 lei pentru 125 ml de exemplu nu cred că merită.

joi, 27 octombrie 2022

Review: Geluri de curățare ale feței Balea și Alverde din Advent Calendar


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Gelul de curățare de la Balea îmi place foarte mult deoarece curăță delicat fața. Nu are un parfum puternic. Iar cantitatea aceea de 20 ml te ține măcar 8-10 utilizări astfel încât să îți dai seama dacă îți place sau nu produsul, iar mie îmi place, cel mai probabil îl voi cumpăra în full-size.

Gomajul facial de la Balea e de asemenea bun, e îndeajuns de delicat pentru tenul meu mixt spre gras. Cantitatea aceea de 20 ml te ține și ea îndeajuns de mult încât să îți formezi o părere despre el. Nu că nu l-aș cumpăra în full-size, dar am variante de genul mai în proximitate (în Kaufland).

Despre produsele de la Alverde, în schimb, nu prea am cuvinte de laudă. Crema de curățare nu știu exact ce s-ar vrea a fi, poate un fel de Take the day off a celor de la Clinique, dar mai pe varianta bio. Cert e că îmi displace foarte mult textura cremoasă, faptul că nu spumează iar pielea mea nu scârțâie ca lumea după folosire. Catagoric nu am planuri să îl achiziționez în full size.

Gomajul de față are particulele exfoliante într-o cremă cu o consistență ceva mai lichidă ca și crema de față, dar tot nemulțumită sunt de textură. Nu că nu curăță sau nu efoliază, dar nu e ceea ce trebuie pentru mine. La fel, nu plănuiesc să îl achiziționez nici pe acesta.


Acestea sunt părerile mele asupra produselor de curățare ale feței din Calendarele Advent a celor de la Balea Men și Alverde.

marți, 18 octombrie 2022

Unboxing Calendar Advent de la Alverde

 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... 


Se pare că a început deja sezonul calendarelor de Advent, eu deja mi-am luat săptămâna trecută 2 din DM, unul de la Balea (varianta pentru bărbați) și unul de la Alverde. Nu am filmat nimic pentru cel de la Balea, fiind primul cumpărat și primul calendar cu cosmetice, mi-am dorit să mă bucur de experiență de una singură. Înainte mai avusesem un calendar de Advet, dar acela fusese cu ciocolățele, fiind achiziționat din Lidl.


Al doilea, cel de la Alverde, l-am cumpărat la o oră „mult mai decentă”, având încă lumina naturală atât de necesară filmării unboxingului. Acest calendar de la Alverde nu o să mai apară ca și poză în viitorul articol cu cumpărături cosmetice, dacă nu uit, voi menționa un link ori către acest articol ori către clip. Și în general, nu prea menționez în clipurile referitoare la cumpărăturile generale cosmeticele cumpărate deoarece am obiceiul de a scrie articole pentru asemenea produse.