Se afișează postările cu eticheta sapun lichid. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sapun lichid. Afișați toate postările

luni, 5 octombrie 2026

Săpunuri nou încercate din DM (1)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Pentru astăzi m-am gândit la un alt articol despre săpunuri lichide, de data asta despre niște produse cumpărate din DM. Știu că momentan am tot scris despre săpunuri lichide, dar se pare că acesta e genul de produse la a căror capitol am tot experimentat.  



Versiunea cu ginseng și mandarine verzi a fost folosită în bucătărie. Uneori am nevoie să mă spăl pe mâini nu doar în timpul gătitului, ci și cu alte ocazii, iar un drum până în baie ar fi un pic de drum inutil. Mi se pare un săpun chiar decent, cu un parfum care mie mi se potrivește. Plus că face multă spumă și spală îndeajuns de bine. Chiar mi-aș dori să mai descopăr asemenea versiuni de săpun lichid prin magazinele DM. 

Versiunea cu eucalipt și lotus miroase chiar foarte floral pentru așteptările mele. Conform aplicației celor de la DM, am mai cumpărat acest săpun lichid și în 2025. Puteam să jur că versiunea din 2025 mirosea mult mai puternic a ceva mentolat, un miros pe care eu îl asociez cu eucaliptul. În schimb, ceea ce eu am cumpărat în 2026 miroase mult prea tare a flori. Chiar nu știu de unde până unde diferența aceasta atât de mare. În schimb, spală bine, dar la fel de bine s-ar putea să îmi usuce mâinile, nu de alta dar mâinile mele sunt horror.

De recumpărat probabil le voi recumpăra la un moment dat, dar mă știți deja mult prea bine, îmi place să încerc orice prostioară neîncercată până acum.

sâmbătă, 5 septembrie 2026

Review: Săpunuri lichide marcă proprie a farmaciilor


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Astăzi scriu despre 2 săpunuri lichide ce par a fi marcă proprie a unor farmacii. Unul e din Dona iar celălalt e din Catena. Acestea au fost primite de cineva apropiat la achiziția de medicamente și apoi au ajuns la mine.

Săpunul din Dona (cel portocaliu) are 300 ml. Spală bine și face spumă binișor. De uscat mâinile, le cam usucă puțin, dar e ceva ce deja mi se pare normal să se întâmple, rar dacă nu foarte rar se întâmplă să găsesc un săpun care să nu usuce pielea. N-ar fi un produs rău, doar că am eu o problemă serioasă cu parfumul. Nu mă întrebați de ce, dar nu mi-a plăcut deloc mirosul de pere. Probabil pentru că în general nu-mi plac mirosurile fructate în produsele cosmetice. Doar ceva acrișor merge, gen combinație de fructe de pădure cu mai știu eu ce sau mirosurile citrate.

Celălalt săpun lichid are altă situație mai puțin pozitivă. Săpunul are un parfum floral destul de drăguț. Spală bine. Ca mai majoritatea săpunurilor, îmi cam usucă pielea, dar cum am mai scris deja, mi se pare normalitate. Problema mea e spumarea pe care o produce săpunul. Mi se pare că nu spumează exagerat de mult, mai degrabă spumează pe jumătate pe cât mi-aș dori.


Prin urmare, se pare că în ultima perioadă am devenit destul de pretențioasă la capitolul săpunuri lichide. Nu scriu dacă e ceva rău sau nu. Ceea ce scriu e că sunt recunoscătoare pentru faptul că nu a trebuit să scot vreun sfanț nici pentru săpunuri, nici pentru medicamentele care au dus la primirea acestor săpunuri.

joi, 9 iulie 2026

Săpunuri lichide de pe Emag încercate recent #1

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Cred că deja îmi știți „bunul” obicei de a avea perioade când cumpăr cosmetice cu duiumul iar între aceste perioade de hoardăr am perioade când îmi consum din aceste produse iar de cumpărat aproape nimic nu se mai întâmplă. Ei bine, în primăvara lui 2026 cam asemenea perioadă de consum de resurse cosmetice am în plan deoarece chiar mă simt puțin copleșită de ceea ce am acasă.

Astăzi e în plan să las scrise câteva cuvinte despre 4 săpunuri lichide pe care le-am cumpărat în iarnă de pe Emag: 2 cu lavandă, unul cu fructe și unul cu mosc alb (am avut cândva o mică obsesie pentru cosmeticele Malizia).


Săpunul lichid cu lavandă de la Cleany e relativ mai lichid puțin, nu neapărat gel. Miroase a lavandă, dar o lavandă mai dulceagă puțin. Dar cu toată consistența asta mai lichidă, mi s-a părut spornic, gen „nu se mai termină odată?”. De uscat pielea, nu pot să consider că mi-a uscat-o atât de neobișnuit. Cu toate punctele forte, totuși, prețul de aproximativ 10 lei / 500 ml nu e chiar atât de bun ca alte prețuri.


Săpunul acesta cu mango și ananas a mirosit chiar puțin prea bine pentru displăcerea mea legată de mango. De uscat pielea, o usca ca mai oricare alt săpun lichid la modul general. Câteodată mai aveam nevoie de cremă pentru mâini, dar nu ceva foarte uzual gen chiar după fiecare spălare pe mâini cu el. Ceea ce m-a deranjat foarte mult a fost consistența aproape apoasă, mi se părea că-l face să se risipească cam mult. Personal, l-am folosit foarte mult în bucătărie și ca gel de duș.


Săpunul cu lavandă de la Sence mi se pare cel mai ok până acum, deși pare că usucă puțin mâinile. Spală bine, e vâscos, mirosul e ceea ce trebuie (lavandă din aceea ușor masculină, așa cum îmi place mie să fie). Sincer, aproape mă mânâncă degetele să-l recomand, doar că mai am pe acasă câte ceva și perspective de a folosi alte săpunuri așa încât ar fi rezonabil să stau blândă (sau potol dacă vreți exprimarea asta) pentru încă 2 luni dacă se poate. 


Săpunul lichid Malizia cu mosc alb cred c-a fost cel mai așteptat săpun lichid la capitolul folosință din partea mea, cred că și de aceea l-am păstrat atât de mult. Chiar miroase a mosc alb, un parfum care mie îmi place enorm la cosmetice, deși în online nu au apărut toate produsele Tesori dOriente cu mosc alb pe care le-am folosit de-a lungul anilor. Săpunul Malizia miroase foarte bine, precum vi-am scris, are o consistență bună și cremoasă, face o grămadă de spumă și spală bine. Singurul dezavantaj e faptul că mai usucă pielea, așa că o dată la câteva spălări mai am nevoie de o cremă de mâini să îl ajute...

Cam acestea au fost majoritatea săpunurilor lichide pe care le-am încercat în ultima perioadă.

miercuri, 19 noiembrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (10)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... 


Și astăzi tot un articol despre produse încercate am, dar sper să fie oarecum ultimul pentru o scurtă durată, deoarece iar mi se termină ideile de recenzii, dar cu toate acestea am în teste sau mai bine scris, în folosință, câteva produse atât noi cât și vechi.



Deodorantul B.U. Fairy`s Secret a fost luat într-un set cu un gel de duș de la un magazin de cartier doar de curiozitate. Avea un parfum decent, floral și feminin. Doar că fiind un deodorant, nu mă proteja ca lumea dacă depuneam un efort mai intens și transpiram urât. Mi se pare potrivit pentru persoanele care nu transpiră exagerat de mult.


Aceste 3 săpunuri lichide le-am primit cadou cred că de la Dona, la niște rețete compensate. Ce-i drept, din cel din mijloc am avut 2 sticle dar am considerat faptul că ajunge o singură sticlă în poză pentru a ilustra ceea ce am de comunicat. Cât despre motivul rețetelor, momentan nu consider oportun să mă deschid referitor la subiect deoarece e ceva cronic și încă testez terenul. Cert e că încă nu e grav, s-a depistat anumite lucruri relativ la începuturi așa încât sper ca în decursul a vreo încă 2 ani să am o oarecare imagine de ansamblu a ceea ce pot face și ce nu pot face renunțând la cât mai multe medicamente cu putință.

Săpunul cu argan mirosea relativ interesant, mi-a plăcut, doar că pe final m-a plictisit puțintel. Parfumul era cumva fructat dar într-un fel a nuci de vreun fel (în engleză aș fi folosit termenul de „nutty” pentru a descrie parfumul produsului, nu știu dacă are o traducere 100% acurată în engleză). Nu mă deranja faptul că usca doar puțin mâinile.

Varianta cu lapte și miere e cel pe care l-am avut în duvlu exemplar, unul la baie și celălalt în bucătărie. Deși nu era rău, nu usca pielea exagerat. Dar deja știți problema mea cu parfumul de lapte & miere în cosmetice

Varianta cu mușețel a fost preferata mea. Nu pot să identific exact mirosul, dar mirosea cumva floral și a vreun fel de „iarbă”. Aș merge până la a afirma că pe acesta l-aș și cumpăra cu până la vreo 8 - 10 lei pentru sticla de 500 ml. Nici acesta nu usca pielea prea rău.


Spuma aceasta de duș cu ambalaj roz a fost cu adevărat o experiență. Și o scriu în sensul pozitiv. Era o combinație de spumă cu ulei care ajuta foarte mult cu combaterea acelui efect de uscare a pielii cu care te pricopsești în cazul majorității produselor destinate dușului. Parfumul a fost cam feminin și luxuriant  pentru gustul meu, dar în cazul de față am reușit să mă concentrez în mare măsură pe partea pozitivă a produsului. Cel mai probabil, spuma aceasta va fi recumpărată, chiar dacă tot această versiune o găsesc când mi se va năzări cheful de spumă de duș...


Șamponul acesta de la Clear cred că tot la o promoție de destocare l-am cumpărat având un preț , că altfel nu-mi explic cum de am cumpărat un șampon 2 în 1. A fost un șampon antimătreață decent. Din ce-mi amintesc, trebuia să mă spăl mai repede cu o zi față de alte șampoane antimătreață dar nu-i de mirare, fiind 2 în 1. Ceea ce mi se pare interesant e faptul că nu mi-a zgândărit dermatita seboreică având în vedere faptul că balsamul de păr pe scalp mă deranjează în general.

Cam acestea au fost produsele de azi. Sper să vă regăsesc cu bine în viitorul articol.

duminică, 9 noiembrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (8)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi mi-am propus să scriu câteva cuvinte despre niște produse pe care le-am folosit de-a lungul pauzei pe care am avut-o de la blog. Sunt produse de zi cu zi, poate cu excepția rujului, dar și el are o mică povestioară a lui, mai ales că stă aparte față de alte produse de la aceeași firmă. 


Săpunul lichid Care Blue Sea (marcă proprie Mega Image) miroase bine, chiar mă duce cu gândul la mare, la plajă, la vacanță... Doar că parfumul nu e foarte intens, nu miroase în întreaga baie după ce l-ai folosit. Iar asta poate fi și un lucru bun. De spălat, spală bine. Doar ca orice săpun, usucă puțin pielea mâinilor, deci e nevoie de cremă de mâini din când în când, dar asta nu prea mă supără atât de mult.
 

Cu această apă de toaletă pot scrie că am o poveste interesantă. În primul și în primul rând, nu știu de ce, dar eu o numesc „Azul Mal” în loc de „Mar Azul”. E chiar interesantă situația. În al doilea rând, mă așteptam să miroasă cumva sărat și a alge, dar se pare că m-am înșelat... În realitate, pentru mine miroase discret a fructe, ceea ce simt că mi-a înșelat așteptările. Iar de rezistat, cred că rezistă undeva la 4 - 6 ore maxim. Conform Fragrantica, notele parfumului sunt:
  • note de vârf: mandarină, coacăze negre și caisă;
  • note de mijloc: lăcrimioare, frezie și trandafir de Damasc;
  • note de bază: mosc, Ambergris (orice ar fi ăsta) și vanilie.
Sincer, n-aș mai recumpăra acest parfum, mi-aș concentra resursele către altele.


Rujul Wet n Wild din gama MegaLast nuanța Cinnamon Spice a fost o surpriză plăcută, mai ales că e primul produs a celor de la Wet n Wild pe care l-am încercat. Mi-a plăcut foarte mult formula care nu-mi usca buzele. Nu țin minte să fi fost genul acela de produs ca și acele lipstain-uri de la Sephora, adică să îl pui pe buze și să îl mai iei jos o dată cu pielea. Era și foarte cremos. Nuanța a fost așa și așa, era un burgundiu cald, deși mi-ar fi plăcut o nuanță din spectrul rece.


Masca de păr Cosmia Force Technique a fost o surpriză plăcută. Îmi place faptul că îmi înmoaie părul și mă ajută să îl descurc mult mai ușor. Plus că vine într-un borcan relativ mare, are 300 ml. Personal, caut la o mască un mic ajutor care să îmi facă părul să nu mai arate și să nu se mai simtă atât de degradat pe cât e defapt. O dată ce părul a ajuns foarte degradat, nimic nu-l mai ajută să redevină 100% sănătos. Doar un pic de ajutor până să ajungă tuns de părul degradat. E genul acela de situație similară unei boli cronice la oameni, o dată ce te-ai îmbolnăvit de o boală cronică, tot ce poți să faci e să ai grijă de calitatea vieții.

Per total, 3 din cele 4 produse de azi mi-au plăcut foarte mult. La un moment dat, masca de păr va fi recumpărată. Probabil și săpunul de mâini ar fi recumpărat dacă aș fi într-o situație în care aproape aș rămâne fără săpun în casă și aș fi de serviciu sau aș ajunge prin apropierea locului de muncă.

luni, 3 noiembrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (7)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi am un articol ce conține recenzii la niște produse oarecum la întâmplare, dar care pot spune că chiar mi-au plăcut foarte mult, iar de folosit le-am folosit oarecum de-a lungul timpului, și o să înțelegeți de-a lungul articolului.


Gelul de duș Nivea Men energy l-am cumpărat cred că prin primăvară (2025) la o super ofertă, să scriu așa, adică 2 produse la preț de unul. Cred că am cheltuit undeva la 25 - 27 de lei pe 2 geluri de duș Nivea măricele, cred că la 400 - 500 ml, ceea ce mi se pare chiar decent. Varianta energy miroase citric și proaspăt, numai propice pentru temperaturi mari. La capitolul hidratare mi se pare ok, oricum doar călcâile mele au probleme. Așa încât, dacă mai dau peste asemenea oferte și am fonduri de cheltuit, chiar va mai fi recumpărat. 
 

Produsele pentru curățarea feței de la Balea Men le-am descoperit în calendarul de Advent din 2022 și chiar mi-au plăcut. Nu mai țin minte dacă prin 2023 și 2024 le-am cumpărat în variante full-size, dar de la începutul anului (2025) le-am tot recumpărat în diverse variante. Varianta Energy (da, tot Energy, nu mi-am dat seama inițial de coincidență) curăță ok fața și o pregătește, dacă îți dorești, pentru alte produse de îngrijire, dar de multe ori doar mă spăl pe față și ies pe unde am treabă. Anul în curs mi-a demonstrat faptul că îmi plac și că le tot recumpăr. Așa că merită să fie recumpărate.


Săpunul lichid Cien cu parfum de mango a fost foarte ok. Parfumul a fost decent, suportabil. De spălat, spală bine, ca orice alt săpun lichid Cien. Doar faptul că după mai multe spălări, ai nevoie de o cremă de mâini, dar deja asta se întâmplă chiar și cu săpunurile lichide Dove, deci deja mi se pare normalitate. Sincer, probabil va fi recumpărat pentru diversitate, dar și pentru prețul decent pe care îl are.


Crema de corp Neutrogena albastră mi se pare prea mult pentru corpul meu, dar pentru mâinile mele e aproape divin. Da, știu, e contraintuitiv să folosesc ceva atât de mare pentru mâini, dar când te gândești la diferența de preț dintre loțiunea de corp la 400 ml și crema de mâini la 75 ml, îți dai seama că e mult mai rentabil să folosești loțiunea de corp pe post de cremă de mâini. Deși mi se pare că loțiunea intră puțintel mai greu în piele, mă ajută cu uscăciunea palmelor. Iar de cumpărat, am cumpărat-o deja de 2 sau 3 ori deja, asta spunând relativ multe având în vedere că nu e un produs neapărat ieftin.


Dintre cele 4 produse, cel mai puțin probabil să fie recumpărat ar fi săpunul Cien, deoarece mi se pare cel mai banal. Iar cel mai recumpărat deja în momentul publicării articolului ar fi gelurile de curățare a feței de la Balea Men.

luni, 27 octombrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (5)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... 


Pentru astăzi tot un articol cu recenzii am, deși probabil deja plictisesc unele persoane. Mă gândesc să fac și niște articole cu preferatele anotimpurilor, mă gândesc să încep cu vara lui 2025 și să încerc să revin cu asemenea articole măcar sezonier, nu de alta dar parcă pot tria un pic mai bine favoritele dacă nu mă chinui să găsesc material pentru asemenea articole publicate lunar. 



Prin primăvară, adică mai degrabă pe la început de martie, beneficiind de o mică ofertă de la locul de muncă, am achiziționat acest antiperspirant Dove Men + Care Clean Comfort în vederea verii ce va veni (și a și trecut deja). Are in parfum ușor masculin, dar nu e ceva deranjant. De protejat mă protejează, doar că pe timp de vară sigur nu mă ține schimb de 12 ore la locul de muncă. A fost bunicel, dar parc-aș testa altceva.


Balsamul de păr Balea Aqua Hyaluron a fost destul de bunicel. Chiar a fost o surpriză plăcută, aș putea scrie. Mi se pare relativ puțintel mai bun decât cel de la H&S. Îmi lasă părul moale și ușor de pieptănat. Sincer, balsamul acesta de păr m-a făcut să-mi doresc să încerc și șamponul din această gamă (doar că am alte șampoane de terminat).


Gelul de duș Palmolive Alluring Love a fost cumpărat anul trecut (2024) cred că prin iunie cu ajutorul unui cupon de reducere de la broscuța Kaufland. Mi se pare un lucru bun să am parte de niște reduceri dacă tot reciclez. Gelul mi se pare bunicel, are un miros floral cam dulceag. Spală bine și cam usucă puțintel de tot pielea, dar cam așa se întâmplă cu mai toate gelurile de duș. De recumpărat, cel mai probabil voi cumpăra altă variantă.


Săpunul acesta Cien cu cocos face parte dintr-o colecție cu alte 2 săpunuri. Nu pot spune că e un produs rău, spală bine și mai usucă puțin pielea, ca mai orice săpun lichid pe care l-am încercat (da, chiar și săpunurile lichide Dove fac asta). Singurul defect e mirosul de cocos, nu e chiar foarte neplăcut, dar am eu un pic de pitic pe creier cu parfumul de cocos în cosmetice.

Acesta a fost articolul de azi, sper că vi-a plăcut.

luni, 20 octombrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (3)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Astăzi iar scriu despre produse încercate în ultimii aproximativ 2 ani. Nu neapărat 4 produse, ci mai degrabă 4 grupuri de produse. Ce-i drept, am încercat mult mai multe produse decât ceea ce voi posta aici pe blog, la unele produse nu le-am mai făcut nici poze, nici exagerat de multe detalii nu mai am rămase.


De cumpărat, am cumpărat câteva duzine de diferite geluri de duș Balea, dar am ales să vorbesc despre 3 dintre cele cumpărate în vara ce tocmai a trecut (vara lui 2025). Și culmea e că 2 dintre aceste 3 geluri de duș sunt ediție limitată. Varianta Ice Feeling este foarte mentolată și răcoritoare, numai bună de încercat pe caniculă. În plus, este și singura variantă care cică s-ar găsi în stocul permanent. Nu cred că trebuie să vă mai precizez faptul că, deși încă n-am terminat sticla cumpărată în iunie, deja am mai cumpărat una.

Varianta Wild Escape mi se pare mai potrivită anotimpului rece, mă duce cu gândul la Tesori dOriente White Musk. Să știți că m-a frapat puțin să constat că e o ediție limitată, nu știu de ce trăisem ani la rând cu impresia greșită că cei de la Balea nu aduc ediții limitate când vine vorba despre produsele targetate strict către domni. Nu-mi pare deloc rău că am încercat acest gel de duș pe care deja l-am recumpărat în dublu exemplar să fie sigur că mă bucur de el.

Despre Hibiscus Havanna pot spune că m-a surprins pozitiv cel mai mult din tot ce am cumpărat în iunie, și credeți-mă că cumpărasem pe puțin vreo 10 geluri de duș atunci (ce-i drept, mai am echivalentul a minim 2 geluri de duș întregi plus o spumă de duș din ceea ce cumpărasem atunci). Mirosea demențial a combinație de fructe cu flori, pur și simplu m-a îmbătat parfumul. Mi-aș fi dorit să îl regăsesc în magazinul în care am intrat zilele trecute, dar n-a fost să fie.

Toate aceste geluri de duș sunt produse faine ce consider că merită a fi recumpărate...


De prin primăvară tot cumpăr și recumpăr creme de mâini Balea. Adică vreo 4 bucăți diferite din acest fel, la tub, plus o „cutiuță” de 250 ml cu cremă de gălbenele. Nu pot spune că-s cele mai bune creme de mâini cele 4 deja încercate, dar pentru moment și-au făcut datoria relativ onorabil. Recunosc faptul că mi-a rămas mintea la crema de mâini cu uree de la Bevola, dar deja acela e un alt capitol de discutat, dar nu astăzi. Aceste variante de cremă de mâini la tub a celor de la Balea intră ușor și repede în piele, părând că le ajută pe moment. Iar la capitolul ăsta, pe moment, am eu niște mici plângeri dar deja sunt puțin cam chițibușară. Adică, mai pe scurt, trebuie aplicate și reaplicate destul de des pe parcursul zilei.
 

Săpunul lichid cu lapte și miere l-am cumpărat din Penny printr-o comandă Glovo împreună cu alte produse. Și nu doar unul am cumpărat atunci, ci chiar două flacoane. A fost ceva impulsiv, aveam impresia că voi rămâne fără săpun și gel de duș în casă până la primirea salarului, și am cumpărat ceea ce a fost mai ieftin și mai la îndemână. De făcut treaba și-a făcut-o, nimic de zis sau scris, doar că mie nu-mi place parfumul de miere și lapte în cosmetice la modul general. Prin urmare, reachiziționarea acestui săpun rămâne doar o soluție de avarie.


Nu știu de ce aveam impresia că am scris deja o recenzie acestui antiperspirant Balea Extra Dry. Probabil deoarece am încercat varianta cremă a acestui produs, despre care vi-am lăsat aici o recenzie. Sau altă teorie ar fi faptul că a existat acum 9 - 10 ani o altă versiune a lui, dar care se numea mai simplu, anume Dry. Cu toate că mă plâng puțin de tot referitor la cât e de prăfos produsul, mă bucur că mă protejează un întreg schimb de 8 ore la locul de muncă fără nevoia de a-l reaplica. Iar parfumul e unul pudrat, mă duce puțin cu gândul spre Dove Original sau Nivea ăla albastru închis.

Cam acestea au fost recenziile pe ziua de astăzi. Nu sunt neapărat produse extra mega wow, dar au fost bune iar majoritatea lor consider c-ar fi trebuit lăudate puțin. Iar la final observ că toate produsele de astăzi sunt marcă proprie a magazinelor, majoritatea cumpărate din DM.

joi, 7 martie 2024

Review: Gel de duș Balea Soft & Cozy Vibes


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... 

Astăzi vă povestesc despre un gel de duș ediție limitată și inedit de la Balea, anume varianta Soft & Cozy Vibes. Precum vi-am mai povestit, trec printr-o perioadă în care simt nevoie de a diversifica puțin cosmeticele pe care le folosesc, cu toate că deja am un oarecare repertoriu de produse preferate.


Soft & Cozy Vibes miroase inedit, atât dulce cât și acrișor a fructe de pădure. E chiar un răsfăț sub duș, un răsfăț care mie mi se pare potrivit nu doar în perioada rece (în special a Crăciunului), dar și în perioada estivală (când chiar nu înțeleg toată mania asta referitoare la cocos). Îmi place și consistența semicremoasă a produsului, dar și faptul că nu îmi usucă foarte tare pielea.


Ca o concluzie, îmi pare foarte rău faptul că acest gel de duș nu face parte din sortimentația permanentă a celor de la Balea. Conside că și-au făcut o mică defavoare.

miercuri, 21 februarie 2024

Review: Săpun lichid Balea soft&cozy Vibes


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Pentru astăzi scriu despre săpunl lichid Balea Soft & Cozy Vibes. Precum știți, m-a lovit cheful de a-mi lăsa banii prin DM, iar dacă tot eram pe acolo și am văzut atâtea și atâtea lucruri faine și viu colorate, nu m-am putut abține și mi-am luat și săpun lichid, deși nu pot spune că aveam nevoie neapărată de săpun nou în perioada asta. 


Săpunul acesta are un parfum chiar foarte fain după umila mea părere, miroase fructat-acrișor, oarecum cum te-ai aștepta să miroase fructele roșii. Pe lângă asta, spală bine mâinile, doar că ai nevoie de cremă de mâini de 2 ori pe zi, ceea ce mi se pare oricum mai mult decât rezonabil. Acuma, partea cârcotașă e faptul că săpunul lichid vine într-un ambalaj de 500 ml, iar asta te predispune să îl termini mult prea greu, mai ales în condițiile în care vă spuneam la începutul articolului faptul că nu aveam nevoie de încă un săpun în colecție.


Ca și concluzie, mi-ar plăcea să nu fi fost ediție limitată acest săpun lichid, deoarece mi se pare că bate la poponete alte săpuinuri mult mai scumpe de la firme de fițe.

sâmbătă, 30 septembrie 2023

Review: Săpun lichid 365 essential floral



Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Precum știți deja, am o mare problemă la multe capitole când vine vorba despre produsele cosmetice. Ba nu-mi plac cum miros, ba sunt prea scumpe pentru ceea ce fac, ba nu sunt prea aparte printr-un ceva anume și povestea poate continua mult și bine. Dacă prin 2021 sau 2022 am încercat varianta cu miros de migdale a săpunului lichid 365 essential (aici vorbeam despre achiziția săpunului) și chiar m-a deranjat parfumul, acum, prin 2023 l-am avut și pe acesta cu parfum floral și am fost, în sfârșit, satisfăcută. Am cheltuit undeva la vreo 7 lei sau așa ceva pentru 500 ml de săpun, dar având în vedere că e din Mega Image, chiar am dat puțin pe el. Plus că nu suscă pielea și spală bine.


La un moment dat, dacă voi mai găsi această variantă cu miros floral, probabil voi mai recumpăra produsul, deoarece am fost entuziastă de el.

luni, 13 martie 2023

Review: Săpun lichid Today Sensitive


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi scriu câteva cuvinte despre săpunul lichid Today Sensitive. Sincer, nu știu exact care a fost logica mea când l-am cumpărat. Era perioada mea din toamna trecută când am făcut cumpărături în porcărie, mai mult sau mai puțin din niște impulsuri de hoarder, altfel nu le-aș putea explica. Nu zic că nu avem nevoie de săpun lichid în case, doar că eu exagerasem destul de mult situația în perioada respectivă, iar ca dovadă sunt articolele de cumpărături din toamnă unde vă arătam tone de produse și articolul destinat cumpărăturilor din iarna următoare când mă chinuisem aproape să vă arat ceva. Iar ce e cel mai rău e faptul că încă mă chinui să dau gata o parte din acele produse.

Săpunul miroase discret, dar nu pot spune a ce. De asemenea, curăță bine și delicat pielea. Cred că am dat pe această rezervă undeva pe la 5 lei, doar că este o variantă de 750 ml, nu de un litru întreg cum obișnuiau să fie cândva. Nu mi se pare a fi un produs rău deloc, mai ales dacă această categorie de produse se consumă ușor în casă.

De recumpărat, cel mai probabil îl voi recumpăra, doar că încă nu știu când.

vineri, 3 februarie 2023

Review: săpun lichid Today Aqua


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Am cumpărat săpunul acesta în august din Penny prin intremediul Glovo deoarece eram în perioada de autoizolare din cauza Covidului și aveam nevoie de un săpun în casă. Produsul este fain, nu usucă mâinile în ciuda faptului că le curăță bine. De asemenea, are un parfum discret care nu deranjează. Pompița dozează bine produsul pentru o spălare optimă (dacă ați citit acest articol, știți de ce menționez detaliul cu pompița).

Probabil voi mai recumpăra produsul dacă mai am drum prin Penny și am nevoie de un săpun lichid.

sâmbătă, 28 ianuarie 2023

Review: Săpun lichid Balea Caribbean feeling


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Pentru astăzi vorbesc despre săpunul lichid Balea Caribbean Feeling din DM. Sincer, nu știu exact de ce am cumpărat tocmai acest sortiment de săpun lichid, când aveam la dispoziție și alte sortimente. Probabil deoarece era ediție limitată. Mă așteptam să aibă un parfum exotic, dar foarte vag, fără nimic anume într-o anumită direcție. Dar în realitate, acest săpun miroase a cocos, ceea ce nu mi-a plăcut deloc, voi știți deja dacă mă citiți de mai multă vreme că-mi displace acest parfum.


De spălat pe mâini, spală destul de bine. Plus că nu-mi usucă prea tare mâinile, cel puțin nimic care să nu fie reparat cu o cremă de mâini light. Prin urmare, a fost un produs bun, doar că există situația aceea mică cu parfumul.  

sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Review: Săpun lichid Cien orange & rose


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Astăzi scriu despre săpunul lichid Cien cu portocale și trandafiri, e unul dintre săpunurile din gama premium din Lidl. Chiar și când am cumpărat eu produsul, aproximativ prin vară, a costat 10 lei pentru 500 ml. Zilele astea am observat prin cataloagele celor de la Lidl că în această săptămână sau săptămâna viitoare îl readuc prin magazine, așa că gândul meu a fost să vă povestec puțin despre varianta cu portocale și trandafiri.


Un aspect pozitiv ar fi faptul că produsul te ține o veșnicie, pe bune, o veșnicie. Iar celălalt aspect e faptul că-ți curăță pielea. Pe partea negativă, pompița scoate prea puțin produs când o apeși, săpunul spumează greu, parfumul nu e wow iar prețul mai mult decât piperat. Dacă în mod normal am nevoie de o singură pompiță de săpun lichid să mă spăl pe mâini, aici vorbim de 2-3 pompițe, ceea ce e enervant, dar măcar te ține săpunul ceva mai mult. Ideea cu spumarea e că trebuie să muncești puțin să facă spumă ca un săpun normal, sunt obișnuită ca săpunurile lichide să spumeze mult imediat ce ai început să-ț freci mâinile. Parfumul e discret, chiar foarte discret, ceva citrat, a portocale, dar nu se prea simte. Iar prețul de 10 lei pentru 500 ml măricel, au săpunuri lichide la 1 litru pentru aproximativ 3-4 lei, deci și prețul e premium, ca și gama.


Probavil, dacă vor readuce gama anul viitor, voi cumpăra și alte săpunuri din gama asta ca să le încerc, dar acesta clar m-a dezamăgit.

miercuri, 31 august 2022

„Noi” săpunuri lichide încercate


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine. Acum, pe început de toamnă, am zis să scriu și eu o recenzie acestor săpunuri lichide, mă simt foarte întârziată cu ele.

Despre săpunul lichid Icy Mint de la Cien (cel albastru), vi-am mai scris cu cel puțin o ocazie (aici), îmi place foarte mult, l-am iubit aș putea spune. Nu e foarte mentolat, dar nici prea artificial pentru mine. E exact ce trebuie pentru început de toamnă sau pentru vară.

În schimb, cel cu lămâie (cel transparent) nu prea mi-a plăcut, am așteptat cu nerăbdare să-l termin ca să trec la alte produse. Mă așteptam la un fel de parfum citric, lămâios, foarte asemănător gelului de duș de cu lămâi, dar din nefericire am apreciat greșit, cu atât mai mult cu cât, în general, evit să desfac produsele cosmetice prim magazine ca să le miros (nu că m-ar mai ajuta prea mult în ultima vreme, de când am făcut Covid în prima jumătate a lui august). Nu e un produs rău, doar că are un parfum foarte artificial, sintetic de lămâie pe care eu nu l-am prea apreciat.

Știu că nu sunt multe cuvinte, dar sper că au fost destule.

vineri, 17 iunie 2022

New stuff in

 Hello! Cum mai sunteți? Știu, a trecut destul de puțin de când am mai scris un articol de genul, sau cel puțin nu am mai scris prea mult pe blog de la ultimul articol de genul, dar au intrat niște mici sau mari noutăți prin casa mea. Și, din nefericire, nu am apucat să pozez toate pachetele de absorbante pe care le-am cumpărat în mai, înainte de a le desface și pune la locul lor, ceea ce e păcat, încă există stigmatul acesta referitor la normalitatea de a fi femeie numită menstruație.


În spiritul a ceea ce am scris mai sus, mai pot să vă arat o cutie de tampoane (da, tampoane, deoarece se folosesc intern, absorbantele se lipesc de lenjeria intimă). Un unt de corp Cien cu parfum de mango, despre care nu știu ce să spun încă. 2 geluri de duș antibacteriale tot de la Cien, unul cu aloe vera și celălalt cu lămâi, nu pot spune că sunt multe de capul lor, cred totuși că ar trebui să vă pun în vedere că au un iz de miros de spital. Masca de păr Kallos e ok, dar nu ceva deosebit pe lângă cantitate vs preț mic. Ultimele 2 geluri de duș Cien sunt mai cremoase, destul de ok având în vedere prețul.


Proteslipurile nu-mi lipsesc mai niciodată din casă. Crema de protecție solară pentru față nu știu de ce am luat-o, probabil dintr-un pușeu de responsabilitate față de mine. Săpunul lichid cu lămâie e să fie acolo, iar despre cel albastru știți deja că îmi place.


Despre gelurile de duș Today cu lavandă și lămâie știți deja că-mi plac, le-am recumpărat imediat. Antiperspirantul a fost la o super ofertă, aveau prețul redus la 50%. 


Despre spuma de păr Bevola încă nu știu ce să zic, am luat-o pentru o schimbare, la fel ca și mini-fixativul Nivea. Antiperspirantul Bevola e luat pentru a le înlocui pe cele de la Dove (au fost cumpărate la mijloc de martie). Crema de față e luată ca înlocuiesc crema și serul de la elmiplant, nu știu dacă e ceva de capul ei, dar vom vedea. Crema de corp e luată pentru a înlocui untul acela de corp de la Cien, după care încă nu mă omor.


Sincer, cine nu are nevoie de niște șervețele umede prin casă? Eu le iau pe cele de bebei deoarece sunt ieftine și bune, nu am nevoie de ceva special pe care să dau zeci sau sute de lei pentru vreo 70 de bucăți. Cel puțin aceasta este filosofiz mea. La fel, aparatul de ras, nu pot spune că e cel mai ieftin, nicidecum, dar la 5 lei cât am dat pe el e una dintre cele mai bune afaceri pe care le poți face când vine vorba despre aparate de ras pentru femei vândute la bucată. Iar pliculețele de măști de față sunt un moft, le cumpăr o dată la nu știu cât timp și le folosesc pe post de creme de față pe majoritatea dintre ele.


Șamponul Vichy Dercos a fost oarecum o necesitate, mai am în vechiul tub pentru una sau două spălări pe cap. Deși sunt în perioada în care îl folosesc aproximativ o dată pe săptămână, nu îmi doresc să rămân fără. Cât despre parfumuri, aveam nevoie de parfumuri noi? Nu, chiar deloc. A contat? Nu! Parfumul Luxury Distant Rain a fost un moft de moment, nu știu exact ce m-a apucat, nu e nu știu ce, e cumva proaspăt și marin, dar nu rezistă pe mine. Despre Perceive și Today de la Avon vi-am mai povestit deja, sunt 2 din cele 4 parfumuri preferate de la ei (celelalte 2 sunt discontinuate de ani buni, deci ghinion).

joi, 5 mai 2022

Review: Săpunul lichid Protex Fresh


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Astăzi scriu despre săpunul lichid Protex Fresh. Eu am avut varianta mare, de 700 ml. Nu mai știu exact cât am dat pe ele, sub 20 de lei, am prins o ofertă bombă prin Mega Image, 1 plus 1 gratis, adică îl plăteai pe primul iar al doilea era gratis dacă îl doreai și pe al doilea; așa că de ce să nu doresc ceva gratis? Săpunul este bun, miroase ok, are o nuanță albăstrie plăcută, plus că te ține ceva deoarece au cantitate generoasă. După estimările mele, ar trebui să mă țină lejer aproximativ 2 luni de folosire exclusivă. De hidratat mâinile nu pot spune că le-a hidratat ca lumea, dar aici e și de partea mea vina, ca să zic așa, lucrând într-un mediu care nu e prea prietenos cu pielea.

Per ansamblu. e un săpun excelent de cumpărat când prinzi oferte.

sâmbătă, 29 ianuarie 2022

Săpunuri lichide Cien

 

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc mai bine decât e spatele meu semiblocat. Deși am făcut destul de mult shopping din mai când a apărut ultima postare legată de cumpărpturile cosmetice, au mai apărut destule produse pe care nu le-au pozat, din motive relativ simplu de enumerat, dar foarte grele dacă e să mă iau după toată lupta psihică și emoțională care a fost în spate.


Venind vorba despre săpunul din stânga, este dovada vie a ceea ce face plictiseala și lipsa unei varietăți de oferte disponibile din om. S-ar putea să știți foarte bine că eu nu sunt în general o mare fană a aromei de lapte și miere în cosmetice, nu vi-aș putea da o explicație logică și rezonabilă. Dar s-a nimerit să folosesc și această versiune a celor de la Cien. De spălat a spălat bine, de curățat a curățat bine dar nu a fost experiența aia de spa.


Despre săpunul din dreapta, cel antibacterial, am fost curioasă. Eram foarte intenționată să cumpăr o variantă așa, la dozator din ăsta cu pompiță și rezerva din celălalt sortiment, dar m-am trezit acasă, după câteva săptămâni că ambele versiuni erau ale aceluiași produs, așa că n-avea rost să includ și rezerva în poză. Parfumul nu a fost cine știe ce, nu a fost nici rău; iar de spălat a spălat și curățat cum trebuie. Iar la capitolul antibacterial, cine sunt eu să judec?


Acestea nu sunt toate săpunurile lichide încercate în ultima vreme, m-am gândit să nu încarc postarea de față prea mult.

luni, 1 februarie 2021

Review: Săpun lichid Cien olive


Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine...


Astăzi este ziua în care scriu despre săpunul lichid cu măsline a celor de la Cien. Această variantă este în stoc permanent, cel puțin de vreo 5 ani încoace. Nu știu dacă voi sunteți așa ca și mine, dar eu m-aștept ca un produs cu măsline să aibă un miros mai fresh; în schimb acesta are un miros cam dulceag fără niciun strop de miros fresh / verde. De uscat pielea, nu pot spune că ar usca-o, dar nici nu vă scutește de folosirea unei creme de mâini. La preț întreg costă aproape 5 lei pentru 500 ml, asta dacă nu dați de niște reduceri.


* Ca și concluzie, nu știu dacă mai recumpăr prea curând săpunul acesta lichid.