Review: Niște antiperspirante folosite în ultima perioadă...

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre niște antiperspirante folosite, deși sunt puțin mai atipice pentru ceea ce folosesc eu de obicei. Atipice în sensul că ele sunt de tip roll-on, stick sau gel, pe când eu, în general, folosesc mai degrabă produse de tip spray. 

Antiperspirantul Cosmia Dry Protect a fost bunicel. Nu-mi aduc aminte dacă l-am folosit la locul de muncă, dar a fost numai bun pentru perioada nopții dar și pentru zilele în care nu am fost la muncă. Are o consistență cremoasă dar pe care trebuie s-o masezi în piele sau să aștepți să intre în piele. Plus că are un parfum discret și nu te îneacă cu aerosoli.

L-aș vedea foarte potrivit pentru perioadele de tranziție sau persoanelor care nu transpiră excesiv de mult. Pentru mine era nevoie de reaplicare, dar asta pentru că sunt genul de persoană care transpiră relativ multicel de felul meu.

Antiperspirantul de la Elmiplant cu vitamina C mi se pare oarecum decent, dacă am o zi în care nu transpir excesiv, mi-e îndeajuns să-l folosesc o dată dimineața și o dată seara. Are un parfum foarte discret, cumva citric spre portocală. Are o consistență cremoasă, ca oricare alt produs roll-on.

Lady Speed Stick Invisible Dry are o consistență de gel fără parfum. Nu că n-ar fi bun, dar nu m-am bazat pe el în perioadele în care știam că voi transpira oarecum mult. Dar peste noapte și în zilele în care nu ieșeam din casă a fost numai bun. 

Lady Speed Stick Lilac are consistență de antiperspirant stick, cu un parfum foarte foarte discret floral. Pentru perioada de tranziție, când afară nu e nici foarte cald, dar nici rece, a fost numai bun de folosit atât pe timpul nopții cât și la locul de muncă. Cred că dintre toate cele 4 antiperspirante din acest articol, a fost cel mai versatil și mai purtabil, și nu neapărat pentru că sunt eu mare fană a parfumului de liliac.

Per ansamblu, am putut folosi toate produsele, unele cu anumite limitări sau frici, altele m-au surprins într-un mod plăcut.

Personalitățile blogului #1: Claire Williams

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Sursă foto

Precum cred că știți deja, sunt fană Formula 1. Am fost fană din 2002, din câte-mi aduc aminte. Știu, pare ciudat, eu fiind tipă și nu tip. Cu toate că, inițial, doar șoferii și situațiile de pe pistă mi-au sărit în ochi, probabil și din cauza vârstei pe care-o aveam (10 - 11 ani prin 2002), dar cu timpul, perspectivele mele s-au lărgit. Am început să observ și personalul din spatele șoferilor și a mașinilor.

Una dintre persoanele care mi-au sărit în ochi este Claire Williams. Sincer, nu știu de ce mi-a sărit în ochi prima dată Claire Williams și nu Monisha Kaltenborn. Ideea e că Claire nu a fost prima femeie cu putere de decizie în Formula 1, ci Monisha.

Claire Victoria Williams pe numele ei întreg, s-a născut pe 21 iulie 1976 (ultimele zile ale zodiei Rac) în orașul Windsor a comitatului Berkshire. Este fiica fostului pilot de Formula 1 și proprietar de echipă de Formula 1 Frank Williams.

Ca și formare academică, Claire a absolvit Universitatea Newcastle cu o licență în Politică (sau Studii Politice, nu știu exact cum să traduc termenul simplu de „politics”). Apoi, a evoluat profesional, de la a fi ofițer de presă al circuitului Silverstone (unul dintre cele mai cunoscute circuite de curse auto-moto în Regatul Unit), ofițer de comunicații pentru echipa Williams la a deveni și lidera departamentului de relații cu investitorii. Din martie 2013 până în septembrie 2020 a fost directoare adjunctă a echipei Williams, defapt era persoana care ținea loc de team principal în cadrul echipei.

Sursă foto

Ceea ce îmi place la ea e ceea ce a încercat să promoveze: oportunități dedicate studenților pentru a-și găsi drumul în domeniul tehnic, a reorganizat munca echipei din cadrul organizației proprii de caritate - the Spinal Injuries Association -, a susținut și promovat incluziunea și diversitatea atât în cadrul echipei cât și în cadrul sportului.

Filmul / serialul săptămânii #35: „Enola Holmes”

Sursă foto

 

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Astăzi vine vremea să încep seria recenziilor pentru o serie de filme, și anume cele care o au ca personaj principal pe Enola Holmes, personajul eponim al seriei. 

Filmul prezintă călătoria Enolei în călătoria ei spre a deveni un fel de detectiv feminin, ceea ce e puțin neobișnuit la vremea ei. Iar cea care o inițiază mai mult sau mai puțin de către mama ei, Eudoria Holmes (adeptă a mișcărilor feministă și anarhistă). Această „călătorie” o ducer spre a o regăsi pe mam ei care dispăruse în ziua în care Enola împlinea 16 ani, dar și spre rezolvarea tentativelor de omucidere asupra lordului Tewkesbury (care va avea un rol mai important în viața ei pe viitor).

Și ca un alt mic spoiler alert, Enola este sora mai mică a celebrului detectiv Sherlock Holmes despre care se știe și se vorbește atât de mult comparativ cu alte rude ale lui. Dar măcar filmul face o mare dreptate relației dintre Sherlock și Enola, deoarece acesta devine mai mult sau mai puțin un oarecare protector al Enolei, dar ajunge să o și respecte foarte mult.

Filmul / serialul săptămânii #34: „Stăpânul Inelelor: Întoarcerea regelui”

Sursă foto

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Astăzi vorbesc despre ultimul film din trilogia „Stăpânul Inelelor”, și anume „Întoarcerea regelui”. Filmul vorbește despre ultima parte a călătoriei lui Sam și Frodo către Mordor, dar și despre ceilalți 6 membri ai Frăției vii care încearcă să îl contracareze pe Sauron pe alte planuri. Cu toate că Sauron este înfrânt într-un final, Frodo pleacă împreună cu elfii și Gandalf către Valinor într-o încercare de a se vindeca după tot ce a îndurat purtând Inelul.

Să fiu sincer, nu e un film rău, doar că mi se pare că filmul a tăiat cred că undeva spre jumătate din cartea pe care încearcă s-o adapteze. Există tot ce se poate mai multe capitole la sfârșitul cărții care nu apar deloc în film, fiind vorba despre „curățarea” Comitatului de către Saruman & Grima & oamenii lor. Da! Saruman moare la finalul cărții, nu la începutul filmului.

Cam atâta am avut de menționat.

5 cărți la momentul actual

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi m-am gândit să scriu despre 5 cărți care mi se par relevante dintr-un motiv sau altul. Nu puține au un substrat puternic, dar din nefericire trebuie căutat mai atent. 

„7 ani în Tibet” de Heinrich Harrer

Sursă foto

Cartea asta a fost citită la sfârșit de decembrie 2025 - început de ianuarie 2026. Deși e oarecum o carte autobiografică, chiar spre bildungsroman, mi-a plăcut mult. E o carte despre supraviețuire împotriva mai multor greutăți decât ar fi trebuit să existe.

Iar cei 7 ani despre care se vorbește în titlu nu se referă strict la perioada petrecută la Lhasa, se referă la toată perioada petrecută în Tibet de după evadarea reușită din închisoare. Am trecut și eu prin impresia greșită referitoare la numărul de ani.

Și da, știu și despre ecranizarea cu Brad Pitt (despre el nu cred că trebuie să vă mai dau exemple de filme) și David Thewlis („7ani în Tibet”, „Harry Potter”, „Wonderwoman”, „Sandman”). De aici mi se inoculase mie falsa senzație că cei 7 ani ar fi defapt 7 ani petrecuți în Lhasa, când defapt cei 7 ani încorporează și lungul drum până la Lhasa.

„Semnătura tuturor lucrurilor” de Elizabeth Gilbert

Sursă foto

Aici am o altă perspectivă. Pentru mine, personal, e vorba despre reziliență, despre pionerat, despre viața unei femei geniale (cel puțin pentru timpurile ei) într-o epocă încă misogină, o carte despre a te ridica deasupra moștenirii propriei familii. Deși poate părea ușurică din cauza scriiturii, mie mi s-a părut că abordează subiecte grele și dificile, care te pun pe gânduri. Cu toate că mă pot declara o oarecare fană a cărții „Eat. Pray. Love” a lui Gilbert, mi se pare că „Semnătura tuturor lucrurilor” îmi vorbește mai mult.

Sincer, mi-ar plăcea să văd ecranizată această carte, deși nu știu exact cum ar putea fi transpusă cât de cât fidel cartea deoarece mi se pare că oferă prea puțină „acțiune” la modul care să întrețină spectatorul în fața ecranului. 

„Stăpânul Inelelor” de JRR Tolkien

Sursă foto

Aici nu mai vorbesc doar despre trilogia „Stăpânul Inelelor”, vorbesc despre întreg universul creat de JRR Tolkien. E un întreg univers matur, creat pentru adulți (nu mă refer la situația deocheată) în sensul de minți adulte. Descriu așa universul ca antiteză a universului creat de CS Lewis care mi se pare creat pentru mintea copiilor și adolescenților mai mult.

Mi se pare o muncă colosală și uimitoare să construiești un întreg univers de la zero cu propria religie (ca să scriu așa), cu propriile ființe religioase, dar și cu sisteme întregi de limbi, gen limba elfilor care are o scriere și o vorbire aparte.

Adaptările după trilogie ale lui Peter Jackson sunt incredibile, atât ca acțiune cât și ca peisaje (Noua Zeelandă, deh, Anda), dar nu egalează pe partea narativă scriitura lui Tolkien.

„Dune” de Frank Herbert

Sursă foto

Aici e o situația poate puțin mai complicată. Seria vorbește despre pericolul religiei, dar și al tiraniei, când o persoană „menită” să aducă pace, supraviețuire și echilibru devine un tiran, dar nu numai. Dacă aveți disponibilitatea de a încerca să observați o altă perspectivă asupra multor situații și informații din jurul nostru, aș încerca să vă sugerez să începeți măcar seria aceasta de cărți. Nu va fi o „călătorie” ușoară, dar se poate demonstra ceva fascinant.

„Die weisse Massai” de Corinne Hoffmann

Sursă foto

Aici mi-a plăcut foarte mult povestea despre incursiunea într-o cultură cu totul și cu totul străină de a ta. Mă face să îmi pun întrebări despre cât poate fi de diversă această lume, și totuși, unele lucruri sunt oarecum la fel. Fiind un roman oarecum autobiografic, nu cred că dau prea multe detalii descriind cartea ca fiind povestea de dragoste a autoarei, poveste care are loc în mare parte în Africa.

Acestea sunt cele 5 alegeri ale mele pentru acest articol. Mi-au plăcut mult. Le-am citit în diverse etape ale vieții mele. Abia aștept să văd ce-mi rezervă viața la acest capitol.

Review: Geluri de duș Avon Senses

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

În ultima vreme chiar am scăpat de sub control când vine vorba de plictiseală cosmetică, ca s-o numesc așa. Parcă nimic nu mă mai mulțumește. Folosesc un produs de 2 ori și apoi mă plictisește. Iar asta nu e deloc bine atât pentru finanțele mele, cât și pentru mediu. Încerc din răsputeri să am o oarecare diversitate la majoritatea capitolelor așa încât să nu mă simt închistată într-o opțiune, maxim 2, dar nici exagerat de multe ca să mă simt copleșită de câte cosmetice am. Iar un alt capitol la care lucrez e vinovăția de a lăsa deoparte produse pe jumătate sau chiar mai mult terminate pentru a încerca altceva, în loc de a mă chinui să termin produsul început înainte de a deschide altul. Mai precis, învăț să rotesc produsele fără vinovăție.

Deși nu sunt de acord cu politica înșelătoare a companiilor MLM când vine vorba de reprezentanți, totuși, sunt curioasă față de produsele lor, iar dacă găsesc ceva rezonabil financiar, nu mă feresc să cumpăr. În ultimii ani am cumpărat produse MLM de pe Emag sau Notino, nu neapărat direct de la reprezentanți. Plus că am mai primit vreo 2 produse a unei firme de care eram curioasă.

Astea fiind scrise, zic să trec la recenzii, nu de alta dar deja m-am întins la scris ceva de groază, așa cum mi-e stilul.

Varianta Orange Twist e oarecum o minune, chiar miroase a portocale, numai bună pentru perioadele Crăciunului sau a verii. Această versiune are o consistență oarecum neplăcută, gelatinoasă, care predispune către risipă, adică după 3 - 4 dușuri deja pare că am terminat aproape jumătate de sticlă. Versiunea asta pare să se alinieze cu antiperspirantul Elmiplant cu vitamina C.

Varianta aceasta roz, numită Pink Sands, este cu apă de cocos și fructul dragonului. Deși scrie pe ambalaj despre cocos, nu știu unde mi-a fost capul de l-am cumpărat. Precum știți, nu-mi prea place cocosul în cosmetice. Dar s-a potrivit relativ bine cu antiperspirantul Dove roz cumpărat, și ăla e cu cocos. Gelul îmi curăță bine piele, n-o usucă prea tare. Textura nu e neapărat una grozavă, mi se pare ușor prea gelatinoasă, dar asta e o altă poveste deja. Cel mai concret, nu cred că-l voi recumpăra, decât din pură nebunie, iar asta nu e exclus la mine...

Sincer, acest gel de duș a fost o cumpărătură pe fond emoțional. Din ce-mi aduc aminte, am cumpărat-o prima dată cred că prin 2011 și a doua dată în decembrie 2025. Pentru mine, miroase cumva a fructe care au cam dat-o-n stricate. Bănuiesc că izul acela de stricat e de la moscul amestecat cu apa de fructe.

Ca și consistență, parcă nu mai e atât de gelatinos ca cele 2 geluri mici (primele 2 de mai sus, cel cu portocale și cel cu cocos). Totuși, parcă îmi place acesta puțin mai mult decât cel cu cocos, dar e sub cel cu portocale.

Varianta aceasta crea c-am luat-o pe fond de „mint”, văzundu-l foarte potrivit pentru vară. Totuși, l-am început pe timp de iarnă. Are un parfum chiar foarte potrivit sezonului estival dar și dimineților, dacă sunteți genul de persoane care faceți duș dimineața. De spălat, spală bine, cu destulă spumă, dar parfumul nu țin e exagerat de mult pe piele dar prin baie ține parcă mai mult. Iar ca consistență, e chiar ceea ce trebuie pentru mine.

Per ansamblu, au fost toate gelurile o experiență, cu bune și cu rele. Tot ce se poate ca la un moment dat să mai experimentez cu această gamă de geluri de duș. Nu va fi neapărat curând, deoarece am o listă interminabilă de curiozități...