Hello! Și bine-ați revenit pe blogul meu!
N-o să încerc să mă scuz prea mult de absența îndelungată de pe blog, nu cred că și-ar prea găsi locul în postarea de față. Cred, în schimb, că-mi sunt mie datoare, pentru „glorioasele” timpuri trecute ale blogului când aveam și suta de accesări zilnic, cu a trece în revistă câteva lucruri relativ importante care s-ar strecura printre rândurile unor scuze mai mult sau mai puțin credibile.
În ultimul an jumătate am trecut și încă trec prin niște lucruri și situații foarte personale pe care nici eu nu le înțeleg încă. Situații care m-au împins spre a realiza cât sunt încă de dependentă de alții și de faptul că am nevoie de ajutor. Ajutor care în unele aspecte nici nu-mi închipuiam că aș ajunge să-l cer, asta și din cauza stereotipurilor, prejundecăților și mentalităților învechite care încă cred că mai înconjoară lumea în care trăim, nu doar pe mine. Și aici vorbesc foarte serios.
Pe lângă astea, mi-ar plăcea ca pe viitor (viitor incert, dar, totuși, un viitor destul de palpabil în mintea mea) să vorbesc măcar despre o parte din lucrurile care mi se întâmplă sau mi s-au întâmplat. Poate ajută pe cineva. Poate și alții trec prin asemenea situații și au impresia că sunt singurii care trec prin așa ceva și de aceea s-ar considera nebuni sau, în orice caz, în neregulă. Celor care credeți că treceți prin nasolii care ar putea să vă treacă drept dereglați doar pentru că pare că sunteți singurii care trec prin așa ceva, mi-ar plăcea să vă spun un singur lucru: sunteți perfect normali, și alții ar putea trece prin așa ceva, doar că încă nu le-au ajuns poveștile la ochii și urechile voastre. Vorbiți doar cu cineva despre experiențele prin care treceți. Poate chiar aici în comentarii dacă asta vă face să vă simiți mai ok sau mai în siguranță. Iar asupra acestui aspect, a celui că mai sunt și alte persoane care trec prin situații nasoale și se consideră nelalocul lor din cauza faptului că au impresia că doar lor li se întâmplă, mi-a deschis ochii cineva de specialitate.
Am văzut în seara asta la „Știrile PRO TV” un reportaj despre Oradea. Cum că orașul ar fi unul dintre cele mai sigure, și asta cu doar aproximativ jumătate sau chiar o treime din numărul polițiștilor care ar fi angajați într-un alt oraș de o asemenea anvergură. Iar banii astfel economisiți au fost reinvestiți în alte părți. M-a deranjat enorm faza. Chiar am închis televizorul. Vă rog, încă nu mă judecați cum că aș fi o cetățeancă orădeancă lipsită de respect și mândrie. Nu puneți întrebarea: „Oricum, ce știe tipa asta care se ascunde după o tastatură într-un mediu virtual?”. Pentru că și eu am o realitate a mea care s-ar putea să fie și a altora care nu vorbesc despre asemenea lucruri. Un instinct care s-a manifestat între momentul în care am închis televizorul și momentul în care am început să scriu articolul de față a fost să le scriu celor de la PRO TV să le trag o chelfăneală de toată frumusețea. Dar ce aș fi rezolvat cu un simplu e-mail către ei? Mi-aș fi descărcat frustrarea și doar atât; nimeni nu ar mai fi știut de lucrurile pe care mi-ar plăcea să fie mai cunoscute puțin și care ar fi sfârșit uitate prin inbox-ul lor. Așa încât voi pune în acest articol întrebările retorice.
Unul dintre cele mai sigure orașe, în care, totuși, e posibil ca un boschetar cu organul erect în brâncă să te urmărească până la intrarea în scară ziua în amiaza mare fără ca cineva să miște un deget? Se putea solda cu un viol sau cu o agresiune fizică. Sau, în cel mai rău caz, era caz de omucidere dacă victima murea în urma agresiunii.
I se mai pare oricui altcineva ca seară fiind, tu să stai sub un felinar stradal aprins (în fața unui loc mare și bine-cunoscut din Oradea) citind o carte în cele 20 de minute cât mai sunt până să-ți vină autobuzul care să te ducă acasă iar un bețiv să încerce în mod agresiv să intre în vorbă cu tine adresându-ți întrebări destul de inapropiate fiind vorba de un străin în timp ce cea care părea a-i fi parteneră de viață îi aduce o sticlă de 2 - 2.5 litri de bere abia cumpărată, asta pe unul dintre cele mai importante și circulate bulevarde din oraș? Nu s-a întâmplat nimic rău fizic, doar disconfortul psihic și emoțional din cauza faptului că nu înțelegeam ce are un străin beat cu mine, ce l-ar interesa ce aștept acolo și unde merg.
De asemenea, este considerat un oraș sigur locul unde o fată de 11 ani e luată pe sus de la spate de un străin în plin centru (la doi pași de un hotel monument arhitectural la parterul căruia e un abc în care intră și din care ies clienți) la ora 7 jumătate dimineața în luna mai - iunie, cu toate că fata se zbate, și nimeni nu fuge spre locul faptei că afle ce se întâmplă? Putea fi o răpire, un viol sau cine mai știe ce.
Da, știu, este un articol foarte lung și sper să nu vă fi plictisit foarte tare cu el. Ne citim și data viitoare, indiferent de subiect, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu