Despre misoginism

Hello! Cum mai sunteți? Sper că vă găsesc bine. De-a lungul timpului am mai vorbit puțintel despre niște lucruri din astea mai adânci pe blog iar astăzi tot asta o să facem. Sau, cel puțin, asta îmi propun. Mai degrabă, mi-ar plăcea să vă povestesc niște întâmplări în care eu am simțit niște misoginism la mijloc. Ce mi-ar plăcea mie este să îmi spuneți și voi părerea voastră referitoare la respectiele situații, deoarece mi-ar plăcea să știu dacă eu am reacționat exagera sau nu.

Prima întâmplare a avut loc undeva prin iunie 2016. Eram pe coridorul uneia dintre clădirile din campusul universitar orădean, deja cred că se aștepta după Ioan Mang de vreo oră, Ioan Mang care era în București și nici măcar nu avusese bunl simț să ne anunțe că nu vine la examen și să-și rezolve situația cu noi într-un fel sau altul. Stând pe coridor în așteptarea lui Mang (noi încă nu știam că tipul nici măcar nu e prin Oradea), vine unul dintre colegi la mine c-o fi și c-o păți că să mai lucrez la o materie la care deja avusesem examenul (numai că la mine fusese o situație și nu reușisem să performez chiar ca lumea adică bănuiesc că ori profesoarei îi fusese milă de mine ori se așteptase la ceva mai bun din partea mea) și să mă întorc cu timpul peste vreo 3 zile la profă să-i arătăm îmbunătățirile. Chestia era că eu nu mai aveam chef și energie să mă mai ocup în zilele alea 2 - 3 și de materia aia cu care eu considerasem că deja îmi încheiasem socotelile. Am încercat să-i dau de înețeles colegului că nu e cazul să mai lucrez la materie, fie ce- o fi. Iar replica colegului la adresa atitudinii mele: „Dar cum te lași tu așa? Doar ești fată!”. Eram deja ceva de genul: „Poftim? Cum dracului îți permiți așa o misoginie?”. Doar că l-am ignorat, nu mai aveam chef de scandal, speram doar să-și miște Mang curul dracului o dată la examen, deși tocmai întârzierea tipului mă scăpase de restanță (avusesem în aceeași zi exact de la aceeași oră examen la celălalt master și alesesem să-mi mișc curul la examenul respectiv și nu la Mang). M-am simțit cumva enervată de remarca colegului, de ce a trebuit să pună problema cu referință la genul meu? Adică, dacă eram bărbat, nu se mai lega de mine să îmi îmbunătățesc situația la materia respectivă (adică la materia la care dăsusem examenul cu câteva zile înainte de examenul cu Mang)? Cu ce mă făcea mai vulnerabilă sau mai expusă decât un bărbat faza că eram tipă?

A doua întâmplare a avut loc cam pe la începutul lunii aprilie 2018. Eram în training la primul meu loc de muncă adevărat. Cam pe la sfârșitul unei pauze, se întoarce unul dintre colegi la mine și îmi zice o frază de genul: „În general, știi că băieții sunt mai buni la femeile, nu?”. Fraza a venit, așa, din neant, fără să fi fost angajată cu tipul în vreo dezbatere în cadrul căreia să-mi fi dat replica respectivă. I-am spus în secunda respectivă, de față cu oricine era în sala aceea de training, că e misogin. I-am spus-o direct, fără ocolișuri, fără perdea, fără nimic. Și până în ziua de azi sunt convinsă că, dacă femeia care ne era trainer în trainingul respectiv ar fi fost de față, i-ar fi puțin o predică și o mustruluială de toată frumusețea. Concepția mea este că pe lumea asta este posibil să existe domenii care să se preteze mai mult pe caracterul și ideologia masculină (sau că în aceste domenii sunt mai mulți tipi sau că ei excelează mai bine) și alte domenii care se pretează mai mult pe caracterul și ideologia feminină (sau că în aceste domenii sunt mai multe tipe sau că ele excelează mai bine); asta nu înseamnă că vreunul dintre genuri este superior celuilalt. Doar că în momentul replicii m-am simțit cumva înjosită, cum că se încerca inferiorizarea mea pe considerente de sâni și vagin în loc pe pectorali și penis. Ca și cum eu, ca tipă, am fost, sunt și voi fi inferioară tipilor doar pentru că așa e normalitatea. Că valorez mai puțin pe același considerent de sâni și vagin în loc pe pectorali și penis.

A treia întâmplare este mai recentă, când o cunoștință mi-a spus faptul că e de părere că eu, ca femeie, trebuie să am copil deoarece aceasta este menirea mea doar pentru că sunt femeie. Asta în condițiile în care eu încercam să îi spun persoanei respective că în perioada asta nu este momentul potrivit în viața mea să fac copil, iar când voi considera că e momentul potrivit voi cântări care îmi sunt opțiunile disponibile, gen adopție sau fertilizare în vitro. La care persoana respectivă cică să n-o iau eu pe ea (substantivul „persoană” e la feminin: o persoană - două persoane!!!) cu chestii d-astea de ale generației mele. A fost foarte nasoală faza și tot ceea ce îmi doream a fost ca cine mi-a zis faza să mă  lase-n pace. M-am simțit vulnerabilă și rănită. Cum că eu nu valorez nimic dacă nu fac copilul acela pe care în perioada asta nu mi-l doresc deloc. Că valoarea mea e dată de a făta țânci ca o scroafă sau o vacă. Că cu toate că eu aș ajunge unde vreau eu să ajung în viața asta, dacă nu am țânc sunt un nimeni. Iar faza asta a fost o lovitură sub centură, persoana respectivă a știut unde să mă lovească, și a făcut-o foarte urât.

Cam acestea sunt situațiile majore în care eu m-am lovit de misoginism. Sau cel puțin eu consider acte de misoginism ceea ce mi s-a întâmplat. Mi-aș dori să-mi spuneți și voi dacă vi se pare și vouă că m-am lovit de misoginism sau doar am fost eu mult prea sensibilă și am reacționat pe de gratis.