Perle de-ale vecinilor...

... sau de ce am uneori dreptate să fiu anti-socială.

Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să schimb puțin registrul și să vorbesc puțin despre niște situații mai interesante pentru mine, ca să le numesc așa. Acestea sunt situații pe care eu le-am întâlnit de-a lungul celor aproape 4 ani de când stau unde locuiesc acum.

1. Nu o dată am întâlnit situația în care am auzit cam tot ce se întâmpla în apartamentele vecine, uneori ce nu îmi doream să aud. Și nu mă refer la situații de genul că cineva trăgea apa la toaletă sau se spăla. Mă refer la certuri între partenerii de viață când copilul era de față. Sau la faze de genul că un adult țipa la un copilaș ce părea că abia a învățat să vorbească, atât de „mare” era copilul.
2. Au fost câteva faze, nu multe dar au existat, când vecinii pe care îi știam de o viață au venit să schimbe o vorbă cu mine și eu nu răspundeam la ușă că lucram la diverse lucruri și chiar nu îmi doream să fiu întreruptă deoarece știam că mi-ar fi distrus tot avântul acela de lucru o întrerupere.
3. Mi s-a întâmplat de câteva ori să se apese butonul de sonerie în loc de butonul care aprinde becul  de pe casa scărilor.
4. Sinceră să fiu, aici cred c-o să mi-o iau în freză rău, dar nu îmi plac animalele de companie nedresate. Vecina care stă ușă în ușă cu mine nu pare a fi o persoană rea, doar că nu rezonez cu filozofia ei referitoare la câinele ei. Să ne înțelegem chiar acum: are un Bichon mic și alb. Câinele nu mușcă, dar cam face gălăgie. Când îl scoate afară, latră cum iese pe ușa apartamentului. Altă fază e că nu folosește niciodată lesa la câine; înțeleg acuma că e doar un Bichon și nu mușcă, dar totuși... Iar faza care m-a deranjat la un moment dat destul de rău a fost următoarea: ajungea de la lucru, ieșea din mașină și își suna soțul / copilul pe telefon să lase câinele pe scară să coboare singur iar ea doar îi deschidea jos ușa potăii. 

Știu, am o personalitate nasoală, dar uneori chiar îmi place să am oaza mea de liniște, dar trăind într-o comunitate mai trebuie și eu să mă adaptez și să mai las de la mine.