Se afișează postările cu eticheta Vichy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vichy. Afișați toate postările

duminică, 15 martie 2026

Produse cumpărate și răscumpărate de-a lungul timpului: Șampoane pentru păr

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Mi-am dorit de ceva vreme să tot reiterez acele produse pe care le recumpăr deoarece îmi plac și își fac treaba din punctul meu de vedere. În ianuarie mi-am așternut pe hârtie niște idei de articole, dar și niște schițe pentru o parte dintre aceste articole. Iar astăzi continui, încet-încet, să creez o parte din seria dedicată acestor produse pe care le tot cumpăr.


Șampoanele fac parte din viața majorității oamenilor, iar blogul acesta a fost martor la mult prea multe șampoane pe care le-am folosit de-a lungul timpului, mai ales în ultimii aproape 12 de când scriu aici. Unele firme au rămas încă din 2014 - 2016 cu mine, altele au fost descoperite mai recent.
 

Șampoanele Clear le-am descoperit cred că prin facultate, dar au tot revenit în viața mea de atunci încoace. Am încercat mai multe variante, toate cu plusurile și minusurile proprii, dar toate au ajutat cu mătreața. Singurul minus demn de menționat e faptul că dă dependență, cum nu le mai folosesc cum dermatita mea seboreică o ia razna oricât de bine o duceam sub Clear.


Câteva versiuni pe care le-am găsit prin calculator sau prin arhiva blogului sunt: intense hydration (o am și acum acasă), anti-hair fall, sport.


O altă firmă pe care am descoperit-o de foarte multă vreme, poate și de aproape 30 de ani e Head & Shoulders. Țin minte că eram foarte mică, poate la grădiniță, când le foloseam iar părinții mei le cumpărau la pliculețe, deși nu știu de ce tocmai la pliculeț. 


Când eram mică nu știam de dermatită seboreică sau alte asemenea situații. Sunt conștientă că poate atât s-a putut în perioada aceea. Chiar și adulta de mine a ajuns la dermatolog după 25 de ani, cu tot Youtube-ul și internetul la dispoziție. Dar măcar am reușit să dau de piste pentru mine.


Și H&S au puncte forte și puncte slabe, nu voi nega niciodată aceste lucruri. Unul dintre cele mai faine puncte forte e oferta relativ decentă de unde să alegi prin testare ceea ce ți s-ar potrivi. De exemplu mie nu mi se potrivesc la modul general șampoanele 3în1, nu doar la H&S. Punctul slab e la fel ca la Clear, dependența: o dată ce nu-l mai folosești la fiecare spălare, cum te umpli de mătreață.


Printre versiunile folosite foarte mult ar fi: Cytrus fresh, menthol, ocean energy sau cel sensitive. Cred că cel mai puțin preferat acum ar fi cel sensitive, nu de alta dar mai nou am preferința de a mă spăla pe cap la 2 - 3 zile, nu zilnic.


Sincer, nu știu cum am reușit performanța de a nu surprinde prin poze șampoanele Vichy Dercros. E adevărat că le-am descoperit în ultimii 5 ani, dar parcă sunt cele care-mi plac cel mai mult. Sunt și cele mai scumpe, nu voi ascunde asta. Dar măcar cu astea sunt un mic scapsis: după ce le folosesc exclusiv 6 săptămâni consecutiv, le pot restrânge apoi la o singură spălare pe săptămână iar între să folosesc orice alt șampon fără a avea probleme.  


Cel mai mult am folosit versiunea pentru scalp uscat. Ulterior (recent) am trecut pe versiunea pentru scalp cu tendințe de îngrășare și sunt mai fericită. La versiunea pentru scalp uscat, la 2 zile trebuia să mă spăl neapărat deoarece mi se îngrășa părul. La versiunea pentru scalp cu tendințe de îngrășare pot să mă extind la 3 zile. Punctele slabe sunt prețul măricel și faptul că put din cauza sulfului din compoziție.

Pentru mopment, acestea sunt firmele de șampoane răscumpărate de-a lungul timpului în cazul meu.

vineri, 17 iunie 2022

New stuff in

 Hello! Cum mai sunteți? Știu, a trecut destul de puțin de când am mai scris un articol de genul, sau cel puțin nu am mai scris prea mult pe blog de la ultimul articol de genul, dar au intrat niște mici sau mari noutăți prin casa mea. Și, din nefericire, nu am apucat să pozez toate pachetele de absorbante pe care le-am cumpărat în mai, înainte de a le desface și pune la locul lor, ceea ce e păcat, încă există stigmatul acesta referitor la normalitatea de a fi femeie numită menstruație.


În spiritul a ceea ce am scris mai sus, mai pot să vă arat o cutie de tampoane (da, tampoane, deoarece se folosesc intern, absorbantele se lipesc de lenjeria intimă). Un unt de corp Cien cu parfum de mango, despre care nu știu ce să spun încă. 2 geluri de duș antibacteriale tot de la Cien, unul cu aloe vera și celălalt cu lămâi, nu pot spune că sunt multe de capul lor, cred totuși că ar trebui să vă pun în vedere că au un iz de miros de spital. Masca de păr Kallos e ok, dar nu ceva deosebit pe lângă cantitate vs preț mic. Ultimele 2 geluri de duș Cien sunt mai cremoase, destul de ok având în vedere prețul.


Proteslipurile nu-mi lipsesc mai niciodată din casă. Crema de protecție solară pentru față nu știu de ce am luat-o, probabil dintr-un pușeu de responsabilitate față de mine. Săpunul lichid cu lămâie e să fie acolo, iar despre cel albastru știți deja că îmi place.


Despre gelurile de duș Today cu lavandă și lămâie știți deja că-mi plac, le-am recumpărat imediat. Antiperspirantul a fost la o super ofertă, aveau prețul redus la 50%. 


Despre spuma de păr Bevola încă nu știu ce să zic, am luat-o pentru o schimbare, la fel ca și mini-fixativul Nivea. Antiperspirantul Bevola e luat pentru a le înlocui pe cele de la Dove (au fost cumpărate la mijloc de martie). Crema de față e luată ca înlocuiesc crema și serul de la elmiplant, nu știu dacă e ceva de capul ei, dar vom vedea. Crema de corp e luată pentru a înlocui untul acela de corp de la Cien, după care încă nu mă omor.


Sincer, cine nu are nevoie de niște șervețele umede prin casă? Eu le iau pe cele de bebei deoarece sunt ieftine și bune, nu am nevoie de ceva special pe care să dau zeci sau sute de lei pentru vreo 70 de bucăți. Cel puțin aceasta este filosofiz mea. La fel, aparatul de ras, nu pot spune că e cel mai ieftin, nicidecum, dar la 5 lei cât am dat pe el e una dintre cele mai bune afaceri pe care le poți face când vine vorba despre aparate de ras pentru femei vândute la bucată. Iar pliculețele de măști de față sunt un moft, le cumpăr o dată la nu știu cât timp și le folosesc pe post de creme de față pe majoritatea dintre ele.


Șamponul Vichy Dercos a fost oarecum o necesitate, mai am în vechiul tub pentru una sau două spălări pe cap. Deși sunt în perioada în care îl folosesc aproximativ o dată pe săptămână, nu îmi doresc să rămân fără. Cât despre parfumuri, aveam nevoie de parfumuri noi? Nu, chiar deloc. A contat? Nu! Parfumul Luxury Distant Rain a fost un moft de moment, nu știu exact ce m-a apucat, nu e nu știu ce, e cumva proaspăt și marin, dar nu rezistă pe mine. Despre Perceive și Today de la Avon vi-am mai povestit deja, sunt 2 din cele 4 parfumuri preferate de la ei (celelalte 2 sunt discontinuate de ani buni, deci ghinion).

luni, 17 octombrie 2016

Ce-am mai făcut în ultima săptămână #41

        Hello! Cum mai sunteți? Săptămâna trecută era să se ducă fără ceva notabil, ca să zic așa. Dar soarta s-a decis să meargă pe cealaltă varianta, ceva de genul hai să stric tot ce-o rămas din 2016 pentru vreo 35 de studenți. Adică 2 din 4 profi s-au decis să ne bage pe gât cerințe de genul să lucrăm pentru materiile lor de parcă ne-am face dizertațiile la respectivele materii. Și asta am aflat-o sâmbătă seara, să avem motiv întemeiat să ne înecăm amarul prin baruri în seara respectivă iar a doua dimineață să trecem pe la biserică. Știu, e nașpa viziunea asta, dar oglindește foarte eficient ce-am gândit în respectiva seară. Plus că un cadru didactic are chef de minim 6 prezențe la cursul lui, care mai e și de la 16 la 18, așa că dacă lucrezi cu program fix de la 9 la 17 în parcul industrial care e în capătul celălalt de oraș, ai pus-o rău de tot, și asta am scris-o elegant, fără înjurături.
        Cu astea fiind spuse, sper c-am terminat cu tot ceea ce e mai rău de scris. Mi-e dor de Formula 1, o să am cursă week-end-ul ăsta, dar nici la iarnă n-o să fie atât de horror pentru că momentan, la un referat (aka studiu de caz) chiar vreau să mă apuc să tratez ceva legat de Formula 1 și o să am de studiat.


         Am descoperit că varianta cu lămâie a celor de la Coca-Cola n-ajunge nici la degetul mic al celor de la Pepsi, vi-am povestit și pe Instagram.


         Mi-au sosit în sfârșit și mostrele de la Vichy, abia aștept să leîncerc, pot să jur că în jumate de oră am pierdut un pliculeț, nu se știe dacă chiar a existat sau dacă mi l-a mâncat câinele sau furat pisica imaginari. Lacul a trebuit să mi-l cumpăr, nu mai făceam față să-mi fac manichiura chiar zilnic, adică chiar înainte de a ieși din casă ca măcar cei de pe OTL să vadă că-i nou nouță, nu de vreo 3 luni pe ghearele mele.