Ca și deodorantul 8 x 4 Party Fever, și deosorantul B.U. Trendy l-am luat de la bunica, așa încât vă spun de pe acuma că nu știu de unde a fost cumpărat și cu cât.
Produsul de față este tot un deodorant, așa încât după experiența neplăcută avută cu 8 x 4, nu l-am mai folosit înafara casei (de fapt, a apartamentului). Ca și miros, mi se pare identic cu cel al deodorantului 8 x 4 Party fever, nu prea știu cum s-a-ntâmplat asta. Fiind început și destul de consumat, nu m-a ținut enorm de mult nici acest produs.
Dacă cineva îl caută, cred că se găsește în mai toate lanțurile de magazine cred, și nu la cel mai exorbitant preț.
Dacă aș achiziționa produsul? Așa cum am mai menționat și în cazul celuilalt produs, nu prea cred, am alte produse mai bune de reachiziționat sau alte tentații.
Notă acordată: 5 / 10.
nu cred ca am incercat pana acum vre-un deo de la B.U.
RăspundețiȘtergereNu tin, sincer. Si tot ce-mi aduc aminte sa fi avut de la marca aceasta, au fost primite de la bunica decedata recent, exceptand un produs luat cu putin inainte de Craciunul din 2006, care sincer, nu mai tin minte daca era de la BU sau C-THRU si un altul luat si mai devreme intr-o vara cu aceeasi nelamurire asupra marcii. Stiu, ma lasa memoria la unele detalii.
Ștergere