vineri, 20 martie 2015

Review: Apa de toaletă Vittorio Bellucci Domenico Grappa bleu lagune

         Hello everybody! Ce nume lung are titlul postării, nu? La fel de mare e și dezamăgirea pe care-am experimentat-o cu acest produs.
         M-am gândit să fac aceast review pentru c-am observat că cineva a intrat pe blogul meu în urma unei căutări pentru „apa de toaletă domenico grappa”. Și să nu uit, oricum acest review era pe lista de așteptare, așa că m-am gândit c-ar fi timpul să-i dedic o întreagă postare pe blog, deși am mai vorbit despre el în alte trei postări, pe puțin. Dar de făcut review complet, abia acum îi fac.
         L-am luat prin 20 ianuarie din Auchen, când am fost la o tură de shopping. Nu-mi mai amintesc exact cât a fost, dar undeva între 10 și maxim 15 lei pentru sticluța de 50 ml, altfel nici nu l-aș fi pus în coș. Deși l-am testat în magazin, aveau un tester încă negolit, nu știu exact de ce l-am cumpărat. Probabil că m-a surprins faptul că undeva, la notele de mijloc aducea a ceva fresh, și nici nu știu cum supărarea nu m-a deranjat prin Auchan mirosul înțepător de spirt care apare prima dată.
         Nota de vârf constă în miros foarte înțepător de spirt, destul de deranjant, abia după vreo jumătate de oră, pe puțin, se simte ceva miros difuz a ceva fresh, dar nu ține mult. Spre comparație, mirosul apei de parfum Elode Enigmatic m-a ținut vreo 5 - 6 ore după care am făcut duș și după ce m-am șters, mai aveam impresia că mirosul mai există pe încheietura mâinii.
        Cu siguranță că această pățanie o să-mi fie învățătură de minte să folosesc mostre sau testere acolo unde chiar se poate, o să stau și-o să frec menta la rece și abia apoi o să-mi iau o apă de toaletă sau o apă de parfum nouă în sensul că n-am mai avut-o niciodată. Nu întotdeauna nimerim un produs bun când cumpărăm orbește niște asemenea produse.
        Dacă aș recumpăra produsul? Niciodată. Plus că m-am ales cu reticență față de genul acesta de produse Vittorio Bellucci.
        Notă acordată: 1,5 / 10.

3 comentarii:

  1. Nu cred ca am vazut pana acum gama asta. eu de obicei testez un produs in magazin, si aploi plec acasa. daca e persistent si-mi place si acasa cum miroase, il achizitionez.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie imi inspira un aer de cabinet stomatologic.. imi place dar nu il mai gasesc din pacate...

    RăspundețiȘtergere