joi, 7 iulie 2022

Cartea săptămânii #40: „Academia vampirilor: Jurământ de sânge” de Richelle Mead

 

Rose a aflat că Dimitri a fost transformat în strigoi și nu se poate împăca cu asta. În trecut, și-au promis unul altuia că dacă ar fi ca unul dintre ei să fie transformat iar celîlalt să supraviețuiască, supraviețuitorul să-l omoare pe cel transformat. Așa că în ziua în care împlinește 18 ani, Rose părăsește Academia pentru a pleca într-o aventură ce-o va purta până în Rusia la Sankt Petersburg, la familia lui Dimitri și într-un oraș apropiat unde îl va găsi în sfârșit pe strigoiul Dimitri. După ce crede că l-a anihilat pe Dimitri se întoarce până la urmă la Academie unde va fi antrenată de șefa pazei pânî la examenul de absolvire.


De-a lungul drumului îi va întâlni pe Sydney Sage - o alchimistă -, pe familia lui Dimitri, un cuplu format dintr-o femeie moroi posesoare a magiei Spiritului și un dhampir atins de umbră care o vor ajuta în finalul cărții pe Lissa prin intermediul lui Rose dar și pe Ibrahim Mazur despre care află chiar la sfârșitul cărții că e tatăl ei.


Ce mi-a plăcut în carte e devotamentul lui Rose și înțelegerea Lissei față de prietena sa. Ce nu mi-a plăcut a fost tot ce ține de Avery Lazar.

vineri, 1 iulie 2022

Geluri de duș Cien antibacteriale


 

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine în această perioadă caniculară prin care trecem în momentul în care public acest articol.


Știu și înțeleg, am trecut deja de isteria de acum 2 ani și ceva când toată lumea sau aproape toată lumea căuta produse uzuale dar care să aibă și componenta aceasta antibacterială. Dar ce să vezi, mereu sunt o întârziată și jumătate, ca de obicei. Și nu, nu am cumpărat aceste produse pentru că scrie pe ele că sunt antibacteriale, ci pentru că scrie pe ele că au miros de lămâie sau aloe vera.


Personal, mă așteptam ca amândouă gelurile de duș să aibă un parfum proaspăt, văratic, numai bun în perioada aceasta. Nici că se putea să mă înșel mai mult. Aproape că nu pot deosebi aromele. Asta din cauza faptului că acea substanță care le dă proprietatea antibacterială are mirosul acela clasic de spital și acoperă celălalte mirosuri.


De spălat, spală bine, de uscat pielea așa-și-așa. Doar că se termină foarte repede, deoarece tinzi să folosești prea mult produs căci nu spumează prea mult.


Cam aceasta a fost povestea mea cu aceste 2 geluri de duș antibacteriale de la Cien. Nu cred că le voi recumpăra prea curând sau vreodată, nu m-au impresionat deloc.

joi, 23 iunie 2022

Avon Advanced Techniques Violet shampoo vs. Kallos gogo silver reflex shampoo

 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Știți bine, sau poate că nu știți, că n-am mai apărut de multă vreme pe Youtube, că am părul foarte decolorat. Am așa o perioadă de vreme în care vreau să experimentez cu diferite nuanțe care nu prea prind decât pe o bază de culoare deschisă. Iar între aceste nuanțe mi-ar plăcea să nu am în cap un galben din acela pui, așa încât îmi doresc un produs care să mă ajute să fac față acestei situații.

Deși știam deja de șamponul mov de la Kallos, până să ajung să îl achiziționez, mi-am cumpărat de pe Notino varianta de la Avon. Nu mai țin minte exact cât am dat pe el, dar la cum explodează prețurile de la o zi la alta, nu are rost să discut foarte mult despre ele. Nu știu exact ce așteptări aveam de la el, dar folosindu-l ca pe un șampon oarecum normal, nu am putut observa niciun fel de acțiune din aia care să-mi taie din reflexele prea gălbui, sau să-mi facă părul gri sau mov. Doar că mi-a mai uscat rădăcinile și mi-a râcâit dermatita seboreică a făcut. Menționez că stăteam cu șamponul în cap și 10 minute, după mintea mea ar fi trebuit să facă ceva.

Despre șamponul Kallos gogo silver reflex pot spune cam aceleași lucruri ca despre șamponul Avon, cu mențiunea că mi se pare ceva mai accesibil de achiziționat, nu toată lumea are acces la Avon sau Notino, dar magazine care comercializează produse Kallos mai găsești (vezi Kaufland și Auchan dintre cele mari, plus unele mai mici și locale, cum ar fi Bănuțel sau Magnetique). Singura diferență în privința acestuia am văzut-o când mi-am turnat literalmente jumate de tub de șampon în cap și am stat cu șamponul vreo 10 - 15 minute; cred că cantitatea aceea mare de produs a făcut diferența, deoarece când foloseam o cantitate normală de șampon, nici ăsta nu scotea nimic din galbenul nedorit din păr.

luni, 20 iunie 2022

Cartea săptămânii #39: „Academia vampirilor: Atingerea umbrei” de Richelle Mead


Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să continui seria recenziilor pentru seria „Academia Vampirilor”, nu de alta, dar era deja timpul pentru asta.

Au trecut câteva săptămâni de la vacanța de Crăciun iar moartea lui Mason în urma expediției negândite (=prostești, imature, ilogice) de strigoi din Spokane se lasă asupra Academiei. Dar cel mai mult asupra lui Rose, care are impresia că i-a văzut fantoma. Evenimentul e pus pe seama șocului posttraumatic și a stresului cauzat de perioada de practică. Însă drumul făcut până la Curtea Moroilor schimbă perspectiva situației, căci vederea fantomelor e efectul atingerii umbrei ca urmare a faptului că Rose fusese adusă din morți cu aproape trei ani în urmă de cea mai bună prietenă a ei, Lissa, posesoare a magiei spiritului. Iar trecerea fantomelor în interiorul Academiei nu e întâmplătoare, căci în preajma gardurilor un grup de elevi se folosesc de magia elementelor în activități ilegale alterând protecția perimetrului, breșă de care se vor folosi și strigoii să atace școala.

O vinovăție apăsătoare și o pierdere dramatică o însoțesc pe Rose Hathaway de-a lungul celei de-a treia cărți din serie.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest volum îi hotararea lui Rose de a face dreptate pentru Lissa în cazul Victor Dashkov și faptul că are o minte deschisă cu privire la moroii care vor să lupte alături de dhampiri împotriva strigoilor (Tasha Ozera, dar mai evident Christian Ozera în acest volum).

Ce nu mi-a plăcut la acest volum e felul în care se poartă regina Tatiana cu Rose din cauza afecțiunii lui Adrian Ivashkov față de dhampir (bine, am înțeles, e matușa sau așa ceva a lui Adrian, dar totuși...). Cel mai mult m-a deranjat destinul lui Dimitri pe fondul evoluției relației cu Rose.

vineri, 17 iunie 2022

New stuff in

 Hello! Cum mai sunteți? Știu, a trecut destul de puțin de când am mai scris un articol de genul, sau cel puțin nu am mai scris prea mult pe blog de la ultimul articol de genul, dar au intrat niște mici sau mari noutăți prin casa mea. Și, din nefericire, nu am apucat să pozez toate pachetele de absorbante pe care le-am cumpărat în mai, înainte de a le desface și pune la locul lor, ceea ce e păcat, încă există stigmatul acesta referitor la normalitatea de a fi femeie numită menstruație.


În spiritul a ceea ce am scris mai sus, mai pot să vă arat o cutie de tampoane (da, tampoane, deoarece se folosesc intern, absorbantele se lipesc de lenjeria intimă). Un unt de corp Cien cu parfum de mango, despre care nu știu ce să spun încă. 2 geluri de duș antibacteriale tot de la Cien, unul cu aloe vera și celălalt cu lămâi, nu pot spune că sunt multe de capul lor, cred totuși că ar trebui să vă pun în vedere că au un iz de miros de spital. Masca de păr Kallos e ok, dar nu ceva deosebit pe lângă cantitate vs preț mic. Ultimele 2 geluri de duș Cien sunt mai cremoase, destul de ok având în vedere prețul.


Proteslipurile nu-mi lipsesc mai niciodată din casă. Crema de protecție solară pentru față nu știu de ce am luat-o, probabil dintr-un pușeu de responsabilitate față de mine. Săpunul lichid cu lămâie e să fie acolo, iar despre cel albastru știți deja că îmi place.


Despre gelurile de duș Today cu lavandă și lămâie știți deja că-mi plac, le-am recumpărat imediat. Antiperspirantul a fost la o super ofertă, aveau prețul redus la 50%. 


Despre spuma de păr Bevola încă nu știu ce să zic, am luat-o pentru o schimbare, la fel ca și mini-fixativul Nivea. Antiperspirantul Bevola e luat pentru a le înlocui pe cele de la Dove (au fost cumpărate la mijloc de martie). Crema de față e luată ca înlocuiesc crema și serul de la elmiplant, nu știu dacă e ceva de capul ei, dar vom vedea. Crema de corp e luată pentru a înlocui untul acela de corp de la Cien, după care încă nu mă omor.


Sincer, cine nu are nevoie de niște șervețele umede prin casă? Eu le iau pe cele de bebei deoarece sunt ieftine și bune, nu am nevoie de ceva special pe care să dau zeci sau sute de lei pentru vreo 70 de bucăți. Cel puțin aceasta este filosofiz mea. La fel, aparatul de ras, nu pot spune că e cel mai ieftin, nicidecum, dar la 5 lei cât am dat pe el e una dintre cele mai bune afaceri pe care le poți face când vine vorba despre aparate de ras pentru femei vândute la bucată. Iar pliculețele de măști de față sunt un moft, le cumpăr o dată la nu știu cât timp și le folosesc pe post de creme de față pe majoritatea dintre ele.


Șamponul Vichy Dercos a fost oarecum o necesitate, mai am în vechiul tub pentru una sau două spălări pe cap. Deși sunt în perioada în care îl folosesc aproximativ o dată pe săptămână, nu îmi doresc să rămân fără. Cât despre parfumuri, aveam nevoie de parfumuri noi? Nu, chiar deloc. A contat? Nu! Parfumul Luxury Distant Rain a fost un moft de moment, nu știu exact ce m-a apucat, nu e nu știu ce, e cumva proaspăt și marin, dar nu rezistă pe mine. Despre Perceive și Today de la Avon vi-am mai povestit deja, sunt 2 din cele 4 parfumuri preferate de la ei (celelalte 2 sunt discontinuate de ani buni, deci ghinion).

luni, 13 iunie 2022

Antiperspirante Lotus Plant și Proxy

 Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine...



Pentru astăzi mi-am propus să las câteva cuvinte despre două dintre ultimele antiperspirante folosite. Antiperspirantul de la Lotus Plant a fost un blind buy și totodată, un eșec. Chiar nu m-a protejat de împuțirea provocată de transpirația în exces, deja după vreo 2-3 ore puțeam. Doar că inițial mirosea foarte frumos, ca acest săpun lichid Cien.


Produsul de la Proxy l-am luat tot așa, ca blind buy. A fost ceva mai bun ca cel de la Lotus Plant, dar pe timp de călduri nu mă ține. Și mirosea frumos, floral.

miercuri, 8 iunie 2022

Creme de mâini


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine!


În ultima perioadă am tot folosit creme de mâini, dar, spre rușinea mea, tot cumpăr noi și noi produse la acest capitol, și nu doar că le cumpăr și atât, le și încep așa încât mi-e foarte greu să le termin și să-mi formez o părere pertinentă despre ele.


Crema de mâini Cien Madame Glamour (cea cu alb și auriu) nu e o cremă de mâini bună sau rea, e un produs lejer care intră repede în piele. Nu aș recomanda-o pentru piele foarte uscată, nu cred c-ar îmbunătăți situația. Ceea ce mă deranjează foarte tare la ea este parfumul intens și greu pe care-l are, fără el probabil ar fi o cremă mai bună.


Despre crema de mâini Neutrogena (tubul albastru) nu pot spune prea multe, cred că cel mai inspirat aspect ar fi că se termină foarte repede, nici nu mi-am putut da seama ce e cu produsul.


Crema de mâini în tub negru cu etichetă albă e din Lidl și are nucă de cocos. Are parfum delicat și e relativ lejeră. Ceea ce recomand ar fi să se înceapă cu o pompiță de produs și ulterior o a doua pompiță, dacă pui din start 2 pompițe de cremă te chinui până să bagi crema în piele. Din nefericire, și aceasta este o cremă pe care am simțit-o mai degrabă lejeră. Plusul ei e că se consumă greu, având 250 ml. Despre preț mă feresc să scriu ceva, prețurile au explodat în ultima vreme.


Loțiunea aceea Neutrogena în ambalaj mare cu pompiță este bunicică, Nicoleta Stănciucă o laudă foarte tare. Pot spune că ajută puțin cu călcâiele crăpate dacă o folosești de2 ori pe zi; nu mă înțelegeți greșit, nu te scapă de tot de crăpături dar eu am observat o îmbunătățire. Plus că e o cremă de mâini bună, care te ține (doar are 400 ml) și aproape nu are niciun miros. 


Cam acestea au fost ultimele produse pe care le-am terminat la capitolul îngrijirea pielii.

marți, 31 mai 2022

Review: Ulei de păr Cien


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Pentru astăzi las câteva cuvinte de laudă pentru uleiul de păr de la Cien. Nu mai țin minte exact când l-am cumpărat anul acesta, probabil prin ianuarie sau februarie, mai ales că am părul decolorat și netuns de vreo 2 ani, 2 ani în care l-am decolorat de vreo 3 - 4 ori pe puțin, plus vopsiri în blond peste decolorat. Deci, vai și amar dacă dau peste un hairstilist decent, că face infarct. L-am folosit aproape după fiecare spălare pe cap, cam orice folosesc, mă trezesc cu o căpiță de fân în cap.


Nu pot spune că mi-a reparat vârfurile despicate, dar mi-a cumințit podoaba capilară și mi-a mai luat din acea senzație de păr foarte uscat. Plus că se consumă greu, mă aștept să îl termin abia la anul.

joi, 5 mai 2022

Review: Săpunul lichid Protex Fresh


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Astăzi scriu despre săpunul lichid Protex Fresh. Eu am avut varianta mare, de 700 ml. Nu mai știu exact cât am dat pe ele, sub 20 de lei, am prins o ofertă bombă prin Mega Image, 1 plus 1 gratis, adică îl plăteai pe primul iar al doilea era gratis dacă îl doreai și pe al doilea; așa că de ce să nu doresc ceva gratis? Săpunul este bun, miroase ok, are o nuanță albăstrie plăcută, plus că te ține ceva deoarece au cantitate generoasă. După estimările mele, ar trebui să mă țină lejer aproximativ 2 luni de folosire exclusivă. De hidratat mâinile nu pot spune că le-a hidratat ca lumea, dar aici e și de partea mea vina, ca să zic așa, lucrând într-un mediu care nu e prea prietenos cu pielea.

Per ansamblu. e un săpun excelent de cumpărat când prinzi oferte.

luni, 2 mai 2022

Review: Fond de ten Cien Nature light

 


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... 

Pentru astăzi m-am gândit să vă scriu câteva cuvinte despre fondul de ten Cien Nature în varianta light. De găsit îl găsiți în magazinele Lidl, dar nu e în gama permanentă, îl aduc ocazional. Eu l-am luat pe ideea aceea foarte la modă că „e mai green”, mai bun, mai nu știu ce. Dar m-am înșelat! Ar fi trebuit să fiu mai deșteaptă, după experiența cu bb cream-ul Cien. 



Fondul de ten e bunicel ca și acoperire, eu consider c-ar fi undeva pe la o acoperire medie, medie spre mare. Se întinde ușor cu pensula și cu burețelul, eu astea folosesc la întinsul lui. De strâns, mi se strânge mai ales în pliul pleoapei, dar bănuiesc că se întâmplă din cauza faptului că nu folosesc niciun fel de bază specială pentru machiaj (doar o cremă + ser de față. și acelea când există) și a faptului că tenul meu e uleios din fire. Problema mea cu fondul de ten e nuanța, deși e light, adică deschisă, e mult prea închisă pentru fantomița de mine, plus că oxidează. Ah, da, și faptul că transpirând ca o scroafă și jumătate din fire, niciun produs cu destinația de uniformizare al culorii tenului nu va ține pe mine, dar aici e iarăși problema la mine.

Per ansamblu, ar fi un produs bun, doar că mie nu mi se potrivește întru totul.