Cartea săptămânii #41: „Academia vampirilor: Limitele Spiritului” de Richelle Mead

Sursă foto

Am ajuns în sfârșit, să fac și recenzie cărții "Academia Vampirilor: Limitele Spiritului" de Richelle Mead.

Rose s-a întors la Academie și o vedem cum își trece examenele împreună cu buna ei prietenă, Lissa Dragomir, în timp ce-și fac sumar un plan pentru a-l transforma pe Dimitri înapoi în dhampirul care era cândva. Zis și făcut, o dată absolvite Academia și ajunse la curtea Moroilor, cele două fete cucuiete, ajutate din stânga și din dreapta, ajung să afle unde e închis Victor Dashkov, să facă un plan de evadare pe care-l și pun în aplicare cu succes doar pentru a ajunge la fratele acestuia care e un alt utilizator al Spiritului care a reușit s-aducă o strigoaie la forma ei inițială.

Lissa, cu lecțiile învățate și cu Rose ispășindu-și pedeapsa pentru așa-zisa lor escapadă la Las Vegas cu ocazia absolvirii Academiei, reușește să se lase răpită de strigoiul Dimitri doar pentru a se folosi de operațiunea pusă la cale pentru salvarea ei pentru a-l aduce înapoi pe dhampirul Dimitri.

În sfârșitul cărții, Rose trebuie să facă față relației cu Adrian Ivashkov, unui Dimitri foarte schimbat și perspectivei unei condamnări pe nedrept pentru asasinarea reginei.

În cartea asta am văzut unu dintre cele mai nebunești planuri ale celor 2 fete, mai nebunesc și decât fuga de la Academie și cei 2 ani petrecuți printre oamenii simpli. Părerea mea e că autoarea rămăsese într-o pană serioasă de idei.

Cartea săptămânii #40: „Academia vampirilor: Jurământ de sânge” de Richelle Mead

Sursă foto

 

Rose a aflat că Dimitri a fost transformat în strigoi și nu se poate împăca cu asta. În trecut, și-au promis unul altuia că dacă ar fi ca unul dintre ei să fie transformat iar celîlalt să supraviețuiască, supraviețuitorul să-l omoare pe cel transformat. Așa că în ziua în care împlinește 18 ani, Rose părăsește Academia pentru a pleca într-o aventură ce-o va purta până în Rusia la Sankt Petersburg, la familia lui Dimitri și într-un oraș apropiat unde îl va găsi în sfârșit pe strigoiul Dimitri. După ce crede că l-a anihilat pe Dimitri se întoarce până la urmă la Academie unde va fi antrenată de șefa pazei pânî la examenul de absolvire.

De-a lungul drumului îi va întâlni pe Sydney Sage - o alchimistă -, pe familia lui Dimitri, un cuplu format dintr-o femeie moroi posesoare a magiei Spiritului și un dhampir atins de umbră care o vor ajuta în finalul cărții pe Lissa prin intermediul lui Rose dar și pe Ibrahim Mazur despre care află chiar la sfârșitul cărții că e tatăl ei.

Ce mi-a plăcut în carte e devotamentul lui Rose și înțelegerea Lissei față de prietena sa. Ce nu mi-a plăcut a fost tot ce ține de Avery Lazar.

Cartea săptămânii #39: „Academia vampirilor: Atingerea umbrei” de Richelle Mead

sursă foto

Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să continui seria recenziilor pentru seria „Academia Vampirilor”, nu de alta, dar era deja timpul pentru asta.

Au trecut câteva săptămâni de la vacanța de Crăciun iar moartea lui Mason în urma expediției negândite (=prostești, imature, ilogice) de strigoi din Spokane se lasă asupra Academiei. Dar cel mai mult asupra lui Rose, care are impresia că i-a văzut fantoma. Evenimentul e pus pe seama șocului posttraumatic și a stresului cauzat de perioada de practică. Însă drumul făcut până la Curtea Moroilor schimbă perspectiva situației, căci vederea fantomelor e efectul atingerii umbrei ca urmare a faptului că Rose fusese adusă din morți cu aproape trei ani în urmă de cea mai bună prietenă a ei, Lissa, posesoare a magiei spiritului. Iar trecerea fantomelor în interiorul Academiei nu e întâmplătoare, căci în preajma gardurilor un grup de elevi se folosesc de magia elementelor în activități ilegale alterând protecția perimetrului, breșă de care se vor folosi și strigoii să atace școala.

O vinovăție apăsătoare și o pierdere dramatică o însoțesc pe Rose Hathaway de-a lungul celei de-a treia cărți din serie.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest volum îi hotararea lui Rose de a face dreptate pentru Lissa în cazul Victor Dashkov și faptul că are o minte deschisă cu privire la moroii care vor să lupte alături de dhampiri împotriva strigoilor (Tasha Ozera, dar mai evident Christian Ozera în acest volum).

Ce nu mi-a plăcut la acest volum e felul în care se poartă regina Tatiana cu Rose din cauza afecțiunii lui Adrian Ivashkov față de dhampir (bine, am înțeles, e matușa sau așa ceva a lui Adrian, dar totuși...). Cel mai mult m-a deranjat destinul lui Dimitri pe fondul evoluției relației cu Rose.

Cartea săptămânii #32: „Academia Vampirilor: Inițierea” de Richelle Mead

sursă foto

Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să continuăm seria „Academia Vampirilor” cu cel de-al doilea roman din serie, și anume „Inițierea”.

În debutul acestui al doilea volum al seriei "Academia Vampirilor", Rose călătorește împreună cu Dimitri către locul unde trăiește un bărbat care ar trebui să joace un rol decisiv în formarea lui Rose ca gardian. Dar când cei doi dhampiri ajung la locație, descoperă rămășițele unui atac al cărui autori sunt un grup de strigoi, grup ce-a fost ajutat de oameni, lucru nemaiîntalnit până atunci.

Strigoii pot fi "creați" în două feluri: când un moroi omoară un hrănitor în timpul mesei (adică îi mănânca tot sângele, precum a făcut Natalie Dashkov în cartea anterioară) sau când un om sau dhampir este omorât și apoi forțat să bea din sângele altui strigoi (a se vedea cărțile următoare).

Apoi, lumea moroilor este zguduită de un alt asemenea atac al strigoilor care nu numai ca forțează elevii Academiei și familiile acestora să se întâlnească pe perioada vacanței de iarnă într-o stațiune bine păzită ci și o omoară pe mama Miei Rinaldi, rivala Lissei și a lui Rose. Scăparea unei informații despre localizarea strigoilor, îi va aduna într-o aventură dramatică pe Eddie, Mason și Mia plecați într-o vânătoare sinucigașă de strigoi și Rose și Christian Ozera pe de altă parte în încercarea de a-i întoarce pe calea logicii pe cei din primul grup.

În această carte se observă drumul parcurs de Rose spre maturizare (drum lung pe care nu-l încheie înca) cât și relațiile cu noi personaje (Adrian Ivashkov, Tasha Ozera și propria mama) și evoluția cu personajele deja cunoscute.

        

Sfârșitul cărții vi-l las spre a-l "degusta" singuri. Enjoy!

        

Ceea ce-mi place la acest volum este încercarea de maturizare a Miei (produsă de moartea mamei și participarea la acea vânătoare sinucigașă de strigoi pe care am pomenit-o mai sus) și a lui Rose. Ce nu-mi place la această carte sunt atitudinile lui Adrian (mi se par prea disperate încercările lui Adrian de a o atrage romantic pe Rose spre el) și a lui Janine (chiar mi s-a părut tâmpită reacția ei când a observat că Rose s-a oprit politicoasă la abordarea lui Adrian în timpul banchetului de Crăciun), mama lui Rose.

Cartea săptămânii #31: „Academia vampirilor” de Richelle Mead

sursă foto

Hello! Cum mai sunteți? Nu știu dacă vi-am mai povestit, dar câteodată mă mai bucur și de câte o ficțiune bună, ca să zic așa, chiar dacă nu devin neapărat fana numărul 1 al acelei opere. Pur și simplu mi se mai întâmplă și mie.

„Academia Vampirilor” este primul volum al seriei ce-i poartă numele. Rose și Lissa sunt cele mai bune prietene și locuiesc în gazdă în timp ce-și urmează studiile împreună în Portland. Nimic neobișnuit până aici. Dar Rose și Lissa nu sunt fete obișnuite. Lissa este un moroi dintr-o familie regală iar Rose este un dhampir; și mai presus de toate, sunt amândouă fugare de la o școală specială pentru cei ca ele. Dar ce sunt moroii și dhampirii? Moroii sunt vampiri vii, care se hrănesc (așa cum anticipați) cu sânge de la oamenii obișnuiți sau de la dhampiri (de menționat cantitatea mică luată, pentru a nu omorî donatorii) care își „donează” benevol sângele pentru așa ceva în schimbul endorfinelor secretate în timpul hrănirii de moroi. Dhampirii sunt ființe hibride între oameni și moroi, având constituția robustă a oamenilor și simțurile dezvoltate ale moroilor, care sunt pregătiți fizic pentru a fi gardienii moroilor; în mod normal, majoritatea femeilor dhampir rămân să-și crească copii iar bărbații sunt cei ce devin gardieni (Rose și mama ei sunt printre puținele femei gardiene).

Aventura celor două prietene în lumea nesigură a oamenilor se termină într-o seară la începutul cărții când sunt găsite în sfârșit de gardienii fostei lor școli speciale și duse înapoi la Academie. De aici o serie întreagă de peripeții în încercarea fetelor de a se reintegra în societatea Academiei și de a face față intrigilor maleficului Victor Dashkov și ale fiicei acestuia, Natalie, pentru a o forța pe Lissa să-și folosescă magia rară pentru a-l vindeca pe Victor de maladia rară și în mod normal incurabilă de care suferă. 

            

Plus câte o nouă poveste amoroasă pentru fiecare dintre cele două prietene.

            

Ce nu mi-a plăcut în general la toată seria a fost faptul că se bazează pe mai noua și veșnica (eterna) poveste cu vampiri.

Cartea săptămânii #29: „Amurg” de Stephenie Meyer

Sursă foto

Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți ok. Nu știu cum a fost săptămâna voastră, dar știu că a mea a fost dată peste cap. O cale de a face față situației a fost să mă afund în citit, prin urmare astăzi vin către voi cu o altă recenzie de carte.

Cu universul „Twilight” nici măcar nu îmi mai aduc aminte când am luat contact, probabil prin liceu. Nu cred că am fost mare fană, dar asta mi se întâmplă cu o grămadă de cărți, neluând-o personal. În această primă carte a seriei este vorba despre relația Bellei Swan cu Edward Cullen, care se întâlnesc la liceul din Folks în urma trensferului Bellei acolo. Bella doar ce se mutase în Folks să locuiască cu tatăl ei, Charlie, după ce trăise aproape viața ei cu mama în Phoenix. Doar că viața Bellei în Folks nu e neapărat ușoară, de la personalitatea ei introvertită și timidă care nu o ajută prea mult să își facă noi cunoștințe, la faptul că băiarul care îi atrage atenția cel mai mult este un vampir cam ciudățel pentru gusturile mele.

Cum v-am lăsat să înțelegeți, nu prea îmi place cartea. Nu îmi place deoarece nu văd ceva prea original în ea. De asemenea, nu îmi place cum e construită Bella Swan din punct de vedere psihologic. Ce îmi place foarte mult la carte este ideea de interrasialitate.

Cartea săptămânii #28: „Harry Potter și Piatra filosofală” de J.K. Rowling

Sursă foto

Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți bine și nu ați făcut excese în ultimele zile, de când s-au mai înmuiat aceste restricții datorite situației medicale curente. Sincer, pe mine nu mă mai surprinde nimic, dar cred că deja vi-ați dat seama de asta.

Istoria mea cu universul Harry potter e destul de veche, doar că nu m-a prins 100%, ca să zic așa. A fost interesant la început datorită ineditului și al noutății, dar așa cum febra a venit, așa s-a și dus. În școala generală aveam o colegă de clasă care îmi era și prietenă, iar această fată era foarte pasionată de universul Harry Potter (dacă te recunoști cine ești, te salut). Prin urmare m-am contaminat și eu cu o bucățică din entuziasmul prietenei mele.

„Harry Potter și Piatra Filosofală” este primul volum al seriei, care ne face introducerea în universul Harry Potter. Harry este un orfan care este crescut de mătușa și unchiul său, soții Dursley, dar nu se poate mândri cum c-ar fi îndrăgit de familia lui adoptivă. În schimb, viața lui este dată peste cap în vara în care împlinește 11 ani deoarece află că nu este o persoană foarte obișnuită, iar o școală cu renume de care nu mai auzise vreodată are un loc rezervat pentru el. De aici încolo, Harry cunoaște personaje noi care îi vor modela viitorul, iar unele dintre aceste personaje se dovedesc mai profunde (într-un sens mai pozitiv sau mai negativ) decât par a fi la prima vedere.

Consider că această carte merită citită, mai ales dacă ești copil sau la începutul adolescenței, dar o recomand cu căldură și adulților.

Cartea săptămânii #24: „Cei trei mușchetari” de Alexandre Dumas

Sursă foto

Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți cu toții bine. În ultima vreme am devenit nostagică, îmi cam vine să recitesc cărțile pe care le-am citit deja sau să revizionez filme pe care deja le-am văzut, sau, chiar mai rău, să continui să consum seriale care nu mă prea pasionează. Sper să ies din spirala asta și să mă bucur de noutăți, mai ales că în ultima perioadă am reușit să-mi dau peste cap rău de tot programul de somn, ceea ce nu mă încântă prea tare (nu c-aș fi eu reo mare amatoare de vreo rutină „normală” de somn).

Istoria celor trei muchetari este una destul de interesantă și încâlcită în cazul meu, sinceră să fiu. Nu știu exact dacă a început efectiv cu o tentativă eșuată de a citi „Vicontele de Bragelonne” sau efectiv cu ecranizarea din 1993. Cert îi că filmul l-am văzut spre sfârșitul clasei a treia (precoce, vă înțeleg pe unii) ceea ce se întâmpla în prima jumătate a lui 2002, iar de atunci am cam pus întrebări pe acasă iar situația făcea să se găsească în casa bunicilor cartea, prin urmare am devorat universul respectiv. Nu știu exact ce m-a atras la carte, felul în care D`Artagnan evoluează, felul în care Athos trece peste tot ce i-a scos viața în cale? Cert e faptul că am mai devorat câteva cărți din acest univers plus câteva adaptări cinematografice ale cărților. Dar asta nu a fost chiar totul, defapt e doar o mică părticică. Căci cartea mi-a deschis apetitul pentru lectură așa cum cadrele didactice nu au reușit niciodată (să vă explic că nici până acum nu am citit vreodată „Robinson Crusoe”, deși am primit cartea drept premiu în 2001 la sfârșit de clasa a doua?).

Aș recomanda cartea tuturor pasionaților de beletristică de aventură sau care au o înclinație către cultura franceză. Mie categoric mi-a schimbat viața și de accea și-a făcut loc în topul celor 10 cărți pe care le recomand. 

Cartea săptămânii #19: „Copiii căpitanului Grant” de Jules Verne

Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să abordez un subiect ceva mai ușurel și mai copilăros, și anume una dintre cărțile lui Jules Verne. Sunt foarte conștientă de faptul legat de simplitatea cărților acestui autor, cărți care de obicei sunt mai degrabă adaptate copiilor și adolescenților, iar filmele sunt cele care mai degrabă adaptează ideile acestor cărți pentru publicul mai matur să-l numim. Nu mai are rost să menționez de importanța cititului, am dezbătut puțin subiectul aici.

„Copii căpitanului Grant” este una dintre cărțile lui Jules Verne pe care le-am lecturat abia la maturitate și, totuși, mi-a stârnit curiozitatea. Pe foarte pe scurt, cartea prezintă aventurile lordului Glenarvan și ale echipajului său care încearcă să-i ajute pe cei doi copii ai căpitanului Grant să-și găsească tatăl pierdut pe ocean. Echipajul (lordul Glenarvan, soția acestuia, echioajul lorsului, copiii căpitanului Grant dar și un om de știință puțintel cam cu capul în nori) trece printr-o grămadă de peripeții doar ca să-l găsească pe căpitanul Grant în cel mai neașteptat loc cu putință, și nu, nu e vorba despre Regatul Unit de unde s-au îmbarcat în drumeție.

Ca și o concluzie generală, mi-a plăcut destul de mult cartea, mi-ar plăcea să dau și de o adaptare la un moment dat.