joi, 18 iunie 2015

Despre ultimele cumpărături de cosmetice

        Hello! În zilele acestea mi-am mai făcut ceva timp să mai cumpăr și niște cosmetice. Și chiar am cumpărat câteva, sper doar că nu exagerat de multe, deși după fiecare sesiune de shopping îmi tot propun să nu-mi mai iau cosmetice o lună întreagă.


        Din Kaufland mi-am luat un antiperspirant Gerovital H3 Sapphire, am văzut la nu mai țin minte cine (cred că la Ilda de la Lavander Thoughts), și țineam neapărat să le încerc pe toate cele 3 antiperspirante din gamă (mai sunt variantele Pearl și Diamonds); apoi, m-am gândit să-mi reiau loțiunea micelară de la Blanchette B, mi s-a făcut dor de ea de miercurea trecută când am fost la cosmetică și-am văzut laptele demachiant de la aceeași firmă; mi-am mai luat și 2 măști de față de la Chantelle cu ulei de portocale și vitamina C.


        Tot din Kaufland mi-am luat niște dischete demachiante căci rămâneam fără pe acasă și un pachet de șervețele umede Wickies, deoarece m-am fentat cu cele luate din Auchan.


        Știu, în urmă cu câteva zile îmi propuneam în această postare să nu-mi mai iau niciun gel de duș sau săpun solid până de 1 septembrie, dar tentația a fost atât de mare încât am clacat sâmbăta ce-a trecut și mi-am luat un gel de duș Cien XXL cu grapefruit la un litru cu numai 7 lei. Am reușit să-l încerc deja, e pus deja și-n baie la gelurile de duș pe care le folosesc în prezet; gelul e extraordinar, aș vrea să-l folosesc la fiecare spălare deși am 2 geluri de duș (un Cien Destination Barbados și un Cien Winter Dream) începute și chiar folosite bine în sticluțe de 300 ml și mi-ar plăcea să le termin măcar pe acelea 2 până la sfârșitul lunii, și să-mi rămână în baie doar gelul de mai sus și Cien Winter Garden, și apoi mai văd ce mai import din plasele cu minuni pe acolo (eu țin minte că mai am 3 geluri de duș la 300 ml printr-o plasă cu minuni).

 
        Și ultimul dar nu cel din urmă venit în colecția mea de cosmetice este o apă de parfum Avon Today, „parfumul” meu preferat. L-am primit abia lunea asta și-am dat 69 de lei pentru 50 ml. Dar sunt atât de bucuroasă să-l am... Cred c-am așteptat enorm să-l am, mi-a fost atât atât de dor de el.


        Iar acestea sunt câteva dintre obiecctele moștenite de la bunica decedată în mai: o cremă de mâini Atrix cu mușețel la cutie (enorm de greu o voi consuma), un săpun solid Nancy portocaliu al doilea săpun Nancy roz, o pastă de dinți Colgate neîncepută, un săpun solid Fa, un săpun solid Nivea cu sărri marine (oceanice), un șampon Schauma anti-mătreață și niște forme de metal ce îmi par a fi pentru brioșe așa încât le-am adus acasă la spălat iar zilele următoare vedem ce-a mai ieșit. Review-urile la restul produselor chiar nu știu când vor apărea, căci mai am enorm de multe produse de terminat înainte ca acestea să intre în uz.
        Cam atât pentru astăzi, un week-end și-o vacanță plăcută s-aveți.

4 comentarii:

  1. sa le folosesti cu drag! am vazut si eu gelul acela, dar eu CHIAR N-AM VOIE geluri :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult. Eu mai aveam 5 sticle de 300 ml nedesfăcute, plus ceva săpunuri solide folosite pentru duș; doar că țin minte că anul trecut până să mă trezesc să-mi iau un bidon din ăsta de gel de duș, s-au terminat, și atâta de rău mi-apărut... Măcar sper să nu mai dau peste ceva ediție limitată în viitoarele 2 - 3 luni

      Ștergere
    2. 25+ sunt chiar foarte multe geluri de dus; cred ca si eu ma apropiam de vreo 10 la un moment dat, de aia am stat blanda putintel; chiar si acum am 5 geluri de dus din care am folosit maxim cat sa ma spal o data si inca 5 sapunuri solide pe ppst de gel de dus

      Ștergere