Se afișează postările cu eticheta Catrice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Catrice. Afișați toate postările

marți, 7 aprilie 2026

Câteva produse de machiaj încercate recent


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


În general, machiajul nu e punctul meu forte. Încă mă joc cu el, încercând să îi descopăr secretele. Dar asta nu înseamnă neapărat că în momentele mele libere nu îl folosesc. La lucru e altă poveste, de obicei chiar dacă nu ajung transpirată, cum intru în tură, cel puțin prima jumătate de oră sunt leoarcă, așa încât mi-e să nu-mi curgă produsele de pe față și să mă transform într-un clovn, cu atât mai mult cu cât lucrez cu mulți oameni față în față.


Am avut 2 pudre din acestea matifiante de la Essence, una cumpărată separat, iar una găsită în Calendarul de Advent. Este un produs bun, setează fondul de ten și mă ajută cu situația tenului meu mixt spre gras în momentul în care port fond de ten, mai ales reaplicată după primele ore, când tenul meu începe să beculească.


Paleta de contur nici măcar nu știu de ce am cumpărat-o. Poate că e ceva de fardul înhis la culoare care te ajută „la remodelarea” feței, dar așa-zisa parte de iluminare e jalnică, nu se vede deloc pe tenul meu. Cel mai probabil, acum după ce mi-am dat seama că pe ten în general nu mă ajută niciunul dintre farduri, le voi folosi la un moment dat ca farduri de ochi.


Palețica cu 2 farduri de obraz de la Catrice (se numește Blush Affair) în colaborare cu filmele Wonder Woman chiar îmi place enorm și o pot folosi relativ ușor. E adevărat că am avut mai multă nevoie de a exersa cu partea cremoasă, și nici acum nu mă simt neapărat comfortabil cu ea, dar partea cu fard pudră e preferata mea, chiar dacă am nevoie de un pic de atenție din cauza pigmentării puternice. Dacă n-aș avea atâtea alte asemenea produse, aș cumpăra și varianta pe piersiciu a paletuței. Aceasta a fost iarăși o achiziție bună.


Paleta de farduri de ochi de la Wet & Wild e mai mult decât rezonabilă. Ce-i drept, movul din stânga încă e un teren minat deoarece n-am exercițiu să-l fac să funcționeze ca lumea. Iar nuanța aceea de bronz (nu știu cum s-o descriu altfel) din mijloc e o mare bătaie de cap deoarece are atât de mult sclipici încât cade tot atât pe față cât și pe mâini. În rest, celelalte 3 nuanțe ar fi lucrabile. Nuanța de maro dintre cele 2 nuanțe care îmi pun probleme e destul de mată, dar e ok pentru mine iar cineva cu experiență ar putea să o folosească ca nuanță de tranziție într-un machiaj elaborat. Rozul și nuanța de șampanie le găsesc foarte feminine, dar trebuie să am grijă cu ele deoarece tind să se strângă în pliu. Având în vedere acest „defect”, le pot folosi ușor pe post de eyeliner făcut cu fard.


Prin urmare, aceste achiziții văd că mi-au creat o adevărată călătorie prin lumea machiajului, dar e una pozitivă sper eu...

luni, 8 decembrie 2025

Preferatele toamnei 2025

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Precum v-am amenințat, îmi doream să fac un articol referitor la preferatele toamnei 2025, iar asta să se întâmple în decembrie. Sunt ceva produse de această dată, dar nu toate produsele folosite în această toamnă au și intrat în articolul de azi. Multe dintre produse sunt începute, poate mai degrabă terminate, iar asta poate indica sinceritatea articolului.


Blush-ul de la Catrice l-am găsit în calendarul de Advent. Mi-a plăcut foarte mult nuanța produsului și mi-aș dori să îl pot găsi de vânzare și înafara calendarului, deoarece al meu a avut un mare accident și nu mai poate fi folosit. Mai pe scurt, Lăbuțe a dorit să se joace cu el și l-a trânti de podea (Lăbuțe fiind pisica mea).



Cred că vi-am scris și rescris faptul că aceste produse de curățare pentru față de la Balea Men sunt printre preferatele mele. Cu toate că sunt ieftine, își fac treaba cum trebuie. Consider că pentru niște produse care stau pe pielea ta și fiind folosite zilnic n-ar trebui să cheltuiești o avere. În cel cu cărbune cred că mai am fix pentru 2 utilizări, iar un scrub stă la duș iar celălalt în dulăpiorul cu chestiuțe din baie.



La capitolul geluri de duș, am 3 produse alese pe sprânceană, ca să scriu așa. La un moment dat prin toamnă, nu mai știu exact dacă era septembrie sau deja trcuserăm în octombrie, dar în Mega Image a fost o promoție la gelurile de duș, iar eu am luat 2 din acelea cu pompiță. Deci gelul de duș respectiv miroase demențial și spală bine. Cel micuț e din setul verde din Action, care miroase și el foarte bine, cumva mai înspre zona verde, deși e un parfum discret. Iar despre Balea Men Wild Escape ce pot să mai scriu? E deja în al doilea articol consecutiv destinat produselor preferate.


Când vine vorba despre săpunuri, cele 2 din Auchan mia-u plăcut mult. Cel revigorant are un parfum proaspăt și discret, spălând bine și în același timp nu-mi usucă mâinile. Iar celălalt spală la fel de bine mâinile, dar are un parfum fructat de piersici.


La partea de parfumuri am 2 capitole mari și late: apa de toaletă Chanson dEau Original și parfumelele din setul din Action. Despre Chanson dEau deja vi-am mai povestit că-mi place enorm, mai ales că-mi aduce aminte de sezoanele verzi. 

Dar nu mă așteptam să găsesc ceva care să-mi placă în setul de parfumele din Action, dar s-a-ntâmplat și asta. Majoritatea lor miros mai bine decât decent. Plus că fiind atât de mici, pot trece mai ușor prin ele și nu mă mai plictisesc de un anume miros. Mi-ar plăcea să găsesc mai des și mai ușor asemenea geme.


Cred că deja am insinuat că-mi plac lacurile de unghii din calendarul de Advent de la Catrice, dar acestea 2 - cel roz și cel roșu - au fost cel mai mult folosite. Au amândouă sclipici dar nu e vorba despre glitter. Ce-i drept, pe unghiile mele care se rup mai repede decât ai clipi, ele nu țin mult, dar problema e la mine. Sincer, la un moment dat probabil voi mai face achiziții de lacuri de unghii de la Catrice, poate chiar au niște produse frumoase.


La capitolul cafea, sper că nu mai e nicio surpriză că-mi place cafeaua. Am propriile mele preferințe când vine vorba despre rețete, dar baza rămâne. Mi-am cumpărat acum vreo 3 ani un aparat Nespresso la care funcționează o grămadă de firme ce fabrică capsule, așa încât nu mi-e atât de greu să găsesc ceva să mă satisfacă. Aș putea menționa, printre firme: Perla (marcă proprie Mega Image), Nespresso (firma originală a aparatului), Illy, Jacobs, firmă proprie Lidl.

Iar despre Jacobs Kronung cred că nu e vreo surpriză faptul că intră în top, ați mai văzut-o la mine pe blog de-a lungul timpului, relativ chiar de când am deschis blogul de față.


Despre antiperspirantele Rexona Stay Fresh și Shower Fresh vi-am tot povestit săptămânile astea. Nu doar că au mai intrat prin articole de tip preferatele anotimpului, dar chiar mi-au plăcut. Stay Fresh miroase floral, un floral numai bun de primăvară, dar eu l-am folosit spre sfârșit de vară și în toamnă. Iar Showe Fresh miroase pudrat, de te duce în zona de Dove Original sau în cea de Nivea acela albastru închis. În fine, ambele variante îmi plac la nebunie.

Cam acestea au fost preferatele toamnei pentru mine. Cum am mai menționat și la începutul articolului, nu sunt toate produsele folosite în decursul toamnei, dar sunt cele mai bune din punctul meu de vedere.

vineri, 24 octombrie 2025

Câteva produse mai puțin plăcute (1)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Postarea de față se vrea poate un pic prea filozofică pentru ce e defapt. N-o să vă mint că nu prea le am cu filosofismele sau povestioarele frumos ambalate. Asta și poate pentru simplul fapt că nu prea mi-am cultivat acest aspect al scrisului.


De-a lungul timpului cred că tuturor ni s-a-ntâmplat să ni se schimbe gusturile, la modul cel mai general. Dacă până acum vreo 4 - 5 ani nici nu doream să aud nici măcar de ideea mărarului, cu atât mai puțin să-l simt în mâncare, acum recunosc că am momente când chiar îmi place să-l simt în salatele de crudități. Iar acesta este cel mai stupid mod de a vă exemplifica pe propria persoană ceea ce încercam să scriu în legătură cu gusturile.



Dacă acum câțiva ani, vreo 10 aproximativ, aveam și atunci și acum obiceiul de a mirosi testărele de parfum din magazinele pe care le frecventam. Nu toate magazinele aveau așa ceva, nu la fiecare vizită miroseam ceva, dar se mai întâmpla. Pe atunci fiind studentă fără loc de muncă, doar atât îmi permiteam. Iar la capitolul Tesori dOriente, cel mai purtabil, defapt singurul purtabil, mi se părea acesta, Aegyptus. Toate celelalte parfumuri mi se păreau prea grele de purtat, ceva în genul parfumurilor Chanel (care, da, nici astăzi nu le pot suferi). Trecând anii și ajungând în zilele noastre, Aegyptus tot delicat mi se pare, doar că nu mă reprezintă. Am ajuns la această concluzie după vreo 3 ani în care l-am căutat de nebună și doar în acest sfârșit de vară sau în septembrie l-am găsit. Nu este un produs slab sau rău, doar că nu mă mai reprezintă. Iar notele parfumului sunt:

  • note de vârf: note fructate, ylang-ylang, note verzi, bergamotă;
  • note de mijloc: condimente, lotus albastru, papirus, stânjenel, trandafir și iasomie;
  • note de bază: note pudrate, note orientale, mosc și note lemnoase.


Da, știu, nu bine am deschis calendarele de Advent, că deja și am păreri negative despre produsele aflate în ele. Ce-i drept, se mai întâmplă. Oja Essence My Butter Half e ok ca și finish și rezistență, dar nu-mi place nuanța. Mie să nu-mi placă o ojă galbenă în condițiile în care galbenul e una dintre culorile mele preferate? Așa se pare... Iar Catrice Dream in pure glitter a fost unul dintre cadourile primite la comandă. Cred că aici e situația de a nu-mi plăcea ojele simple cu glitter. Și oja Catrice e ok din punct de vedere obiectiv, dar subiectiv vi-am spus că nu-mi place. Am folosit-o atât peste oja galbenă de la Essence aici de față în încercarea de a o face mai purtabilă pentru mine, cât și peste oja holografică de la Essence (tot din calendarul de Advent) doar de curiozitate.


Văd că această postare este una în care am ce am cu parfumurile. Recunosc deschis că mie mi-a rămas impresia produselor cu iasomie de la Avon. Nici prin cap nu mi-a trecut că atâtea firme și atâtea interpretări diferite ar putea exista. Am fost foarte entuziastă în vară (a lui 2025) când am prins o reducere la parfumurile Chanson dEau. Pe lângă cel Original, l-am cumpărat și pe acesta cu iasomie, că doar deh, iasomie, trebuie să-mi placă. Doar că nu mi-a plăcut deloc. Și am făcut exces de zel doar ca să termin parfumul și să uit de existența lui. Ca și note, are:
  • note de vârf: iasomie și frunze verzi;
  • note de mijloc: tuberoză;
  • note de bază: mosc și vanilie.


Tot din calendarul de Advent a celor de la Essence am un luciu de buze a cărui scop, cel puțin în cazul meu nu-i văd rostul. Și când scriu scop vreau să scriu defapt efect. Produsul în cauză se numește „What the fake” și ar trebui, în teorie, să-ți mărească puțin buzele prin stimularea circulației periferice de la nivelul buzelor. Cum se presupune c-ar putea face asta? Prin intermediul unui ingredient mentolat. Personal, simt așa-zesele pișcături și efectul de răcorire create de acest ingredient, dar vizual nu face absolut nimic, mie mi se pare că buzele mele rămân la fel.

Cam acestea au fost dezamăgirile mele relativ recente...

joi, 16 octombrie 2025

Cu bune și cu rele

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Sincer, chiar nu știu exact despre ce vreau să scriu astăzi, doar vreau să scriu. Nici măcar nu știu dacă are vreun sens... Cred, mai degrabă, c-aș vrea să m plâng puțin. S-ar putea să fi trecut mulți dintre noi prin momente care, deși ne-au bucurat, în același timp ne-au și dezamăgit.

Fiind născută la mijloc de decembrie, când toate lucrurile frumoase de Crăciun deja s-au vândut, iar cele ce mai există la vânzare nu se știe exact când vor fi livrate, că, deh, Crăciun și nu cu mult înainte Black Friday, am hotărât să-mi cumpăr cadourile de Crăciun și ziua mea mai devreme. Nu am asignat în mod particular ce cadouri sunt de Crăciun și care de ziua mea, dar cert e că le-am despachetat deja.

Despre calculator cred că am mai atins un pic subiectul, sau măcar am scris niște aluzii în acest material. Ideea e că mi-am rezolvat situația referitoare la aparatura necesară nu doar postării pe blog, ci și altor îndeletniciri...


Pe de altă parte, mi-am dat o comandă pentru 2 calendare de Advent, unul de la Essence, celălalt de la Catrice. Plus alte chestii ce țin de sfera aceasta de makeup. Când am deschis noaptea coletul, și l-am deschis până la ultima picătură dacă mă pot exprima așa, am fost ca un copil mic în dimineața de Crăciun pentru minim o oră. Îmi luasem extra niște palete de farduri, în special de ochi. Cele de la wet `n` wild m-au dezamăgit enorm din cauza pigmentării iar paleta de la Catrice am luat-o special pentru un anume fard, și tocmai acela m-a lăsat baltă tot la capitolul pigmentării. Pe de altă parte, m-au dezamăgit calendarele pe partea de împachetare. Mă așteptam la ceva de genul celor de la Balea Men, Alverde și Nyx de acum câțiva ani, adică cutii de carton la care trebuie să deschizi niște ușițe pentru a „elibera” câte un produs. Dar nu! Cel de la Catrice a venit într-un portfard cu 24 de săculeți transparenți care au eliminat acel entuziasm și așteptare a necunoscutului. Iar cel de la Essence era într-o cutiuță pe lângă care aveai niște plicuri (24 la număr) și niște stickere numerotate de la 1 la 24 cică să-ți faci tu însuți așa-zisul calendar.


Nu mă pot plânge, mă bucur de cel puțin 80% dintre produse, doar că, pe lângă bucurie și entuziasm, mă simt cumva trădată și dezamăgită. Dar cert e că sentimentele pozitive sunt cele ce primează.

Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru faptul că mi-am permis aceste bucurii. Mulți oameni în aceste timpuri nu-și permit mai mult de un sfert din ceea ce eu mi-am permis. Doar îmi doresc să punctez că nici aici, la vârf, unde îți permiți anumite frivolități, nu totul e doar pe roz sau pozitiv.

miercuri, 11 mai 2016

Wishlist de mai

        Hello! Cum mai sunteți? Știu, sunt foarte în urmă cu anumite articole și săptămâna aceasta vă arăt într-un mod mai indirect ce înseamnă la mine procastinarea asta severă.
        Deci e deja 11 mai, nu? Prin urmare e a doau decadă a lunii și eu abia acum vin cu wishlist-ul pentru luna în curs. Pentru mine e foarte târziu, eu am pretenții foarte mari de la mine dar mi-ar plăcea să îndeplinesc aceste pretenții fără a ridica vreun deget, sinceră să fiu. De aici și procastinarea asta drăguță și severă.
        Vă anunț încă de pe acum că multe dintre lucrurile de pe listă sunt la capitolul cosmetice.


îl găsiți aici




Îl puteți achiziționa de aici.


Îl puteți achiziționa de aici.



Se poate achiziționa de aici.


Îl puteți comanda de aici.


Îl puteți achiziționa și de aici.






O puteți achiziționa și de aici.

O puteți achiziționa și de aici.

O găsiți în Kaufland, de exemplu, la 17 lei și ceva.

        Nu sunt toate produsele pe care mi le doresc, dar cred că e de ajuns 13 produse, nu-i așa? Probabil o parte din celelalte le voi trece într-un wishlist viitor.