miercuri, 19 februarie 2020

Review: Gelul de duș Nivea Clay Fresh Blue Agave & Lavender


Hello! Cum mai sunteți? Sper că vă găsesc ok. Momentan lucrez la un text mai lung pe care sper că la un moment dat să îl pot introduce într-o culegere de texte pe care să o public undeva, dar până atunci tot ce e posibil să introduc o parte dintre aceste texte pe blog chiar dacă le voi sparge într-o serie pe cele mai lungi.

Îndeajuns cu planurile mele pentru viitorul îndepărtat, să revenim la ziua de azi când mi-ar plăcea să vă las scrise câteva cuvinte despre gelul de duș Nivea Clay Fresh Blue Agave & Lavender. Am cumpărat acest gel de duș (tot) din Lidl, cred că pe la sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lui decembrie când l-am prins la o ofertă, am dat doar 6 lei pentru sticla de 250 ml, ceea ce se mai apropie de limita mea de toleranță; în mod normal, prin Lidl se găsește cam la 8 lei sticlele acestea mici. De reținut faptul că aceste geluri de duș se pot găsi mai prin toate lanțurile de magazine, gen Auchan, Lidl, Carrefour, Kaufland; nu am apucat să le caut prin Profi, Penny și DM dar m-aș aștepta să le găsesc și acolo. În ultima vreme, prefer să iau lucrurile noi pentru mine în cea mai mică variantă pe care o găsesc deoarece nu știu dacă îmi vor plăcea plus că sunt genul de om care se plictisește foarte repede de majoritatea lucrurilor.

Despre gelul în sine pot spune că e destul devâscos, la fel ca și varianta cu ghimbir pe care am avut-o înainte. Iar mirosul chiar nu m-a dat pe spate, mi se pare mult prea masculin, greoi, cu toate că eu pot declara că sunt înnebunită după mireasma de lavandă. Dacă varianta cu ghimbir a fost cum a fost, am putut-o folosi cât de cât datorită parfumului mai proaspăt, pe aceasta cu lavandă abia am așteptat s-o termin. Plus că ambele geluri de duș s-au întins mai greu pe piele, probabil din cauza consistenței groase.

Ca și o concluzie generală, nu voi recumpăra varianta aceasta cu lavandă din gama Clay Fresh a celor de la Nivea. De folosit aș mai folosi-o doar dacă aș primi-o pe de gratis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu