joi, 4 ianuarie 2018

Top 10 produse din 2017

Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi vă arăt care au fost cele mai iubite 10 produse din 2017. Postarea nu se vrea a fi vreun top, ci doar o înșiruire, așa încât produsele au intrat pe listă la întâmplare.


10. Apa de gură pentru protecție completă marca proprie Auchan
Apa asta de gură am descoperit-o undeva la sfârșit de 2016, pe când mă apucat de Youtube, și a rămas preferată și în 2017, chit că am perioade în care nu folosesc deloc ape de gură sau alte perioade când testez și altceva. Nu am reușit să găsesc prin arhiva blogului vreo poză și încercându-mi norocul pe internet mi-am pierdut răbdarea.

9. Balsamul de buze Cien Care

Din ce-am încercat în 2017 la capitolul balsam de buze, varianta Care îmi place cel mai mult.

8. Crema de mâini Cien SOS Hand Concentrate

Crema de mâini SOS Hand Concentrate de la Cien nu e o descoperire nouă dar îmi salvează mâinile de fiecare dată când mă lămuresc că am nevoie de ea, și mai ales, mi-o și cumpăr.

7. Săpunul Cien XXL cu măsline

Nu știu exact de ce mă feream de produsele cosmetice cu miros de măsline (credeam că miros neplăcut a „legume”), cert îi că 2017 a fost anul în care le-am dat o mare șansă și nu-mi pare rău. Poate săptămâna viitoare le fac o vizită celor din Lidl pentru domnul din poză.

6. Antiperspirantul Cien HydroFresh

Un antiperspirant decent ca preț care m-a cucerit. N-o rezista el 48 de ore, dar și casele mai mari se laudă cu asemenea „miracole” și o dau în bară după 2 ore; acesta măcar rezistă 6 ore pe caniculă sau o noapte întreagă oricând.

5. Gelul pentru curățarea feței de la Himalaya

Acest gel de curățare m-a fîcut curioasă în legătură cu cosmeticele celor de la Himalaya. Mi-a plăcut cum îmi curăța fața plus că datorită culorii, puteam învăța cum să dozez produsul (că s-a-ntâmplat sre sfârșitul tubului, e partea a doua). 


4. EDT Avon Scent Essence Lime & Verbină

Îmi place foarte mult această apă de toaletă datorită mirosului foarte proaspăt, am purtat-o de câteva ori și în zilele reci, dar senine din această iarnă.

3. Crema pentru călcâie de la Farmec

Deși am dat pe această cremă de călcâie 10 lei, m-a salvat pentru un eveniment. Chiar nu e o cremă rea, îi trebuie doar timp să-și facă treaba, n-o să se vadă efecte wow de pe azi pe mâine. Plus că e produs românesc.

2. Masca de păr Loncolor Natura cu ulei de măsline


Masca aceasta a fost o revelație, mi-a plăcut mult, a înmuiat destul de bine părul meu deteriorat și lung din primele vreo 9 luni ale anului 2017. Am luat-o cu o revistă, sau mai bine zis, am luat revista pentru masca asta de păr. Îmi pare rău că n-am recumpărat perechea când a revenit la raft.


1. Gelul de duș Nivea Oil Pearls cu miros (parfum) de lotus

Știu că gelul acesta de duș n-a primit încă un review pe blog, dar a intrat în favoritele lui decembrie 2017 și intră și în preferatele anului. Nu miroase deloc a acel miros clasic și nesuferit Nivea, chiar dacă lasă puțintel de tot de  dorit la capitolul hidratare.

Cam acesta este top 10 mari preferate ale lui 2017. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu