vineri, 17 aprilie 2015

Review: essence Like a First Day in Spring


        Hello! M-am gândit să mai schimb puțin felul produsului căruia vreau să-i fac azi un review. Deja e mijlocul primăverii, au trecut primele zile de primăvară la fel ca și produsul - cum am mai spus și în articolul despre preferatele lunii, mai aștept să găsesc ziua potrivită să storc ultima picătură - despre care vreau să vă povestesc azi.
        Dacă mai țineți minte, mi-am luat parfumelul pe la sfârșitul lui ianuarie de pe emag înpreună cu alte parfumuri. Mi-a plăcut mult seriozitatea celor de la emag cât și faptul că produsele îmi ajunseseră acasă cam în 2 -3 zile.
        În general pe emag găsiți găsiți parfumelele essence de 10 ml la prețuri între 15,99 lei și 16,99 lei, chiar nu înțeleg pe ce criteriu le variază așa; la magazinul Crișul toate sunt la 16 lei.
        Conform celor de la emag, v-aș putea spune următoarele lucruri despre parfum: notele de vârf sunt reprezentate de o combinație între portocală, mandarină și ananas, urmate de notele de mijloc reprezentate printr-o combinație incitantă și irezistibilă de trandafir, mure și praline, totul încheindu-se cu note de bază îmbibate cu mosc, lemn de santal și vanilie.
        Ce-mi place la parfum:
  • mirosul floral al său;
  • mi se pare că miroase a deodorant Fa, dar nu știu a care;
  • mirosul lui îmi aduce aminte de primele zile de primăvară, exact așa cum îi amintește numele;
  • parfumul mă ține undeva la 5 - 6 ore.
        Ce nu-mi place la produs:
  • mi se pare că se termină prea repede;
  • raportul preț / cantitate mult prea mare.
        Dacă aș recumpăra produsul? Probabil că da, dar în varianta de 50 ml.
        Notă: 8,5 / 10.

P.S.: Nu uitați de articolul de ieri, „Oradea prin ochii unei romantice”.

2 comentarii: