Hello! Cum mai sunteți? Eu mă bucur de niște zile mai libere, iar aseară eram într-o stare din aceea de vizionat filme, dar marea mea problemă în ultima vreme este faptul că nu mai găsesc nimic atractiv de vizionat. Nu știu sigur dacă ați pățit și voi asta.
Despre „Memoriile unei gheișe” s-ar putea scrie cărți din punctul meu de vedere, în schimb, eu nu sunt bună la așa ceva. Am citit cartea târzior, prin 2009, iar filmul nici nu mai știu când l-am văzut pe Antena 1 (da, pe Antena 1, ați citit bine), foarte curioasă de transpunerea din scris în vizual al evoluției lui Sayuri. Surprinzător pentru mine să fiu atât de curioasă de evoluția unui personaj, deoarece în general caut elementele mitologice sau de acțiune în filmele și serialele pe care le urmăresc. Adică la modul de bătăi, arme și sânge, cam la atâta se rezumă ceea ce vizionez, poate niște comedii o dată la câțiva ani.
Poate vă întrebați ce înseamnă o gheișe, printre alte întrebări, și e cam singura întrebare la care vă voi răspunde, deși răspunsul meu e unul pur personal care v-ar putea deranja pe unii. Văd gheișele ca pe niște artiste, artiste însemnând dansatoare „populare” japoneze, instrumentiste, artiste altfel spus. Dar ca orice artiste, și acestea au patroni, ca să scriu așa, patroni cu care se mai și culcă, s-o spun direct.
Iar ca bonus, răspund și la curiozitatea de a ști dacă filmul urmează liniile cărții sau nu: relativ da, doar că existând detalii din carte neincluse în film, nu e neapărat 100% transpunerea cărții în vizual.
