10 lucruri (care îmi plac și care nu îmi plac)

Hello! Cum mai sunteți? Aseară (defapt, pentru mulți ar fi noapte având în vedere că mai erau câteva minuțele până la miezul nopții) am reușit să mă pun să scriu acest articol și să îl programez pentru dimineața asta deoarece nu am obiceiul să mă aglomerez cu zeci de articole într-o singură zi ca mai apoi să nu mai am ce posta luni de zile.

Zilele acestea a circulat un fel de tag sau leapșă printre bloggeriele pe care le citesc, mai precis Alina de la Alina lui Brumărel și Dana de la Bibelou; cu toate că eu nu știu să fi fost tăguită sau așa ceva, mi-ar face plăcere să îmi las și eu gândurile, cu toate că unele n-or să vă mai surprindă cu nimic deoarece le-am mai atins pe blog sau Youtube.

Și eu voi începe cu cele 10 lucruri care nu îmi plac, nu de alta, dar chiar  mi-ar plăcea să las să-mi iasă oful și să mă eliberez de tot „răul”, ca să zic așa, deoarece am câțiva (mulți) pitici pe creier.

1. Discriminarea de orice fel: nu îmi place deloc discriminarea, iar aici includ multe lucruri, printre care rasismul și homofobia. Ce mă interesează pe mine descendența unor oameni? Descendența te face un om bun sau un om rău? De când? La fel, ce mă interesează pe mine ce faci tu acasă, în intimitate? De ce mi-ar păsa de viața ta amoroasă atâta vreme cât nu ai situații sexuale nepotrivite în public? Mai sunt și alte forme de discriminare, dar eu vreau să aflu persoana din spatele aparențelor deoarece nu știi niciodată peste ce comoară de oameni dai.
2. Bullying-ul: am trecut de-a lungul timpului printr-o grămadă de bullying, de la faze de genul că am un anumit tip de memorie și n-am știut să-mi țin gura, la fluierat pe stradă doar pentru că arat cu arat, la ceva mai recent în context foarte personal pe motiv că eu nu îmi voi găsi un nou loc de muncă pe simplu motiv că eu nu sunt schelet ambulant gen Marilyn Monroe. Cei care au un asemenea comportament nu își dau seama ce cicatrici lasă în urmă, cicatrici care probabil nu se vor vindeca absolut niciodată.
3. Părerile nesolicitate: dacă nu îți cer foarte explicit părerea sau sfatul, nu mi le oferi. Nu vreau să aud / citesc nimic de genul „eu nu aș fi făcut / acceptat etc asta” sau cum ar fi trebuit eu să aleg altceva. Mi-am făcut propriile alegeri conform felului în care am gândit și simțit sau pe baza informațiilor și instinctului la dispoziția mea atunci.
4. Body shamingul: nu mi se pare normal să mă diminuezi ca ființă doar pentru că nu îți place cum arată. Mi s-a întâmplat și mie, li s-a întâmplat și celebrităților ca Wentworth Miller (o să ajung și aici ceva probabil mult mai încolo). Ce crezi că o să rezolvi dacă îmi comunici că sunt grasă, că am țâțele prea mari (cu toate că sunt 100% naturale, așa le am de la mama natură), că sunt prea păroasă pentru o tipă sau că sunt piticania Pământului? Crezi că eu nu știu? Ce ai rezolvat punând sare pe propriile mele răni?
5. Locuitul la comun de convenție: probabil singurul motiv pentru care aș face asta ar fi reducerea cheltuielilor, dar și atunci cu anumite condiții. Sunt o introvertită destul de pură, îmi place singurătatea și liniștea mea, am nevoie de acel foarte mult timp cu mine însumi pentru a-mi vindeca rănile de peste zi, ultimele lucruri dorite pe fața acestui Pământ sunt lupta pentru măscioara aceea minusculă care îmi oferă doar o parte din confortul necesar desfășurării activității pe care trebuie să o desfășor și e mai ok decât patul, sau să mă deranjezi cu televizorul (aflat la 2 metrii de patul meu că, deh, garsonieră) tău aprins dat aproape la maxim la cel mai devreme 11 noaptea când eu trebuie să mă trezesc că la 6 deoarece am lucruri de rezolvat foarte de dimineață și nu am nici cel mai mc control asupra orelor; de asemenea, nu îmi doresc ca în primele 5 minute de când m-am trezit să îmi întorci stomacul pe dos cu fumul tău de țigară deoarece am și eu nevoie de încăperea în care fumezi.
6. Small-talk-urile / bârfa: am observat că mi-am pierdut interesul față de conversațiile neinportante / de suprafață. Nu prea am pe ce să fac small-talk. Mă plictisesc, nu le văd rostl, nu aflu nimic important.
7. Aici nu am neapărat un sumar de 2 - 3 cuvinte, dar nu îmi place să fiu sufocată și verificată nici în viața prefesională nici în cea privată. Nu îmi place să fiu căutată și verificată tot timpul, simt că nu pot să respir. Dacă am ceva important să-ți împărtășesc, dau de tine. De altfel, dacă am nevoie de ajutorul tău, te caut, nu am nici cea mai mică reținere în a-ți comunica că nu mă descurc cu ceva anume.
8. (Cred că)Ipocrizia: faze de genul „Taci dracului că nu știi ce zici / taci dracului că ești proastă” ca peste 15 minute să vii cu exact aceeași idee / soluție dar de data asta e cea bună / corectă doar pentru că a venit din gura ta și nu a mea. Și asta mi s-a întâmplat acum 7 ani într-o fază stresantă și m-a rănit destul de rău doar că am simțit că nu merită să fac gură din cauza întregii situații; dar de lăsat cicatrice, a lăsat.
9. Frigul: nu îmi place frigul deloc. Mă simt incomfortabil cu haine groase sau straturi și straturi de haine pe mine, mă fac să mă simt și mai mare, și așa sunt mare de felul meu. De asemenea, în ultimii ani am observat că frigul vine la pachet cu o „îndesire” a episoadelor în care mă confrunt cu durerile articulare. Plus că sufăr de hipotiroidie.
10. Să devin părinte: am mai atins puțin situația asta, încet-încet încep să realizez că poate nu e neapărat ceva conștient rău din partea mea, deși acest „rău” are multe fațete, ca de obicei. Rămâne un subiect pe care să-l disec într-un articol independent.

Și acum, că am scos din mine tot ce e mai rău, și credeți-mă că e eliberator / purificator (cathartic ar fi termenul în engleză), zic că hai și cu cele 10 lucruri care îmi plac:

1. Mirosul de tei: știu că nu toată lumea iubește acest miros, în schimb, pentru mine e de-a dreptul divin. Anul acesta a venit spre a treia decadă a lui iunie iar eu începeam să cred că am sărit peste această etapă mult iubită deoarece a fost o vreme anapoda și eu țineam minte că în 2005 a fost mai devreme episodul.
2. Asfințiturile și răsăriturile: nu pot spune că prind prea multe răsărituri deoarece sunt o bufniță de noapte, dar ambele perioade ale zilei îmi plac enorm de mult deoarece, în mintea mea, răsăritul aduce un nou început, o nouă speranță ca să zic așa, iar asfințitul termină o zi, o perioadă, așa că pot spera din nou la ceva pozitiv. Aici cred că-și fac simțită prezența zodia mea de bază, ascendentul și descendentul deoarece toate trei sunt zodii mutabile / mobile.
3. O carte bună: întotdeauna mi-a plăcut o carte bună, din care care să te prindă din primele rânduri iar la final să nu-ți dai seama cum ai reușit s-o termini, ce-o să faci cu viața de acum înainte cu toate că ți-ai petrecut toată după-amiaza, seara și noaptea citind cartea iar acum e deja următoarea dimineață.
4. O conversație bună: nu contează că e ceva de 5 minute sau mai mult, vreau ceva din care să învăț ceva folositor pentru mine, nu contează că am luat cuvântul de 2 ori și tu tot de 2 ori atâta timp cât am senzația că am trecut printr-o viață de om cu acea conversație. Mi-e foarte greu să încapsulez aici ideea de conversație în urma căreia să îmi fi deschis ochii la ceva anume.
5. Momentele mele cu mine: cum am mai zis, am nevoie de momentele mele cu mine în urma unei zile. Nu fumez, așa că nu frecventez locurile specifice de fumat dintr-o casă la comun; chiar și așa, pentru mine ieșitul la fumat e un lucru sau o acțiune de stat eu cu mine în încercarea de a mă calma. De asemenea, am nevoie de statul meu cu o carte în mână s-o parcurg, de somnul meu.
6. Self-care: într-o lume nebună am nevoie să îmi acord timp mie. Mi-e din ce în ce mai clară situația. Fie că e vorba de a mă spăla pe cap, fie că fac o baie, fie că fac orice altceva. Iar ca o idee genială, poate că ar trebui să încep un jurnal lunar de self-care, dacă interesează pe care idei referitoare la așa ceva. P.S.: Ideea e preluată de la Wentworth Miller (ajung chiar acum și aici, în sfârșit).
7.  Oamenii care inspiră: am câțiva oameni care pe mine mă inspiră și despre care îmi doresc să vorbesc. Nu că trebuie să vorbesc despre aceștia, că nu trebuie, dar e ceva ce îmi doresc. Camelia Neaga e una dintre persoanele care mă inspiră, o face într-o modalitate subtilă și de aceea am pus-o prima, pe o treaptă ceva mai jos deși îmi pare rău să fac asta. Iar următoarele 2 persoane mă inspiră fiecare în arii diferite, dar într-o intensitate care pentru mine e mind-blowing, nu alta. Alina Câmpurean - fostă Alina Greavu - (aka Aluziva) mă inspiră mai ales ca și părinte și ca părinte susținător a propriilor copii în niște feluri incredibile: eu nu mi-am putut imagina o asemenea deschidere a unui părinte către situația în care propriul copil e LGBT. De asemenea, mi se pare cu capul pe pământ și referitor la felul în care sunt prezente agresivitatea (chiar hărțuirea) sexuală către femei și misoginismul. Iar despre Wentworth Miller ce mai pot spune? Deși e ceva nou, felul în care vorbește despre depresie, cât și activismul lui în ceea ce privește tot ce privește sănătatea mentală, diversitatea rasială și LGBT-ul... jos pălăria. Doar atât am de spus referitor la om. Și ar mai fi ceva, ceva ce mi-e greu să verbalizez public deoarece mi-e groază să nu fiu înțeleasă greșit: mi-aș dori să fi avut un frate mai mare ca acest om.
8. Căldura și apa: precum am mai menționat în articolul de azi, îmi place căldura, mă face să fiu mai în elementul meu, cu toate că și eu am momente în care mă simt depășită de căldură, dar parcă tolerez mai bine canicula de 40 de grade Celsius la umbră decât 0 grade. De asemenea, în majoritatea timpului, dacă ar fi să aleg un concediu / o vacanță de relaxare gen stat cu burta la soare și făcut absolut nimic, mi-ar plăcea să se întâmple undeva pe malul apei.
9. Liberatea: am o mare situație cu îngrăditul libertății. Îmi place să pot face ceea ce îmi doresc eu cât de des posibil. Iar dorința mea de libertate este unul dintre motivele pentru care nu îmi doresc copii.
10. Călătoritul și experiențele noi: aici e o situație delicată, care iarăși ar merita un articol separat în care să mă explic în profunzime. Pe scurt, îmi doresc să călătoresc mult și să întâlnesc oameni noi deoarece chiar vreau să mă expun la diversitate. 

Cam acestea au fost răspunsurile mele, sper să nu mă înjurați prea mult pentru lungimea articolului, eu cred că am lucrat vreo 2 ore la această „capodoperă”, din această cauză și am senzația că e un articol lung; probabil are legătură și cu faptul că am avut destul de mult de muncit pentru a scoate lucruri destul de private la suprafață. 

Reacționez la comentariile clipului lui George Bonea și Aluziva

Hello! Cum mai sunteți? Deoarece nu știu cum o să decurgă articolul de astăzi și mai ales chiar nu știu cât de lung și complex din punct de vedere al vocabularului va ieși „munca” de față, nu știu dacă vreodată o să și traduc ceea ce scriu în română în engleză. Și nici nu știu exact cum o să procedez per ansamblu.

Nu știu dacă știți sau nu știți, dar de destul de mult timp o urmăresc pe Alina Câmpurean pe Youtube, unde o găsiți ca și Aluziva; este adevărat că nu am cum să rezonez 100% cu ea, adică ea e mămică și și-a dorit acest lucru, eu încă mai aștept să se întâmple miracolul de a-mi dori să devin mamă, iar de aici rezultă unele mici sau mai măricele diferențe între noi. Unde știu că nu mă mai interesează subiectul și nici nu mai pot să mă transpun chiar deloc în pielea ei, pur și simplu închid clipul și aștept să existe un alt clip de-al ei care să mă intereseze. În fine, ceea ce îmi place la Alina, sau, mai bine zis, apreciez la ea este faptul că pare a fi destul de tolerantă și deschisă la minte, adică nu are nimic cu persoanele care nu-și doresc copii, nu are absolut nimic cu persoanele LGBT. Nu găsești pe toate gardurile asemenea toleranță în țara asta, și de data asta credeți-mă pe mine pe cuvânt.

În fine, ideea articolului de față a venit ca un fel de reacție personală la comentariile clipului în care Alina a fost invitata lui George Bonea, pe canalul tipului, colaborare publicată săptămâna trecută. În clipul respectiv s-au abordat mai multe subiecte, din cele mai diverse subiecte aș putea spune, de la filme, cărți, religie, droguri, prostituție, obiectificarea femeii, copii, maternitare și chiar s-a intrat puțin (mai mult chiar) în zona indemnizațiilor de creștere a copiilor. A fost o discuție ok, lejeră, despre anumite păreri personale. Personal, clipul nu mi s-a părut neapărat ofensator sau mai știu eu ce, cu toate că Alina începuse să fumeze pe cameră la un moment iar eu nu sunt fana fumatului, dar acesta este un simplu gust personal. O să încerc la un moment dat să revin la ceea ce mă deranjează referitor la a fuma, dar nu știu când va fi sau dacă chiar va veni articolul / clipul respectiv. 

Acum, sperând c-am terminat și cu introducerea kilometrică, ce a fost înainte a fost cumva un fel de introducere combinată cu o argumentare a articolului de față, deci se cam verifică situația în care mai fac și eu niște introduceri de mai bine lasă, că deja m-am săturat deja. Dacă ați ajuns până aici, haideți, zic, să citiți și niște comentarii / reacții la comentariile clipului cu care deja bănuiesc că v-am aburit de nu mai puteți:

• măi, oameni buni, nu înțeleg de ce vă luați de biata femeie, în primul rând; chiar nu înțeleg; nu mai avem dreptul să avem propriile opinii, așteptări și mentalități? Chiar așa am ajuns ca și societate? Serios? Mă dezgustă.
• nu înțeleg de ce vă luați mai direct sau mai indirect de familia ei. Îi treaba lor cu cine se culcă tipa, cine e tatăl copiilor ei și toate cele. Nu mai insinuați că tipul e de joasă speță doar pentru că se pare că nu vă place tipa. Nu vă place tipa, de ce n-ați apăsat direct X-u lacela roșu din dreapta sus? Se pare că aveți prea mult timp liber de vreme ce stați să ascultați / vizionați un clip care nu vă place iar mai apoi mai și dospiți și postați comentarii zemoase.
• de vreme ce George nu era deranjat de fumul produs de țigările arse ale Alinei, cine sunteți voi să reglementați situația din încăperea respectivă? Iar dacă s-au încălcat niște prevederi / reglementări ale Youtube-ului, lăsați angajații companiei să facă și să dreagă ce e de făcut și de dres.
• de vreme ce femeia și-a dorit copiii, de ce judecați? V-ați pus vreodată în papucii ei? Se pare că nu, credeți-mă.
• de vreme ce se cotizează cât se cotizează din venituri la bugetul statului și nu prea avea nimic de spus unde merg banii, măcar să avem și noi niște așteptări de la banii pierduți, zic și eu. Nu mi se pare normal ca după ce-i dau statului 40% - 42% din propriile venituri, eu să nu mai văd absolut nimic din banii aceștia.
• că tot veni vorba de bani, vi se pare normal următoarea ipoteză: să zicem (aka să presupunem) că tipa avea venituri de 2000 de lei înainte de a intra în concediu de creștere a primului copil: cât timp n-au apărut gemenele, ea trebuia să se descurce cu 2000 lei pentru 2 persoane (aka medie de 1000 lei per persoană, jumătate din cât avea înainte, ce să mai zic?), ea și pruncul, din care 1700 lei indemnizația plus 300 de lei alocația copilului sub 3 ani. Când au apărut gemenele, ea lua undeva la 3492 de lei pentru 4 persoane, din care 1445 lei pentru prima geamănă, 1297 de lei (minimul pe economie) indemnizație pentru a doua geamănă, câte 300 de lei pentru fiecare geamănă în parte căci sunt 3 ani amândouă și 150 lei pentru băiat; deci, în medie, 873 de lei per persoană. Vi se pare normal?
• cred că se merită întrebarea sau ideea asta ca ceva separat, doar pentru a ieși în evidență: credeți că cineva care rămâne gravidă cu gemeni pe cale naturală alege să rămână gravidă cu 2 copii?
• nu înțeleg, ce-și are rostul minoritățile în comentarii? Despre asta a fost clipul?
• nu înțeleg comentariile legate de feministe și că stau cu mâna întinsă doar pentru c-au născut. Nu se stă cu mâna-ntinsă pentru s-a născut, se stă cu mâna-ntinsă pentru returnarea investiției în stat prin intermediul dărilor către stat. Și dacă tot veni vorba, de ce sunt plătiți senatorii și deputații? Ei ce fac de au salarii de la stat? Ce produc?
• nu înțeleg de ce oricine i-ar jigni copiii. Și chiar nu e ușor să crești 3 copii, poate ar trebui să vă întrebați proprii părinți cum v-au crescut pe voi și cât de ușor a fost. Ah, da, părinții voștrii au avut doar un contact intim neprotejat și aia a fost singurul lucru pe care l-au făcut. Nu ei v-au născut, nu ei v-au hrănit. nu ei erau treziți în miez de noapte de plânsete voastre.
• nu înțeleg de ce se leagă lumea de romgleză, adică ce-a făcut până la urmă educația școlarăși ce-a de-acasă să combată asta?
• nu am înțeles de ce comentariile au adus în dezbatere și anumite minorități. Ok, nu sunt neapărat zen în legătură cu o anumite minoritate, dar n-o să dezbat subiectul, căci nu de dezbătut, sincer, plus că nu-mi face cinste chiar deloc.
  
  

În fine, ar mai fi multe multe comentarii de dezbătut și comentat, dar deja eu m-am plictisit de ura asta, și nu sunt cea mai pacifistă persoană pe care-o cunosc, să fiu foarte directă cu voi.