Cartea săptămânii #42: „Ion” de Liviu Rebreanu

O imagine epică a satului și a țăranului ardelenesc de la începutul secolul 20, când posesiunile fizice contau mai mult decât sentimentele sau viețile oamenilor. Cam așa s-ar putea rezuma această opera literară pe foarte pe scurt.

Ion, un țăran sărac din satul Pripas o iubește pe Florica, o țărancă tot săracă din același sat. Dar Ion fiind un avar dornic de parvenie, o constrânge pe Ana, o bogătancă, să se mărite cu el, o bagă în mormânt ca mai apoi să își dorească să se recăsătorească cu Florica, care, la rândul ei, se căsătorise cu George, cel cu care trebuise inițial să se căsătorească Ana. Iar George îi sună clopotele lui Ion. Cam asta e puțin mai pe larg și într-o încercare de a nu folosi vreun limbaj prea licențios desfășurarea acțiunii.

O fi acesta primul roman obiectiv al literaturii noastre, roman ridicat în slăvi de te mai miri cine, dar pentru mine a fost un chin și o tortură să îl citesc deoarece este o lectură impusă de o nenorocită de programă școlară care nici măcar nu poate să facă mai atractive niște opere care aproape că nu mai au vreo legătură cu actualitatea. Cu o abordare mișto și atentă, romanul ar avea potențial de atracție, mai ales pe partea de sociologie și istorie, pentru cine e atras de aceste aspecte.