sâmbătă, 22 noiembrie 2025

Leapșa despre citit

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Precum cred că ați intuit, am avut o bună perioadă din viață în care citeam în draci, ca să fiu cinstită. Nu m-am considerat niciodată vreun geniu sau inteligentă în mod foarte particular, dar îmi plăcea să citesc beletristică în general. Probabil, prin liceu, erau în jumătatea din clasă care mai deschidea din cărțile de lectură obligatorie, dar nu pe toate, trebuie să recunosc situația. 


Totul s-a terminat la un moment dat, cred că era anul II de master, iar ceea ce s-a-ntâmplat a fost faptul că până atunci studenții și elevii aveau abonamentul la Biblioteca Județeană redus până la 5 lei, dar habar n-am de ce nu au păstrat prețurile când s-a trecut la digitalizarea abonamentelor. Adică de la 5 lei cât ar fi trebuit să plătesc, studentă fiind, mi s-ar fi ridicat prețul abonamentului la 25, la fel ca pentru toată lumea (inclusiv pensionarii care aveau gratuitate sau plăteau un preț modic de 1 leu până atunci).


Deși multe s-au întâmplat de atunci (era 2016), încă mai citesc câteodată, deși mai mult cărți electronice pe telefon acum. Nu regret faptul că am mai rărit-o puțin cu cărțile, regret lipsa de consecvență. Probabil încă sper că îmi voi forma o rutină la capitolul citit, căci cred cu tărie că acesta e elementul lipsă. Iar acum să trecem la această leapșă legată de lectură.


1. Ai vreun loc preferat în casă în care citești?

Nu mai am de când am renovat la sfârșit de 2015. Înainte aveam un fotoliu al bunicii în spatele unui geam și lângă un corp de mobilă care îmi putea servi de masă pentru anumite lucruri.


2. Semn de carte sau o hârtiuță oarecare?

Depinde foarte mult de ce am la îndemână. Nu sunt deloc mofturoasă. La un moment dat, prin liceu, îmi făcusem vreo 2-3 semne de carte handmade.


3. Poți să te oprești din citit brusc sau trebuie să termini pagina / capitolul?

Da, la nevoie pot să o fac. Dar aș prefera să termin capitolul înainte de a termina sesiunea de citit dacă se poate, să am parte de un oarecare sfârșit dacă se poate.


4. Mânânci sau bei în timpul cititului?

De mâncat prefer să nu o fac, dar cu băutul e o cu totul altă poveste. De la cafeaua de dimineață la suc sau chiar un pahar de vin, totul e permis la acest capitol. Când mânânc, prefer cărțile audio sau Youtube-ul la modul general.


5. Poți să citești în timp ce te uiți la TV sau asculți muzică?

Chiar deloc. Mă distrag mult prea mult. Singurele zgomote, sau zgomot dacă se poate și versiunea de singular, care nu mă deranjează sunt traficul. Și da, citeam și pe „stradă”, așteptând transportul în comun. Am și o întâmplare mai dubioșică cu mine, o carte, seara, sub un bec de iluminat stradal, un context de poziționare care dădea defapt toată nota de dubiozitate. Poate o să vi-o povestesc, dacă vreți, deși e ceva scurt.


6. Citești cărțile pe rând sau mai multe simultan?

Aș prefera să mă concentrez pe o singură carte. Mi se întâmplă câteodată să renunț la o carte, să mă apuc de o altă carte pe care să o și termin și abia apoi să revin la cea neterminată.


7. Citești doar acasă sau peste tot?

Depinde foarte mult de ceea ce se definește cu noțiunea de „peste tot”. Ce-i drept, citesc acasă sau pe drum când aștept transportul în comun. Sau s-a mai întâmplat să citesc așteptând pe cineva să ne vedem random în oraș.


8. Citești cu voce tare sau în gând?

Citesc doar în gând. De obicei mă bâlbâi când trebuie să citesc cu voce tare. Plus că cititul în gând mi se pare mult mai rapid cel cu voce tare.


9. Sari pagini?

Doar rareori, când implică niște descrieri interminabile a căror rol sau importanță nu o mai văd. Sau am mai sărit pagini la lecturile școlare obligatorii care mă plictiseau și nu înțelegeam de ce mama nevoii m-am apucat de respectiva operă.


10. Scrii pe cărți?

Eh, depinde. Foarte rar. Chiar și atunci depinde foarte mult de context sau despre ce e cartea... Împrumutând sute de cărți de-a lungul vieții, mi s-a părut neserios să scriu pe ele deoarece și alții s-ar bucura de ele, nu-i așa?


Cam acestea au fost gândurile mele referitoare la această leapșă.

vineri, 21 noiembrie 2025

Meditații de vineri

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Sper să fiu cât de cât coerentă după aproximativ 3 ore jumătate de somn azi-noapte. Mă trezii să merg la toaletă, iar când să readorm mai bine, cineva s-a apucat fie de renovare, fie de montat mobilă, așa încât nicio șansă de a mai adormi pe simfonie de ciocan și bormașină. Și recunosc că sunt tracasată din acest motiv, al nesomnului.


Stau și mă minunez de faptul că, deși am lipsit aproape un an jumătate de pe blog, tot am avut trafic pe el, iar articole vechi încă sunt accesate chiar și acum, când am mai postat câte ceva nou pe blog. Pentru asta vă mulțumesc foarte frumos. Îmi demonstrați faptul că sunt relevantă pentru mâna mea de cititori, chiar dacă mă subapreciez singur - singurică.


Având în vedere vremea „frumoasă” de afară, chiar nu mai știu ce să fac cu ziua mea. Aveam în plan să ies afară, doar că aveam imperios nevoie de asfalt uscat pentru asta. Așa că ar fi util să încerc să fac altceva azi. Mă gândeam la foarte puțină ordine combinată cu scris și citit. Poate chiar cu ceva de pe Netflix.


Voi ce părere aveți? Către ce ar fi util să îmi îndrept atenția?

miercuri, 19 noiembrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (10)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... 


Și astăzi tot un articol despre produse încercate am, dar sper să fie oarecum ultimul pentru o scurtă durată, deoarece iar mi se termină ideile de recenzii, dar cu toate acestea am în teste sau mai bine scris, în folosință, câteva produse atât noi cât și vechi.



Deodorantul B.U. Fairy`s Secret a fost luat într-un set cu un gel de duș de la un magazin de cartier doar de curiozitate. Avea un parfum decent, floral și feminin. Doar că fiind un deodorant, nu mă proteja ca lumea dacă depuneam un efort mai intens și transpiram urât. Mi se pare potrivit pentru persoanele care nu transpiră exagerat de mult.


Aceste 3 săpunuri lichide le-am primit cadou cred că de la Dona, la niște rețete compensate. Ce-i drept, din cel din mijloc am avut 2 sticle dar am considerat faptul că ajunge o singură sticlă în poză pentru a ilustra ceea ce am de comunicat. Cât despre motivul rețetelor, momentan nu consider oportun să mă deschid referitor la subiect deoarece e ceva cronic și încă testez terenul. Cert e că încă nu e grav, s-a depistat anumite lucruri relativ la începuturi așa încât sper ca în decursul a vreo încă 2 ani să am o oarecare imagine de ansamblu a ceea ce pot face și ce nu pot face renunțând la cât mai multe medicamente cu putință.

Săpunul cu argan mirosea relativ interesant, mi-a plăcut, doar că pe final m-a plictisit puțintel. Parfumul era cumva fructat dar într-un fel a nuci de vreun fel (în engleză aș fi folosit termenul de „nutty” pentru a descrie parfumul produsului, nu știu dacă are o traducere 100% acurată în engleză). Nu mă deranja faptul că usca doar puțin mâinile.

Varianta cu lapte și miere e cel pe care l-am avut în duvlu exemplar, unul la baie și celălalt în bucătărie. Deși nu era rău, nu usca pielea exagerat. Dar deja știți problema mea cu parfumul de lapte & miere în cosmetice

Varianta cu mușețel a fost preferata mea. Nu pot să identific exact mirosul, dar mirosea cumva floral și a vreun fel de „iarbă”. Aș merge până la a afirma că pe acesta l-aș și cumpăra cu până la vreo 8 - 10 lei pentru sticla de 500 ml. Nici acesta nu usca pielea prea rău.


Spuma aceasta de duș cu ambalaj roz a fost cu adevărat o experiență. Și o scriu în sensul pozitiv. Era o combinație de spumă cu ulei care ajuta foarte mult cu combaterea acelui efect de uscare a pielii cu care te pricopsești în cazul majorității produselor destinate dușului. Parfumul a fost cam feminin și luxuriant  pentru gustul meu, dar în cazul de față am reușit să mă concentrez în mare măsură pe partea pozitivă a produsului. Cel mai probabil, spuma aceasta va fi recumpărată, chiar dacă tot această versiune o găsesc când mi se va năzări cheful de spumă de duș...


Șamponul acesta de la Clear cred că tot la o promoție de destocare l-am cumpărat având un preț , că altfel nu-mi explic cum de am cumpărat un șampon 2 în 1. A fost un șampon antimătreață decent. Din ce-mi amintesc, trebuia să mă spăl mai repede cu o zi față de alte șampoane antimătreață dar nu-i de mirare, fiind 2 în 1. Ceea ce mi se pare interesant e faptul că nu mi-a zgândărit dermatita seboreică având în vedere faptul că balsamul de păr pe scalp mă deranjează în general.

Cam acestea au fost produsele de azi. Sper să vă regăsesc cu bine în viitorul articol.

luni, 17 noiembrie 2025

Youtuberi pe care îi urmăresc în 2025

 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Acum niște mulți ani, 7 să tot fie, chiar spre 8 ani, am scris un articol despre youtubării pe care îi urmăream atunci. Dacă bine îmi amintesc, îmi propusesem să revin cu un asemena articol an de an, dar viața s-a-ntâmplat între timp iar ideea nu s-a mai concretizat. 


Totuși, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Vremurile s-au mai schimbat. Eu m-am mai schimbat. Schimbarea e bună și inevitabilă, chiar dacă uneori e mai înspre mai puțin bine decât alteori, fiind în natura vieții această schimbare.


Unele persoane pe care le urmăresc au trecut testul timpului, altele l-au picat. Îmi pare rău de cele care l-au picat, dar îmi doresc pentru mine ca viața să continue, orice s-ar întâmpla.



  • Nicoleta Stănciucă - și atunci și acum o urmăresc. Da, e adevărat, la unele capitole poate nu mai rezonez 100% cu ea, dar cum am mai menționat, oamenii evoluează. Nu pot scrie că m-a prins etapa din viața ei în care nu doar că își dorește dar s-a și pus în mișcare să adopte un stil de viață mai apropiat de natură dacă mă pot exprima așa, adică să fie mai atentă la ceea ce mănâncă și mai ales la materialele din care sunt create hainele și accesoriile ei. Nu afirm că e ceva rău, dar eu personal nu sunt în acel punct din viața mea. Ceea ce îmi place foarte mult din repertoriul ei de clipuri sunt vlogurile, preferatele cosmetice și acele clipuri în care prezintă produsele cosmetice pe care le-a terminat.
  • Atenție, cad mere! - pe Alex îl urmăresc mai ales pe fundal, uneori având informații utile, alteori chiar îl prefer pe fundal în timp ce fac diverse în viața personală. Parcă a avut și ceva clipuri legate de istorie și geografie care să le fie de ajutor liceenilor care se pregătesc de BAC, iar dacă e chiar așa cum știu eu, bravo lui că a reușit să facă ceva cu adevărat util pentru generațiile viitoare.
  • makoccino - pe tipa asta o urmăresc tot pentru conținutul educațional referitor la desen și pictură per ansamblu, exact cum o făceam și acum 7 - 8 ani. Nimic nu s-a schimbat referitor la ea de atunci până acum. Nu sunt neapărat vreo pictoriță sau să am aspirații referitor la acest capitol vocațional, dar îmi dă o anumită energie pozitivă femeia.
  • Hannah Alonzo - pe Hannah am descoperit-o relativ recent, cred că undeva în ultimii doi ani de zile. Cert îi că deja lucram de ceva vreme prin Mega când am descoperit-o. Pe foarte pe scurt, Hannah oferă conținut educaționat referitor la industria MLM (multi-level marketing), adică la acele firme care au o ierarhie piramidală „nesănătoasă” cum ar fi Avon, Oriflame, Farmasi, doTERRA, Monat etc. E adevărat faptul că se leagă în special de acest fel de companii prezente în Statele Unite ale Americii (e născută acolo și tot acolo trăiește), dar ceea ce prezintă pe partea educațională poate fi aplicat mai în toată lumea, nu doar în SUA.
  • Fact or Fantasy - cred că acesta e un canal descoperit spre sfârșitul anului trecut sau la începutul anului, dar pot spune că m-a captivat. Știu că nu e mare brânză, cel puțin din exterior, să iei la puricat adaptările unor cărți, seriile legate de Pământul de Mijloc a lui Tolkien și Harry Potter a lui JK Rowling, dar credeți-mă că nu știu câți am fi (mă includ și pe mine aici, stați liniștiți) în stare să facem așa ceva până la urmă.
  • Movie Flame - tipul creează clipuri despre diverse filme și serii de filme, dar eu l-am descoperit prin intermediul clipurilor care se învârteau în jurul lui Harry Potter. Alte universuri cărora le-a dedicat clipuri includ seria Percy Jackson, Jocurile Foamei, Stăpânul Inelelor și desenele animate Avatar (desenele animate sunt la baza filmului din 2010 și a serialului de pe Netflix). De asemenea, dacă bine țin minte, a abordat un subiect mai sensibil cel puțin într-un clip, vorbind despre dependența de medicamente (nu mă înțelegeți greșit, menționa și motivul serios pentru care avusese nevoie inițial de acele medicamente). Nu am fost neapărat fana acelui clip, dar consider că trebuia făcut și că e util.
  • Harry Potter Theory & Harry Potter Theory extra - sunt 2 canale de Youtube deținute de aceeași persoană, care au ca centru seria Harry Potter. De multe ori îmi place să dau drumul clipurilor în fundal, în timp ce fac alte lucruri prin casă sau chiar când „călătoresc” și sunt sătulă de ascultat muzică în căști. Chiar e interesant iar eu sunt pe de-a dreptul uimită că există atâtea idei de creat conținut legat de folclorul universului Harry Pottet.
  • Frugal Fit Mom - pe Christine nu știu când și cum am descoperit-o, cred că eram în perioada mea de căutat clipuri despre frugalitate. Nu mă înțelegeți greșit, sunt departe de a fi o persoană frugală, cred că pentru multă vreme de acum înainte nu mi s-ar potrivi acel stil de viață. Și nici prea ieftină nu-mi doresc să fiu. Doar că doresc să îmi cheltui banii pe altceva decât cel mai scump produs pe care-l pot găsi din ceea ce am nevoie pe moment. Iar în cazul de față, Christine poate oferi idei de mese bune, hrănitoare și consistente fără să-ți spargi contul bancar pentru asta.
  • Doctor Mihail - pe tip îl urmăresc câteodată mai ales pentru informare. Sunt mai degrabă idei sau informații de bază de la care să pornești nu doar când simți că ceva nu e în regulă cu tine, ci și pentru o așa-zisă cultură generală când vine vorba despre medicină. Iar ceea ce îmi place e faptul că are și un podcast cu invitați din diverse ramuri ale medicinei, nu se dă el mare și tare în toate ramurile medicinei deoarece e imposibil așa ceva chiar și când vine vorba despre medicina de urgență.
  • Cristina Cioabă - sincer, nu mai știu exact de ce o urmăresc pe Cristina. O urmăream pentru poveștile sau amintirile despre timpul petrecut în SUA, dar și povestioarele din actuala căsnicie. Cred că aceste mici inside-uri în căsnicie m-au determinat să nu renunț la ea. Și nu în ultimul rând, are o secțiune cu adevărat educațională care vine dintr-o nefericire, dar care pentru moment nu prea ajunge la mine, dar chiar e binevenită.
  • Ioana Moldovanu - pe Ioana (care, între noi fie „vorba”, e mama Cristinei de mai sus) o urmăresc pentru seria numită „Cafeaua de sâmbătă dimineața”, dar și pentru clipurile din Regatul Unit. Nu prea am planuri să mă mut sau să călătoresc intensiv în UK, dar parcă mă ung pe suflet asemenea clipuri.
  • Marian Borcea - pe Marian aș putea scrie că l-am descoperit în decada 2010 - 2019, știindu-l „omul” din spatele canalului Gătește ușor. Dar adevărata descoperire din partea mea a avut-o pe pandemie. Chiar îmi plac clipurile lui de călătorie.
  • A to Zen Life - păstrez canalul printre opțiuni deoarece îmi doresc ca la un moment dat să devin puțin mai intențională cu ceea ce mă înconjor. Încă nu am ajuns acolo, iar până acolo e o călătorie spinoasă rău de tot. 
  • Fain & Simplu cu Mihai Morar - pe Mihai cred că l-am descoperit prin intermediul podcastului „Fain și simplu”, particular episodul cu Aluziva. Mi se pare interesant să aud pe fundal poveștile diverșilor invitați pe care îi are Mihai. Niciodată nu știi ce poți învăța de la oameni de care nu ai auzit până atunci.
  • Simple Happy Zen - păstrez canalul printre opțiuni deoarece îmi doresc ca la un moment dat să devin puțin mai intențională cu ceea ce mă înconjor. Încă nu am ajuns acolo, iar până acolo e o călătorie spinoasă rău de tot. 
  • Claudia`s Choice - pe Claudia o urmăresc mai mult de nostalgie deoarece nu prea mai postează nici pe Youtube nici pe blog. Dar o și înțeleg, life happens before anything else. Plus că îmi și crește puțin inima când văd că mai postează.


Cam aceștia sunt youtubării pe care îi urmăresc cu ceva regularitate în ultima perioadă. Dacă aveți idei despre alte persoane care s-ar putea să-mi placă, fiți amabili și lăsați-mi sugestiile voastre în comentarii.

joi, 13 noiembrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (9)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Astăzi am, cred, penultimul articol despre câteva dintre produsele pe care le-am încercat în perioada de aproximativ un an jumătate în care am lipsit de aici. Nu scriu și nu afirm că nu voi mai crea articole de gen recenzii pentru cosmetice, doar că momentan simt că mi se termină ideile, pozele și amintirile pentru aceste articole. Am nevoie doar de puțin timp să termin ce am pe acasă deoarece am obiceiul să le și consum, nu doar să le folosesc de 2 ori, să scriu și să le arunc...



Apa de parfum Tesori dOriente roșie a fost o descoperire interesantă. Deși seamănă cu varianta Aegyptus, parcă îmi place deși tot oriental floral miroase. Rezistă pe mine vreo 6 ore. Și în plus mi se pare potrivită pentru perioada târzie a toamnei, poate și iarna, iarna spre primăvară când vremea e încă e răcoroasă și nu prea însorită. Iar conform Fragrantica, notele sunt:
  • notele de vârf: migdale, pitahaya, caisă;
  • notele de mijloc: iasomie, tuberoză, ylang-ylang, floare de portocal;
  • notele de bază: vanilie, lemn de santal, ambră mosc.


Loțiunea de corp Dove light hydro a fost iarăși o descoperire interesantă în sensul pozitiv. Nu avea o hidratare intensă, dar era de ajuns pentru anotimpul cald. Nu cred că trebuie să vă menționez că a ajuns cremă de mâini deoarece nu am nevoie de loțiune de corp. A fost o discontinuare, așa că am ajuns s-o cumpăr pentru vreo 6 lei când am cumpărat-o. Singurul minus a fost parfumul, mirosea literalmente a plastic dacă vă vine să credeți așa ceva.


Săpunul solid a fost un fel de test, dar unul reușit având în vedere că e chiar ieftinel pentru Mega Image la cei 2,5 lei cât a costat. Spală bine și are un parfum discret, ca mai toate săpunurile solide. Și tot ca mai toate săpunurile solide, are acel minus de a usca pielea, dar pe timp de vară zic că e ok pentru un duș pe fugă. Dacă n-aș fi atât de curioasă, probabil aș sta doar pe acest săpun mult și bine din motive de preț și accesibilitate pentru mine.


Spuma de duș Balea I like you berry much mi se pare o dulcegărie, căci altfel n-aș putea-o descrie. Nu zic, e foarte faină având textura spumoasă, ține o veșnicie și ea la capitolul câte dușuri poți face pe spatele ei, dar îmi displace puțin parfumul. Sincer, îmi e dor de o spumă de duș Balea cu parfum de lămâi verzi pe care-am avut-o în urmă cu mulți ani...

Și astăzi am avut produse foarte faine, doar că sunt eu foarte mofturoasă la ceea ce îmi place, ca să scriu așa. Sper ca într-o bună zi să rămân la 2-3 produse care-mi plac sau să folosesc cu mare drag orice-mi cade la mână, încă nu m-am decis care versiune mi-ar plăce să se întâmple.

luni, 10 noiembrie 2025

Preferatele verii 2025

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Pentru astăzi m-am gâîndit să scriu câteva cuvinte despre produsele cosmetice preferate din vara lui 2025. Sincer, mi se par puține produse, dar a și fost o vară atipică după gustul meu, cu o lună mai călduță iar în iunie a venit un frig de vai și amar, de nici nu-mi închipuiam. Ce-i drept, nu toți anii sunt așa, dar parcă din 2018 încoace parcă am fost mai atentă la asemenea situații...



Deja am scris recenzii pentru toate aceste geluri de duș. Nivea men energy a fost o descoperire făcută inițial prin februarie - martie când am dat peste o mega promoție în Mega Image de unde puteai cumpăra 2 geluri de duș Nivea la preț de unul cu condiția ca amândouă gelurile să fie la același preț și să aibă 500 ml. Energy miroase mentolat și citrat, pentru mine e o combinație frumoasă și numai potrivită mai ales pe timp de vară. Balea Hibiscus Havanna a fost o revelație la sfârșit de iunie de nici nu mi-am închipuit, în sensul în care nu mă așteptam ca ceva floral-fructat să îmi placă atât de mult, dar uitați că s-a-ntâmplat și asta. Wild Escape mi se pare că miroase oarecum unisex, cred că a mosc aduce parfumul lui, seamănă cu White Musk de la Tesori dOriente. Păcat că aceste 2 variante - Hibiscus Havanna și Wild Escape - sunt geluri de duș ediție limitată iar pe Hibiscus Havanna nu l-am mai găsit pentru recumpărare. Ice Feeling miroase mentolat și oferă o senzație de răcorire numai bună din punctul meu de vedere, iar cel mai bun lucru e faptul că mi se pare că e în sortimentația permanentă.


Vara asta am avut o fază cu sărurile de baie. Da, știu, vara și băile calde teoretic nu se prea pupă la noi în emisfera nordică, dar eu deja m-am obișnuit cu asemenea atipicități în cazul meu. Deși mi-am dat comandă de mai multe săruri de baie de pe Emag, aceasta cu eucalipt de la Sence mi-a plăcut cel mai mult atât datorită mirosului relaxant pentru mine cât și a nuanței verde. Antiperspirantul Stay Fresh de la Rexona a fost descoperit în Selgros și mi-a plăcut parfumul lui mai feminin dar și faptul că protejează destul de în regulă într-un schimb de 8 ore la locul de muncă. Apa de toaletă Chanson dEau Original e de foarte multă vreme unul dintre parfumurile mele preferate, cred că am undeva spre 25 de ani sau așa ceva de când l-am mirosit pentru prima dată. Îmi place faptul că miroase proaspăt și verde, numai bun pentru vară.


Cam acestea au fost produsele mele preferate din vara aceasta, vreau să scriu că acestea m-au impresionat cel și cel mai mult. Au mai fost și altele care erau ok, dar niciunul ca acestea 7.

duminică, 9 noiembrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (8)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi mi-am propus să scriu câteva cuvinte despre niște produse pe care le-am folosit de-a lungul pauzei pe care am avut-o de la blog. Sunt produse de zi cu zi, poate cu excepția rujului, dar și el are o mică povestioară a lui, mai ales că stă aparte față de alte produse de la aceeași firmă. 


Săpunul lichid Care Blue Sea (marcă proprie Mega Image) miroase bine, chiar mă duce cu gândul la mare, la plajă, la vacanță... Doar că parfumul nu e foarte intens, nu miroase în întreaga baie după ce l-ai folosit. Iar asta poate fi și un lucru bun. De spălat, spală bine. Doar ca orice săpun, usucă puțin pielea mâinilor, deci e nevoie de cremă de mâini din când în când, dar asta nu prea mă supără atât de mult.
 

Cu această apă de toaletă pot scrie că am o poveste interesantă. În primul și în primul rând, nu știu de ce, dar eu o numesc „Azul Mal” în loc de „Mar Azul”. E chiar interesantă situația. În al doilea rând, mă așteptam să miroasă cumva sărat și a alge, dar se pare că m-am înșelat... În realitate, pentru mine miroase discret a fructe, ceea ce simt că mi-a înșelat așteptările. Iar de rezistat, cred că rezistă undeva la 4 - 6 ore maxim. Conform Fragrantica, notele parfumului sunt:
  • note de vârf: mandarină, coacăze negre și caisă;
  • note de mijloc: lăcrimioare, frezie și trandafir de Damasc;
  • note de bază: mosc, Ambergris (orice ar fi ăsta) și vanilie.
Sincer, n-aș mai recumpăra acest parfum, mi-aș concentra resursele către altele.


Rujul Wet n Wild din gama MegaLast nuanța Cinnamon Spice a fost o surpriză plăcută, mai ales că e primul produs a celor de la Wet n Wild pe care l-am încercat. Mi-a plăcut foarte mult formula care nu-mi usca buzele. Nu țin minte să fi fost genul acela de produs ca și acele lipstain-uri de la Sephora, adică să îl pui pe buze și să îl mai iei jos o dată cu pielea. Era și foarte cremos. Nuanța a fost așa și așa, era un burgundiu cald, deși mi-ar fi plăcut o nuanță din spectrul rece.


Masca de păr Cosmia Force Technique a fost o surpriză plăcută. Îmi place faptul că îmi înmoaie părul și mă ajută să îl descurc mult mai ușor. Plus că vine într-un borcan relativ mare, are 300 ml. Personal, caut la o mască un mic ajutor care să îmi facă părul să nu mai arate și să nu se mai simtă atât de degradat pe cât e defapt. O dată ce părul a ajuns foarte degradat, nimic nu-l mai ajută să redevină 100% sănătos. Doar un pic de ajutor până să ajungă tuns de părul degradat. E genul acela de situație similară unei boli cronice la oameni, o dată ce te-ai îmbolnăvit de o boală cronică, tot ce poți să faci e să ai grijă de calitatea vieții.

Per total, 3 din cele 4 produse de azi mi-au plăcut foarte mult. La un moment dat, masca de păr va fi recumpărată. Probabil și săpunul de mâini ar fi recumpărat dacă aș fi într-o situație în care aproape aș rămâne fără săpun în casă și aș fi de serviciu sau aș ajunge prin apropierea locului de muncă.

vineri, 7 noiembrie 2025

O leapșă despre stilul de viață

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Precum știți deja din aceste articole (aici și aici), nu prea mai știu ce să scriu pe blog, iar asta e una dintre cele mai mari nenorociri când vine vorba de scris pentru mine. Așa că zilele astea m-am pus pe căutat niște „tag-uri” sau „leapșa” cum am mai citit numindu-se asemenea articole, iar astăzi am pus de-un asemenea articol, poate - poate mă mai trăznește inspirația și de alte articole pornind de aici. Iar dacă aveți curiozități sau alte întrebări pornind de la articolul de față, simțiți-vă liberi să-mi scrieți, tot ce se poate să mă ajutați și voi cu niște idei. 


1. Ce speli prima dată la duș? 

De obicei, încep prin a spăla sau curăța vana / dușul pe care le voi folosi. Mi se pare cel mai ok așa, nu știu cine a fololsit ultima dată zona dacă închiriez o cameră pe undeva sau dacă sunt acasă se mai întâmplă să se folosească zona și pentru altceva.


2. Care e culoarea ta de helancă preferată?

Simplu: niciuna. Nu. Port. Helănci. Nu suport ceva pe gât. În mod normal, nici fulare sau eșarfe nu port, decât pentru câteva minute cât e musai nevoie, și chiar și atunci e o reală tortură, mă fac să mă simt strangulată, rămânând fără aer.


3. Îți place cafeaua?

Da. Chiar foarte mult și în cantități industriale din nefericire. Unul dintre primele mele bloguri ar fi trebuit să fie dedicat cafelei. Link găsiți aici. De obicei, când nu merg la lucru, mă răsfăț cu o cafea de mai bună calitate cu lapte și eventual alte adaosuri.


4. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?

Sincer, nu prea-mi amintesc visele... Cât despre vis cu sensul de țel sau obiectiv, aș prefera să nu vorbesc încă despre el.


5. Ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?

Nu. Categoric nu. Mă plictisesc repede de mâncare, deși mă învârt în jurul a doar câteva feluri de mâncare în general. Tocănița de pui și uneori lasagna făcută 90% în casă ca să dau exemple. De ce scriu 90%? Cumpăr pastele din comerț plus ingredientele, dar fac sosul de la zero în casă, dacă vă puteți închipui.


6. De ce ai o poftă puternică acum?

De somn, e târziu, după o tură la lucru iar mâine intru iar 11 ore... Sau de dulciuri, deși nu cred că voi servi așa ceva în această noapte.


7. La ce te gândești când auzi cuvântul „varză”?

Efectiv la varză. Sau la murături asortate care să conțină și varză. S-ar putea să-mi fie foame, motiv și pentru care am poftă pe dulciuri.


8. Ai numărat vreodată până la 1000?

Nu cred. M-aș plictisi și mi-aș pierde concentrarea, nu că n-aș putea-o face, dacă chiar aș vrea-o.


9. Muști sau lingi înghețata?

De obicei ling înghețata. Dar o și mușc câteodată. Depinde de felul în care se prezintă servirea. 


10. Folosești emoticoane?

Câteodată. Depinde și de context.


11. Ai cunoscut vreodată o celebritate?

Nu neapărat. Cred că o dată l-am văzut peste drum pe Emeric Ienei acum vreo 20, 20 și ceva de ani. Nu știu dacă această situație se pune la socoteală. Sau am fost la un concert al formației A.S.I.A., dacă cineva și le mai aduce aminte.


12.  Îți place brânza?

În general îmi plac brânzeturile. Acum depinde foarte mult și de sortimentație, ca să scriu așa. De exemplu, cașcavalurile sau telemeaua de vacă îmi plac. La fel, emmentalerul sau cheddarul. Dar nu m-aș atinge de brânzeturile cu mucegai, deși sunt catalogate drept specialitățuri de finețe.


13. Care e ultima melodie de care ai fost obsedată?

Cred că pentru moment e vorba de melodia „Warriors” de Papa Roach. Nu-mi stă în fire să ascult rock, dar se pare că uneori se mai întâmplă. Iar o altă obsesie, se pare c-aș avea două obsesii muzicale, ar fi melodia „Midnight Sky” a lui Miley Cyrus.


14. Câte țări ai vizitat?

Aș scrie 4 țări, dintre care una e chiar țara mea natală, România. Situația e valabilă la momentul publicării articolului. Poate, dacă doriți, aș putea dezvolta puțin subiectul.


15. Ai sări cu parașuta / parapanta / planorul?

Nu știu ce să scriu. Probabil în vreun viitor îndepăratat aș încerca ceva.


16. Ai lua masa cu George W. Bush?

Din fericire sau nefericire, nu ne învârtim prin aceleași cercuri de interes sau sociale.


17. E ceva strălucitor în camera ta?

Chiar nu știu ce să răspund. Farduri sidefate sau cu sclipici s-ar lua în considerare? Sau poate rujuri cu particule de sclipici.


18. Închiriezi filme?

Acum nu. Într-o vreme, cineva apropiat închiria filme și am vizionat și eu câte ceva. Pot spune că mi-am făcut damblaua cu cel puțin un film de care eram interesată.


19. Unde vei ajunge sâmbătă seara?

Acasă, în pat. Și pe colțar, la Formula 1. 


20. Ouă albe sau maro?

Nu am o preferință puternică. Mai degrabă pentru vopsit ouă mi-ar trebui ouă albe, dar în rest nu am preferință spre culoarea oului.


21. Îți place muzica?

Da. Destul de mult.


22. Ai mers cu trenul?

Da, am mers dus-întors cu trenul o singură dată, prin 1996. Sincer, poate, aș încerca, dar mai degrabă spre 2027, momentan am alte obiective legate de bani.


23. Ce zi a săptămânii e?

Joi? Cel puțin, pentru mine, e joi, practic, legal, cred că deja e vineri.


24. Ce ai mâncat la prânz?

Ce prânz? Ce e ăla prânz într-o zi de lucru? Eu n-am parte de pauză de masă când sunt la locul de muncă.


25. Ai văzut filmul „The butterfly effect”?

Nu. Nici măcar nu știu despre ce e vorba și nici timp & chef n-am să fac cercetare despre el chiar acum.


26. Ai părul ondulat?

Mai degrabă am niște onduleuri naturale foarte sensibile, cum bag peria în cap, cum mi se întinde părul. Mai am obiceiul de a afirma că am un păr șifonat.


27. Ai intrat vreodată într-un zid?

Nu țin minte un asemenea eveniment.


28. Anotimpul preferat?

Vara. Întotdeauna vara. Singurul subiect de relativ interes în alt anotimp ar fi ideea de cadouri de Crăciun și ziua mea. În rest, am antipatie față de temperaturile mici.


29. Adormi cu televizorul deschis?

Nu prea. Am somn de slabă calitate sub tv deschis. E oribil de-a dreptul. 


30. Ai băut vreodată alcool direct din sticlă?

De prea multe ori. 


31. Crezi că ești bătrână?

Buletinul zice că da, felul în care mă simt nu.


32. Ți-e frică de întuneric?

Chiar deloc. Merg singură pe stradă la miezul nopții fără niciun stres ever. Și am avut situații care să mă facă să mă simt incomfortabil. 


33. Îți place viața ta momentan?

Relativ. Sper că m-am pus în mișcare să-mi schimb viața așa cum mi-o doresc.


34. Ai o vedere bună?

Ce vedere bună? Sunt semi-chioară de-a dreptul.


35. Care e următorul CD pe care îl vei cumpăra?

Nu mai cumpăr CD-uri de foarte multă vreme, am trecut pe mediul de stocare numit stick. Sper să fac trecerea pe hard-disk-uri externe cât mai curând...


36. Ai intrat vreodată într-o încăpere pe fereastră?

Nu încă. Dar am cunoscut persoane care au fost nevoite s-o facă din varii motive pozitive.


37. Ce ai cumpărat ultima dată?

Mâncare.


38. Cât de des vorbești la telefon?

Depinde. Mai degrabă vorbesc la telefon prin intermediul unor aplicații gen WhatsApp, decât să vorbesc la telefon în modul „normal” de acum 20 de ani.


39. Ai pus piedică cuiva vreodată?

Cred că da, o singură dată din greșeală deși nu mi-am dat seama atunci ce s-a-ntâmplat. Logic că îmi pare rău și acum pentru situația respectivă.


40. Folosești bețișoare chinezești?

Am încercat demult, dar m-am dat bătută. Poate voi mai încerca cândva, într-un viitor indefinit.


41. Deții o armă?

Nu dețin o armă în modul acela tradițional. Mai degrabă consider că dețin armă prin intermediul cuțitelor de bucătărie pe care le folosesc strict pentru mâncare.


42. Ai fost vreodată într-un castel?

Nu cred.


43. Îți place părul tău?

Relativ. L-aș schimba într-un fel sau altul.


44. Ți-a plăcut leapșa asta?

Așa și așa. Depinde de întrebare.



Cam acesta a fost leapșa de azi. Sper măcar să deschidă subiecte de conversație...


luni, 3 noiembrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (7)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi am un articol ce conține recenzii la niște produse oarecum la întâmplare, dar care pot spune că chiar mi-au plăcut foarte mult, iar de folosit le-am folosit oarecum de-a lungul timpului, și o să înțelegeți de-a lungul articolului.


Gelul de duș Nivea Men energy l-am cumpărat cred că prin primăvară (2025) la o super ofertă, să scriu așa, adică 2 produse la preț de unul. Cred că am cheltuit undeva la 25 - 27 de lei pe 2 geluri de duș Nivea măricele, cred că la 400 - 500 ml, ceea ce mi se pare chiar decent. Varianta energy miroase citric și proaspăt, numai propice pentru temperaturi mari. La capitolul hidratare mi se pare ok, oricum doar călcâile mele au probleme. Așa încât, dacă mai dau peste asemenea oferte și am fonduri de cheltuit, chiar va mai fi recumpărat. 
 

Produsele pentru curățarea feței de la Balea Men le-am descoperit în calendarul de Advent din 2022 și chiar mi-au plăcut. Nu mai țin minte dacă prin 2023 și 2024 le-am cumpărat în variante full-size, dar de la începutul anului (2025) le-am tot recumpărat în diverse variante. Varianta Energy (da, tot Energy, nu mi-am dat seama inițial de coincidență) curăță ok fața și o pregătește, dacă îți dorești, pentru alte produse de îngrijire, dar de multe ori doar mă spăl pe față și ies pe unde am treabă. Anul în curs mi-a demonstrat faptul că îmi plac și că le tot recumpăr. Așa că merită să fie recumpărate.


Săpunul lichid Cien cu parfum de mango a fost foarte ok. Parfumul a fost decent, suportabil. De spălat, spală bine, ca orice alt săpun lichid Cien. Doar faptul că după mai multe spălări, ai nevoie de o cremă de mâini, dar deja asta se întâmplă chiar și cu săpunurile lichide Dove, deci deja mi se pare normalitate. Sincer, probabil va fi recumpărat pentru diversitate, dar și pentru prețul decent pe care îl are.


Crema de corp Neutrogena albastră mi se pare prea mult pentru corpul meu, dar pentru mâinile mele e aproape divin. Da, știu, e contraintuitiv să folosesc ceva atât de mare pentru mâini, dar când te gândești la diferența de preț dintre loțiunea de corp la 400 ml și crema de mâini la 75 ml, îți dai seama că e mult mai rentabil să folosești loțiunea de corp pe post de cremă de mâini. Deși mi se pare că loțiunea intră puțintel mai greu în piele, mă ajută cu uscăciunea palmelor. Iar de cumpărat, am cumpărat-o deja de 2 sau 3 ori deja, asta spunând relativ multe având în vedere că nu e un produs neapărat ieftin.


Dintre cele 4 produse, cel mai puțin probabil să fie recumpărat ar fi săpunul Cien, deoarece mi se pare cel mai banal. Iar cel mai recumpărat deja în momentul publicării articolului ar fi gelurile de curățare a feței de la Balea Men.

duminică, 2 noiembrie 2025

Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (6)

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Cu toate zilele acestea frumoase pe care le-am avut prin Oradea, îmi vine greu să cred că intrăm în ultima lună de toamnă. Poate chiar de aceea îmi mai stă mintea puțin la produse care aduc a vară sau început de toamnă, nicidecum la tradiția zilei morților pe care o avem aici în vestul țării. 


Săpunul cu lămâie de la Cien a fost chiar bunicel. L-am cumpărat la grămadă cu celelalte două săpunuri din colecție, nu doar ca să am în casă săpun, ci și ca diversitate (doar mă știți, mă plictisesc din 2 în 2 zile de lucruri). De spălat a spălat pielea. Iar ideea de lămâie aduce puțin a vară, zic eu. Dar știți și voi situația, niciun săpun lichid nu hidratează optim pielea, așa că din când în când mai necesita ajutorul unei creme la capitolul palme.


Crema Skin Moisture de la elmiplant am cumpărat-o dintr-un moft, defapt mi-a dat-o o fostă colegă la o mega reducere deoarece expirase deja. Sincer, mă mai risc cu asemenea produse trecute de termenul de expirare. Rău nu mi-a făcut chiar deloc crema. Ce-i drept, aproape de la orice cremă de față folosesc, îmi cam beculește tenul din cauza faptului că sunt mândra posesoare a unui ten mixt spre gras. Așa mi se întâmplă și de la crema de față, după 20 de minute cel târziu îmi cam lucește tenul, dar nu cred că e crema neapărat.  Iar ca hidratare, îmi hidratează tenul, oricum nu prea simt nevoia de ceva super tare la acest capitol. Mai degrabă simt nevoia de a nu mă trezi cu usturimi în zona de „îmbinare” dintre cearcăne și pomeți, aceea fiind singura mea zonă reactivă de pe față, cred c-am căpătat-o de la o cremă de față Cien cândva în ultimii 7 ani dacă nu mă înșel.


Recunosc că citisem pe undeva ceva cuvinte de laudă la adresa parfumui Pret-a-Porter, cum că ar fi un parfum clasic când vine vorba despre produsele accesibile ca preț. În plus, l-am mirosit la cineva apropiat și mi s-a pus pata pe el, îl doream și eu. Iar în 2025 mi-am făcut și eu damblaua să mi-l cumpăr. Sincer, inițial nu știu de ce aveam impresia că mi-am dat comandă de versiune mare, gen 50 ml sau chiar 100 ml, cert e că mi-a ajuns acasă versiunea de 30 ml iar la reverificarea în magazinul online mi-a confirmat că mi-a ajuns ceea ce trebuie. Personal, mi se pare un parfum ușor citric, nu neapărat văratic, doar să fie acolo. Cred că a fost o obsesie de moment...

Iar ca și descriere, vă las notele parfumului, luate de pe Fragrantica:
  • note de vârf: grapefruit roz, portocală, frunză de violetă, trandafir, tamarind.
  • note de mijloc: frezie, piper negru, magnolie, cardamom, nucșoară.
  • note de bază: lichen, lemn de santal.


Că tot veni vorba despre necesitatea unei creme de mâini mai pe la începutul articolului ca să zic așa, scriu și despre crema de mâini repair&care a celor de la elmiplant. Eu am cumpărat-o la jumătate de preț în urma unui destocaj. Este o cremă decentă la capitolul hidratare, dar ar cam trebui reaplicată pe parcursul zilei. E genul de produs cu care e mai înțelept să construiești aproape picătură cu picătură decât să pui prea multă cremă din prima, nu de alta dar te chinui un pic să o convingi să intre în piele... Ceea ce mie nu-mi place chiar deloc la ea e parfumul, gen lapte și miere, parfum care în general nu-mi priește în cosmetice.


Per ansamblu, în articolul de azi am avut produse neutre, care nu pot scrie că mia-u revoluționat viața dar nici nu mi-au displăcut.