duminică, 26 iunie 2016

Cartea săptămânii #11: „Visătoarea din Ostende și alte povestiri” de Eric - Emmanuel Schmitt

 

       Hello! Cum mai sunteți? La mine a venit deja vremea caldă, îmi vine să ies abia seara la plimbare, căci diminețile nu sunt pentru mine, sinceră să fiu. Dar am și un motiv foarte bun pentru a prefera serile: scriitorul Eric - Emmanuel Schmitt. Acesta este o oarecare descoperire nouă, dar pentru care nu-mi pare rău deloc. Are un anumit mod de a scrie, e extraor,dinar, cu atât mai mult cu cât scrie mai mult dintr-o perspectivă feminină. E oarecum în stilul lui Paulo Coelho, dar, totuși, e foarte diferit de Coelho.
        „În fiecare dintre povestirile acestui volum, Eric - Emmanuel Schmitt dezvăluie cât de puternic este impactul imaginației asupra existențelor noastre. Cinci istorii emoționante conduse magistral de un Prospero modern, care ne conving că visul este adevărata țesătură din care sunt plăsmuite întâmplările de zi cu zi.”
Editura

        „Pentru a-și vindeca inima rănită, un scriitor se refugiază la Ostende, pe țărmul anodin și rece al Mării Nordului. Va sta în vila cochetă a Emmei Van A., o fostă frumusețe țintuită într-un scaun cu rotile. Mereu așezată în dreptul ferestrei din salon, Emma pare să privească spre marea schimbătoare, dar ochii ei nu văd decât imagini din trecut. Un trecut în care, mărturisește ea, a trăit o iubire imposibilă, alături de un bărbat cu sânge princiar. Să fi fost această femeie fragilă capabilă de gesturile îndrăznețe, de îmbrățișările senzuale pe care le evocă, sau imaginația ei se hrănește din miile dulată e volume ale bibliotecii din Vila Circe?
        Alături de personajele acestui volum, cititorul va încerca să distingă evanescentul adevăr al unei vieți. Admirația unui orb care îi este paciento face pe timida și complexata Stephanie să se vadă cu alți ochi. Pedantul Maurice Plisson nu mai deosebește căsuța idilică unde-și petrece vacanța de teatrul unor misterioase comploturi oculte. Gabrielle de Sarlat descoperă după 30 de ani de căsnicie adevăratul chip al soțului ei, iar femeia cu buchetul așteaptă zi de zi un necunoscut, sau poate necunoscutul. Cu mână sigură, autorul schițează destinul fiecăruia la hotarul dintre aparență și esență realitate și vis.”
Editura

        „Cinci povestiri superbe, care rivalizează cu cele mai bune lucrări de gen din tradiția anglo-saxonă. Pagină după pagină, Eric - Emmsnuel Schmitt își ține cititorul în mrejele artei sale.”

L'Express

        Cred că nu mai e nevoie de o altă descriere suplimentară. Păcat că nu am înțeles povestea intitulată „Lecturile proaste”, e singura povestire care mi-a dat bătăi de cap și nici până acum nu am înțeles-o.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu