Am rămas în pană de idei pentru titlul acestei postări. Sau poate ar fi trebuit să-l numesc „Caleidoscop”? Nu prea știu exact... Vreau să adun în această postare mai multe lucruri, unele mai mărunțele, altele mai importante, cel puțin pentru mine.
Sinceră să fiu, când mi-am deschis acest blog, n-am știut la ce să mă aștept de la el și nici măcar nu m-am așteptat să adun atâtea lucruri despre care să vorbesc, și vreau să spun că până acum am vorbit mai degrabă despre cosmetice și doar pe ici, pe colo am reușit să vorbesc și despre alte lucruri, de obicei, când am chef sau inspirație, ajung să vorbesc doar despre cosmetice sau cumpărături și asta ajunge încet, încet să mă nemulțumească, de parcă toată lumea mea s-ar roti doar în jurul cosmeticelor, ceea ce eu cred că nu e adevărat. Dar sunt mulțumită de un singur lucru pentru că scriu atâta despre cosmetice: nu mi-am dat seama până acum câte cosmetice foloseam în general, câte îmi cumpăram și țineam minte doar vag care-mi plăceau și care nu.
De asemenea, țin minte că pe la sfârșitul lui ianuarie îmi scrisesem o grămadă de postări, care cu puține adăugări m-au ținut până în Săptămâna Mare, dar eram foarte îngrijorată că n-o să mai dau pe aici prea des și mă mai îngrijora faptul că până de Paște n-o să bat nici măcar 2000 de vizualizări. Ei bine, poate că n-am fost permanent prezentă pe blog, dar datorită ajutorului enorm primit de la Aurora Toma, Alina lui Brumărel și a Claudiei (de la claudiaschoice88.blogspot.ro) am ajuns undela pe la 6500 - 7000 de vizualizări până atunci. Mulțumesc mult, fetelor!
În altă ordine de idei, marțea aceasta am fost pe la Lidl-ul de pe Vladimirescu pentru niște cumpărături alimentare de rutină, și am intrat tocmai acolo deoarece stația în care m-am dat jos de pe autobuzul cu care am venit de la facultă e stație și pentru autobuzul cu care trebuia s-ajung acasă doar că aveam de așteptat vreo 23 de minute și m-am întrebat dacă nu îmi găseam prin Lidl esențialul ca să nu mai intru și prin Kauflandul de prin Ioșia; și ghiciți ce-am văzut pe la cosmetice în Lidl-ul respectiv: geluri de duș din gama Winter. Nu mi-a venit să cred că încă n-au trecut.
Cam asta am avut de spus pe moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu