Hire Me Direct

marți, 3 decembrie 2019

Preferatele toamnei

Hello! Bine v-am regăsit!

Pentru astăzi m-am  gândit să revin la veșnica tematică legată de cosmeticăreală cu care v-am obișnuit. Pentru că de ce nu? Pentru că mi-a fost dor, cred. Încă îmi aduc aminte cum în vara lui 2015 nu aveam net în locația unde stau și în ziua de azi și mergeam la părinții mei acasă să scriu articole cu căruța și să le programez; și scriam 5 - 6 - 7 articole de fiecare dată, dacă nu mai multe. Au fost vremuri foarte frumoase de care zău că-mi este dor și aș da destul de multe să retrăiesc acele vremuri mai inocente.

Dar am divagat de la subiect. Pentru seara asta m-am gândit să scriu un mic (posibil să fie imens, totuși, dacă stau să meditez puțin la lucrușoarele pe care mi-ar plăcea să le povestesc) articol despre produsele preferate din toamna lui 2019. Cum tocmai am explicat, sunt destul de entuziasmată așa încât zic să trecem la produse, că e mult de lecturat. Nu sunt toate produsele care mi-au trecut prin mâini toamna ce tocmai s-a terminat, dar sunt cele mai îndrăgite, totuși.


O să încep cu antipespirantele. BU in action sensitive e unul dintre preferatele mele, dacă afară nu sunt 40 de grade Celsius la umbră chiar face față. Mai îmi place cum miroase, deși ceea ce percep eu nu pușcă cu ce e trecut pe ambalaj. Nu e prima dată când vedeți acest antiperspirant la mine, probabil nici ultima dată, de când l-am descoperit prin 2014 e al treilea sau al patrulea tub terminat.


Acest antiperspirant, Garnier mineral action control thermic, e ok-iuț, are un parfum pudrat și protejează cât de cât dacă nu e caniculă severă afară. Pot spune că m-am împrietenit cu produsul față de anul trecut când am mai avut un tub. Niciun produs nu va ține 48 sau 72 de ore fără reaplicare și fără apă și săpun între timp, dar e de luat în considerare. Atenție cu praful lăsat în urmă.


Una dintre revelațiile acestei toamne este antiperspirantul Cien Invisible. Țineam minte că ar fi fost defapt deodorant acum vreo 3 ani când l-am mai folosit dar e posibil să-i fi schimbat compoziția chimică și să-l fi transformat în antiperspirant. Îmi place că a făcut față toamna asta plus că are un parfum floral foarte feminin.


Cred că nu e vreo noutate faptul că includ antiperspirantul Cien Hydro Fresh în articolul de față. E preferatul meu dintre tot ce au cei de la Cien pe partea de antiperspirante și deodorante. N-ar face față caniculei, dar, hey, vorbim despre Cien.


Deodorantul Fa Mystic Moments e o surpriză și pentru mine a fi inclus în articolul de față dar mi-a plăcut parfumul luxuriant și feminin pe care îl avea. De protejat nu prea proteja prea mult că e doar un deodorant.


De menționat și șamponul uscat Balea pentru păr închis la culoare. Face o treabă degentă pentru un Balea plus că costă doar 10 lei. Nu înlocuiește un spălat pe cap clasic dar te mai și salvează. Deși sunt foarte curioasă și de alte firme care produc șampoane uscate, în momentul de față primează prețul.


Balsamul de păr Cien Professional Keratin este unul dintre cele 2 balsamuri de păr preferate din ultimul an. Ca și următorul produs, are un miros destul de puternic și pregnant, dar și descurcă bine părul făcând o treabă bună pentru 8 - 9 lei și o cantitate de 200 ml.


Acesta, balsamul de păr Cien Oil Care este celălalt balsam de păr preferat în anul acesta nu doar în toamna asta. Miroaase bine și puternic, descâlcește părul, costă relativ puțin.


Sincer, nu m-am așteptat să-mi placă atât de mult gelul de duș Nivea Clay Fresh cu ghimbir și busuioc, dar aia e. Are un miros proaspăt, te spală, dar e puțin cam cleios pentru gustul meu. Totuși, merită experiența.


Săpunul lichid Cien cu lavandă și rozmarin face parte dintr-o ediție limitată care a trecut dar are o poveste siropoasă în jurul lui pe care o s-o povestesc dacă vreți s-o citiți. Tocmai povestea respectiă i-a câștigat un loc în articolul de față.


Iar ultimul lucru din categoria cosmeticărelilor este rujul Essence din gama Long Lasting în nuanța 27. Este un ruj rezistent cu o tentă de mov. Ceea ce vreau să subliniez la modul obiectiv este că pătează buuzele și te poate ține minim 7 - 8 ore până să se ducă chiar dacă mânânci și bei; de asemenea, fiind un ruj mai cremos, se ia peste tot: haine, tacâmuri, pahare, căni, fețele celor pe care i-ai pupat. Subiectiv, îmi place cum îmi stă cu nuanțele cu subton rece, îmi face dinții să pară ceva mai albi.

De asemenea, mi-a mai plăcut ceaiul Berries Black Tea de la Lord Nelson. Este un ceai negru fructat și aromat care chiar mi-a picat bine să-l consum din când în când . Păcat că astăzi am terminat ultimul pliculeț din ceaiul acesta.

La capitolul filme și seriale am doar „NCIS: LA”. Deja știți bine că îmi plac serialele polițiste, prin urmare n-ar mai trebui să vă surprindă că l-am inclus și pe el aici. Știu că are multe sezoane, eu sunt abia la sezonul 3.

Iar la capitolul Youtube, am urmărit-o cu drag pe Nicoleta Stănciucă. Îmi place femeia deoarece în destul de multe situații are păreri asemănătoare cu ale mele sau pe care le pot digera. De asemenea, chiar mi se pare că mă înțelege când discut cu ea, nu se ofensează ușor ca alte persoane care pozează a fi deschise către ascultători până când cineva le trage de mânecă.

Cam acestea au fost preferatele toamnei, sper că vi-a plăcut odiseea de față. Ne recitim data viitoare, ok?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu