Hire Me Direct

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Review: Balsamul de mâini și unghii cu mușețel de la Balea

        Vi-am mai povestit atât luna trecută cât și în postarea anterioară despre balsamul de mâini și unghii cu mușețel de la Balea.
        Ce mi-a plăcut atât de mult a fost:

  • e îndeajuns de hidratant pentru mâinile mele
  • are un miros de mușețel discret dar persistent
  • se absoarbe bine și ușor în piele
  • e o versiune excelentă atât pentru locul acela al cosmeticelor din casă cât și pentru gențile de toate mărimile
        Ce nu mi-a plăcut la el:
  • mi s-a părut că a trecut repede (adică s-a consumat repede), l-am folosit în majoritatea timpului, prioritar față de alte produse
  • e o idee cam scump. un tubuleț de 30 ml costă 2,99 lei
        Ca și prezentare, balsamul se prezintă într-un tubuleț de 30 ml de culoare verdecu alb cu floricele de mușețel. Se găsește în Oradea la magazinul DM din incinta Lotus Center.
        Notă: 9,5/10 (din cauza faptului că tubul e micuț și e cam scump)

vineri, 12 decembrie 2014

Preferatele lunii noiembrie


         Știu că despre jumătate din produse trebuie să fac review, dar sper să fiți înțelegători cu mine și să mă așteptați cu ele.


         Balsamul de mâini și unghii cu mușețel de la Balea l-am luat spre testare la începutul spre mijlocul noiembrie din DM doar din curiozitate. Și chiar n-am regretat. Deși e destul de scumpă, 30 ml costă 2,99 lei, calitatea își merită banii deoarece își face treaba și-mi protejează pielea și în plus lasă pe piele un miros discret și persistent de mușețel (review-ul aici).

        Parfumul î-l primisem început de la bunica care a murit în noiembrie; fiind bunica mea și fiind în impas de bani, parfum și timp dedicat shoppingului, l-am acceptat deși știam că nu-mi place foarte mult mirosul, dar bine am făcut că l-am folosit pentru că am aflat că e parfumul preferat al prietenei născute în noiembrie și așa s-a născut ideea cadoului pentru ea.
        Despre cele două pachete de șervețele umede, n-am decât cuvinte de laudă, așa cum s-a văzut în postările anterioare. Cel de la Wickies îl las pentru utilizare în casă iar cele de la Amelia sunt în general pentru gențile pe care le folosesc.
        Despre tratamentul de la Balea găsiți cam tot ce-am de spus aici.
        Și în sfârșit, rujul e luat cu un fard de pleoape încă nefolosit cu revista Beau Monde pe luna noiembrie, deși luat mai pe sfârșitul lunii, deja m-a fermecat într-un asemenea fel... Îmi place că îmi hidratează buzele și are un efect de ușoară colorare fără să par ostentativ pe timp de zi la facultate.
        Cam atât am avut de spus despre preferatele lunii noiembrie. Vă promit ceva mai mult pe luna decembrie.
        Vă pup și week-end plăcut s-aveți!

miercuri, 10 decembrie 2014

Review: Cel mai bun tratament de păr


        Vi-am promis într-una dintre postările anterioare c-o să-i fac un review tratamentului de păr de la Balea pe care îl folosesc şi iată că  i-a sosit şi lui vremea.
        Prima oară l-am luat din pură curiozitate  împreună cu tratamentul de la Swiss o Par de care n-am fost deloc mulțumită; după experiența respectivă şi după rezultatele slabe ale şamponului uscat simplu (adică nu cel din coleecția Trend It Up), chiar eram reticentă, dar tratamenrul  mi-a depăşit aştsptările ătât de mult încât am revenit să-mi mai cumpăr 3 tubulețe.
        Tratamentul se prezintă într-un tubuleț de 20 ml şi mie îmi ajunge de 2 - 3 utilizări, depinde de cât de bine îl întind pe păr; îmi ajunge atât de mult din cauza faptului că am părul lung de doar 50 de cm şi se îngraşă foarte repede aşa că nu cutez să mă apropii cu niciun balsam sau tratament de scalp. Cu toate că produsul cică îi fără silicon, mie nu-mi încâlceşte foarte tare părul, ci chiar mi-l întăreşte un pic şi-mi mai înmoaie vârfurile care în mod normal ar fi ca o căpiță de fân.
        Ca raport preț / cantitate, mi se pare un pic cam scump, 4,99 lei / 20ml e un picuț mult, mai ales că nu fac reclamă agresivă (oare chiar fac reclamă? că eu n-am văzut decât postări pe bloguri). Totuși, i-aș da o notă de 8,5/10.
     

marți, 25 noiembrie 2014

Cumpărături de Lidl

        Acestea sunt o parte din cumpărăturile pe care mi le-am făcut din Lidl în data de 12 noiembrie, dar despre care văd că apuc să vorbesc abia la 13 zile distanță. Sper să nu fie cu ghinion...
        Săpunul lichid și gelul de duș le-am luat ca să am niște rezerve până la sărbătorile de iarnă, știind că mă vor aștepta zile grele la facultate și că probabil banii îmi vor zbura din mână pe altceva, așa cum azi am dat 28 de lei doar pe ce voi consuma azi și atât. Și n-am gândit rău deloc, căci chiar se folosesc... În acea miercuri nu știam că bunica va deceda în mai puțin de-o săptămână și că asta va determina venirea tatei în țară, tati care folosește tot gelurile mele de duș și săpunurile mele lichide de la Cien (e și el fan Cien). Sincer, nu știu cum e săpunul lichid Finale, pe acela m-am gândit să-l consum cel mai la urmă; nici de Cien-ul cu lapte și miere n-am dat prea ușor, cred că era cam singurul din tot magazinul, închipuiți-vă ce noroc am avut.
        Îndulcitorul acela tablete l-am luat în speranța că mă va ajuta să renunț la zahăr, cel puțin pe termen scurt și mediu (îl am trecut în wishlist-ul pentru noiembrie că vreau să mă apuc de dieta Montignac, lucru de care nu m-am apucat nici până acum și e deja 25 noiembrie).

        Castraveții cornichon din borcan au ajuns cu bine acasă și au fost atât de buni încât sunt deja gata. Îi recomand din tot sufletul celor ce iubesc castraveții murați, căci sunt buni. Un singur lucru vreau să menționez: apa de pe ei e făcută cu zahăr, deci atenție celor ce au vreo problemă sau alta cu zahărul.

        Cu restul de lucruri m-am cam fentat, nu sunt mare lucru de ele. Cașcavalul emmental a ajuns la gunoi, mă rog, jumătate din pachet căci nici mie, nici mamei nu ne-a plăcut. Ceaiul negru cu portocale e cât de cât ok, dar nu sunt eu fana nr. 1 a portocalelor, în rest e foarte bun; celălalt ceai, cel cu citrice nu-mi place deloc, dar dacă l-am luat și totuși se poate bea, o să îl și termin, dar nu știu când. Șervețele umede de la Frotto le-am găsit la set de 3 cu 1,98 lei parcă sau așa ceva și-mi închipuiam că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior (doar în Kaufland dau 2,67 pe 3 pachețele de șervețele umede de la Amelia), dar iar n-a fost să fie. Poate că șervețelele din pachețelele albastru și portocaliu au un miros ok, dar cele din pachețelul verde au un miros destul de neplăcut. Și în plus nu au destulă substanță dezinfectantă din aia lichidă să le umezească bine.
        Momentan, cam atâta am avut de spus despre cumpărăturile acestea, probabil că pentru unele dintre articole o să vin cu postări separate (gen review-uri) sau ceva de genul într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. O zi / seară / noapte bună să aveți! Mulțumesc pentru lectură!

Review: Midnight Heat by Beyonce

        Produsele marca Beyonce (mai bine zis produsul, căci momentan e unul singur) au intrat în viața mea acumvreo doi ani, când, într-o zi urâțică de pe la mijlocul lui decembrie îmi țineam ziua de naștere în pizzeria preferată a găștii mele. Priscila, una din bunele mele prietene pe atunci, mi-a dăruit un set Beyonce Midnight Heat interesant... Și atunci și acum mă izbește senzația falsă de cocos de fiecare dată când folosesc deodorantul din pachet. Și îmi place cum miroase, oricine ce-ar spune.
        Flaconul din imagine e din al doilea set pe care l-am avut, acesta fiind de la bunica din partea tatei, Dumnezeu S-o odihnească, dat cu ocazia zilei de 8 martie. Nici nu știu dacă ce mi-a mai rămas în flacon va fi consumat sau va rămâne pentru o perioadă ca amintire din partea bunicii.
        Ce mi se pare mai interesant e că n-am prea mai văzut seturi Beyonce prin magazine, și cel de la bunica a fost luat chiar la începutul lui ianuarie și de la sfârșitul lui  ianuarie de până vinerea trecută n-am mai văzut seturile ei; și chia și vineri n-am găsit decât seturi Beyonce Pulse NYC și Beyonce Wild Orchid. Oare ce s-o fi întâmplat cu ele? Să treacă atât de greu încât magazinele orădene să nu le aducă decât de sărbători? Sincer, mă tentează să mă reîntorc în Auchen (unde le-am văzut vinerea trecută) și să-mi iau câte un exemplat din ambele seturi până când mai există câteva în magazin, nu vreau să rămân fără.

miercuri, 19 noiembrie 2014

Review: Swiss o Par tratament cu vitamine pentru păr (din) maracuja / fructul pasiunii

        Vi-am promis în articolul precedent că vă voi face un review la tratamentul pentru păr cu vitamine din maracuja / fructul pasiunii de la Swiss o Par. Produsul vine ambalat în doze de câte 25 ml într-un ambalaj cu formă de perniță, are o culoare mov, e pentru păr normal/ deteriorat și pe ambalaj scrie că pachețelul respectic e pentru o singură utilizare. Spre norocul meu, am uitat să-mi iau cu mine foarfeca în baie când l-am început așa c-a trebuit să-i rup (de fapt, să-i găuresc) ambalajul cu o clamă de păr care are un vârf mai ascuțit, așa c-am reușit să-l împart în așa fel încât să-mi ajungă pentru două spălări pe cap.
        Despre produs nu prea pot să spun multe cuvinte de laudă, nu e nu știu ce de capul lui, vorba Alinei lui Bumarel, produsul se scoate cam greu din păr la clătire după ce l-am lăsat să acționeze 2 minute așa cum se menționează pe ambalaj. Cum prima dată l-am folosit la spălarea aceea de curățare a părului o dată pe lună, efectul tratamentului nu mi s-a părut prea favorabil, mi-a înmuiat puțin vârfurile dar pe lungimea firului de păr mi-a uscat puțin părul, deci cu alte cuvinte mi-a cam uniformizat uscarea părului. Nici măcar la a doua spălare nu m-a impresionat, deși l-am folosit sub H&S extra Volume care nu-mi usucă părul.
        Având în vedere faptul că nu m-a prea ajutat și c-a costat și 3,99 lei pernița de 25 ml, eu nu-l pot recomanda nimănui și îi acord un 5,5/10 ca notă, mai ales că tratamentul hrănitor de la Balea se descurca mai bine puțin.

Ce-am mai cumpărat marțea trecută din DM

        Înainte de toate, vreau să menționez faptul că articolul a fost conceput ieri dar abia astăzi vede publicarea din cauza unor evenimente nefericite survenite ieri în familie.
        Săptămâna ce-a trecut a fost săptămâna cumpărăturilor la mine, deși poate că de multe lucruri n-aveam încă nevoie, cam așa ceva s-a-ntâmplat cu cel puțin jumătate din cumpărăturile pe care le-am făcut marțea trecută (acum exact o săptămână) din magazinul DM. Intrasem doar pentru o apă micelară și un fond de ten acolo, dar după ce-am intrat, mi-am pierdut cumpătul. Încă de la intrare m-am aruncat asupra unor sticluțe de parfum nici nu mai știu de la ce firmă la 30 ml sticluțe în formă triunghiulară cu prețuri de 19 - 20 lei parcă. Nu prea am avut curajul să încerc toate cele 2 -3 testere, l-am încercat doar pe cel cu miros de vanilie și nu m-a prea încântat. Așa că din zona respectivă mi-am luat doar balsamul de mâini și unghii cu mușețel de la Balea (flaconașul verde din poză) și căruia îi voi face cât de curând un review.
       În loc de apă micelară și fond de ten m-am făcut cu o apă pură tot de la Balea și o BB Cream de la Maybelline în versiunea medium pentru ten gras. Ce-i drept, la crema BB mi-am cam greșit nuanța după părerea mea, mă face să arat de parcă m-ar fi pupat destul de bine soarele, ceea ce nu e cazul momentan, așa că data viitoare l-aș lua în varianta light pentru ten gras. Ceea ce mă nemulțumește la cremă  e faptul că nu e rezistentă la apă așa încât „culoarea” nu rămâne prea mult pe fața mea din cauza transpirației. Despre apa pură de la Balea pot spune că nu e eficientă pentru demachere, dar îmi lasă fața pentru vreo oră - două cam uscată deși ambalajul zice că e pentru ten normal / mixt iar eu am ten gras. Și acesteia trebuie să-i fac un review mai încolo.
        De la raionul pentru îngrijirea părului m-am făcut cu 2 produse gen mască de păr, unul de la Swiss o Par și celălalt de la Balea. Produsul de la Swiss o Par are o formă interesantă de perniță și cică e un tratament cu vitamine cu maracuja / fructul pasiunii pentru păr normal / deteriorat; are 25 ml și se menționează că e pentru o singură utilizare, dar mai multe despre el aici. Iar celălalt e un tratament hrănitor de la Balea, o să găsiți aici un review peste vreo săptămână sau două. Apoi m-am mai ales cu încă 2 șampoane, unul mare la 250 ml de la Balea, șamponul e cu cafeină și promite întărirea firului de păr atât la rădăcină cât și pe lungime, dar efectele le voi vedea cel mai probabil anul viitor pentru că nu mi-am terminat cele 2 șampoane H&S despre care am vorbit aici.Iar pe al doilea șampon am pus mâna la casă, era la promoție fiind redus de la 4,99 la 2,99 lei pentru 50 ml și e destinat părului lung (mai mult n-am apucat să citesc nici până acuma spre rușinea mea), tot de la Balea e și acesta și tot anul viitor îi va veni rândul cel mai probabil.
        Iar cu săpunul m-am făcut din curiozitatea stârnită de săpunurile cremă solide Cien din Lidl dar pe care nu le-am cumpărat de acolo pentru că îmi zisesem că 2 săpunuri lichide cumpărate și încă 2 pe listă (cumpărate miercurea trecută deja) sunt deja prea mult dar se pare că mi-am călcat pe inimă în DM, mai ales că l-am văzut la 1,99 lei. cu vreo 50 de bani mai ieftin ca Cien-ul din Lidl. Probabil că va intra în uz în perioada Anului Nou pentru că ai am încă 3 geluri de duș acasă care mă așteaptă foarte nerăbdătoare să termin cu Palmolive-ul pe care îl folosesc momentan la duș. Cam asta a fost tot pentru moment din DM. Și sper să n-am nevoie prea curând să mai intru acolo, că iar o să-mi consum cam mulți bănuți.

duminică, 16 noiembrie 2014

Motive să plec, motive să rămân

        Am găsit pe acest blog un subiect interesant pe care mi-ar plăcea și mie să-l bordez: motivația de a rămâne în țara asta vs motivația de a pleca din această țară.
        Cele trei motive pentru care aș rămâne în România:

  • mi-aș termina licența aici și mi-aș dori să-mi fac masterul în Cluj cândva (aș lucra puțin înainte să intru la master, puțin înseamnă măcar vreun an întreg fără licență pe cap)
  • familia și cei câțiva prieteni pe care îi am aicea
  • bariera lingvistică, nu sunt și nici nu voi fi bună la limbi străine
  • EXTRA: aș rămâne în țară doar ca să am unde vota decent, că doar Guvernului României îl doare curul de noi

        Cele trei motive pentru care aș pleca de aici:
  • puturoșenia pe care o au cel puțin jumătate dintre români, cât și a guvernărilor tâmpite care fac din rău în mai rău
  • imposibilitatea ca viitorii (ce-i adevărat, din ce în ce mai puțini) studenți care chiar știu ce vor de la viață și de la o facultate să urmeze facultatea pe care o vor
  • because the way I am - cu asta vreau să zic că așa mi-e felul, dorința mea de a călători foarte mult, de a cunoaște oameni și obiceiuri noi și de a sparge educația părinților mei care îmi spuneau să fiu foarte închisă în fața a tot ce e străin și să nu cred imediat tot ce aud, înainte să cercetez apoi să dau credit celor auzite

        Cred c-ar fi mult mai mult de spus, dar ăsta e esențialul a cam tot ce vreau să spun. 
        Acum, în loc de încheiere, aș vrea să provoc următoarele bloggerițe să posteze pe blogul lor 3 motive pentru care ar rămâne în țară și 3 pentru care ar pleca: Anna Mollie, Aurora Toma, Aura și Alina lui Brumarel.  Succes, fetelor!

duminică, 9 noiembrie 2014

Review: Șampoane, balsamuri de păr și cafea


        Nu știu dacă mai apuc să scriu un alt articol pe ziua de azi, dar măcar pe acesta îl voi duce la capăt. Astăzi, în primul rând, vă voi vorbi despre șampoanele și balsamurile de păr pe care le folosesc, ca să zic așa, în momentul de față. Acum vreo 7 - 8 săptămâni mi-am început șamponul Elseve Arginine Resist X3 Light pentru a-mi face părul mai rezistent (îmi cade părul și se rupe ușor la periere) împreună cu balsamul Elseve Arginine Resist X3; experiența mi-a cam lăsat un gust acru deoarece șamponul mi-a cauzat o mătreață supărătoare însoțită de mâncărimi de scalp plus faptul că îmi usca părul foarte tare de zici c-aveam o căpiță de fân în cap nu păr, așa că prin 9 octombrie, după ce mi-am terminat treaba pe la Casa de Asigurări de Sănătate Bihor am dat o fugă pe la vecinii lor să-mi iau șampon Head & Shoulders pentru că știu că de la acest șampon îmi trece mătreața. Supărată că n-am găsit Head & Shoulders Soothing Care (care cică e pentru mătreață însoțită de mâncărimi de scalp, adică simptomele mele) la 400 ml mi-am luat unul la 200 ml plus un Head & Shoulders Extra Volum. Atunci am fost supărată că n-am găsit la raft sticloanță de 400 ml de Soothing Care dar acum mă bucur pentru că se pare că și ăsta îmi rău părul determinându-mi scalpul să secrete mult sebum motiv pentru care am ajuns să mă spăl undeva la 2 -3 zile, ceea ce leneșei de mine i se pare un interval cam scurt (pentru mine, un interval optim de spălat pe cap ar fi undeva la 7 zile). Vinerea asta am început și sortimentul Extra Volume cu un fel de strângere de inimă că dacă și ăsta îmi usucă părul la fel de rău?... Dar uite că nu mi-a uscat părul chiar deloc, deși va trebui să-mi spăl părul și în seara asta din cauza faptului că mi-a transpirat scalpul destul de rău și mi s-a accentuat problema părului gras.

        Despre șamponul uscat de la Balea încă nu prea știu exact să spun, am impresia că încă nu-mi dozez bine cantitatea de șampon pe care o folosesc, ba folosesc prea puțin și părul îmi e cam lipit de cap, ba folosesc prea mult și de dimineața până seara am impresia că începe ușor - ușor să mă mânânce scalpul (ăsta a fost motivul pentru care m-am și spălat vineri seara, deși am reușit să-mi port părul desfăcut și vineri, la 36 de ore decând îmi spălasem părul ultima dată).

        Balsamul Elseve Arginine Resist X3 îmi place foarte mult pentru că îmi înmoaie destul de binișor căpița de fân din cap, dar din păcate nu-l pot folosi decât pe vârfuri din cauza formulei destul de grase care mi-ar pleoști foarte tare părul dacă l-aș folosi pe toată lungimea firului de păr. Plus că costă foarte mult, peste 10 lei flaconul de 200 sau 250 de ml. Iar balsamul fără clătire de la Gliss îmi place din cauza faptului că îmi înmoaie puțin părul, mai puțin ca balsamul de la Elseve, dar nu-mi îngrașă așa rău părul.



***

        Despre cafeaua Doncafe vi-am vorbit într-o postare anterioară și nu mai revin momentan asupra lor, dar din nefericire nici despre Tchibo Family nu am o părere foarte bună. \mi s-a părut tot un fel de cafea ieftină de piață pe care aș putea-o cumpăra la 19 lei / kg de prin piețele orădene. M-am gândit că, mnoa, e un Tchibo și probabil cam au grijă de imaginea lor așa încât să nu scoată marfă slabă pe piața, dar uită că se întâmplă faza foarte des. Faza asta cu multă publicitate faină pentru produse de o calitate îndoielnică îmi aduce aminte de conversația de acum vreo 2 săptămâni de la cursul de Managementul Calității, când profa ne-a zis că în mod normal un produs bun n-are nevoie de publicitate peste tot, își face el singur publicitate prin calitățile lui. Și tind să-i dau dreptate doamnei profesoare, personal n-am văzut (auzi  / citit) publicitate pentru cafeaua Amaroy sau Dalmayr, dar ambele sunt extraordinare și le-aș recomanda personal.

P.S.: Azi am terminat în sfârșit porcăria aia de săpun Nivea Blueberries & Milk.

duminică, 2 noiembrie 2014

Cumpărături din Lidl și Carrefour

        Deși cumpărăturile sunt făcute de ieri, abia azi apuc să scriu despre ele din cauza răcelii care m-a prins bine de-un picior și nu mai vrea să-mi dea drumul, dar mai ales medicamentelor care îmi induc o stare de somnolență urâtă.
        Nici n-am apucat să-mi definitivez „wishlist-ul” pentru luna noiembrie c-am și început să-mi și iau câte ceva de pe listă; aici e vorba despre cele 2 săpunuri lichide cu pompiță de la Cien (cel roz e cu water lily & lotus, iar cel portocaliu e cu orange & white tea) și despre gelul de duș de la aceeași firmă (sticla albă cu etichetă roz). Mirosurile de la ambele săpunuri lichide îmi miros a ceva fresh și cel mai târziu marți unul dintre flacoane va intra în folosință în locul celui aproape gata. Cât despre gelul de duș Cien Oriental Fragrance, încă n-am mai avut specimenul respectiv, așa că n-aș putea să vă spun cum miroase și încă mai are de așteptat până aproape de finalul lunii cred, căci încă n-am terminat cu săpunul Nivea cu miros de afine. Aici trebuie să vă spun că nu folosesc aceeași bucată de săpun pentru spălatul pe mâini și pentru duș, ci folosesc bucăți de săpun / flacoane separate. Prețul pentru fiecare în parte a fost 4,5 lei, prin urmare gelul de duș cremă îi mai scump ca cel normal.
        Cutia aceea cu model de lămâi e un pachet de pliculețe de ceai negru cu lămâie pe care l-am și început ieri, am băut 2 căni și e super ceaiul și, desigur, mai ieftin ca Liptonul, care ar fi costat undeva la vreo 11 lei tot o cutie cu 20 de pliculețe piramidale (iar în Lidl am dat vreo 5 lei).
        Pliculețele de cafea Nescafe le-am topit tot ieri, cum am venit acasă în ciudat faptului că era undeva după ora 17 și deja mai băusem o căniță foarte mică de cafea, așa că o să se înțeleagă de ce vreau să mă las de dependența de cafea (o căniță de cafea normală, o cană mare de cafea solubilă plus 2 căni mari de ceai negru sunt exagerat de mult pentru o singură persoană).
        Cât despre pachetul de absorbante de la Bella, e varianta Night (adică cea mai lungă variantă de absorbante) și le-am luat pentru nopțile din perioada aceea a lunii deoarece puține sunt nopțile fără vreun accident.

joi, 30 octombrie 2014

Anti-perspirant-ele din uz

        Cred c-a venit vremea să vorbesc puțin ți de cele 3 anti-perspirante pe care le am în uz sau „pe rol” cum îmi place mie să zic. Știu ce se spene despre ele, cum că ar provoca cancer la sân sau alte boli și asemenea chestii, dar cum eu încă n-am întâlnit asemenea cazuri și nici m-am pățit nimic nimic de-a lungul anilor, continui să le folosesc în continuare.
        Produsul de la B.U. (Be You) cred că e un sortiment mai nou apărut, prima dată l-am văzut în Carrefour pe la mijlocul lui iunie când l-am și cumpărat pentru că mi-a plăcut cum mirosise căpăcelul. Zis și făcut, dar cu timpul a început să nu-mi mai placă din simplul motiv că mi se pare că rămâne un miros greu prin încăperea în care-l folosesc (că-i baia mică a apartamentului, că-i camera mea). Din punct de vedere obiectiv miroase plăcut, a liliac (cel puțin așa mi se pare mie). Cu toate astea, l-aș recomanda tuturor celor ce iubesc mirosul liliacului sau le e dor de perioada primăverii târzii și nu se tem de anti-perspirante.
        Lady Speed Stick-ul Waterproof l-am luat tot azi-vară din bunul meu prieten, Carrefour-ul din Lotus, la ceva ofertă de 1 + 50% reducere din al doilea produs, împreună or fost undeva între 14 lei și ceva și 15 lei; tot așa, m-a atras mirosil plăcut, dar de data asta n-am mai pățit ca cu B.U.-ul să lase miros greu după folosire, asta pentru că e de tip stick solid. Ce pot să spun despre produs e că după folosire are un miros plăcut și discret, dar nu știu exact să vă spun a ce miroase. După mine, e oopțiune pe care o recomand tuturor celor ce iubesc produsele de tip stick solid.
        Chichineața aceea mică și verde e un Rexona Aloe Vera Fresh, varianta ministick, potrivită după umila mea părere pentru geanta de facultate, având de stat uneori aproape toată ziua pe la facultate și efectul cosmeticelor de acasă trece ușor de-a lungul unei zile lungi și aglomerate când trebuie să te muți din 2 în 2 ore tocmai în celălalt capăt de campus universitar. L-am cumpărat din dorința de a avea la mine ceva mic dar cu putere mare de reîmprospătare și din comoditatea de a nu căra după mine ceva „mare” care să nu încapă chiar în orice gentuță. Ca dimensiune e ceva mai restrâns ca un pachet de gumă de mestecat Orbit Professional. M-am îndreptat special spre gama Aloe Vera Fresh pentru că știam și îmi place mirosul deoarece și mama a  avut un asemenea produs, dar varianta cu aerosol (ca B.U.-ul din poză). Avantajul e că nu lasă aerul greu după folosire, ca orice variantă (din ce-am observat eu până acum) de anti-perspirant de tip aerosol. A costat în jur de 3,85 de lei parcă, tot în veșnicul amic Carrefour Lotus.
        Iar anti-perspirantul cu capac verde și fără etichetă (boala mea de a rupe etichetele în general) e un anti-perspirant cu bilî de la Cien, parcă cu săruri de mare, luat binewînțeles din Lidl, că altundeva n-am mai întâlnit produse Cien prin Oradea, doar ce-mi aducea tati de prin cursele externe. Îmi place faptul că are un miros proaspăt și fresh, nu genul acela de miros foarte „dulceag” sau „greu” (nu știu cum altfel să-l numesc mirosul respectiv). Îmi place firma Cien pentru că au produse bune la prețuri accesibile, deși e cam departe Lidl-ul de mine (ăsta e un inconvenient din punctul meu de vedere). Dar pentru cei 3 - 4 lei și ceva cât costă un asemenea anti-perspirant, chiar se merită să iau un autobuz până la Lidl plus că merg o stație bună pe jos până la acel autobuz.
        Mi-a luat ceva timp până să mă hotărăsc să vorbesc despre cele 2 anti-perspirante din a doua poză. Sincer, i le-am luat mamei de ziua ei acum mai bine de 2 luni doar pentru că se „zgâia” la ele prin magazine și abia o puteam dezlipi de lângă rafturi și încă stau pe polița din baie. Anti-perspirant-ul mic e un Cien Madame Glamour cu bilă luat din Lidl și are un miros un pic cam prea bogat și nu știu cum, nu e pentru mine, în orice caz. Iar Lady Speed Stick-ul îi luat tot din Carrefour, dar nici el nu-mi place personal și nici nu-i pot descrie mirosul, din punctul meu de vedere e bun ca spray de cameră (pe așa ceva îl și concum, că m-am urât să-l văd acolo nefolosit).
        Ca încheiere, apelez iar la voi pentru niște recomandări de deodorante, anti-perspirante sau parfumuri florale sau fresh care să nu fie excesiv de scumpe și de unde pot să mi le iau. Vă pup!

vineri, 24 octombrie 2014

Cumpărături din Carrefor (23 octombrie)

        În sfârșit, acestea sunt cumpărăturile făcute ieri din Carrefour (din Lotus, bineînțeles, că altfel nici nu se putea), dar despre care n-am mai avut timp să vorbesc din cauza orei târzii la care am ajuns acasă de la cumpărături și a faptului că am mai scris un articol pentru blog după ce-am ajuns cu cumpărăturile.
        Iaurturile de la Zuzu (cele cu căpăcel verde) sunt cu 0% grăsime pentru c-aam vrut să le compar cu cele oferite de Danone tot cu 0% grăsime; calitatea și gustul sunt la fel după părerea mea, dar prețul face diferența, ca să zic așa, cele de la Zuzu fiind u vreo 7 bani mai ieftine ca cele de la Danone; de acum încolo voi vedea cum jonglez cu ele, pentru că altceva nu-mi rămâne de făcut. Celelalte iaurturi sunt marca „Danone în stil grecesc” și au 10% grăsime, dar sunt delicioase cu cereale (a se înțelege musli sau orice combinație de alte cereale fără zahăr în ele) și fructe congelate, de n-am cuvinte. De fapt, acesta este principalul motiv pentru care îmi iau în ultima vreme iaurturi simple, să le mânânc cu cereale și fructe congelate. Sunt de-a dreptul fabuloase.
        Mi-am mai luat o rezervă pentru aparatul Glade Microspray cu miros de magnolie și vanilie care miroase superb din câte-am observat, se apropie de cel cu miros de Bali Sandalwood and Jasmine. Se pare că deși nu-mi place deodorantele &parfumurile & anti-perspirantele cu miros dulceag, pe cele de cameră le prefer cu un miros dulceag.
        Crema Atrix la tub și nu la cutioc trebuie să mărturisesc că de mult mi-am dorit dar mereu am găsit scuze să nu mi-o iau, ba că n-am bani ba că mai am cremă prin tuburile de la Blanchette B, dar se pare că aseară a fost momentul în care doar am pus-o în coș și n-am mai stat pe gânduri.
        Săpunul de la Palmolive Thermal Spa l-am lut de urgență ca să am cu ce înlocui săpunul Nivea cu afine de care vă vorbeam în postarea de aseară; ce-mi place la acest Palmolive sunt mirosul și efectul ușor abraziv care ajută la îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii.
        Iar la încheiere trebuie să recunosc că sunt o împătimită a cafelei și a ceaiului alb & verde & negru așa că mi-am luat și un pachet de ceai Lipton Blueberry & Raspberry cu pliculețe piramidale, că tot nu mai aveam decât vreo două pliculețe din ceaiul negru cu fructe de pădure. E ok ceaiul, dar tot mai mult îmi place ceaiul negru cu lămâie sau cu coacăze negre și cel alb cu rodie, dar a meritat încercat și acesta.
        Cam atât am avut de spus pe această seară. Noapte bună și vise plăcute s-aveți vă doresc!

joi, 23 octombrie 2014

Cumpărături din DM și Carrefour (cred că din 9 octombrie)

        Astea sunt penultimele cumpărături pe care le-am făcut, bineînțeles în Lotus (excepție făcând pachetul aproape gol de Dallmayr). Pachetul de Dallmayr țin minte că-l primisem de la tati pe la mijlocul lunii iulie împreună cu un pachet de Jacobs Kronung pe care l-am și terminat deja (era de înțeles, primisem pachetele acum 3 luni). Cert îi că de când am făcut aceste cumpărături și până acum am terminat pachetele de Dallmayr (de vreo 2 ori am mai reușit să fac cafea din el), și cele 2 pachețele de Doncafe (ambele de vreo 100 de grame).
        Vreau să spun că sunt îndrăgostită iremediabil de cafeaua Dallmayr, are o aromă incredibilă, bogată, care îți răsfață simțurile. Deși e destul de scumpă, mai ales pe România, undeva la 25 de lei pentru jumătate de kg, pot spune că e destul de în regulă pentru mine, deoarece nu consum mai mult de 750 de grame de cafea într-o lună aglomerată (aglomerată însemnând în timpul anului universitar) sau chiar 500 de grame (sau mai puțin) într-o lună de vacanță.
        Despre cele 2 cafele de la Doncafe nu prea am cuvinte de laudă, mi se par niște cafele foarte aproape de cele comune, și aici mă refer la acelea luate de mama la kg din piață cu 19 lei / kg (la negru, dar nici nu merită mai mulți bani cafelele respective). Sincer, nu m-am așteptat ca o firmă de genul Doncafe care teoretic se respectă, să aibe asemenea cefele ordinare, dar se pare că viața îți mai rezervă și asemenea „surprize” neplăcute; le luasem la gramaj așa mic pentru a le testa și chiar mă felicit că nu le-am luat la pachete mai mari... țineam minte că cafeaua solubilă de la Doncafe era mai bună, o consumasem acum vreo 3 ani jumate în timpul BAC-ului pe când eram încă cu cafeaua solubilă. Și mai ales când suta de grame din cea roșie e 3,57 lei iar cea verde e 5,4 lei în Carrefour, un magazin care se vrea a fi cu prețuri mici.
        Despre cafeaua Amaroy am numai cuvinte bune, are un gust echilibrat care-mi place, și nici nu mi se pare scump la 16,45 lei în Carrefour și bănuiesc că tot cam atâta și în Auchen, că acolo l-am mai vazut.
        Despre cafeaua Tchibo Family încă n-am ce să vă spun, dar pe aia o voi începe când se termină cafeaua făcută din cana filtrului de cafea; n-ar trebui să fie foarte rea, doar e un Tchibo, dar mai știi? după experiența Doncafe. O să revin cu măcar câteva cuvinte despre ea, în viitorul apropiat sper.
        Chichineața aceea de deasupra pachetelor de cafea din a doua poză e un săpun solid Nivea Blueberries & Milk cu miros de afine; și când zic miros de afine, atunci să știți că chiar miroase prea tare a fructe, ceea ce mie chiar nu-mi place deloc, îl luasem doar de probă iarăși, dar m-am jurat că nu-l mai iau în veci din cauza mirosului prea puternic de fructe.
        Cred că n-ar trebui să spun nimic despre batistuțele de nas din Carrefour, sunt destul de bune și ieftine, la vreo maxim 2 lei setul de 10 pachețele și cel puțin pentru mine sunt numai bune de folosit la tot ce le folosesc, n-am reușit să găsesc nici măcar un motiv pentru care să zic c-aș cumpăra batistuțe de nas scumpe (gen Zewa sau mai știu eu care) în detrimentul celor de marcă proprie Carrefour.

        Ultimul produs despre vorbesc, dar nu și ultimul în Wishlist-ul meu e flaconul de șampon uscat de la Balea. Încă nu prea știu ce să zic despre el, abia l-am folosit o dată, încă aștept să-l mai folosesc de câteva ori înainte să-mi formez o părere clară și cât de cât obiectivă despre el; singurul lucru care mi-a sărit în ochi e faptul că lasă ditamai stratul de pulbere albă pe perie la prima pieptănare după ce-l folosești, de-am rămas ca proastă, nu alta. N-am pățit niciodată așa ceva cu șamponul uscat Batiste Original pe care l-am avut înainte și despre care am vorbit într-o postare anterioară. Și despre produsul de la firma Balea sper să revin într-o postare viitoare, să vă spun mai multe.

        O seară faină s-aveți fără ploi și alte cele (că la mine deja plouă de-o oră și ceva)!

duminică, 19 octombrie 2014

Achizitii mai vechi de cosmetice

        Am ajuns și la momentul în care vorbesc despre cosmetice despre față. Rujurile din prima poză și strugurelul portocaliu transparent din a doua poză nici nu mai țin minte exact când le-am cumpărat sau primit. Cert îi că nu sunt mulțumită de niciunul dintre ele deoarece li se duce puținul efect/culoare foarte repede și nu mi se par de calitate. Dar îmi plac foarte mult cele 2 balsamuri de buze de la Nivea din ce-a de-a doua poză pentru că au un efect bun și țin destul de mult. Balsamul de buze Nive Soft Rose (cel roz) îl recomand celor care au buzele mai puțin uscate/exfoliate, își face treaba și pe cele mai stresate buze, dar pentru acelea recomand balsamul de buze Nivea Essential Care (cel albastru) pentru că mi se pare mai gras ca formulă și în plus înmoaie cuticulele. Sunt doua produse (cele de la Nivea) pe care le-aș recumpăra cu plăcere și le și recomand cu aceeași plăcere.
        Despre dischetele demachiante de la Caterine am numai cuvinte de laudă, chiar îmi plac, iar „punguța” cu 120 de bucăți o găsesc la vreo 3 și ceva (cam atâta am dat pe eaprin primăvară sau început de vară, când le-am luat) de prin Kaufland-ul de pe Borșului (nu vă gândiți la alte tip prin zona respectivă, e prea aproape de oraș, abia dacă am văzut una de-a lungul vremii și asta vara trecută chiar).
        Nu știu ce să zic de soluția micelară de la Blanchette B din poză, luată tot din Kaufland-ul de pe Borșului. De multe ori, deși îmi curăță bine pielea, am impresia că-mi usucă pielea în același timp. Chiar mi s-ar părea super dacă n-aș avea asemenea „neplăceri” din partea ei, e rezonabilă ca preț (nu mai știu cât am dat pe ea) și eficientă în scoaterea machiajului și curățarea feței în general.
        Ce nu-mi place în general e amplasamentul magazinelor Kaufland din Oradea. La cel de pe Borșului am cursă directă dar trebuie să străbat tot orașul cu cursa respectivă; la cel din Nufărul iar am cursă aproape directă dar de unde mă lasă autobuzul trebuie să trec de Selgros, apoi să trec centura orașului pe o trecere de pietoni (soluție prost gândită având în vedere că o centură e totuși o șosea de viteză așa că era mai bună o pasarelă suspendată sau un pasaj subteran) după care trebuie s-o iau pe un drum de acces fără trotuar sau direct pe o bucată de teren (de pământ, că-i noroi, că-i uscat) proprietate privată a cuiva (nu a magazinului). Apoi, cică se va deschide un al treilea Kaufland, undeva cam prin spatele „complexului” (liceu și biserică) Emanuel, dar și până acolo trebuie să iau autobuzul 20 prin jumătate de oraș ca legătură directă. În fine!
        Iar cutiuța aceea e un fel de port-ruj, l-am primit cu o ocazie mai deosebită, are și o oglinjoară minusculă înăuntru, cât să-ți vezi buzele în ea. Se găsesc în King Art la prețul de 6 lei.

marți, 14 octombrie 2014

Review:Fixativul și spuma de păr de la Taft

        În ultimii ani am folosit fixativul și spuma de păr din poze; deși sunt de la Taft și li se face o grămadă de reclame, pe mine nu m-au convins, așa că le folosesc doar din an în Paște, adică aproape în situații deosebite sau când mă plictisesc. Țin minte că fixativul l-am luat din pură curiozitate, mai ales că îmi plăcea la un moment dat sa-i fac bucle părului meu șifonat, bucle care nu țineau mai mult de 2 -3 ore în mod natural, iar de băgat permanent, îi cam „permanentă” schimbarea pentru temperamentul meu. Iar spuma de păr am luat-o după ce coafeza mea mi-a recomandat să folosesc spumă de păr din cauza structurii părului meu, dar din păcate nu am pe cin ruga să-mi îndrepte/usuce părul cu peria pentru că mama nu se pricepe și oricum mă spăl pe cap mai mult când e la lucru sau când s-a culcat deja.
        Despre fixativ (cel negru) pot afirma următoarele lucruri:

  • ce-i drept, oferă o anumită textură de păr curat, dar de obicei reușesc să-mi creez doar textura aceea de păr țeapăn și lipicios;
  • efectul de fixare nu ține nici măcar 24 de ore, apoi mă trezesc cu părul foarte murdar, asta în condițiile în care e un produs pentru fixare megaputernică
  • se îndepărtează mult prea ușor prin periere
        Despre spuma de păr (cea roz) por afirma, iarăși, următoarele lucruri:
  • cică îi pentru un efect de îndreptare a părului și pentru strălucire, dar eu personal n-am observat niciunul dintre eceste efecte asupra propriei podoabe capilare în urma utilizării produsului;
  • abia dacă îi ține efectul de puțin volum la rădăcină, o folosesc seara iar dimineața următoare a și dispărut;
  • se întâmplă des să lase părul lipicios
        Așa că mi-am învățat lecția (sper) cu fixativele și spumele de păr, pentru că mă simt dezamăgită de produsele pe care le-am testat până acum.
        Dacă cineva are recomandări de produse mai bune sau știe vreun magazin în care se comercializează produse bune pentru păr, îl îndemn să ne împărtășeasca părerile.
        P.S.: Sper ca în curând să ajung prin DM-ul și Kallos-ul din Oradea, să văd ce e pe acolo.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Review: Cele mai bune variante de servetele umede

Acum ceva vreme am dat peste servetelele umede Amelia si Wickies in magazinele Kaufland. Cu cele de firma Amelia a fost dragoste la prima vedere, caci erau la inceput 99 de bani (acum vreo saptamana erau 89 de bani) si imi placea ambalajul. Cum am ajuns acasa, le-am si incercat, caci eram foarte curioasa de achizitia facuta. Sunt foarte bine impregnate cu solutie si nu se usuca repede, o data ce pachetelul a fost desfacut. De asemenea au un miros placut si nu-mi par a-mi usca pielea; fiind foarte impregnate cu solutia de curatare, lasa pielea usor umeda, dar se usuca repede si nu lasa pielea lipicioasa.

In schimb, cu servetelele umede Wickies e o poveste ceva mai lunga... Prima data am vazut-o pe bunica folosind servetele umede de copii pe post de servetele umede normale. Si ii dau dreptate pentru ca personal, n-am gasit pe piata pachet mare de servetele umede normale care sa fie si la un pret decent. Pe cele de la Wickies le-am gasit tot in Kaufland, precum am mai mentionat, la preturi cuprinse intre 2,39 de lei si 3 lei si ceva. Ce-mi place la ele:


  • sunt multe (72 de servetele) si ieftine (2,39 - maxim 4 lei)
  • sunt bine impregnate in solutia de curatat, asa ca nu se usuca usor o data desfacut pachetul
  • nu lasa pielea lipicioasa
  • au un miros destul de placut
  • se usuca repede pe piele
  • cand vine cineva in vizita cu un bebe dupa el/ea, acopar riscul unui accident

joi, 2 octombrie 2014

Review: Sampon uscat Batiste

         Acum câteva luni, cea mai bună prietenă a mea venea cu o postare incredibilă (cel puțin pentru mine) pe blogul ei. Vorbea în postarea ei despre șampoanele uscate, mai special despre cel din figura alăturată. Mai auzisem una alta pe net, dar nu mai cunoscusem pe nimeni care să folosească așa ceva. Zis și făcut, mă trezesc cu un colet de la buna mea prietenă care îmi trimisese un șampon uscat cine știe de pe unde găsit în orașul ei natal. Foarte curioasă din fire și de asemenea înzestrată de mama natură cu un păr gras, m-am și apucat să-l folosesc. Abia atunci am realizat că tot ceea ce-am citit despre acest tip de șampon e adevprat sau aproape adevărat.
        Cel puțin, pe mine, care am un păr gras, m-a ajutat să amân spălatul pe cap cu o zi, uneori chiar cu două.
        Instrucțiunile de utilizare (ca în cazul tuturor șampoanelor uscate) spun că trebuie să agiți foarte bine sticla înainte de a-ți pulveriza la rădăcini spray-ul. Ca metodă de pulverizare la rădăcini cred că puteți încerca cam tot ce vreți sau puteți să folosiți metoda care se folosește la vopsitul pe păr. După ce lăsați pudra să acționeze câteva minute (cred că 10 minute erau trecute pe sticlă) e indicat să vă masați scalpul cu degetele curate și apoi să vă pieptănați pe păr. Iar ce urmează depinde de dumneavoastră: ori vă coafați (după preferințe și necesități) sau vă lăsați părul așa cum e și puteți să vă continuați treaba.
        O atenționare deosebită e faptul că între două spălări normale cu apă și șamponul obișnuit, să nu folosiți de mai mult de două ori șamponul uscat deoarece duce la acumularea pe scalp a celulelor moarte și a sebumului, iar efectele secundare pe care le aduce sunt mătreața și un păr mai gras ca cel inițial. O ată atenționare ar viza distanța de la care vă pulverizați șamponul uscat și cantitatea pe care o pulverizați, nu de alta, dar s-ar putea să vă treziți cu rădăcinile albe, de parcă vi-ați fi presărat făină albă sau pudră obișnuită pe rădăcini.
        O variantă la șamponul uscat ar mai fi, teoretic, pudra de talc, dar pe aceasta din urmă n-am folosit-o personal, așa că nu știu ce să zic despre metodă. Dacă cineva a încercat metoda pudrei, așteptăm povestea la comentarii sau un link către o postare dacă e deja pusă undeva.