Hire Me Direct

vineri, 30 ianuarie 2015

Late shopping

        Azi a fost o zi fantastică, parc-ar fi venit primăvara, anapoda puțin. Ziua a început frumos, ziceai mai mai că vine primăvara prin Oradea, deși bătea vântul puțin. Apoi, pe la vreo 2, 2 fără vreun sfert a început să picure, asta după ce se și înnorase destul de bine. ce bine că eram pe autobuzul dinspre Auchen spre bunica, n-o mai văzusem demult, așa că am mers și pe la ea dacă tot eram prin oraș, deși n-am stat mult.
        Cert îi că am stat îndeajuns de mult prin oraș încât să mă obosească și să nu mai am chef deloc de învățat, cu toate că miercuri „de dimineață” (a se înțelege ora 10) o să am un examen gen trece cine știe bine Linux & Windows din punct de vedere al creării de programe client - server cu diferite forme de conexiuni. Dar să lăsăm vorbăria despre examene, că nu despre asta intenționam să vorbesc.
        Astăzi vreau să vorbesc puțin despre ultimele achiziții.
        În primul rând, de pe Emag mi-am luat luni următoarele parfumuri:


        E vorba despre 2 ape de toaletă de la Essence, de 10 ml fiecare Like First Day In Spring (LFDIS) și Like A Walk In The Summer Rain (LWITSR), o apă de toaletă C-THRU Coral Dream la 50 ml și o apă de parfum Elode Enigmatic la 100 ml. Ar fi trebuit să plătesc la vreo 101 lei pe toate 4, dar am avut un cupon de reducere de 50 de lei de la cei de la Emag, așa c-am plătit doar 51 de lei, costul fiind deja gratuit la valoarea aceea de 100 și de lei. Apa de toaletă Essence LWITSR o s-o dau cadou la o prietenă, deși ar fi fost cap de listă între cele 4 parfumuri înainte să le miros, dar acum, după ce le știu mirosurile, cap de listă e C-THRU urmat pe locul 2, la egalitate de Elode Enigmatic și Essence LFDIS.
        Am mai rămas cu maxim 12 produse cosmetice de cumpărat, precum am zic luni într-unul dintre proiectele pe care mi le-am asumat.
        Iar azi am cumpărat din Auchen:





        Mi-am luat 2 pachete mari de șervețele umede marcă proprie Auchen (au 70 de șervețele la 2,51 lei), 2 cutii de șervețe tot de la marca proprie Auchen (la 1,98 lei cutia de 100 șervețele cu 2 straturi), 2 pachete de șervețele umede mici Spring Line (15 șervețele la 1,06 lei), 3 pachete de șervețele umede mici de la Freshmaker unul roz, unul mov și unul albastru (fiecare cu 15 șervețele la 0,77 lei) și un pachet de șervețele umede mici marca proprie Auchen (15 șervețele la 0,67 lei). Și în plus, mi-am luat 2 plicuri de șampon colorant de la Delia Cosmetics, într-o culoare de șaten (Brown); nu știu ce culoare va rezulta, dar pe plic apare o culoare de roșcat - brun, sau mahon. O să văd mâine sau poimâine ce iese. Așa că am rămas cu maxim 10 produse cosmetice pe care să le cumpăr până pe 1 iunie.
        Cam astea mi-au fost cumpărăturile cosmetice din ultima săptămână. Voi ce-ați mai cumpărat în ultimele zile?
        Update 1 februarie 2015: Și în încheiere, trebuie să menționez că am văzut și în Auchen șervețele umede la pachet mic de la Ops, nu-mi mai amintesc exact cât costau, cert mai puțin ca la metalo-chimice.

Ce-am mai cumpărat în ultima lună și jumătate

         Știu, a trevut ceva vreme de când am cumpărat aceste produse, dar mi-ar plăcea să vorbesc despre ele puțin.
        Din Lidl am luat prin 22 decembrie 2014 un gel de duș cremă Cien Sensitive, o cutie de ceai verde de la Sir Edward Tea și o cremă de mâini Cien SOS Hand Concentrate. La gelul de duș m-a atras mirosul și faptul că e un produs de genul sensitive, ceaiul l-am luat că nu prea mai aveam ceai la momentul respectiv. Iar crema am luat-o doar ca să văd cum e „al doilea fel de cremă de mâini de la Cien găsite în Lidl”.
        Anti-perspirantul Fa Romantic Moments l-am luat din Kaufland ca să-l asortez cu parfumurile din seturile Beyonce Heat Wild Orchid și Beyonce Midnight Heat.
        Ceaiurile din cutiuțele acelea sunt de la Auchen, se găsesc vrac. Ceaiul din stânga e un amestec de ceai verde și iasomie, cel din mijloc e un amestec de ceai rooibos cu lemongrass iar cel din dreapta e un amestec de ceai verde cu mentă. Preferatul meu e ceaiul rooibos cu lemongrass.
        Care e ceaiul vostru preferat? Aveți idei de noi încercări? Vă aștept ideile la comentarii.

luni, 26 ianuarie 2015

Proiecte, proiecte...

        Azi nu o să vorbesc nici despre cumpărături (doar în foarte mare, de fapt), nici review-uri sau articole despre cosmetice n-o să fac.
        De fapt, vreau să fac publice 2 proiecte, nu știu cum altcumva să le numesc, pe care vreau să le duc la capăt. Iată despre ce e vorba:

1. Nu vreau să mai cumpăr niciun obiect de birotică până la sfârșitul anului, exceptând agrafele de hârtie, cadourile (nu prea fac asemenea cadouri), produsele pe care le primesc (iarăși nu prea primesc asemenea obiecte) și cărțile, nu știu ce-mi rezervă viitorul în ceea ce privește achiziționarea de cărți. Motivul? Am exagerat de multe obiecte de birotică  ce așteaptă să fie folosite nu numai prin garsonieră ci și la bunica care mai trăiește. Chiar c-am exagerat cu ele.

2. Până de 1 iunie 2015 (adică anul acesta) nu voi achiziționa mai mult de 15 cosmetice (seturile cadou le voi considera 1 singur obiect), excepție făcând șervețelele umede și uscate pe care chiar le consum, cât și absorbantele, cadourile pe care le voi face cât și cadourile pe care le primesc, cadouri asupra cărora nu pot avea un prea mare control. De asemenea, nu-mi voi lua mai mult de 3 briz-briz-uri (sau gablonțuri, cum vreți să le ziceți), și niciun accesoriu de păr, excepție fac obiectele pe care le voi dărui sau pe care le voi primi.



        Ce ziceți, o să pot duce la capăt cele 2 proiecte sau nu? Eu sper că da.

duminică, 25 ianuarie 2015

Achiziții vestimentare & birotică

        Hello everybody! Azi vorbesc puțin despre câteva achiziții vestimentare și de birotică. Caietele le-am cumpărat din Kaufland, precum se vede, deși nu știu exact de ce le-am luat, pentru că mai am acasă destule caiete neîncepute cât și cam jumătate de top de hârtie albă. Cred că singurul motiv a fost faptul că-mi place foarte mult cum arată așa, prinse sus și nu în lateral ca de obicei și faptul că deja sunt perforate, gata de pus în dosare.
        Apoi, vineri am fost într-o raită într-un magazin Bănuțel pentru ceva anume, dar n-am găsit ceea ce căutam dar mi s-au lipit de mână, printre altele, 2 stilouri foarte drăguțe (într-unul o să bag patroanele negre pe care le am și nu se mai termină o dată (asta și pentru că am prea multe pixuri încă) și în celălalt o să pun puținele patroane albastre pe care le am și apoi o să le umplu cu cerneală albastră din călimară) și 2 creioane din acelea verzi; nu știu cu ce sunt mai speciale acele creioane grafice nemecanice, dar știu sigur că sunt preferatele mele deoarece nu se rupe mina în interiorul lemnului.
        Undeva prin 8 ianuarie mi-am luat bluza aceea cu flori albastre dintr-un magazin chinezesc; mie mi se pare frumoasă, de fapt o ador pe aceasta, deși mai am și versiunea cu flori roze (deși nu sunt deloc fană roz, am destule articole înculoarea respectivă).
        Ultimul articol, bluza aceea maro cu alb și albastru închis/indigo (nu știu dacă se vede în poză, dar credeți-mă că în realitate se vede) i-am cumpărat-o în primăvară bunicii, iar cum a decedat în noiembrie, am luat-o ca amintire de la ea. E parte din amintirile cu ea.

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Comanda de pe elefant.ro & episod nou Arrow

        Hello everybody! Știu că e cam târziu, dar abia acum mi-am găsit o pază să scriu articolul acesta.
        De multă vreme mi-am dorit cărțile din seria „Iubiri și destine”, dar întotdeauna mi-am imaginat că primele 2 cărți vor fi cele despre Maria Tudor și Lucrezia Borgia ale lui Jean Plaidy, nicidecum „Sisi - Împărăteasa nefericită” de Daisy Goodwin și „Nefertiti - Regina Nilului” de Michelle Moran. Pe acestea le-am comandat săptămâna trecută miercuri seara sau joi dimineața de pe elefant.ro, cert îi că vineri m-am trezit pe la vreo 12 - 13 cu apelul de la curier cum că cărțile îmi erau în Oradea; cert îi că vinerea trecută am ajuns acasă pe la vreo 6 seara, cu mult după terminarea turei curierului... ce păcat! Așa că mi-am primit coletul abia luni pe la prânz. Nu știu exact când voi apuca să citesc cărțile, încă am o grămadă de cărți și serii începute, pe care chiar vreau să le termin înainte de a începe o nouă carte.
        Al doilea subiect despre care voi vorbi e serialul „Arrow”, cred că multă lume îl știe - dacă nu cumva chiar toată lume - și care e unul dintre serialele mele preferate în acest moment. Chiar m-a enervat așteptarea asta de vreo 6 săptămâni să văd ce se mai întâmplă cu Oliver Queen. Iar când în sfârșit ar fi trebuit s-apară episodul, adică miercuri seara, nu l-am găsit, joi am fost destul de în febră cu examenul de ieri iar ieri, după examen, n-am mai fost bună de nimic, mă durea gâtul oribil (sper să nu mă pască taman acuma răceala). În sfârșit azi i-a venit rândul, și chiar n-am fost dezamăgită. N-o să povestes ce s-a-ntâmplat în episod, pentru cei care nu l-au văzut să nu stric surpriza.

joi, 22 ianuarie 2015

24 hours

        Înițial, când am deschis blogul, îmi era frică de faptul că mai mult de o medie de 2 postări pe lună n-o să am ce să postez, dar se pare că uneori nu-mi ajunge o postare la 3 zile. Încă nu-mi vine să cred că am atât de multe subiecte despre care să postez, și sper ca, în timp, să nu rămân prea des în pană de idei.
        Azi am văzut pe blogul Alinei lui Brumărel o categorie interesantă de postări, și anume cele în care îți „expui” cosmeticele pe care le-ai folosit într-o zi.
        Deci, ieri am folosit următoarele produse:
        Până acum n-am mai ținut „vreo evidență” a tuturor cosmeticelor pe care le folosesc de-a lungul unei zile, așa că încă sunt surprinsă de numărul mare de produse din poze, cărora li se mai adaugă săpunul lichid, un ruj essence, o pastă de dinți și un balsam de buze Nivea Sotf Rose de care chiar am uitat și ajung la un total de 13 produse.
        Deci, în poză se poate observa:
        - o cremă de mâini Atrix cu mușețel la 150 ml pe care, credeți-mă pe cuvânt, abia aștept s-o termin; mai am una de 250 ml dar o s-o fac cadou bunicii de ziua ei, care se apropie;
        - un fard de pleoape Essence Cappuccino Please! luat împreună cu revista Beau Monde pe noiembrie anul trecut; l-am folosit când am mers la cumpărături în după-amiaza asta;
        - un deodorant 8 x 4 Party Fever, care miroase interesant, undeva la o combinație între proaspăt și elegant, dar care nu mă ține defel, trebuie să-l folosesc la 2 - 3 ore când ies din casă, așa că îl folosesc doar când sunt acasă;
        - o cremă Cien S.O.S. pentru mâini, dar o folosesc mai degrabă pentru călcâiele mele crăpate;
        - gelul de duș Cien Sensitive;
        - parfumul Chalou albastru pe care l-am stors de ultima picătură azi;
        - anti-perspirantul roll-on Fa Romantic Moments cu trandafiri albi, l-am ales azi să mă protejeze în timpul turei de shopping;
        - apa pură de la Balea pe care am folosit-o pe post de demachiant pentru ochi;
        - crema BB de la Maybelline pe care am folosit-o ca cremă anti-coșuri datorită acidului salicilic din compoziție.

        Cam astea au fost produsele folosite azi.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Shopping prin Auchen

        Hello everybody! Ieri am mai dat o raită prin Auchen după niște cumpărături mai ordinare și m-am mai ales și cu niște cosmetice.
        În primul rând vreau să mă plâng de faptul că în Auchen n-am găsit fond de ten rezinstent la apă (din ăla waterproof), deși m-am hlizat de 2 ori pe la fondurile de ten din micuțul spațiu destinat lor. În al doilea rând, cei din Auchen chiar au cosmetice de la firma Essence, le-am văzut în treacăt doar pentru că azi nu m-a interesat nimic altceva decât fondul ăla de ten de la „raionul” de make-up.
         Apoi am căutat puțin după șamponul uscat Kallos GoGo, știam că trebuie să-l găsesc, că doar am mai achiziționat produsul din Auchen, dar i-au schimbat locul în magazin puțin. Promit c-o să postez și o recenzie cândva, e pe lista de așteptare, dar nu vreau să postez prea mult într-o perioadă mică de timp și apoi să am perioade mari în care să nu mai am ce posta. Am luat 2 șampoane, unul pentru mine, unul să-l fac cadou.
        Apoi am luat un săpun lichid la 400 ml de la Vir, cică e cu magnolie și vanilie, o să-l încep după ce se termină săpunul cu  lapte și miere de la Cien, care e în uz deja.
        Ultimul produs achiziționat din Auchen e o apă de toaletă, Domenico Grappa bleu lagune de la Vittorio Bellucci 50 ml, l-am luat cu vreo 12,5 lei; are un miros proaspăt, cu tentă citrică după părerea mea.
        De la un stand de pe cele 2 culoare am luat un pachețel de 10 pensulițe cu burete pentru aplicarea fardurilor de ochi; de multă vreme mi-am dorit ceva mai multe asemenea pensulițe, dar de fiecare dată pierdeam stocul din magazine sau mi se păreau prea scumpe. Uite că mi s-a arătat și mie norocul cu ele ieri. Au costat doar 5 lei.
         Ultimul dar nu și cel din urmă, din plafarul din galeria Auchen am achiziționat un borcănel de 100 ml de ulei de cocos pe care doresc să-l folosesc exclusiv pentru păr, deoarece creme de mâini am cu duiumul încă (pe una o dau cadou, îmi mai rămân 5 începute) iar fața mea cere cu disperare ca orice cremă să stea departe de ea (am tenul gras și părul mixt).

         Cam atât pentru astăzi, vă aștept sâmbătă sau duminică cu o nouă postare. Vă pupăcesc!

duminică, 18 ianuarie 2015

Review: Șervețelele umede de la Ops


         Astăzi e rândul șervețelelor umede de la Ops să fie pue sub lumina reflectoarelor și să fie analizate minuțios.
         Nu știu să vă zic exact care magazine din Oradea le comercializează și care nu, eu le-am găsit în magazinul de metalo-chimice din piața mare (asta se întâmpla la începutul lui decembrie) la prețul de 1,5 lei pentru un pachețel de 15 șervețele, așa c-am luat 2 pachete, unul cu aloe vera și celălalt cu lămâi, știind că în perioada respectivă nu prea mai aveam rezerve de șervețele umede, și ce mai aveam mă dezamăgiseră crunt (povestea aici).
         Ambele sortimente de șervețele miros foarte decent, ba chiar bine uneori, sunt foarte bine împregnate cu soluția de curățare, dar ca structură sunt foarte firave, se rup extraordinar de ușor; sinceră să fiu, la prețul resectiv m-așteptam să miroasă extraordinar de bine și să fie mult mai rezistente.
        Dacă le-aș mai cumpăra? Nu foarte recent, sunt o idee cam scumpe și nici nu prea am ce căuta prin magazinele de metalo-chimice, cu atât mai mult în cel din piața mare.
        Nota acordată: 7 / 10.

vineri, 16 ianuarie 2015

Review: Șervețelele umede de la Frotto

        Experiența cu șervețelele umede de la Frotto a început cred că undeva prin 12 noiembrie, nu mai sunt foarte sigură, au trecut cam 2 luni de atunci, dar aici e articolul despre acele achiziții. Țin minte că le-am luat doar pentru că mi-au sărit în ochi din cauza prețului de doar 2 pentru 3 pachețele. Dar m-am căit amarnic după ce-am început să le folosesc.
        Pachețelul albastru mirosea destul de ok, chiar mi-a plăcut și și-a meritat toți banii din punctul acesta de vedere. Dar pachețelul portocaliu nu mai mirosea atât de bine iar cel cu floricelele de mușețel puțea într-un asemenea har încât l-am folosit doar pentru a curăța mesele din biblioteca universitară la care mă puneam.
        Un alt motiv pentru care nu le-aș mai lua niciodată e faptul că nu sunt bine împregnate cu soluția de curățare, se utilizează foarte greu din acest motiv. Dacă le-aș mai cumpăra? Niciodată.
        Notă acordată: 2 / 10.

marți, 13 ianuarie 2015

Review: Head & Shoulders Extra Volume

        Continui seria review-urilor cu șamponul Extra Volume de la Head & Shoulders. Șamponul a fost cumpărat cam prin data de 8 octombrie 2014 din Kaufland împreună cu o altă sticlă de șampon, H&S Soothing Care 200 ml. Vreau să zic că o sticlă și jumătate de H&S (ambele de doar 200 ml fiecare) m-au ținut cam 3 luni, asta până când o jumătate din sticla de H&S Extra Volume i-am dat-o tatei să și-o ducă cu el la lucru.
        Ce-am observat la H&S Extra Volume poate fi sintetizat în 3 lucruri:
1. Nu-mi usucă atât de tare părul ca și H&S Soothing Care;
2. Nu luptă foarte eficient cu mătreața, mi-a apărut într-o zonă a scalpului mătreață cât l-am folosit;
3. Are ceva efect de creare a volumului, dar trebuie neapărat să mă spăl pe cap după 3 zile.

        Dacă o să mai cumpăr produsul? Probabil peste câțiva ani, după ce-o să uit de peripețiile cu el din perioada aceasta. Așa, ca și notă, i-aș da doar un 4,5 / 10, nu de alta, dar nu-și prea face treaba pentru care l-am cumpărat, pe lângă faptul că e foarte scump, undeva la 11 lei parcă pentru o sticluță de 200ml. Dacă ați mai avut asemenea pățanii cu șampoanele H&S, vă invit să-mi spuneți părerea și tipul de șampon printr-un comentariu.

joi, 8 ianuarie 2015

Review: Cremă de mâini cu mușețel de la Atrix

        Am rămas ceva în urmă cu postările, sper să-mi fie iertate întârzierile...
        Această cremă de mâini a fost luată inițial de mama și o bună perioadă de timp am folosit-o la comun până să găsească mama altă cremă de mâini de la Cien în Lidl. Pe undeva o și înțeleg pe mama, de ceva vreme cremele Atrix la cutie nu mă mai dau nici pe mine pe spate, deși cândva o făceu.
        Cremă se prezintă într-o formulă destul de grasă ca să zic așa, dar nu reușește să-mi hidrateze prea bine mâinile iar după prima spălare pe mâini pot să reiau liniștită ritualul aplicării cremei pe mâni, pentru că domnișoara cremă nu vrea să-mi protejeze prea mult mâinile. În rest, nu mai am nimic bun de zis despre cremă, căci nici măcar nu se aplică foarte ușor pe mâini. Iar pe lângă asta, mai și costă mult peste 10 lei. Sinceră să fiu, îmi place mult mai mult varianta cu Aloe Vera la tub pe care-l găsesc cu  vreo 7,5 - 8 lei În Carrefour-ul din Lotus.
        Notă acordată: 3/10.

Review: Cien Shower Cream Oriental Fragrance

        Bun, a venit momentul să-i fac un review și acestui gel de duș care m-a încântat cel mai mult în ultima vreme. E vorba de fapt despre o cremă de duș (un produs care se folosește exact ca un gel de duș), produsă de Cien și având denumirea de Oriental Fragrance. L-am luat din Lidl din cauza denumirii de Oriental Fragrance, urmând să-l miros acasă (nu prea am obiceiul de a mirosi gelurile de duș și șampoanele prin magazine). Acasă am fost încântată de noua achiziție, avea un miros ce aducea a cocos, care îmi place foarte mult. Deși l-am mai căutat când am mai trecut prin Lidl, nu l-am mai găsit și asta m-a dezamăgit...
        Pe lângă miros, care ține ceva pe piele, m-a mai cucerit și textura mai densă și sidefată a produsului, plus că nu trebuie să consum o cantitate imensă de produs la fiecare utilizare pentru a mă spăla. În plus, nu-mi usucă pielea. Singurul lucru care nu-mi place atât de mult la produs este prețul mai mare ca a unui simplu gel de duș; se găsește la Lidl și costă în jur de 4,5 flaconul de 300ml.
        Notă primită: 9,5/10.


        Later edit (17.02.2015): Am revăzut produsul Cien Shower Cream Oriental fragrance azi când am fost prin Lidl, dacă vă interesează.

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Review: Săpun lichid cu nufăr și lotus Cien

        În primul rând, vreau să încept prin a-mi cere scuze Alinei lui Brumarel pentru că-i folosesc poza, dar eu n-am nicio poză cu produsul de unul singur.
        Săpunul cu nufăr și lotus de la Cien e numărul 2 în topul preferințelor mele legate de săpunurile pe care le folosesc pentru spălarea mâinilor. Are un miros ușor floral dar proaspăt, dar spre deosebire de cel cu ceai verde și portocală, nu mi se pare atât de energizant. Pe lângă miros, mai îmi place deoarece îndepărtează bine murdăria după cum am mai zis, se consumă greu fiind suficientă o singură apăsare pe pompiță (deci pentru o persoană nu e nevoie de nu știu câte sticluțe pe lună) și e econom. În Oradea se găsește în Lidl și costă undeva la 4,5 lei.
        Nota primită din partea mea e 9,5 / 10.

Preferatele lunii decembrie


         Precum vi-am promis în celălalt articol de genul acesta, de data aceasta o să fiu mai detaliată cu privire la produsele pe care le-am dat gata luna ce-a trecut.
        Luna ce tocmai s-a-ncheiat am dat gata:

  • o sticluță cu săpun lichid cu lotus și nufăr de la Cien (review aici
  • aproape o sticluță cu săpun lichid Ocean Blue de la Finale (review aici
  • 1 gel de duș Oriental Fragrance de la Cien (review aici
  • am terminat anti-perspirantele nefolosite ale mamei (am vorbit aici puțin despre ele)
  • am terminat și un pachet de șervețele umede de la Wickies (review aici)
  • o jumătate flacon de 200 ml de Head & Shoulders Extra Volume (review aici
  • am terminat o cutie de 250 ml de cremă Atrix cu mușețel, deși era începută de foarte multă vreme, i-a sunat și ei ceasul o dată cu venirea anotimpului friguros (review aici
  • am început un deodorant Nivea Pure & Natural Action cu iasomie (review-ul aici)
  • am început crema de mâini Blanchette B Regenerating (review aici
  • am în uz o pastă de dinți de la Aquafresh
  • am folosit destul de mult balsamul de buze Nivea Soft Rose, tot așa, scos la înaintare din cauza venirii anotimpului rece (articolul aici)
  • am terminat un pachețel de șervețele umede cu extract de lămâie de la Oops (review aici
  • aproape că am terminat un parfum în sticluță albastră de la Chalon, deși probabil e un miros o idee spre masculin, dar îmi place mult mai mult decât cel cărămiziu (review aici


Review: Săpun lichid cu portocale și ceai alb Cien

        De ceva vreme mi-am propus să vă vorbesc despre săpunurile pe care le prefer, dar numai nu mi s-a ivit ocazia perfectă să vă vorbesc despre vreunul.
        Acum a venit vremea să vă vorbesc despre preferatul meu, numărul unu în toate toate topurile pe care le-aș putea face referitor la săpunurile folosite.
        Preferatul meu, pe care îl consider și cel mai bun săpun lichid pe care l-am încercat până acum e săpunul lichid cu portocală și ceai alb de la Cien. Ca mai toate produsele Cien, în Oradea se găsește la Lidl și costă undeva la 4,5 lei. Nouă (mie, mamei și tatei) ne-a ajuns undeva la vreo 2 săptămâni, deci se consumă greu în ciuda eficienței ridicate împotriva murdăriei. Îmi place acest săpun deoarece îndepărtează bine murdăria după cum am mai zis, se consumă greu fiind suficientă o singură apăsare pe pompiță (deci pentru o persoană nu e nevoie de nu știu câte sticluțe pe lună), e econom, plus că are o aroma incitantă de proaspăt datorită combinației surprinzătoare între ceai alb și portocală.
        Eu îi dau bucuroasă o notă de 10/10.