Hire Me Direct

marți, 30 iunie 2015

Review: Antiperspirant ministick Rexona Cotton Dry


        Hello! A mai trecut ceva vreme de când n-am mai vorbit de antiperspirante, așa încât voi reaborda azi acest subiect prin prisma ministick-ului Rexona Cotton Dry.
        Acesta este un alt cadou de 1 & 8 martie, l-am primit alături de un alt ministick Rexona despre care încă n-am apucat să vorbesc. Cine mi l-a dăruit știe că iubesc diversitatea, dar și că am nevoie de ceva micuț să intre prin toate gențile pe care le am.
         Această variantă îmi aduce aminte din punct de vedere olfactiv de ceea ce eu consider a fi mirosul original Rexona, căci ami aduc aminte că acum vreo 10 - 12 ani am mai avut un ministick Rexona dar chiar nu mai țin minte de care. Eu, personal, foloseam aceste ministick-uri Rexona mai spre mijlocul sau sfârșitul zilei, așa încât știu că mă ține 5 - 6 ore bune, poate chiar un pic mai mult. Cât despre preț, știu că prin Auchan se găsesc undeva la 4 lei / bucata.
       Pe viitor (adică pe la începutul toamnei), intenționez să reachiziționez măcar una dintre cele 3 variante pentru a o purta în geantă, dar încă nu știu care dintre variante va fi.
       Notă acordată: 9,5 / 10.

luni, 29 iunie 2015

Review: Balsam de păr Volume & Style de la Cien


        Hello! Azi vorbesc despre al treilea balsam de păr pe care mi l-am cumpărat singură și l-am și folosit deja în anul acesta. O să-l găsiți și miercuri în „preferatele lunii mai + iunie”, s-a terminat pe la sfârșit de mai - început de iunie.
        Cred că l-am luat prin februarie mi se pare, dar cum am avut și masca de păr Kallos Latte, au trecut mai greu puțin ambele produse, le-am alternat, dar nici nu am folosit o grămadă de produs la o singură spălare pe cap deoarece am părul gras și dacă ajung prea aproape de rădăcină cu balsamuri de păr cu clătire & măști de păr risc să trebuiască să mă respăl pe cap în următoarele 36 de ore, ceea ce pentru mine chiar nu e funny.
       Balsamul mi s-a părul destul de bunicel, îmi înmuia vechile vârfuri de păr foarte deshidratate și despicate, doar că nu chiar atât de tare ca masca de păr Kallos Latte, plus că-mi face părul mai ușor de pieptănat, din câte-am observat eu. Are și consistență destul de vâscoasă (cred că rămân iarăși fără cuvinte potrivite), nu e la fel de lichid ca cel cu cofeină de la Balea. Ah, și să nu uit, e foarte bun pe ost de gel de ras pentru aparatul de ras, pentru cine folosește asemenea produse de epilare, consider că e un amănunt important de menționat; mulțumesc Aurorei Toma sau Alinei lui Brumărel despre pont, îmi pare rău fetelor, dar nu mai țin minte care ați făcut postarea cu trucul și n-am răbdare să cotrobăiesc prin ambele bloguri la ora actuală.
        La cei 5 -6 lei cât îmi amintesc eu să fi costat balsamul, o să am pe listă măcar un alt balsam Cien, chiar dacă nu va fi acesta.
       Notă acordată: 10 / 10.

duminică, 28 iunie 2015

Review: EDT essence like a rollercoaster ride


        Hello! Cred că e timpul să vă povestesc și despre acest parfumel, like a rollercoaster ride de la essence, care sper să i se pară interesant și Claudiei.
        În scurtul timp care a trecut de când l-am cumpărat, mi-am format deja o părere despre produs. E unul dintre acele parfumuri pe care nici nu le urăsc, nici nu le ador; mi se pare că are un miros dulce - proaspăt care ține undeva la 4 - 5 ore pe corpul meu.
        Note de vârf: măr, piersică; note de mijloc: bujor; note de bază: lemn de santal, mosc, vanilie.
        Eu mi-am luat varianta la 10 ml din magazinul de cosmetice de la parterul Crișul Center cu 16 lei; de asemenea, se găsește în varianta la 50 ml cu 40 de lei pe emag.
         Sinceră să fiu, nu l-aș mai cumpăra în viitorul apropiat, dar aș încerca și celelalte parfumuri de la essence.
        Notă acordată: 9 / 10.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Noutățile de la Lidl


        Hello!, Azi, ca niciodată până acum, acest tip de articol e scris în mare grabă. E o zi plină, mai am destul de lucrat la licența pe care ar trebui să i-o arăt doamnei profesoare coordonatoare luni plus să mai lucrez și la documentația proiectului, la niște articole plus un megaproiect personal despre care vă voi vorbi altădată.
        În noile reviste n-am văzut cosmetice - cosmetice, dar e foarte posibil să-mi fi scăpat ceva, cert îi că eu n-am văzut. Doar haine și o grămadă de mâncare, plus scule pentru garaj și altele de genul acesta am văzut.

        Și pentru că nu mai am mult timp, vă las în compania celorlalte articole din săptămâna curentă:


vineri, 26 iunie 2015

Review: Sarea de baie cu flori delicate de la Balea


        Hello! Azi vă vorbesc despre a doua sare de baie încercată, sare pe care-am cumpărat-o prin 8 iunie (articolul aici).
        Am încercat sarea de baie în seara în care am cumpărat-o și-am fost dezamăgită. După ce-am dat pe ea 4 lei, nu i-am simțit deloc parfumul și niciun alt efect, n-a colorat deloc nici apa. Chiar nu știu acuma de ce am dat banii pe aea, dar nu mai am ce face. E chiar sub orice critică, sarea de baie cu ceai verde măcar se simte că are un miros dulceag și dă o tentă verzuie apei în condițiile în care am pus doar câte jumătate de pliculeț în  apă.
        Sincer, cred că e deja evident că nu voi mai recumpăra acest produs.
        Notă acordată: 1 / 10.

joi, 25 iunie 2015

Minicolecția mea de parfumuri

        Hello! Pe acasă consider că am o adevărată minicolecție de parfumuri. Ce-i drept, nu e atât de mare ca la alte persoane sau bloggerițe, dar totuși, pentru mine e un adevărat ceva. În unele sticluțe am mai mult produs, dar în majoritatea nu mai am foarte mult parfum căci îmi place să mă dau cu parfum zilnic, uneori de mai multe ori într-o singură zi, deci se consumă destul de bine în timp.
         Despre multe dintre ele am câte un articol de tip review, iar pentru cele la care nu am, sper să reușesc să le fac review până la sfârșitul verii.


        În minicolecția mea intră:

  • un deodorant / parfum ce-o fi Beyonce Midnight Heat la 75 ml, destul de gol, cred că mai am undeva la 1/4 din el;
  • un EDT C-THRU Coral Dream la 50 ml, mai am destul de puțin din el, undeva la 5 - 10 ml, l-am dus la apartamentul bunicii;
  • un EDP Elode Enigmatic la 100 ml, cred că mai am undeva la vreo 10 - 15 ml sau ceva de genul;
  • un EDT essence like a rollercoaster ride la 10 ml (luat din magazinul de cosmetice de la parterul Crișul Center unde nu au de vânzare decât varianta la 10 ml, și nu găsisem  like a million miles away parcă), mai am 2 - 3 ml în el;
  • un EDP Avon Today la 50 ml abia desfăcut, cred că lipsesc maxim 5 ml.
P.S.: Vedeți că review-ul la essence like a rollercoaster ride va apărea abia suminică, de aceea nu puteți accesa încă articolul.

miercuri, 24 iunie 2015

Review: Gel de duș cu levănțică de la Balea


        Hello! Cred că vă mai amintiți de această postare în care vă povesteam ce-am mai prăduit prin DM. Printre produsele cumpărate atuncea, se număra și această piramidă cu 25 ml gel de duș cu miros de levănțică de la Balea care a costat 1 leu; nu știu cât costă varianta full-size sau chiar dacă există, c-am trecut pe lângă standul cu asemenea produse aproape fără să-l remarc.
        Produsul mi-a ajuns exact cât să mă spăl o dată cu el, dar am reușit să-mi fac o oarecare părere despre el. De spălat, spală foarte bine, dar că nu m-a dat pe spate chiar deloc. N-are efectul acela de înmuiere accentuată a pielii lăsat de gelul de duș cremă Cien Sensitive. Plus că are un miros de genul dulciuri (prăjitură) cu miere, nu a levănțică.
        N-aș cumpăra defel produsul în varianta lui full-size deoarece a fost o dezamăgire.
        Notă acordată: 2 / 10.

marți, 23 iunie 2015

Review: Maybelline BB Cream Medium


       Hello! Știu, și acesta e un review cam întârziat, dar n-am ce-i face, așa sunt eu, ba îs prea rapidă ba îs întârziată la tot ce ține de existența mea.
        Am cumpărat acest bb cream prin noiembrie anul trecut, vă povesteam în această postare despre respectivele cumpărături. Ce m-a determinat să iau taman un bb cream? Aveam nevoie de ceva de genul unui fond de ten dar și de o cremă de față bună pentru tenul meu gras. Așa încât scest produs mi s-a părut  cea mai bună ofertă.
        Nu știu exact cât e de bun, dar eu am observat următoarele:

  • îmi uniformizează culoarea tenului;
  • mi se duce una - două din cauza transpirației;
  • e  o idee închisă nuanța produsului pentru tenul meu.
        Sincer, nu știu dacă aș mai recumpăra în general acest tip de produse pentru mine.
        Notă acordată: 7 / 10.

luni, 22 iunie 2015

Review: Săpunul lichid Cien Sensitive


        Hello! Știu că am rămas rău în urmă cu acest review, aproape o lună, și-mi pare rău.
        Am primit acest săpun lichid cadou de 1 & 8 martie, dar fiind un săpun lichid Cien știu c-a costat 4,5 lei. Deși atunci m-a bucurat cadoul, pe parcurs m-a dezamăgit produsul deoarece îmi usca puțin mâinile. Și în plus, nici mirosul nu mi-a plăcut enorm, deși la capitolul curățat stă bine, la fel și la cât m-a ținut.
        Pentru mine, n-aș mai recumpăra produsul decât în condițiile în care n-aș mai găsi alte săpunuri lichide prin Lidl și nici timp să caut prin altă parte.
       Notă acordată: 7,5 / 10.

duminică, 21 iunie 2015

Review: Șamponul antimătreață cu gălbenele de la Farmec



        Hello! Azi vă vorbesc despre ultimul șampon încercat pe îndelete. 
        Am luat șamponul nici nu mai știu pe când, dar cert îi că  e luat după începutul proiectului cu cosmetice din iarna asta. Chiar îmi făceam mari speranțe în el, deși am dat 9 lei și ceva pentru 400 ml din Auchan. Dar chiar m-a dezamăgit deoarece mi-a mai atenuat mătreața doar că a trebuit să încep să mă spăl la doar 2 -3 zile căci altfel nu mai rezistam din cauza mâncărimilor de scalp. Plus că-mi usucă îngrozitor de rău părul, așa că chiar nu și-a făcut treaba. Așa încât mare minune dacă nu voi băga ce mai am din șampon la categoria gelurilor de duș. 
        Deci un singur lucru e foarte sigur: nu mai recumpăr produsul în viitorul apropiat.
        Notă acordată: 3 / 10.

sâmbătă, 20 iunie 2015

Noutăți la Lidl


        Hello! Mi-am făcut timp ieri după-amiază să scriu și acest mic articol pentru blog.
        Noutățile celor de la Lidl vin la pachet cu Săptămâna Americană. Se anunță noianul de produse în stil american, o parte din produse părându-mi-se a fi junk food (băuturile carbogazoase, brioșe, nuggets, unt de arahide cu mult zahăr, dulciuri etc), dar și cu produse sănătoase (gen carne gata pregătită pentru frigărui, doar să se pună la preparare termică).
         Pe lângă mâncare, se mai găsesc în reclamele Lidl și fel de fel de lucruri pe care eu le văd destinate meșteritului prin casă & garaj, cu haine și bineînțeles cu câteva noutăți cosmetice sau reluate în revistă:

  • minim 3 noi tipuri de săpun lichid de la Cien (se anunță prăpăd serios în bugetul meu subțiat rău de tot);
  • spray de protecție solară (inclusiv formulă destinată copiilor) de la Cien;
  • loțiuni de plajă Cien Sensitive;
  • gel după plajă cu aloe vera tot de la Cien.
        Și acum, e timpul pentru link-urile către celelalte articole:

vineri, 19 iunie 2015

O vară fără probleme cu Silk”n Glide

        Hello! La mine a venit de ceva vreme și vară, pe care, de altfel, o și așteptam, precum cred că v-am lăsat să și înțelegeți. Iubesc vara din toată inima din cauza căldurii și a faptului că mi-ar plăcea ca din când să merg la plajă și să stau tolănită la coare cu o carte de beletristică ca companie. Dacă cuiva nu-i convine, poate sta să clocotească împotriva mea, căci ăsta e conceptul meu de stat la plajă.
        Momentan nu prea am timp de mers la plajă (locația ar fi pădurea din Băile Felix), căci mă împart între două locații plus unele cumpărături pentru ambele locații plus că încă nu mi-am terminat proiectul de licență, așa încât momentan mă concentrez pe terminarea proiectului respectiv.
         Dar să revenim la principalul subiect: vară, stat la soare, multă piele dezvelită... Recunosc că-s genul de fată care nu se epilează prea des dacă știe că urmează un interval îndelungat în care să nu-și prea expună multă piele de pe brațe sau picioare. Pur și simplu mă ador mai degrabă păroasă decât epilată, mă simt mult mai bine în pielea mea așa. Dar pentru acele momente în care nu pot să mă sustrag dezvelirii unei arii mari de piele, prefer să mă epilez.
         Întotdeauna am căutat o soluție eficientă de epilare care să fie: sigură, nedureroasă și de lungă durată (ar fi indicat să mă epilez o singură dată și să nu mai trebuiască vreodată să mă mai epilez, acesta cred că este și dezideratul majorității fetelor și femeilor).  Am încercat tot felul de metode pentru epilare, și toate doar temporare:

  • aparat de ras, foarte ușor de folosit dar foarte ușor de rănit cu el și foarte ineficace, cu efecte doar pentru maxim o zi;
  • crema pentru epilat, la fel, mă ține foarte puțin;
  • epilator clasic, dar sunt lecuită căci doare ca supărarea, căci nu vreau să vorbesc mai murdar pe aici și m-am și ales cu o iritație oribilă acum 4 ani când în 24 de ore mi s-au înroșit peste 90 % din rădăcinile păr din care mi-am smuls așa părul;
  • aparatul cu ceară de la Veet, care smulge din prima aproximativ maxim 50% din păr și apoi nu mai face nimic bun, doar că mă doare pielea îngrozitor dacă repet procedeul;
  • benzile de ceară rece de la Gerocossen au fost cele mai eficace, îmi înlătură la 75 - 80 % din păr, dar tot mai trebuie să iau restul cu lama.
        Așa încât acum caut o altă modalitate de mă scăpa de părul nedorit de pe picioare, axilă și brațe. Astfel, m-am orientat către metoda de epilare definitivă, mai ales către epilarea definitivă acasă, căci mi se pare o idee interesantă și comodă, în intimitatea casei și nu stă nimeni să se holbeze la tine sau să se ia de tine în cazul în care ar putea să doară ceva. Pur și simplu mă enervează când cineva se ia de mine pe motiv că-s prea senzitivă... că strig de durere când altcineva cică nici n-ar clipi la o durere mai mare.

        Cam acestea ar fi motivele pentru care mi-aș achiziționa următorul produs de la Silk”n Glide:

Ai blog? BlogAwards si Blogatu.ro te invita sa participi pana pe 15 August la campania Vara Bloggerilor 2015!

BlogAwards organizeaza, in parteneriat media cu Blogatu.ro, competitia Vara Bloggerilor 2015, campanie cu premii totale in valoare de peste 10000 lei, ale carei sponsori sunt: SamsungECCOAllviewScauneOnline.roCopil.roVivat FamiliaCatalin Botezatu Official StoreSilk’nBeauty Free.
Se vor acorda premii atat in cadrul fiecarei campanii individuale, cat si o tableta pentru autorul celui mai reusit articol care promoveaza Campania Vara Bloggerilor 2015.
Un numar de 15 premii suplimentare vor fi acordate bloggerilor care vor ocupa primele 10 locuri ale Clasamentului Campaniei Vara Bloggerilor.
Premiile suplimentare:
1. Voucher de 100 lei pentru cumparaturi de pe Copil.ro
2. Voucher de 100 lei pentru cumparaturi de pe Cbstore.eu
3. Suma de 150 lei de la ScauneOnline.ro
4. Placa de par de la Silk’n
5. Set Luiza sampon, masca si ser, in valoare de 333 ron
6. Voucher de 100 lei pentru cumparaturi de pe GemSale
7-20 Cate o agenda oferita de Cornul Abundentei.
Deadline
15 August 2015
Ce trebuie sa faci

- link-ul http://www.blogawards.ro/vara-bloggerilor-2015 pe cuvantul Vara Bloggerilor
– link-ul http://blogawards.ro pe cuvantul BlogAwards
– imaginea de mai jos cu link-ul http://www.blogawards.ro/vara-bloggerilor-2015
- See more at: http://paolaivan.blogspot.ro/2015/06/ai-blog-blogawards-si-blogaturo-te.html#sthash.CWcHgVEz.dpuf



    1. Scrie un articol cu tema “Vara asta ploua cu premii pentru bloggeri!” pana pe 15 August 2015.
    2. In cadrul articolului sa vorbesti despre Campania Vara Bloggerilor 2015. Scrie de ce iti doresti sa participi la aceasta campanie si invita-ti cititorii cu blog sa participe la concursurile individuale ale Campaniei Vara Bloggerilor 2015.
    3. In cadrul articolului tau incorporeaza urmatoarele:
    1. Promovează pe Facebook (postarea sa fie publica) si Twitter (optional) articolul tău cu hastagurile #roblogawards #varabloggerilor #concurs #concursuripentrubloggeri și apoi inscrie- te cu link-ul postarii in această pagină.
TUTORIAL: Pentru a vedea un link de postare Facebook se face click dreapta pe data postarii si se copiaza link-ul.

Regulament

  1. Bloggerii inscrisi in Campania Vara Bloggerilor 2015 pot alege la ce campanii participa (un blogger poate participa la o singura campanie, la doua sau la toate campaniile). Daca un blogger participa la o singura campanie, poate castiga oricare din premiile aferente acelei campanii.
  2. Clasamentul concursului Vara Bloggerilor 2015 se realizeaza in functie de punctajul obtinut de fiecare participant de-a lungul concursului.
  3. Punctele se aloca astfel:
1 punct pentru un articol inscris la o campanie individuala
1 punct pentru articolul de promovare al concursului
1 punct la 10 like-uri pentru orice articol inscris si promovat*
0.5 puncte daca inscrii un blogger in platforma BlogAwards**
0.5 puncte bonus daca bloggerul pe care l-ai inscris participa la o campanie BlogAwards***
In cadrul fiecarei campanii individuale sponsorul poate acorda un numar de puncte la anumiti bloggeri participanti ca si premiu.****
* Se acorda la fiecare 10 like-uri inregistrate
** Se acorda la fiecare blogger pe care il inscrii. Dupa ce acesta s-a inscris trimite un email cu user-ul sau pentru validare.
*** Se acorda o singura data.
**** Fiecare campaniei are un numar de punccte ce pot fi acordate de catre sponsor. Repartizarea punctelor se va face dupa dorinta sponsorului.
  1. Clasamentul se actualizeaza saptamanal si se va publica in aceasta pagina.In caz de egalitate departajearea se va face in functie numarul de like-uri stranse pentru articolul de promovare al concursului Vara Bloggerilor.
  2. Premiile fiecarei campanii individuale vor fi acordate de catre sponsori, in termen de 45 de zile de la finalizarea jurizarii.
  3. La acest regulament se adauga regulile prevazute in fiecare campanie individuala din cadrul Vara Bloggerilor 2015. Campaniile individuale participante vor fi auntate pe aceasta pagina cu link catre campanie in partea superioara a acestui articol.
  4. Un blogger se poate inscrie cu minim unul si cu maxim trei articole.
  5. Noi sponsori se vor alatura Campaniei Vara Bloggerilor 2015 pe parcursul desfasurarii acesteia.
  6. Daca nu ai cont pe BlogAwards.ro inregistreaza-te pe aceasta pagina.

Campanii participante
Deadline:18 Iunie 2015
Deadline:24 Iunie 2015
Deadline:27 Iunie 2015
Deadline:28 Iunie 2015
Deadline: 30 Iunie 2015
Deadline:1 Iulie 2015
Deadline:07 Iulie 2015
Deadline:09 Iulie 2015
Deadline:15 August 2015
- See more at: http://paolaivan.blogspot.ro/2015/06/ai-blog-blogawards-si-blogaturo-te.html#sthash.CWcHgVEz.dpuf

Review: Balsam de buze Nivea Vitamin Shaker


        Hello! Și azi e vorba despre un produs pe care îl folosesc la comun cu mama, deși e produsul mamei de drept: balsam de buze Nivea Vitamin Shaker.
        E un produs Nivea, deci a costat ceva și de asemenea mă așteptam să aibă o calitate destul de ridicată, dar precum m-a obișnuit deja Nivea, se pare că la capitolul balsam de buze stă de rahat la prețuri exorbitante. Mie produsul mi se pare bun de nimic, nu oferă niciun strop de hidratare sau protecție solară, doar luciul care-l conferă buzelor e singurul lui efect.
        Sincer, pentru mine n-aș achiziționa produsul, dar nici spre a-l face cadou cuiva, mi se pare chiar sub toata jena din punct de vedere calitativ, ami ales din partea unei companii ca Nivea.
        Nota acordată: 1 / 10.

joi, 18 iunie 2015

Despre ultimele cumpărături de cosmetice

        Hello! În zilele acestea mi-am mai făcut ceva timp să mai cumpăr și niște cosmetice. Și chiar am cumpărat câteva, sper doar că nu exagerat de multe, deși după fiecare sesiune de shopping îmi tot propun să nu-mi mai iau cosmetice o lună întreagă.


        Din Kaufland mi-am luat un antiperspirant Gerovital H3 Sapphire, am văzut la nu mai țin minte cine (cred că la Ilda de la Lavander Thoughts), și țineam neapărat să le încerc pe toate cele 3 antiperspirante din gamă (mai sunt variantele Pearl și Diamonds); apoi, m-am gândit să-mi reiau loțiunea micelară de la Blanchette B, mi s-a făcut dor de ea de miercurea trecută când am fost la cosmetică și-am văzut laptele demachiant de la aceeași firmă; mi-am mai luat și 2 măști de față de la Chantelle cu ulei de portocale și vitamina C.


        Tot din Kaufland mi-am luat niște dischete demachiante căci rămâneam fără pe acasă și un pachet de șervețele umede Wickies, deoarece m-am fentat cu cele luate din Auchan.


        Știu, în urmă cu câteva zile îmi propuneam în această postare să nu-mi mai iau niciun gel de duș sau săpun solid până de 1 septembrie, dar tentația a fost atât de mare încât am clacat sâmbăta ce-a trecut și mi-am luat un gel de duș Cien XXL cu grapefruit la un litru cu numai 7 lei. Am reușit să-l încerc deja, e pus deja și-n baie la gelurile de duș pe care le folosesc în prezet; gelul e extraordinar, aș vrea să-l folosesc la fiecare spălare deși am 2 geluri de duș (un Cien Destination Barbados și un Cien Winter Dream) începute și chiar folosite bine în sticluțe de 300 ml și mi-ar plăcea să le termin măcar pe acelea 2 până la sfârșitul lunii, și să-mi rămână în baie doar gelul de mai sus și Cien Winter Garden, și apoi mai văd ce mai import din plasele cu minuni pe acolo (eu țin minte că mai am 3 geluri de duș la 300 ml printr-o plasă cu minuni).

 
        Și ultimul dar nu cel din urmă venit în colecția mea de cosmetice este o apă de parfum Avon Today, „parfumul” meu preferat. L-am primit abia lunea asta și-am dat 69 de lei pentru 50 ml. Dar sunt atât de bucuroasă să-l am... Cred c-am așteptat enorm să-l am, mi-a fost atât atât de dor de el.


        Iar acestea sunt câteva dintre obiecctele moștenite de la bunica decedată în mai: o cremă de mâini Atrix cu mușețel la cutie (enorm de greu o voi consuma), un săpun solid Nancy portocaliu al doilea săpun Nancy roz, o pastă de dinți Colgate neîncepută, un săpun solid Fa, un săpun solid Nivea cu sărri marine (oceanice), un șampon Schauma anti-mătreață și niște forme de metal ce îmi par a fi pentru brioșe așa încât le-am adus acasă la spălat iar zilele următoare vedem ce-a mai ieșit. Review-urile la restul produselor chiar nu știu când vor apărea, căci mai am enorm de multe produse de terminat înainte ca acestea să intre în uz.
        Cam atât pentru astăzi, un week-end și-o vacanță plăcută s-aveți.

miercuri, 17 iunie 2015

Review: Laptele demachiant Cien


        Hello! A trecut ceva vreme de când n-am mai vorbit despre vreun lapte demachiant, așa încât azi voi vorbi puțin despre produsul oferit de gama Cien.
        Despre produs pot spune următoarele:

  • e un produs bunicel, îndepărtează destul de bine machiajul nerezistent la apă;
  • nu l-am testat pe produse rezistente la apă, așa încât nu știu dacă le îndepărtează eficient sau nu;
  • are o formulă mai grasă care pe mine chiar mă enervează, simt nevoia să-l spăl de pe față chiar dacă, teoretic, l-am înlăturat de pe față cu loțiune tonică pentru ten normal / mixt;
  • îmi place pompița aceea pentru dozaj, mi se pare foarte practică și eficientă;
  • la mine e foarte spornic din cauza faptului că nu-l folosesc zilnic, ci doar atunci când trebuie să înlătur machiajul de pe față, ceea nu se întâmplă des;
  • aș căuta ceva cu o consistență mai lichidă, așa încât nu cred că-l mai iau prea curând;
  • preț: 6 lei / 200 ml;
  • notă acordată: 7/10.

marți, 16 iunie 2015

Review: Șervețelele umede Amelia


        Hello! A venit timpul să mai abordez și deja clasicul subiect al șervețelelor umede, în special al celor de la Amelia cu ceai verde. Precum am spus și în a doua postare de pe acest blog, aceste șervețele umede cu ceai verde de la Amelia sunt printre preferatele mele deoarece sunt în variantă travel size cu 15 șervețele. Mi se par extraordinare, au un miros extraordinar și sunt foarte bine împregnate cu soluția aceea caracteristică șervețelelor; nu se usucă timp nu de zile, ci de săptămâni, după ce se deschide pachetul, poate singurul lucru neplăcut e faptul că uneori nu se mai închide bine pachetul deoarece soluția aceea mai „boltește” prin pachet și lipiciul de pe folia de închidere a pachetului. Și un ultim amănunt: costă între 85 și 99 de bani în Kaufland.
        Știți deja foarte bine că le recumpăr destul de des, așa încât mi se par chiar extraordinare.
        Notă acordată: 10 / 10.

luni, 15 iunie 2015

Review: Gelul de duș Balea cu limete și aloe vera


        Hello! Tocmai ce-am încercat în week-end-ul acesta mai prelungit gelul de duș cu aloe vera și limete de la Balea și sunt foarte entuziasmată de el. Pot spune că e superb și numai potrivit pentru zilele toride de vară.
        Are o consistență cremoasă, ușor de culoarea cojii de limetă și un miros demențial de proaspăt cu iz de citrice, mai precis de lămâie tânără. E chiar extraordinar și îmi pare rău că n-am varianta full-size dar interdicția care mi-am impus-o e interdicție, așa încât n-o să-mi cumpăr decât de la 1 septembrie încolo varianta full-size.
         Deși prețul de 4 lei pentru o sticluță de 50 ml e multicel, deși m-ar fi ținut cu zgârcenie 3 dușuri cantitatea, dar asta nu mă împiedică să trec produsulîn variantă full-size pe wish-list-ul de toamnă devreme.
          Notă acordată: 10 / 10.

duminică, 14 iunie 2015

Review: Masca de păr Kallos Latte


        Hello! Am avut destul timp să testez și să meditez asupra produsului Kallos, și anume masca de păr Latte. Precum știți, am luat-o la început de ianuarie, conștientă fiind că nu prea mai aveam nici măști de păr nici balsamuri de păr prin casă.
         Conform DivaHair: Masca de păr Kallos Latte este special concepută pentru părul deteriorat, extrem de uscat sau degradat, în urma tratamentelor chimice la care a fost supus: vopsit, permanent, etc. Conține proteine de lapte care hrănesc cuticula de păr în profunzime și o lasă mai moale și mai catifelată.”
         E adevărat că pe părul meu vopsit de câteva ori și netuns cu anii l-a lăsat mai moale și catifelat, dar nu mi-a reparat și din punct de vedere estetic părul, tot despicat arăta, așa încât la sfârșit de mai mi l-am tăiat. Masca se aplică ușor pe păr, o las un timp să acționeze (pe cutie scrie că undeva la 5 - 10 minute dar niciodată n-am cronometrat cât stau eu cu ea pe păr), se clătește cam greu din punctul meu de vedere. Nu am nevoie de o cantitate prea mare din mască, deci e foarte spornică, o cutie de aproximativ 250 ml îmi ajunge foarte mult, nu pot zice exact cât căci o mai folosesc și pe post de gel de ras pentru anumite zone ale corpului. Cutia în care vine ambalată varianta de 250 ml e măricică puțin, dar seasupra ei pun un șampon sau o sticlă de altceva și deja e foarte ok de depozitat. Și trebuie să menționez faptul că masca are un miros de caramele cu lapte ce persistă în părul meu.
        Are un raport calitate / preț bunicel. Prin Oradea, am văzut produse Kallos prin Auchan, iar varianta de 250 ml a măștii de păr Kallos Latte costă aproximativ 6 lei.
        Notă acordată: 8,5 / 10.

sâmbătă, 13 iunie 2015

Noutăți de la Lidl


        Hello! Bine v-am regăsit la secținea noutățiloe de la Lidl. Se pare că săptămâna viitoare e Săptămâna Mărcilor la Lidl sau așa ceva. Am văzut deja prin aceste 2 pagini o grămadă de lucruri interesante deși nu mă tentează gelurile de duș din cauza prețului. Și-mi cer scuze bărbaților, băieților și domnilor că nu prea am aduc nimic pentru ei. Pentru cei interesați, vă aștept cu bucurie la Lidl.

       Și acum, o scurtă trecere în revistă a articolelor care au fost publicate de la ultimul articol din categoria de azi:

        P.S.:Are cineva cumva vreo idee cum se poate scăpa mai ușor de iritația cauzată de epilarea facială?

vineri, 12 iunie 2015

Review: Loțiunea tonică Cien pentru ten normal / mixt


        Hello! Azi a venit și ziua celei de-a doua loțiuni tonice de la Cien pe care-am încercat-o, și anume cea pentru ten normal / mixt. Măcar pe asta am nimerit-o mai potrivită pentru tenul meu.
        Am primit această loțiune la începutul lui martie dar a intrat ceva mai târziu în uz. E un produs bun, înlătură bine rămășițele de machiaj și chiar laptele demachiant în exces dar uneori mi se pare că-mi lasă o peliculă albă pe ochi sau că mi-i irită, lucru pe care nu l-am observat la loțiunea pentru ten sensibil. Ce nu-mi placxe la produs e faptul că după 2 ore, tenul meu iar lucește de parcă nu l-aș fi curățat de zile întregi, e un luciu de care numai nu pot scăpa deloc.
        Pentru cei 6 lei, e un produs bun pentru curățarea tenului dimineața sau seară dacă nu m-am machiat, așa încât va rămâne un produs bun la casa omului multă vreme de acum încolo deci una dintre cele 2 variante de loțiuni tonice Cien va fi recumpărată în casă.
        Notă acordată: 9 / 10.

joi, 11 iunie 2015

Top 5: Parfumuri preferate

        Bun! A venit vremea să fac un mic clasament al parfumurilor preferate, deși niciunul nu e foarte ieftin, recunosc asta.

Locul 5: Benetton Colors for Her by Benetton, are o aroma interesantă, abia aștept să-l achiziționez în varianta full size.


Locul 4:  Forbidden Rose by Avril Lavigne  cu aroma lui discretă de trandafiri.


Locul 3:  Outspoken by Fergie cu aroma lui mai orientală cu note ce îmi aduc aminte de iasomie și trandafir.


Locul 2:  Midnight Heat by Beyonce nu mai are nevoie de nicio prezentare, am mai făcut 2 articole despre el pe puțin.



Locul 1: Today de la Avon, vi-am mai povestit anul acesta puțin despre el.


miercuri, 10 iunie 2015

24 hours

 

        Hello! În primul rând, în postare e vorba despre produsele folosite alaltăieri, 8 iunie. Și iar mi se pare c-am folosit prea multe lucruri într-o singură zi.

marți, 9 iunie 2015

Noi cumpărături de cosmetice & personal project


        Hello! Știu că deja am cam întrecut măsura, așa încât îmi impun să nu-mi mai iau geluri de duș sau creme de duș (așa zisele shower creme) și săpunuri solide până la 1 septembrie 2015.
        Am fost ieri seară prin 3 magazine: Lidl, DM și Carrefour, și iată ce mi s-a lipit de mâini:

  • un minigel de duș Balea cu levănțică din DM, miroase suspect mai degrabă a ceva dulciuri cu miere de albine, defapt, decât a levănțică (triunghiul acela dintre antiperspirantul verde și plicul cu sare de baie);
  • un minigel de duș Balea cu limete și aloe vera din DM (50 ml la 4 lei);
  • un minigel de duș Balea cu vanilie și cocos din DM (50 ml la 4 lei);
  • un minilapte de corp Balea;
  • o minispumă de păr pentru volum Balea;
  • o sare de baie cu flori delicate de la Balea, folosită aseară și fără niciun miros, dar de culoare roz cică și fără putere de-a colora apa din cadă;
  • un antiperspirant verde de la Balea cu 6 -7 lei, care momentan mi se pare că miroase aiurea;
  • o apă micelară pentru ten sensibil de la Garnier luată din Carrefour în cunoștință de cauză ca fiind pentru ten sensibil cu 7,5 - 8 lei pentru 125 ml;
  • 5 pachețele de șervețele umede marca proprie Carrefour cu 64 de bani / pachețel căci pe cele de la Auchan i le-am dat tatei.
P.S.: Am actualizat toate articolele din categoria „Preferatele lunii” cu link-urile către articolele scrise și publicate deja și care fac obiectul respectivelor postări.

luni, 8 iunie 2015

Review: Antiperspirantul Fa NutriSkin Care & Invisible


        Hello! Azi vă vorbesc din nou despre un antiperspirant, dar de data asta e unul de-al mamei pe care l-am folosit și eu ocazional; e vorba despre Fa NutriSkin Care & Invisible varianta roll-on.
        Produsul a fost cumpărat cam pe la începutul primăverii după ce mama m-a tot văzut cu antiperspirante roll-on și a vrut și ea unul; știu că a fost achiziționat den Carrefour-ul din Lotus, cu vreo 9 - 10 lei în perioada respectivă, din câte îmi amintesc.
        Produsul promite protecție de 48 de ore, că nu lasă urme albe pe haine și e prietenos cu pielea.
        Ce zic eu: mă protejează cu brio peste noapte și chiar câteva ore bune pe timpul zilei dar n-am curajul să-l încerc pentru 48 de ore, n-am observat probleme cu petele de pe haine și are un miros discret undeva la intersecția dintre proaspăt și glam, dar asta nu mă oprește să-l testez și cu parfumuri.
         Sincer, nu l-aș cumpăra pentru mine căci n-a existat acea chimie între noi.
         Notă acordată: 5 / 10.

duminică, 7 iunie 2015

Review: EDP Arome Arthes


        Hello! De foarte multă vreme mă pregătesc să fac acest review și numai nu mi s-a arătat.
        Această apă de toaletă am primit-o de la bunica care a murit în noiembrie anul trecut, dar cu ceva timp înainte de a muri. Este un parfum de la Jeanne Arthes numit Arome Arthes; această variantă la 30 ml știu sigur că s-a achiziționat din Carrefour-ul din Lotus cu 26 - 27 de lei. Are un miros destul de puternic și greu, oriental - floral,  cu note de flori albe, tuberoze, vanilie și note lemnoase ce țin undeva la vreo 6 ore minim, dar trebuie să vă avertizez că de la un moment dat vă obișnuiți cu mirosul și să nu-l mai percepeți deși cei de lângă voi îl vor simți; de asemenea, am impresia că e destinat mai ales folosirii seara din cauza faptului că e un miros mai greu. Sincer, nu-mi prea place produsul, dar când mi-a fost oferit eram în pană de bani și de asemenea produse așa încât l-am acceptat.
         Sincer, nu cred că mi l-aș cumpăra mie, dar deja știu o persoană căreia i l-aș putea dărui din nou și din nou, căci îi place foarte mult.
         Notă acordată: 5 / 10.

sâmbătă, 6 iunie 2015

În loc de noutăți la Lidl

        Sper să nu mă înjurați prea tare cu această postare. Îmi doresc să promovez talentul unei prietene care întâmpină greutăți în a-și găsi un loc de muncă, dar care are un talent mai puțin cunoscut: știe să facă bijuterii handmade. Pe blogul ei, https://beshinybeyou.wordpress.com/, găsiți ceea ce mai are pe stoc, exceptând ultimele 2 piese (brățara roșie și cerceii albaștrii) care au fost achiziționați între timp.
        Pentru cine e interesat, o puteți contacta la adresa de email iordache.anna@hotmail.com sau eventual îmi ziceți mie ce vreți de la ea, deși nu prea agreez această variantă.
        Mulțumesc și celor care dau un share la această postare pentru ajutorul pe care ni-l dau.

vineri, 5 iunie 2015

Review: Cremă de protecție solară de la Lotus Cosmetics


        Hello! Dacă tot a venit vara, voi vorbi despre o cremă de protecție solară de la Lotus Cosmetics pe care am luat-o vara trecută dar pe care n-am terminat-o anul trecut așa că am pus-o la păstrare pentru anul acesta.
        Am ales varianta cu un factor de protecție 30 deoarece am aflat c-ar fi factorul ideal de protecție și oricum eu sunt destul de albă așa că am nevoie de ceva protecție mai serioasă până să mă bronzez.
        Despre cremă nu prea știu ce să zic, n-am fost la plajă de când am cumpărat-o așa încât n-am testat-o la greu, dar pățesc următoarele lucruri: trebuie s-o frec bine pe piele până să intre cu totul în piele iar după ce ies din casă încep să transpir mai rău ca de obicei pe zonele expuse la soare iar la sfârșitul unei zile însorite pot spune că mi se pare c-am căpătat mai multă culoare pe piele decât dacă nu m-aș fi dat cu cremă de protecție solară.
        Nu am în program s-o recumpăr anul acesta căci am pe wishlist gama Cien Sun iar până anul viitor e destul de mult.
        Notă acordată: 7,5 / 10.

joi, 4 iunie 2015

Review: Shower cream Cien Winter Dream


        Hello! Azi vă voi povesti puțin despre gelul de duș cremă Cien Winter Dream. Nici nu mai țin minte exact când l-am cumpărat, cred că cel mai probabil pe la mijlocul lui februarie când aveau promoția aceea faină la cafelele Dallmayr în Lidl.
        Precum se vede și în poză și se poate citi și în titlu, e vorba despre un shower cream care s-ar traduce mot-a-mot ca cremă de duș, dar mie îmi place să-l consider gel de duș cremă deoarece am o percepție cam rigidă despre noțiunea de cremă. Acest gel de duș are o consistență cremoasă, albă, densă, cu un miros dulceag și poate un pic vanilat care persistă și câteva ore pe piele; îmi place faptul că mirosul îmi induce a ceva care te încălzește puțin, e numai bun pentru o zi mai răcoroasă sau de iarnă. Mai îmi place că nu face enorm de multă spumă dar îmi catifelează pielea (cred că știți că nu am pielea sensibilă), faptul că îmi parfumează discret pielea și parfumul ține câteva ore bunicele.
        Produsul e luat din Lidl la un preț de 4,49 lei și face parte din ediția specială de iarnă, așa încât n-o să-l mai găsiți decât iarna care vine, dar nu știu exact când. Nu știu ce să spun despre perspectiva de a recumpăra produsul, cred că cel mai mult îmi place varianta Winter Garden din ediție, variantă care mi se pare la fel de potrivită și vara.
        Notă acordată: 8 / 10.

miercuri, 3 iunie 2015

Primele cumpărături după terminarea proiectului

        Hello! De foarte multă vreme mi-am dorit să mai fac niște cumpărături, așa încât ieri și alaltăieri am fost la cutreierat de magazine dacă tot era o zi liberă plus una mai scurtuță și puteam face cumpărături de cosmetice.

        Am vizitat în total doar 3 magazine, dar pot spune c-a fost un tur destul de rapid, căci mai aveam de gând să fac și altceva înafară de cumpărături zilele trecute. Din Kaufland mi-am luat 4 măști de față - 2 termale cu iasomie de la Chantelle și 2 de la Himalaya - (deja am folosit aseară una) și 2 șampoane antimătreață. Mi-am călcat pe orgoliu și am recumpărat un produs Head & Shoulders la 200 ml, mai precis un șampon Ocean Energy; n-am mai încercar până acum vreun șampon Clear dar am citit pe blogul cuiva, nu mai știu cine era autorul / autoarea, cum că Clear nu usucă părul în comparație cu H&S așa că mi-am propus să le dau o șansă măcar.

        Apoi am mers cu tramvaiul până la Lidl să-mi iau săpun lichid căci nu mai aveam de ceva vreme și mi s-au lipit încă 2 sticle de săpun (una de la Finale cealaltă de la Cien) plus un gel de duș Cien ediție de primăvară pe care abia l-m mai găsit, un pachet de șervețele umede Softino de care tot zicea Claudia, un spray de protecție solară Cien cu SPF de 30 și un ulei de prunci mici Johnson Baby să îndepărtez rămășițele de ceară de pe picioare. Foarte multe produse am reușit alaltăieriieri să iau dintr-un foc.


         Iar ieri am fost prin Auchan după ce-am scăpat de facultate, aveam nevoie de ceva mai mult săpun lichid dar Lidl-ul și Kaufland-ul n-au reușit să mă momească cu prea multe produse. Am reușit să dau de un săpun lichid cu miros de orhidee de la Vir (400 ml la 4,5 lei, au prețuri diferite la săpunuri Vir cu mirosuri diferite) plus 2 rezerve de 250 ml de săpun lichid marca proprie Auchan, o rezervă cu ceai verde și una cu săpun de Marseille?. Mi-am mai luat și un tricou la 15 lei, în ultima vreme cam colecționez tricouri din Auchan, e a patra bucată luată în ultimele cred că 2 săptămâni. Iar parfumelul mi l-am luat de la magazinul de cosmetice de la parterul magazinului Crișu (dacă tot am fost luni seara la un suc în McDonald cu o prietenă plecată la muncă în Austria și venită acasă în vizită), e un essence like a rollercoaster ride și miroase foarte proaspăt, îmi place idee să m-am gândit să-l fac produs de poșetă.


       
















        Apoi, luni am mai luat un săpun Cien cu fructul pasiunii și cocs din Lidl, iar azi am terminat cu niște șervețele umede varianta travel size marca proprie Auchan (2 pachețele), 1 pachet mare de șervețele umede de vreme ce în ultima vreme am mâncat 2 pachete de la Wickies, am mai luat un pachet de șervețele albe marca proprie Auchan, 3 pachete de benzi de ceară rece de la Gerocossen pe care aproape le-am terminat până să-mi dau seama că mai trebuie să le pozez de aceea mai apare doar un singur pachet în poză, mi-am mai luat o cutiuță la 250 ml de mască pentru păr Kallos Placenta și o cutie de ceară pentru depilat pe care nu știu când o voi folosi; iar la final am mai luat 2 înfolieri de batistuțe căci de dimineață m-am trezit că golesc punga în care le țin.
        Cam astea sunt noutățile pentru moment, sper să nu mai plec prea curând la cumpărături de cosmetice, asta însemnând cam toată luna.

marți, 2 iunie 2015

Review: Ceaiul Rooibos cu vanilie de la Lord Nelson


        Hello! La un moment dat vă povesteam c-am cumpărat din Lidl vreo 4 cutii de ceai iar acum, c-am reușit să beau cel puțin câte o cană din fiecare ceai, a venit vremea să vă povestesc măcar despre unul dintre aceste ceaiuri.
         Astăzi vă vorbesc despre ceaiul Rooibos cu aromă de vanilie de la Lord Nelson deoarece acesta îmi place cel mai mult și prin urmare trecel cel mai bine dintre cele 4 ceaiuri. Produsul, o dată infuzat, răspândește un miros de vanilie în jurul cănii, ceva de groază în sensul bun al cuvântului, mie mi se face poftă de ceai instant când îl miros; chiar și gustul ceaiului e o combinație între o aromă blândă de ceai negru amestecată cu aroma vaniliei. Iar la vreo 5 lei și ceva, maxim 6 cât am dat pe o cutie de 25 de pliculețe, e o adevărată afacere pentru mine, căci în zilele sau serile mai răcoroase acest ceai consumat cald mă încălzește iar consumat rece în zilele toride mă mai răcorește. Poate fi făcut într-o cantitate ceva mai mare și apoi lăsat în frigider până a doua seară, dar aș recomanda să îl depozitați în ceva neacoperit; nu recomand să îl țineți mai mult de 48 de ore, căci capăta un gust mai ciudat, de parcă ar fi stricat.
         Aș recumpăra din toată inima acest ceai după ce mai fac curat prin dulapul în care țin și cutiile de ceai.
         Notă acordată: 10 / 10.

luni, 1 iunie 2015

Review: Ruj & fard de pleoape essence



        Hello! Azi m-am gândit să fac un review pentru 2 produse în același timp, căci nu sunt sigură că aș avea ce spune cât pentru un review la fiecare produs în parte.
         Aceste 2 produse essence le-am luat cu revista Beau Monde în noiembrie anul trecut; defapt, am luat revista pentru aceste 2 cosmetice. Fardul de pleoape este în nuanța „Cappuccino, please!” iar rujul în nuanța „In the nude”. Îmi plac foarte mult amândouă produsele deoarece se pot asorta cu orice pentru un machiaj smooky eyes sau orice altă combinație care le vine în minte celor talentați la make-up.
        Fardul de ochi este într-o culoare bej deschis foarte plăcută și versatilă care pe mine m-a cucerit. N-aș putea să vă spun cât durează până să mi se strângă în pliu (nu folosesc primer sau orice altceva care să mă ajute să mă țină machiajul mai mult timp) căci mai toate oglinzile de la facultate sunt făcute pentru fete de vreo 1,70 m sau așa ceva de nu-mi văd nici vârful capului în respectivele oglinzi iar când port machiaj altundeva nu intru din 5 în 5 minute în baie să văd cum stau cu machiajul.
        Rujul îl simt pe buze undeva la 2 - 3 ore sau până mă pun să mânânc și să beau ca lumea. Ce-mi place la el e faptul că-l simt destul de hidratant pentru un ruj, dar nu se compară cu Nivea Essential Care, dar și culoarea lui nude.
          Produsele celor de la essence le puteți găsi în magazinul de cosmetice de la parterul Crișul Center și în Auchan, dar și pe diferite site-uri gen emag sau 1001cosmetcs.