marți, 31 mai 2016

Ultimele cumpărături

        Hello! Cum mai sunteți? În ultima vreme am mai făcut câteva cumpărături cosmetice & wellness, așa încât am considerat de cuviință să vi le împărtășesc și vouă, cu atât mai mult cu cât unele deja au recenzii gata scrise.


        În primul rând, din Kaufland, mi-am luat un dizolvant de lac de unghii fără acetonă de la Senzate, deja l-ați văzut în „Preferatele lunilor martie și aprilie”, niște șervețele uscate K Classic care, două pachete de șervețele umede Wickies dar pe al doilea mi-a fost lene să-l scot din sertarul în care îl băgasem și o pastă de dinți Colgate Herbal Original de 125 ml la un super preț sub 5 lei.


        A doua tură de shopping cosmetic prin Kaufland s-a soldat doar cu o loțiune cu petroleum de la Gerovital că deja m-am săturat să mă speriu când dau de vreo zonă pe jumătate fără păr prin propriul scalp și o rezervă de săpun lichid cu ulei de măsline de la K Classic care care a costat cam 4,50 lei dacă nu mă înșel. 


        A treia tură prin Kaufland s-a lăsat cu un ceai de afine, un ceai de vișine, un ceai de tei și trei săpunuri solide Aile cu parfum de: măsline, briză oceanică și orhidei.


        Prima tură prin Lidl s-a soldat cu patru produse dintre care cu unul am luat țeapă pe propria neatenție: u ceai verde cu iasomie de la Sir Edward Tea la aproximativ 4 - 5 lei cred, un deodorant Cien Sensitive (țeapa, credeam că e antiperspirant, nu m-am uitat peste ingrediente) la vreo 5 - 7 lei, un gel de duș Cien XXL Melon la 6,60 lei pentru un litru întreg de produs și un gel de duș Cien SPA Asian Touch în ediție limitată la 5 lei pentru 300 ml.


        Din Auchan mi-am cumpărat doar antiperspirantul Lady Speed Stick Fresh & Essence deoarece l-am găsit la șapte lei, mi s-a părut un preț foarte bun. Iar din Kaufland mi-am cumpărat tot ce se mai vede în poza de mai sus și în următoarele două: un săpun solid Dove (Original), cu vreo 2,30 - 3 lei, nu mai țin bine minte prețul exact, un șampon antimătreață pentru păr gras Syoss cu 13,55 lei, o cremă de mâini Blanchette B pentru mâini uscate care chiar face minuni din punctul meu de vedere pentru cei aproximativ patru lei / 100 ml cât am lăsat pe ea, un șampon Gerovital anticădere (e șamponul pereche al loțiunii cu petroleum) la 12,19 lei / 250 ml, un antiperspirant Dove Original cu nouă lei deoarece mi-am luat țeapa cu deodorantul Cien iar antiperspirantul Dove fără parfum a început să mă dezamăgească sau să constat că după primele săptămâni de „dragoste” defapt nu ne potrivim prea bine.


       Următoarele sunt două pachete de șervețele umede Wickies, un pachet de șervețele uscate K Classic care, a doua loțiune cu petroleum de la Gerovital deoarece am constatat că pe părul meu lung se consumă un pic care repejor și un balsam de păr de la schauma.


        Ultimele dar nu cele din urmă sunt 2 pachețele de șervețele umede Amelia și niște batistuțe nazale tot de la Amelia.


        Puteam eu să n-o comit? Pe lângă faptul că mi-am cumpărat un lapte demachiant pentru ten normal & mixt de la Bioten și un demachiant bifazic cu argan pentru ochi și buze, am considerat că trebuie să-mi iau și șervețelele umede pentru ten sensibil & uscat de la K Classic care doar pentru a completa articolul despre șervețelele demachiante de la marca proprie Kaufland, plus un balsam de păr leave in de la Gliss, ăsta ca să mai am pe cap produse de genul, nu-mi ajungea balsamul cu cătină de la schauma și faptul că mai am ceva mască de păr Kallos în borcănel și simplul fapt că eu mă spăl la 4 zile momentan. 

        Cam acestea au fost ultimele cumpărături, destule zic eu. Dacă totul merge bine, probabil nu-mi voi mai cumpăra majoritatea cosmeticelor până în august, excepție făcând batistuțele de hârtie, șervețelele uscate & umede pe care le consum destul de în prostie. Cu toate că sunt șanse să îmi mai iau doar o a treia loțiune cu petroleum dacă văd ceva rezultate, așa, ca o singură abatere de la regula autoimpusă. 

duminică, 29 mai 2016

Cartea săptămânii #9: „Percy Jackson și Olimpienii I: Hoțul fulgerului” de Rick Riordan


        Hello! Cum o mai duceți? Eu m-am gândit să vă spun puțin despre prima carte din seria „Percy Jackson și Olimpienii” scrisă de Rick Riordan, și anume „Hoțul fulgerului”.
        Această serie a autorului american Rick RIordan se vrea a fi o reinterpretare modernă a mitologiei grecești, iar Percy fiind întruchiparea unui Perseu modern la granița adolescenței. 
        Îmi plac foarte mult poveștile și romanele care au la bază mitologia grecească, așa că în momentul în care-am văzut cartea, mi-am spus în minte ceva de genul: „Oh, da, te rog! De când te-așteptam !?... De vreo cinci ani!”. Ce-i drept, eu am văzut ecranizarea prin perioada mai 2011, cred că-n data de 13 mai mai precis.
        N-o să stau acum să vă povestesc cartea, dar ca la fiecare carte ecranizată, am destule de comentat în sensul negativ la adresa ecranizării:

  • în primul rând, Poseidon chiar nu e atașat de Percy, cu atât mai puțin e vorba de a-l iubi ca pe propriul copil;
  • satirul Grover e roșcat, prin urmare cum nevoia în film e mulatru?;
  • Doamna Dodds e profesoară de algebră, nici gând de engleză;
  • acțiunea se petrece vara, oameni buni, așa că ce nevoia căuta Persefona în Infern?
  • în carte, Percy nu-l lasă pe Grover Persefonei în Infern la schimb pentru mama lui.

        Deja sunt foarte multe contraste între ecranizare și carte, nu cred că are rost să revăd filmul pentru a continua cu ele. Cert e faptul că cartea e presărată cu acțiune așa încât e destul de ușor să fie ecranizată ca lumea.
         Voi ce spuneți? Ați citit cartea? Sau măcar ați vizionat filmul?

vineri, 27 mai 2016

Review: Apa de gură DentaPlus


        Hello! Cum mai sunteți? Vi-am spus în articolul „Preferatele lunilor martie și aprilie” c-am folosit trei ape de gură de la DentaPlus. Ca să fiu sinceră, niciodată nu m-am ținut prea mult de treaba asta cu apa de gură, cred că aceste două luni au fost perioada cea mai lungă și continuă în care am utilizat apa de gură, preferând doar periuța de dinți și pasta de dinți.
        Ceea ce m-a determinat să cumpăr apă de gură a fost reducerea oferită de Kaufland la cele două sortimente de apă de gură DentaPlus pe care le au: Mint și Fresh. Eu le-am găsit puțin sub trei lei la reducere, dar prețul lor întreg e undeva la 5,80 lei. 
        Cât timp am folosit aceste ape de gură am rămas cu impresia că dantura mea este puțin mai curată și am observat un ușor (delicat) efect de albire al dinților, dar acesta putea fi și un efect optic. Deși nu credeam, varianta Fresh (cea albastră) este mult mai mentolată decât cea Mint (cea verde). Mai trebuie să vă menționez că aceste ape de gură fac parte din categoria apelor de gură cosmetice.
        Voi ați încercat aceste ape de dură? Cum vi s-au părut? Le-ați comparat cu alte ape de gură?

joi, 26 mai 2016

Top 5 destinații turistice în care aș vrea să ajung (III)

        Hello! Știu, nu sunt foarte consecventă în legătură cu blogul, și zic (mă rog, scriu) asta deoarece mi-am luat prostul obicei de a acorda vreo patru - cinci zile pe lună blogului, zile în care scriu articole la greu, ca să zic așa, ca mai apoi să mai scriu doua trei - patru articole care chiar se cer scrise în ultimul moment sau aproape în ultimul moment, gen categoriile „Ce-am mai făcut în ultima săptămână #” sau „Noutățile cosmetice” din diverse magazine.
        Dar să revenim la topul nostru. Pentru astăzi vi-am pregătit o nouă serie de cinci destinații în care visez cu ochii deschiși să ajung, dar nu va fi un articol prea lung.

5. Tokyo (Japonia, în general)
        Cred că și această destinație am ales-o defapt pentru o călătorie spirituală, nu e neapărat musai să ajung în aglomeratul Tokyo. Am ce am momentan cu cunoașterea religiilor, dar sper să-mi treacă curând.



4. Johannesburg
        Am ales Johannesburg deoarece sunt curioasă și în legătură cu Africa, acesta este purul adevăr. Și, într-un fel, mi-ar plăcea să vizitez Africa de Sud, țară în care s-a desfășurat Campionatul Mondial de Fotbal din 2010. Nu sunt cea mai mare fană a fotbalului, dar prefer să văd un meci de fotbal chiar și în reluare în detrimentul unui film prea siropos.

3. Shanghai
        Shanghai-ul și-a făcut loc doar datorită aglomerației, cred. Nu prea știu ce-a fost în capul meu când am ales acest oraș drept un loc bun de vizitat. Sper că m-aș putea adapta la fața locului în caz c-aș ajunge ca turistă pe acolo, și să găsesc câte ceva frumos de vizitat.

2. Moscova
        Am ales Moscova datorită a trei locuri arhi-cunoscute: Kremlinul, Piața Roșie și Catedrala Sfântului Vasile. Dar mai sunt și alte locuri frumoase sau interesante de vizitat în capitala rusă.




1. Sydney
        Sydney-ul își face loc în top datorită celebrei sale opere. Mi-am dorit mereu să ajung măcar o singură dată să merg la operă, iar acum mi s-a pus pata neapărat pe Opera din Sydney, deci cu mine nu mai aveți ce discuta pe tema asta momentan. Sunt deschisă la alte locuri pe care-aș putea să le vizitez în capitala australiană, dacă vreți să mi le sugerați.

marți, 24 mai 2016

Review: Gelul de duș Cien Bergamot & Cedarwood



        Hello! Știu, produsul de azi face parte dintr-o colecție care era de actualitate prin ianuarie - februarie în Lidl, dar eu abia acum reușesc să-l consum, am tot dat peste alte produse pe care să le consum, am avut grijă să mă aprovizionez ca lumea cu cosmetice, din câte se pare.

        Gelul acesta de duș făcea parte dintr-o colecție de 3 geluri de duș, mai existau unul roz și unul cred că galben, dar eu n-am mai dat de ele când m-am pus pe cumpărat, defapt cred c-am mai văzut vreo 2 sticle din varianta roz care nu mă dăduse pe spate. Inițial au fost introduse la vreo 4,50 lei sticla de 300 ml, dar de la un moment dat n-au mai reușit să le vândă pe acestea albastre așa că le-au redus la vreo 3,30 - 3,50 lei și până la urmă s-au scăpat și de albastre.
        Ceea ce m-a atras la acest gel e mirosul proaspăt, destul de masculin cred, dar e extraordinar după părerea mea. Recipientul e cilindric, mi se pare o formă foarte bună, se poate lua în mână perfect. Sistemul de dozare e conceput ca acționare prin apăsare, îmi amintește de sistemul de dozare a fostelor geluri de duș Camay, pe care le-am avut acum nouă ani jumătate și mi se pare interesant. Produsul este un gel obișnuit, incolor - doar sticla e de nuanță albastră -, face destul clăbucet cam ca toate gelurile de duș Cien. Plus că se consumă cam greu.

         Altceva nu știu ce-aș mai putea adăuga descrierii produsului.
         Nota acordată produsului: 10 / 10.

luni, 23 mai 2016

Ce-am mai făcut în ultima săptămână #31



        Hello! Cum o mai duceți? Mie încă nu-mi vine să cred că e deja duminică seara când scriu acest articol. Chiar nu-mi vine să cred.
           Sper că voi ați avut parte de o săptămână așa cum vi-ați dorit. A mea a fost oarecum o combinație de productivitate pe unele domenii iar pe alte domenii aproape c-am stat pe loc, e un pic stresant acest lucru, să simți că ai anumite termene limită și să stai pe loc sau în limbajul meu „să ai inspirație pe partea de proiectare dar să staționezi pe partea de implementare”. Dar vreau să văd părțile frumoase ale acestei săptămâni, mi-am dedicat timp și mie și câtorva persoane din jurul meu, am reușit să ies la o tură bună de shopping și să ajung pe la universitate într-un ritm pe care nu l-am mai avut de câteva săptămâni bune.
        Cred că cel mai rău lucru pe care îl resimt la momentul actual e faptul că încă mai am o grămadă de teme de început chiar, nu numai de terminat. Am trei materii la care încă nu m-am apucat de teme, dar la una dintre ele chiar habar n-am nici la momentul de față ce ar trebui să facem. 



        Săptămâna ce-a trecut am fost un pic mai activă, dar culmea e că nu la teme. Luni am fost până în campus, dar Mang nici c-a binevoit să-și arate fața, iar acest lucru e frustrant. Măcar am reușit să-i înapoiez profesorului de la Științe cursurile pe care le-am împrumutat la început de aprilie pentru a le împărți și colegilor de acolo.
        Marți, sinceră să fiu, iar e în ceață în proporție de 99%. Singurul lucru pe care îl țin minte e telefonul prin care-am primit invitația la interviu pentru internship-ul la Accesa. M-a bucurat enorm această invitație.



        Miercuri am dat pe la Facultatea de Științe pentru a afla ce-ar trebui să facem la materia numită „E-learning via Internet” dar profesorul nici nu și-a băgat capul în sala în care ar fi trebuit s-avem orele, nici eu nu știu unde își are cabinetul să-l fi deranjat acolo plus c-am fost singură așa încât am plecat cam pe la 16 fără un sfert până la biblioteca universitară unde am găsit ceva interesant despre comerțul electronic cu care să-mi completez referatul pentru „Securitatea comerțului electronic”. Iar după ce-am coborât din autobuz, am coborât cu o stație mai departe pentru a mă plimba un pic prin zonă, m-am întâlnit cu o fostă colegă de clasă din liceu cu care-am povestit puțin pe porțiunea de drum comună.



         Joi am fost inițial la interviul de la Accesa iar apoi am luat-o de la Oradea Plaza (peste drum de piața centrală a Oradiei sau Piața Mare cum o știu locuitorii) pe jos până în campus considerând c-ar fi o risipă de timp să folosesc OTL-ul și am dorit să fac și puțină mișcare mai ales că era și un timp frumos. Am avut o intuiție bună deoarece o parte din traseul pe care aș fi mers cu OTL-ul era semiblocat din cauza unui concurs de ciclism. Iar la universitate nici nu am stat mult.
         Vineri și sâmbătă m-am ocupat mai degrabă de aspecte legate de viața mea particulară, dar a fost o deconectare care sper că îmi va da avânt să reușesc imposibilul de a-mi termina la timp toate temele dar și de a găsi echilibrul pentru a mă și relaxa puțin.




        Ca o mică paranteză, mi-ar plăcea să îmi expun câteva planuri pe care sper să mă ambiționez să le duc la capăt dacă tot le fac publice:

  • am de gând să merg să votez la alegerile pentru primărie și pentru prefectură pe 5 iunie;
  • mi-ar plăcea să mă uit la cât mai multe meciuri cu putință de la EURO 2016;
  • mi-ar plăcea să prind câteva transmisiuni de la Jocurile Olimpice din acest an;
  • vreau să lupt pentru a nu avea note sub 8 la ambele masterate;
  • să nu fac prea multe cumpărături cosmetice în cele trei luni de vară;
  • vreau să-mi dau toată silința să nu am restanțe sau refacere de discipline (aka să-mi termin proiecțelul care-mi dă bătaie de cap).

        Cam atât am avut de povestit pe ziua de azi.


duminică, 22 mai 2016

This Love Sunday Morning (SOTD)

        Se pare că ziua de 13 mai chiar a fost fructuoasă, acesta e al patrulea articol pe care îl scriu în aceeași zi (articolele nu le postez chiar în ordinea în care le scriu). Cum pe data de 15 aveam deja planuri cu „Preferatele lunilor martie și aprilie” pe care deja le amânasem prea mult, m-am gândit să vă împărtășesc pe duminica aceasta două melodii ale celor de la Maroon 5 pe care eu abia în data de 13 mai i-am descoperit cât de cât. Adică știam de existența lor, doar că nu n-am mai stat cum trebuie până atunci să-i ascult și să decid dacă-mi place sau nu ceea ce ascult.
        Într-un fel, titlul postării e o parodie, niște vecini au obiceiul de a se certa, uneori la orele 23 - încă n-am identificat dacă deasupra mea sau sub mine locuiește cuplul respecti-, e ceva superb asta pe lângă bichon-ul vecinei cu care conviețuiesc ușă în ușă, bichon care uneori latră când mie mi-e v prea dragă liniștea.




sâmbătă, 21 mai 2016

Review: Gelul de duș Cien SPA Asian Touch


        Hello! Cum mai sunteți?
        Știu, nu am mai apucat să fac vreun articol cu noile achiziții de cosmetice și wellness în ultimul timp, iar acestea, inevitabil, s-au adunat. Am programat un articol cu noutățile din categoriile menționate pe sfârșitul lunii, o să fie un articol mai lunguț. Până atunci, sper ca acesta să fie singurul review la vreun articol neprezentat printr-un articol referitor la noile achiziții.

        Lidl a venit săptămâna aceasta sau cea care a trecut, nu știu sigur, cu o nouă gamă de geluri de duș & săpun lichid în ediție limitată. Luni, când am cumpărat acest gel de duș mai existau o grămadă de produse din gamă astfel încât m-am gândit să vă prezint unul dintre produsele din gamă, poate vă stârnesc curiozitatea.
        Gelul de duș vine într-o sticlă de 300 ml de culoare mov pe care eu am găsit-o la 5 lei. Produsul în sine abia are o tentă movulie. Gelul de duș îngrijește bine pielea, eu l-aș recomanda foarte bine și persoanelor cu pielea sensibilă, având în compoziție ulei de citrice, inițial neștiind de ce îmi lasă pielea un pic uleioasă acest produs. Cu toate acestea, mirosul este relativ dulceag, eu zic că miroase a bomboane de pom de Crăciun din acelea cu jeleu de lămâie învelit într-un strat subțire de ciocolată, dacă știți la ce mă refer. Sincer, mă așteptam la un cu totul alt miros, dar dacă în viziunea celor de la Cien acesta este mirosul Asiei...
        Nu știu ce să zic, cred să înclin că acest produs mi-a cam displăcut, nici tu miros mult așteptat, și preț  mare, și îmi lasă pielea grasă și mai uleioasă...
        Nota mea pentru produs este 8 / 10.

vineri, 20 mai 2016

Review: Spray-ul de protecție solară rezistent la apă Cien sun Sport SPF 30



        Hello! Cum mai sunteți? Eu sunt oarecum nedumerită: aveam impresia că în decembrie vi-am povestit despre acest spray de protecție de la Cien, dar defapt vă vorbisem despre celălalt pe care îl dețin și pe care l-ați văzut cel mai recent în „Preferatele lunilor martie și aprilie”.
        Sinceră să fiu, și acest produs de protecție solară l-am achiziționat anul trecut în speranța că voi ajunge la mare să mă bronzez, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Cred că a costat aproximativ 20 de lei, ca și celălalt spray.
        Ceea ce vreau să vă menționez în primul rând e faptul c-am luat o țeapă pe neatenția mea cu ambele produse de protecție solară Cien pe care le dețin: nu au decât protecție UVA, de aceea m-am bronzat puțin pe zonele expuse soarelui vara trecută, cu toate că nu făcusem niciun minut de plajă.
       Dacă mai vreți să achiziționați această variantă de protecție solară, mie mi-a plăcut:

  • are un miros mai plăcut decât celălalt produs, aproape floral aș spune;
  • are un factor de protecție 30, ceea ce ok;
  • cică e rezistent la apă, dar n-aș băga mâna în foc că vă mai protejează într-un fel sau altul de acțiunea razelor solare;
  • e mai puțin uleios ca cealaltă variantă a mea;
  • la expunere scurtă, în reprize de vreo maxim 30 de minute, tot vă bronzați, dar eu n-am pățit-o și cu arsul, ca în mod normal.
        Cam atât aş avea de spus despre produs, pe lângă nota de 7 / 10.

joi, 19 mai 2016

Top 5 destinații în care aș vrea să ajung (II)

        Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să continui să vă împărtășesc alte cinci locuri în care aș dori să ajung. Deja vi-am povestit despre o serie de cinci asemenea locuri, acum urmează încă o serie de cinci locuri. Până în momentul de față am un total de doar patru serii, așa încât la sfârșitul articolului voi fi la jumătatea articolului.

5. Sankt Petersburg
        Sinceră să fiu, Sankt Petersburg-ul nu-l luam în considerare inițial, când am planificat cele patru serii, dar una dintre cititoare mi l-a propus așa încât m-am pus pe cercetat și chiar aș avea ce vizita pe acolo. Arcul de Triumf Moscova din Sankt Petersburg, Fântâna Dansatoare, Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg şi Piaţa Palatului din Sankt Petersburg, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg sunt numai câteva motive bune de a vizita orașul.

4. New York City
        Probabil sunt curpinsă de visul american e al doilea oraș din Statele Unite ale Americii pe care îl menționez, așa încât bănuiesc că sunt de condamnat. Dar câteva motive pentru a vizita New York-ul sunt: Statuia Libertății, Times Square, Empire State Building, podul Brooklyn, Parcul Central, Muzeul Metropolitan de Artă, Muzeul de Artă Modernă MoMA și  Madison Square Garden.


3. Mănăstirile din Nordul Moldovei
        Cum vă spuneam prin februarie, cred, partea mea preferată din cartea lui Elizabeth Gilbert, „Mânâncă. Roagă-te. Iubește”, partea mea preferată e „Roagă-te”. Așa că nu e de mirare că am ales mănăstirile din Nordul Moldovei pentru o posibilă drumeție serioasă pe acolo, deși nu e chiar atât de similară cu experienţa lui Liz din cartea menţionată, dar ineditul unei drumeții se găsește în neașteptat, cel puțin asta e părerea mea.




2. Haga
        Ei bine, și pe mine m-a surprins, de ce tocmai Haga? De ce nu Maastricht? De ce nu Amsterdam? Probabil deoarece nu e atât de menționată și alte motive similare acestuia. Și, totuși, am găsit câte ceva de vizitat și prin Haga, trebuie doar căutat puțin: biserica St. Jacobskerk din Haga, Muzeul Mauritshuis din Haga, Muzeul Municipal din Haga, Muzeul Auto Louwman din Haga (deja chiar începe să-mi placă cum sună o excursie serioasă la Haga!!!), Palatul Păcii din Haga (cred că e tot legată de „Eat. Pray.Love” a lui Elizabeth Gilbert, dar puțin într-un mod mai abstract, căci în partea „Pray”, și Liz tot liniștea și pacea o caută, dar de data asta una interioară), Castelul Cavalerilor din Haga, Turnul Orașului Haga, Parcul Haagse Bos din Haga și Grădinile Japoneze din Haga (mai trebuie să adaug ceva anume referito la această grădină?).


1. Lisabona
        Sinceră să fiu, nu am ales Lisabona pentru vreun monument aparte sau așa ceva. Am ales Lisabona datorită faptului că e pământ latin și are deschidere la ocean. Și dacă bine-mi aduc eu aminte din informațiile foarte sumare de geografie, și Lisabona, ca și Oradea, are parte de coline locuite de pe care ai parte de o panoramă superbă asupra orașului.


miercuri, 18 mai 2016

Review: Săpunul solid Herbosophy cu unt de shea și glicerină


        Hello! Cum mai sunteți? Și acest articol e scris tot vineri seara, în data de 13 mai, imediat după articolul de ieri. Cum vă spuneam și în articolul de ieri, vineri n-am avut chef de teme, dar, totuși, nici chiar degeaba n-am stat de vreme ce-am scris deja 3 postări (cu aceasta 3) și-am făcut și curat prin apartament.
        Acest săpun cremos cu unt de shea de la Herbosophy l-am primit cadou în Sensiblu când am cumpărat niște medicamente în martie, e primit o dată și cu cumpărarea gelului de ieri. Prin urmare, nu știu cât costă.
        Până acum nu m-am mai întâlnit cu niciun produs de la Herbosophy, deci eram curioasă cu privire la săpunul acesta, doar că am avut alte produse de terminat înaintea lui și am hotărât să nu mă arunc cu capul înainte și să încep două - trei săpunuri solide în același timp, nu-și avea rostul. Deși azi (adică vineri) am fost tentată să încep încă trei săpunuri solide despre care voi vorbi, în curând sper, într-un articol dedicat cumpărăturilor.
        Săpunul acesta Herbosophy este oarecum cremos, ceva în genul săpunurilor solide Dove, doar că nu atât de cremos, totuși. Nu-mi usucă deloc pielea grasă, l-am folosit în timpul dușului împreună cu un scrub semi-homemade și nici atunci n-am avut probleme. Are un miros delicat, mi-a adus aminte de mirosul săpunului solid Dove Original. Nu știu încă cât de greu se consumă, dar vă mai pot spune că eu îl pot folosi în siguranță și pe față.
        Nota acordată produsului: 10 / 10.

marți, 17 mai 2016

Review: Gelul de duș Viva Care cu glicerină


        Hello! Cum mai sunteți? Eu sper c-am revenit la o activitate cât de cât normală aici pe blog, deși tot ce se poate să vă mai treziți cu câte-o zi fără postare, dar asta este, și sper să nu fie dese asemenea zile.
        Postarea aceasta este realizată vineri, 13 mai, a fost o zi în care am avut chef doar de muncă intelectuală light, dar m-am gândit să fac ceva concret măcar pentru blog dacă tot nu m-am putut mobiliza împotriva procastinării legate de temele pentru masterate.

        Gelul acesta de duș l-am cumpărat aproximativ la mijlocul lunii martie (atunci când am fost gripată și am vizitat farmaciile de 3 ori în nici 2 săptămâni) dintr-o farmacie Sensiblu la aproximativ 3,80 lei pentru 300 de lei. Nu a costat prea mult, mai ales că știm cu toții ce prețuri practică Sensiblu-ul la capitolul cosmetice, nu-i așa?
        Produsul se consumă greu, are consistența unui gel de duș obișnuit, de culoare verde deschis și cu un miros ierbal foarte interesant în sensul bun. Eticheta menționează cum că gelul ar avea glicerină, dar n-am simțit nimic deosebit față de un gel de duș clasic, gen cele Cien spre comparație. Sincer, mirosul mi-e oarecum familiar, dar n-aș ști să vă spun de unde anume. Sistemul de dozare e tradiționalul căpăcel pe care trebuie să-l desfaci și să scoți produsul printr-un orificiu.
       Dacă aș mai recumpăra produsul? Da, desigur, dacă m-aș nimeri în preajma unui Sensiblu și aș avea bani & nevoie de un gel de duș.
        Nota produsului: 9,5 / 10.

luni, 16 mai 2016

Breaking news

        Hello! Am o noua veste peste voi: la Lidl de pe Tudor Vladimirescu, Oradea, se gasesc noi geluri de dus & sapunuri lichide noi (Asian Touch, Polynesian Touch & Hawaiin Touch), plus ca mai gasiti geluri de dus la 1 litru si rezerve de sapun lichid tot la 1 litru, furnizate de Cien.

Ce-am mai făcut în ultima săptămână #30

        Hello! Cum mai sunteți? Cum vi-a fost această săptămână?
        Ei bine, nu prea am noutăți, doar una mare și urâtă din partea mea: m-am bucurat ieri de dublul abandon al piloților de la Mercedes din cadrul Marelui Premiu al Spaniei din Formula 1. Sunt răutăcioasă, puteți să mi-o imputați, dar s-au mai dinamizat puțin treburile prin zona respectivă. Totuși, m-a impresionat Max Verstappen, puștiul, căci credeți-mă că e un puști la nici 19 ani, a reușit să câștige marele premiul și să și conducă o mare parte din cursă.



        În rest, doar viața mea de masterandă cu multe teme și zero chef de lucru. Și totuși am reușit să termin cu trei materii din șase importante, acum încerc să mai fac ceva pe ultima sută de metrii la o materie pentru a nu mă alege cu o refacere de disciplină. 
         Rămâne întrebarea când va da cu certitudine pe la facultate domnul care se vrea a ajunge prefect de Bihor dacă tot vrea să ne predăm referatele înainte de sesiune.


          Știți că vi-am povestit faptul că aveam o mare problemă cu concepția unui Regulament de Ordine și Funcționare (ROF)? Ia ghiciți ce? L-am terminat. Asta până când profesorul la materia căruia nu va fi mulțumit de cum a ieșit.



        Ceea ce mă deranjează cel mai rău în săptămâna asta e întrebarea de ce s-a stricat vremea prin Oradea tocmai acum, pe sfârșit de săptămână, aș fi ieșit și eu pe afară să mă plimb pe-o vreme caldă cu soare și fără ploaie. Și poate aș fi făcut și niște poze pentru blog, dar momentan mă văd nevoită să fac această postare fără prea multe poze.



         Totuși, joi am reușit să fac niște shopping, o să vă arat pe sfârşitul lunii tot ce mi-am luat pe partea de cosmetică și wellness, dar până atunci vă las cu poza cumpărăturilor și cu două mici mențiuni: Ceaiul de afine chiar nu l-am nimerit deloc, mi se pare neconcentrat dar cel de cireșe este foarte bun, mie îmi place.

duminică, 15 mai 2016

Preferatele lunilor martie și aprilie

        Hello! Cum mai sunteți? Știu că am întârziat jumătate de lună cu acest articol, dar asta este. Motivul pentru care am dorit să fac un articol „Preferatele lunii” comun pentru martie și aprilie a fost faptul că nu prea am reușit să strâng prea multe recipiente și chiar nu doream să citesc ceva de genul cum ai terminat 4 geluri de duș într-o lună iar 2 luni înainte n-ai terminat niciunul. Vor fi multe poze, așa încât vă îndemn să vă luați ceva bun de ronțăit sau de băut.


        Șervețelele umede Wickies (review) nu cred că mai au nevoie de vreo prezentare, sunt deja cliente fidele cam ale fiecărei ediții din „preferatele lunii”, sunt, în general, cam cele mai ieftine șervețele umede în pachet mare, momentan găsindu-se cu 2,60 sau 2,69 lei în Kaufland.
        La fel ca și în cazul șervețelelor Wickies, și șervețelele umede Amelia (review) sunt cliente fidele, sunt, în principiu, cele mai ieftine șervețele în mărimea travel size, găsindu-se cu doar 66 de bani prin Kaufland.
        Șervețelele umede Softino (review) sunt disponibile în Lidl, miros ok dar costă peste 3,00 lei, așa încât le cumpăr mai rar din această cauză.
        Șervețelele umede frotto (review), în variantă travel - size, se găsesc tot în Lidl, eu le prind tot cu 95 de bani, deci pe 2 pachețele din astea aproape poți să cumperi 3 de la Amelia. Avantajul frotto constă în diversitate.


        Șervețelele uscate marca proprie Kaufland sunt departe cele mai ok, costă 2,50 lei cutia de 150 de șervețele iar mie îmi place și faptul că se poate observa câte ți-au mai rămas în cutie.


        Gelul de duș cremos cu ulei de argan de la Cien (review) mi-a plăcut și nu prea, avea un miros sintetic și amărui, e destul de complicat să vă explic dacă nu l-ați încercat și voi.
        Gelui de duș Nivea creme care (review) a fost o surpriză oarecum plăcută, chiar a fost hrănitor și-mi lăsa pielea moale, doar că beneficiază de acel miros clasic Nivea care mie chiar nu-mi place și asta este.
        Gelul de duș Sensitive marca proprie Kaufland (review) a fost așa și așa, miros artificial și totuși spornic. Mai multe nu prea știu ce să-i mai reproșez acum.
        Gelul de duș Lemongrass marca proprie Kaufland (review) a fost tot așa ca și suratul Sensitive, spornic, dar cu miros artificial cred că de bomboane (dropsuri) cu lămâie.


        La capitolul ceaiuri am avut ce termina dar am două mici scuze: am fost gripată și au fost două luni.
        Despre ceaiul Earl Grey de la Dukat (review) am cuvinte numai de laudă, am și făcut un review pentru el.
      Ceaiul verde simplu de la Dukat o să-și primească și el un review, nici nu știu dacă nu am vorbit despre beneficiile ceaiului verde pe blogul despre cafea.
       Ceaiul de soc a fost o descoperire, nici nu știu de la ce firmă a fost al meu, o să-și primească și el un review împreună cu beneficiile lui pe blog.
        Ceaiul de tei e ceai de tei, nici nu știu dacă o să vorbesc despre el.
       O altă descoperire a fost ceaiul cu piersici și mango luat din Penny, o să vă povestesc despre el căci chiar mi-a plăcut foarte mult.


        Deodorantul adidas pure lightness (review) a fost ok, l-am primit de la mami că ea nu-l prea folosea, e destul de floral - proaspăt, cică e un duplicat ieftin după DKNY be delicios.
        Apa de colonie tommy by Tommy Hilfiger tocmai ce și-a primit săptămâna aceasta review-ul pe blog, nu pot să zic că a fost rău, doar că nu era pe gustul meu.
        Apa de parfum Chalon albastru (review) este un duplicat ieftin după Davidoff Cool Water, are un miros proaspăt ușor masculin, în momentul în care am făcut pozele mai aveam cât să mă mai dau o dată sau de două ori deci ne luăm rămas bun, n-o să-l mai vedeți o perioadă, din iunie - iulie anul trecut a durat ceva să-l termin.


       Antiperspirantul Rexona stress control (review) a fost ok, foarte proaspăt, mi-a plăcut mult, la momentul la care am făcut pozele mai aveam puțin în el, probabil mă despart la sfârșitul lui mai și de el.
        Antiperspirantul Dove go fresh (review) a fost și el foarte ok, protecție bună și parfum care chiar mi-a plăcut, dar ne-am despărțit căci era gol.
       Antiperspirantul roll - on Active Fresh marca proprie Kaufland (review) a fost o mare greșeală, prea curând nu-l mai cumpăr în varianta roll-on, mirosea puternic a alcool și nici nu proteja mai deloc.
        Antiperspirantul Gerovital Natural (review) în varianta mini a fost bun, nu am ce să-i reproșez dar nici cu ce să-l ridic în slăvi, ne despărțim și gata.
        Antiperspirantul Gerovital Fresh în varianta mini (review) nu mi-a prea plăcut, l-am aruncat pe o treime neconsumat deoarece i s-a stricat „aplicatorul”. Un mare NU.


        Balsamul de buze Cien Classic (review) se găsește în Lidl la set de 3 bucăți, costând undeva la 9,40 lei tot setul. Pentru acești bani chiar se merită luat, mai ales dacă aveți cu cine să împărțiți setul sau sunteți genul de persoană care preferă să-și facă stoc de produse ca mai apoi să nu mai cumpere mult și bine.
       Rujul essence in the nude (review) a fost până la urmă un oarecare NU, se comportă mai degrabă ca un balsam de buze nu ca un ruj; nu știu cât costă la preț întreg, eu, l-am cumpărat cu o revistă și un fărduleț essence la 10 - 15 lei, nu mai țin minte.


        Despre aceste trei oje nu știu exact ce să zic, cea gri a trebuit aruncată căci s-a-ngroșat în ultimul hal, n-o mai puteam folosi; cea azurie e foarte mișto, am început s-o folosesc cam pe la sfârșitul lui martie când începuse să se mai încălzească, să intru în atmosferă estivală; oja în nuanță nude e foarte ok, am folosit-o să mai alternez celelalte două oje să nu mă plictisesc prea tare, cred că e destul de potrivită și pentru a fi purtată la școala generală / liceu.


Am folosit 2 sticluțe de dizolvant de lac de unghii cu acetonă de la ABC-ul din bloc până să-mi iau dizolvantul de lac de unghii fără acetonă Senzate din Kaufland. Acestuia din urmă nu-i fac încă review, am auzit multe plângeri mai agresive la bloggerițe mai cunoscute şi experimentate decât mine aşa încât vreau să-l testez pe îndelete înainte dea vorbi despre el.


        În lunile martie și aprilie am consumat undeva la 3 flacoane de apă de gură DentaPlus, una în varianta Mint și două în varianta Fresh. Le-am luat în perioada din martie în care au fost reduse cu aproape 50%, mai dorisem să-mi cumpăr încă un flacon din varianta Mint dar se epuizaseră până să ajung eu la ele sau mai bine zis nu știam că sunt expuse în 2 zone așa încât am rămas cu buza umflată, cum se spune. O să le dedic și loc un review pe blog, nu știu exact când.


        La capitolul săpunuri, am terminat 4 săpunuri în martie și aprilie, 2 săpunuri solide și 2 lichide, defapt unul dintre cele lichide a fost început din februarie; și am uitat să pozez flaconocul de săpun de săpun lichid Aile Sensitive (review), dar îl voi include în articolul pentru luna mai. 
       Săpunul lichid Cien Rose & Lavender (review) a fost superb, chiar îmi place cum mirosea, deși era un miros dulce.
       Săpunul lichid Cien Apple & Mint (review) a fost și el superb, mirosea foarte proaspăt, menta era foarte persistentă, merele nu prea s-au simțit.
       Săpunul solid Nivea Sea Minerals (review) a fost ok, cu miros artificial și culoare albastră, nimic impresionant sau de ridicat în slăvi, bine că ne-am despărțit.
       Săpunul solid cu grapefruit roz din Lidl (review) primește un mare NU din cauza faptului că mirosea dulceag și mai era și roz pe deasupra.


        La capitolul creme de mâini am fost foarte spornică, și asta deoarece am niște probleme cu pielea de pe mâini, deja cineva mi-a zis că e posibil să mă zgâriu în hârtie și să nu-mi dau seama sau să mă duc la doctor că s-ar putea să am dermatită de contact, mai ales c-am observat că am problemele abia de când m-am mutat în Rogerius.
       Balsamul după plajă cu ulei de cătină de la plantactiv nu-și va primi momentan review pe blog din simplul motiv că nu l-am folosit pentru destinația lui principală, ci ca cremă de mâini; nu zic că utilizarea pe care i-am dat-o nu m-ar ajuta la un review, doar că nu ar ieși ceva ok și profesional.
        Crema de mâini Regenerating de la Blanchette B (review) o știți deja, am mai scris o grămadă despre ea, ne despărțim precum se vede în poză, a și trebuit să-i tai tubul să scot ultimele aproximativ 20 de procente din produs, nu-mi place să arunc chiar atâția bani pe fereastră.
        Crema de mâini și față de la Geroroyal nu o folosesc de exagerat de multă vreme așa încât va dura până să-i fac un review dar e semigrasă și destul de ok, chiar prea ok la cei aproximativ 2 lei cât costă în Carrefour.
        Balsamul de mâini de la Sandel (review) îl știți deja, a fost light și mai degrabă potivit pentru vară, mă despart și de el, se vede că și el a suferit operația de tăiere să îl termin în totalitate.


        Acestea sunt produse random, nu prea le-am putut împărți în prea multe categorii.
        Fixativul de la Taft l-am folosit mai mult pentru a prelungi timpul dintre două spălări pe cap, pentru îmblânzirea firelor de păr rebele și a sprâncenelor.
        Crema matifiantă & hidratantă de la Farmec... chiar nu știu ce să vă scriu despre ea, va mai dura o vreme.
        Șamponul uscat Kallos GoGo (review) s-a dus și el, a fost iarăși un produs ok, m-a ajutat și el să nu mă spăl tot la 2 zile.
        Uleiul de protecție solară de la Cien a fost și un pic folosit lunile astea, l-am folosit astă - vară cu precădere, urmează și despre el un review, să țin minte că atât acest ulei de protecție solară cât și spray-ul de protecție solară n-ar trebui folosite pe caniculă că n-au UVB.


         Nici pe acestea n-am reușit să le încadrez în categorii separate.
         Am consumat aproape 2 pachețele de bețișoare de urechi marca proprie Kaufland, 150 sau 160 de bețișoare la 1,50 lei, îmi pare rău că n-am profitat la un moment dat de reducerea la 90 de bani dar nu întotdeauna suntem la punct cu promoțiile.
         Șervețelele demachiante pentru ten normal / mixt marca proprie Kaufland le-am luat în aceeași săptămână de reduceri la apa de gură DentaPlus, și acestea erau parcă la 1,89 lei, vreau să le încerc și pe cele pentru ten sensibil / uscat și să fac review-ul împreună, deci mai trebuie s-așteptați.
         Masca de față Hydro marca proprie Kaufland (review) o folosesc pe post de cremă de noapte, e ok, dar cam grasă pentru tenul meu gras / mixt.
          Și un sul de prosoape de bucătărie folosit pentru diverse chestii cosmetice.

        Acestea sunt preferatele lunilor martie și aprilie, sper că nu v-ați plictisit prea tare.

sâmbătă, 14 mai 2016

Noutăți cosmetice în Lidl Și Kaufland

        Hello! Bună să vă fie sâmbăta! Pentru că n-am găsit mare brânză în legătură cu cosmeticele prin revista de non - food a celor de la Lidl, azi vă arăt și câteva poze din revista celor de la Kaufland, dar în cazul acesta vă avertizez că prețurile sunt deja la raft.