joi, 9 iulie 2026
Săpunuri lichide de pe Emag încercate recent #1
luni, 8 iunie 2026
Cumpărături de primăvară 2026
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Sincer, articolul de azi era să nu mai vadă lumina zilei deoarece aveam și încă am impresia că sunt foarte puține produse în comparație cu alte articole de acest gen pe care le-am scris în ultimii ani. S-ar putea ca și voi să fiți de aceeași părere la sfârșitul articolului. Dar cu toate acestea, având în vedere câte lucruri mi-am cumpărat în toamnă și iarnă, nu mă surprinde la modul personal că sunt atât de puține de această dată deoarece, deși sunt o oarecare cheltuitoare, am și perioade în care prefer să încerc să consum și ceea ce am pe stoc, ca să scriu așa.
Și să trecem efectiv la treabă, aș gândi, nu de alta dar nu pentru filosofisme e acest articol.
Bețișoarele de urechi de la Care sunt tot de la locul de muncă, ușor de cumpărat dacă îmi amintesc. Sunt foarte bune pentru urechi, machiaj, manichiură.
Cele 2 produse mici de la Skin Love provin dintr-un set de 3 produse de tip travel size cumpărate din Pepco. Al treilea produs e un gel de curățare al feței care deja s-a terminat. Cele din poză sunt o loțiune tonică care se absoarbe repede în piele. Iar crema e un gel defapt, m-a surprins ideea, dar e numai bun pentru mine care mai niciodată nu se dă pe față cu nimic când merge la locul de muncă.
Cam acestea au fost cumpărăturile cosmetice pe care le-am făcut în această primăvară.
marți, 7 aprilie 2026
Câteva produse de machiaj încercate recent
În general, machiajul nu e punctul meu forte. Încă mă joc cu el, încercând să îi descopăr secretele. Dar asta nu înseamnă neapărat că în momentele mele libere nu îl folosesc. La lucru e altă poveste, de obicei chiar dacă nu ajung transpirată, cum intru în tură, cel puțin prima jumătate de oră sunt leoarcă, așa încât mi-e să nu-mi curgă produsele de pe față și să mă transform într-un clovn, cu atât mai mult cu cât lucrez cu mulți oameni față în față.
Am avut 2 pudre din acestea matifiante de la Essence, una cumpărată separat, iar una găsită în Calendarul de Advent. Este un produs bun, setează fondul de ten și mă ajută cu situația tenului meu mixt spre gras în momentul în care port fond de ten, mai ales reaplicată după primele ore, când tenul meu începe să beculească.
Paleta de contur nici măcar nu știu de ce am cumpărat-o. Poate că e ceva de fardul înhis la culoare care te ajută „la remodelarea” feței, dar așa-zisa parte de iluminare e jalnică, nu se vede deloc pe tenul meu. Cel mai probabil, acum după ce mi-am dat seama că pe ten în general nu mă ajută niciunul dintre farduri, le voi folosi la un moment dat ca farduri de ochi.
Palețica cu 2 farduri de obraz de la Catrice (se numește Blush Affair) în colaborare cu filmele Wonder Woman chiar îmi place enorm și o pot folosi relativ ușor. E adevărat că am avut mai multă nevoie de a exersa cu partea cremoasă, și nici acum nu mă simt neapărat comfortabil cu ea, dar partea cu fard pudră e preferata mea, chiar dacă am nevoie de un pic de atenție din cauza pigmentării puternice. Dacă n-aș avea atâtea alte asemenea produse, aș cumpăra și varianta pe piersiciu a paletuței. Aceasta a fost iarăși o achiziție bună.
Paleta de farduri de ochi de la Wet & Wild e mai mult decât rezonabilă. Ce-i drept, movul din stânga încă e un teren minat deoarece n-am exercițiu să-l fac să funcționeze ca lumea. Iar nuanța aceea de bronz (nu știu cum s-o descriu altfel) din mijloc e o mare bătaie de cap deoarece are atât de mult sclipici încât cade tot atât pe față cât și pe mâini. În rest, celelalte 3 nuanțe ar fi lucrabile. Nuanța de maro dintre cele 2 nuanțe care îmi pun probleme e destul de mată, dar e ok pentru mine iar cineva cu experiență ar putea să o folosească ca nuanță de tranziție într-un machiaj elaborat. Rozul și nuanța de șampanie le găsesc foarte feminine, dar trebuie să am grijă cu ele deoarece tind să se strângă în pliu. Având în vedere acest „defect”, le pot folosi ușor pe post de eyeliner făcut cu fard.
Prin urmare, aceste achiziții văd că mi-au creat o adevărată călătorie prin lumea machiajului, dar e una pozitivă sper eu...
sâmbătă, 28 martie 2026
Produse de la Syoss încercate recent
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
În ultima perioadă, cred că a fost în decembrie, am scăpat de niște gunoi din apartament, iar această curățenie mi-a adus niște cupoane de reducere la anumite produse a celor de la Syoss. Deși poate că o reducere de 35% nu e ceva wow, dar tot contează pentru mine. Nu e nici prima oară, nici ultima oară când folosesc rcipientele de plastic goale ca monedă de schimb pentu niște rduceri. Iar în perioada rspectivă chiar aveam nevoie de niște balsm sau mască de păr.
Înt-un fel, poate c-am exagerat cu 3 produse pentu păr deoarce chiar și la sfârșit de martie mai am destul de mult produs în 2 recipiente, dar parcă se mai temină încet-încet din anumite produse destinate părului.
Varianta Intense Oleo mi se par cea mai subțire ca și compoziție. Nu e un produs rău, ba chiar dimpotivă, mi se pare că-și face datoria, și anume să mă ajute să-mi descurc mai ușor părul când îl piaptăm și îmi mai ia din apectul acela de coadă de mătură când vine vorba de vârfurile firelor de păr (absolut nimic nu te scapă de vârfurile despicate cu excepția foarfecii, dar sunt produsecar ajută). Plus că parfumul balsamului e și el ok.
Varianta Intense Plex mi se pare undeva la mijloc ca și compoziție, pare ceva mai grosuț. E adevărat că nu e o diferență foarte mare la capitolul compoziție, dar pentru mine a fost sesizabilă, chiar mi-a plăcut „îmbunătățirea”. Tot așa, m-a ajutat cu descurcarea părului și îmblânzirea coamei de păr. Iar la capitolul parfum, și aici e prezent, și tot așa, mi-a plăcut. Dintre cele 2 variante de balsam de păr, îl prefer pe acesta, Intense Plex din cauza compoziției.
Masca de păr, Intense Repair, e cea mai grosuță, dar nici nu avea cum să nu fie mai grosuță, de vreme ce e vorba despre o mască de păr. Și aceasta mi se pare foarte faină, ajută la pieptănat și la capitolul aspect. Un mare avantaj mi se pare ambalajul, deoarece fiind vorba despre un borcănel, nu trebuie să tai ambalajul pentru a scoate și ultima picătură de produs.
Dintre toate cele 3 produse, cred c-aș alege balsamul Intense Plex ca fiind preferatul meu.
duminică, 15 martie 2026
Produse cumpărate și răscumpărate de-a lungul timpului: Șampoane pentru păr
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

sâmbătă, 7 martie 2026
Filmul / serialul săptămânii #41: „Wonder Woman”
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Pentru astăzi scriu câteva cuvinte despre „Wonder Woman”, un film care mi-a adus aminte puțin de „Hercule” și „Xena”, mai ales prin prisma copilăriei Dianei, perioadă în care a trăit cu amazoanele.
Cu toate că Diana, adică Wonder Woman, este crescută de amazoane, fiind fiica reginei, aceasta se simte oarecum ostracizată deoarece nu i se permite să se antreneze cu celelalte amazoane, dar nu i se oferă o scuză plauzibilă. Când un pilot britanic urmărit de germani se prăbușește în Themyscira, Diana își vede șansa vieții de a pleca în lumea largă pe care dorește să o salveze de Ares, zeul războiului. În călătoria sa, aceasta începe să își înțeleagă originile, dar ajunge la concluzia că lumea merită să fie salvată.
Mi-a plăcut filmul? Relativ. Mult mai mult mi-a plăcut „Liga Dreptății” în versiunea lui Zack Snyder, să fiu mai înțeleasă.
marți, 3 martie 2026
Filmul / serialul săptămânii #40: „Spiderman 2”
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Acest al doilea film din seria Spiderman cu Tobey Maguire mi se pare a fi un roller-coaster pentru Peter. Cu toate că Peter își pierde temporar puterile de erou, situație înrădăcinată în stresul său psiho-emoțional, eroul nostru nu se dă bătut. Încearcă și reușește să îl dovedească pe maleficul Doc Ock, dar și pe viitorul nou Spiriduș care are o vendetă personală împotriva lui Spiderman / Peter Parker (obiectiv e pe nedrept, dar se mai întâmplă și subiectivitatea la mijloc).
Până în prezent, se pare că acest film cu Spiderman e unul dintre cele mai bune, dacă nu cel mai bun dintre filmele cu Spiderman. Greutățile financiare & academice & emoționale ale lui Peter, Doc Ock jucat splendid de Alfred Molina dar și secvențele iconice de acțiune contribuie la amploarea filmului.
Personal, mi se pare unul dintre filmele cu supereroi care ar trebui vizionat măcar o dată în viață.
luni, 2 martie 2026
Cumpărături cosmetice iernatice
vineri, 27 februarie 2026
Filmul / serialul săptămânii #39: „Enola Holmes 2”
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Astăzi scriu câteva cuvinte despre al doilea film din seria Enolei Holmes. Precum cred că știți deja, nu e prima dată când intru în universul Holmes, nu doar c-am vizionat prima parte a seriei, dar am început și serialul care are la bază cărțile cu Sherlock Holmes.
În această parte o urmărim pe Enola construindu-și cariera de detectiv, dar și cum evoluează relațiile ei cu Sherlock și Tewkesbury. Pe de altă parte, facem cunoștință cu Moriarty, nemesisul lui Sherlock. Dar să n-o uităm nici pe Eudoria, care, deși pare a fi mai îndepărtată de familie, niciodată nu uită să vegheze asupra propriilor copii, mai ales asupra Enolei.
Mi-a plăcut filmul? Aș putea spune că da, cu mențiunea că primul mi s-a părut mai bun.











































