vineri, 15 mai 2020

Review: Săpunul lichid Cien Sweets and Flowers Rose & Macaroons


Hello! Cum mai sunteți? Nu știu cum ați pățit-o voi, dar eu aveam impresia că abia de la noapte vom scăpa de starea de urgență, dar deja am scăpat de acea stare de vreo 9 ore pe când acest articol. O să tac acum referitor la situația asta deoarece simt că nu are rost. 

Pe la mijlocul lunii martie am fost într-o tură de cumpărături prin Lidl și Kaufland pentru diverse, iar acesta este unul dintre săpunurile lichide care mi s-au lipit de mâini. Erau 3 săpunuri lichide în această gamă Sweets and Flowers, nici unul foarte intringante. Dar cum aveam nevoie de săpun în casă, l-am ales pe acesta cu trandafiri și macaroons. A fost o decizie bazată pe faptul că îmi place diversitatea. Săpunul a costat 4,5 lei pentru 500 ml și e cumpărat din Lidl deoarece Cien e una dintre mărcile lor proprii. Parfumul produsului este aproape similar cu a variantei cu migdale, doar că mirosul acela de migdale cred că a fost puțin balansat de altceva deoarece nu m-a mai deranjat atât de mult. De uscat mâinile, nu prea s-a-ntâmplat, dar are potențialul de a înrăutăți situația unei pieli deja uscate.

De recumpărat produsul, nu știu ce să zic. Nici măcar nu știu dacă îl vor mai readuce vreodată. Probabil voi cumpăra săpunuri din această gamă pentru a diversifica ce folosesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu