Hello! Cum mai sunteți? Eu sper c-am revenit la o activitate cât de cât normală aici pe blog, deși tot ce se poate să vă mai treziți cu câte-o zi fără postare, dar asta este, și sper să nu fie dese asemenea zile.
Postarea aceasta este realizată vineri, 13 mai, a fost o zi în care am avut chef doar de muncă intelectuală light, dar m-am gândit să fac ceva concret măcar pentru blog dacă tot nu m-am putut mobiliza împotriva procastinării legate de temele pentru masterate.
Gelul acesta de duș l-am cumpărat aproximativ la mijlocul lunii martie (atunci când am fost gripată și am vizitat farmaciile de 3 ori în nici 2 săptămâni) dintr-o farmacie Sensiblu la aproximativ 3,80 lei pentru 300 de lei. Nu a costat prea mult, mai ales că știm cu toții ce prețuri practică Sensiblu-ul la capitolul cosmetice, nu-i așa?
Produsul se consumă greu, are consistența unui gel de duș obișnuit, de culoare verde deschis și cu un miros ierbal foarte interesant în sensul bun. Eticheta menționează cum că gelul ar avea glicerină, dar n-am simțit nimic deosebit față de un gel de duș clasic, gen cele Cien spre comparație. Sincer, mirosul mi-e oarecum familiar, dar n-aș ști să vă spun de unde anume. Sistemul de dozare e tradiționalul căpăcel pe care trebuie să-l desfaci și să scoți produsul printr-un orificiu.
Dacă aș mai recumpăra produsul? Da, desigur, dacă m-aș nimeri în preajma unui Sensiblu și aș avea bani & nevoie de un gel de duș.
Nota produsului: 9,5 / 10.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu