Se afișează postările cu eticheta energizant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta energizant. Afișați toate postările

vineri, 11 decembrie 2015

Review: Antiperspirantul Dove go fresh


        Hello! Ce mai faceți? Cum mai sunteți? Luni seara, mai bine zis noaptea căci era miezul nopții, eu eram destul de obosită psihic și somnoroasă, așa că nu vă mirați că există toate șansele să mai fac câte o greșeală de tipar.
         Pentru azi vi-am pregătit un review la antiperspirantul Dove go fresh. Spre deosebire de săpunul din aceeași gamă care m-a dezamăgit și despre care vi-am povestit aici, acest produs chiar își face treaba. Antiperspirantul se găsește în toate lanțurile de magazine mai măricele, și costă de la 9 lei în sus, depinde de fiecare lanț în parte.
        Îmi plac două lucruri importante la acest antiperspirant: în primul și în primul rând, mă protejează minim 6 ore în condiții de umblat de ici colo sau chiar minim 18 ore dacă stau în casă și nu mai sport la domiciliu în acest interval; al doilea lucru este reprezentat de faptul că chiar îmi place mirosul său proaspăt. E unul dintre antiperspirantele pe care îmi place să le combin cu gelul de duș Cien Lemon Kick din Lidl. Singurul lucru care chiar mă deranjează puțin e prețul poate puțin măricel, dar asta se datorează faptului că pe lângă eficiență se plătește și marca.
        Eu acord o notă de 9,5 produsului.

joi, 3 decembrie 2015

Review: Gelul de duș Cien Lemon Kick


        Hello! Ce mai faceți? Am revenit și eu pe blog cu un nou review, de data aceasta la un gel de duș care-mi place foarte mult și pe care-l consider de cele mai multe ori o pereche potrivită pentru antiperspirantul Rexona stress control despre care v-am vorbit duminică.
        Gelul de duș de azi este Cien Lemon Kick, este un gel de duș cu un miros foarte energizant, citric dar totuși destul de artificial, și totuși foarte revigorant, care de foarte multe ori îmi dă acea senzație de trezire aproape ca o cană bună de cafea. Știu că e iarnă iar majoritatea persoanelor probabil preferă notele citrice în sezonul cald, dar mie-mi plac indiferent de sezon, mai ales când e vorba de notele acelea pur citrice, nu combinații de note citrice cu alte note. E unul dintre gelurile de duș preferate, îmi pare foarte rău că nu apuc să-l recumpăr foarte des, dar acesta este unul dintre compromisuri având în vedere că sunt o curioasă și jumătate când vine vorba de produse de îngrijire a pielii, categorie în care includ și geluri de duș.
         Acest gel de duș îl găsiți permanent pe stoc (excepție cazurile în care clienții dau gata stocul mai repede decât se așteapta personalul magazinului) în lanțul de magazine Lidl, la un preț de 3,5 lei / flaconul de 300 ml. Mie îmi ajunge aproximativ 10 - 14 spălări acest gel de duș, depinde cât de mult produs risipesc la fiecare spălare.
        Eu acord bucuroasă o notă de 10 acestui produs, își merită cu prisosință nota primită.