Se afișează postările cu eticheta dizolvant de lac de unghii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dizolvant de lac de unghii. Afișați toate postările

duminică, 4 decembrie 2016

Review: Dizolvantul de lac de unghii fără acetonă de la Senzate


        Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi m-am gândit să rup tradiția de a scrie în week-end-uri despre săpunuri și să scriu despre un dizolvant bifazic de lac de unghii fără acetonă, în speță cel de la Senzate.
       Am mai avut acest dizolvant și prin primăvară, luat atunci mai mult pe considerente de preț foarte bun, ulterior am citit câteva recenzii nu foarte lăudăroase la adresa lui și, în plus, se certase cu un lac de unghii, astfel încât am ajuns la concluzia rezonabilă de a-l recumpăra în momentul în care aș avea și alte lacuri de unghii de la diverse firme (comapnii) mai cu pretenție, ca să zic așa, ca să-l pot testa pe o diversitate mai mare de produse înainte de a sări cu capul înainte și a afirma unele lucruri pe care să nu le pot susține absolut deloc.
        În primul rând, nu e cel mai ușor de utilizat produs pe care l-am folosit, și asta din cauza faptului că e bifazic. Trebuie agitat destul de bine înaintea utilizării pentru ca cele două componente să se se amestece, dar care se vor separa rapid.
        Apoi, în cazul unor lacuri de unghii trebuie să insist puțin pentru a le îndepărta de pe unghii, de exemplu lacul de unghii argintiu de la H&M pe care l-am menționat aici. În momentul în care o să public și articolul despre Fall Empties, o să vedeți și oja care i-a cauzat probleme acestui dizolvant, o să fie activ link-ul la momentul oportun. În rest, s-a descurcat foarte bine pe cealaltă ojă de la H&M cât și pe cele două variante de la Rimmel London, plus pe chinezăriile pe care le-am mai avut de-a lungul timpului împreună cu dizolvantul.
        Prin urmare, pot afirma că sunt destul de mulțumită de produs, categoric îl voi mai reachiziționa, pentru mine a funcționat, și îi acord o notă de 9 / 10.

luni, 21 noiembrie 2016

Review: Dizolvantul pentru lac de unghii cu acetonă de la Toji



        Hello! Cum mai sunteți? Afară e foarte întuneric, răcoare bine, mirosul bine - cunoscut de fum creat de arderea lemnelor în sobe e omniprezent și el. Totul în jurul meu denotă trecerea timpului, până și cafeaua pe care mi-am pregătit-o la cafetieră pentru următoarele 2 - 3 dimineți și din care m-am autoservit și acum, aproape de miezul nopții, s-a răcit deja, dar asta nu mă deranjează căci îmi place cafeaua mai degrabă la temperatura camerei sau direct din frigider (cu gheață dacă se poate, de ce nu!?!) decât fierbinte.
        Așa încât mi-am adus aminte de faptul că prin vară m-am bucurat de un dizolvant cu acetonă pentru lacul de unghii de la Toji, luat de prin Auchan, de care chiar nu vi-am șoptit cam nimic. Și cum e deja dus de o bună bucată de vreme, cel mai probabil o să-l vedeți la „Fall Empties”, fie că va fi video sau doar text cum v-am obișnuit deja, mi-am propus să vă scriu câteva rândulețe despre acest produs a cărui culoare are o tentă foarte primăvăratică, că tot au fost niște zile de primăvară atât de plăcute la sfârșit de noiembrie în emisfera nordică, zona temperată.
        Așa cum vi-am mai precizat și mai sus, produsul e cumpărat din Auchan cu aproximativ 2,20 lei și are 100 ml. Se laudă că ar avea și extract de aloe vera, dar eu l-am luat pentru raportul preț / cantitate bun, nu pentru aloe vera sau culoare. Sincer, căutam ceva ce să ducă de pe unghiile subsemnatei lacul roz pe care îl luasem de la mami iar dizolvantul bifazic fără acetonă de la Senzate nu făcea față, cred că lacul respectiv a fost o excepție tare interesantă până acum.
        Acest dizolvant de la Toji s-a descurcat bine cu tot ce l-am pus să curețe în perioada respectivă când l-am consumat, am fost foarte mulțumită de el, și sincer, l-aș recumpăra dacă tot am un recipient cu pompiță numai bun pentru asemenea produse. Nu mai țin minte exact în cât timp s-a consumat și cât de des l-am folosit.
        Nota mea pentru produs este un 10 / 10 clar.

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Review: Dizolvantul de lac de unghii cu acetonă Cien


        Hello! Cum sunteți? Sinceră să fiu, n-am găsit nimic legat de cosmetice prin revista Lidl, prin urmare azi voi face un review unui produs Cien, fiind vorba despre dizolvantul de lac dw unghii cu acetona de la Cien.
        Sinceră să fiu, nu am un motiv anume și foarte serios să fi cumpărat varianta aceasta cu acetonă, cred că singura chestie de luat în considerare a fost faptul că-mi era teamă că un dizolvant fără acetonă nu va face față lacurilor de unghii și asta pentru că n-am mai folosit dizolvantele fără acetonă până zilele trecute. 
        Produsul l-am achiziționat din Lidl-ul din Nufărul, avea un preț de 6 - 7 lei pentru 200 ml de produs. Ca majoritatea produselor cremoase sau lichide (aici mă refer foarte mult la dizolvanții pentru lac de unghii, la loțiunile tonice, la laptele demachiant etc) de la Cien, și acesta are pompița aceea pentru dozare, care a pus-o în dificultate pe mami până când i-am arătat cum se lucrează.
       Mi se pare un produs destul de spornic, iar atu-ul principal e intensitatea redusă a mirosului supărător de acetonă. Eu, spre exemplu, suport mirosul de acetonă degajat într-o sesiune de curățare a unghiilor, dar nu toată lumea are toleranța mea. Sticla am început-o la sfârșit de ianuarie parcă și i-am lăsat-o mamei când m-am mutat și vreau să vă spun faptul că mama mai are cam o treime sau jumătate din sticlă încă, deci e chiar spornic produsul pentru cele care nu-și curăță de câteva ori pe zi unghiile de lacul de unghii (sper c-ați prins ironia și sarcasmul din cuvintele mele). Singurul minus e prețul cam măricel, se găsesc produse cu un raport cantitate / preț mult mai bun ca acest produs.
        Nota acordată produsului: 9 / 10.