joi, 30 aprilie 2015

Review: Săpun lichid Finale Oriental Relax


        Hello! Știu că am promis că fac acest review luna trecută, dar lucrurile s-au cam precipitat puțin din cauza episodului pentru care am ratat la mustață o internare în spital, așa încât am ajuns să-l fac cu o oarecare întârziere.
        Am achiziționat produsul undeva prin februarie parcă, din Lidl. Cum am ajuns să aleg acest sortiment? Simplu: din dorința de a experimenta. Voiam ceva nou, iar la rezervă de 1 litru nu existau decât 3 feluri de săpun lichid Finale: Blue Ocean îl avusesem de curând, de Sensitive nu-mi ardea că avusesem iarăși de curând săpunul lichid Cien cu lapte și miere, așa încât l-am ales pe-al treilea – Oriental Relax. Și consider c-am făcut o afacere bună, deoarece o rezervă de 1 litru de săpun lichid Finale costă 5 lei iar o sticlă de jumătate de litru e undeva la 3,4 – 3,8 lei.
        Produsul e foarte cremos și nu ca un gel, duce bine murdăria și mai are încă două buline albe din partea mea: n-am nevoie de cremă de mâini chiar după fiecare spălare pe mâini și are un miros decent, suav, nu foarte intens, floral. Un alt lucru care mi-a plăcut e faptul că ne-a ținut cam 2 luni, 2 luni jumătate cu toate că l-am folosit intens 3 persoane.
        După părerea mea are un raport calitate / preț foarte bun și l-aș reachiziționa cu mare drag.

        Notă: 9,5 / 10

miercuri, 29 aprilie 2015

Review: Șervețelele din Auchan

        Hello everybody! Azi fac un fel de review colectiv, ca să zic așa, și vorbesc despre șervețelele umede și uscate pe care le-am cumpărat din Auchan și le-am și terminat. Majoritatea produselor pe care vi le voi prezenta s-au terminat de vreo lună bună pe puțin, dar cred că vă veți bucura să-mi lecturați impresiile. 



        Șervețelele umede din poza de mai sus sunt produse marcă proprie Auchan, sunt ieftine și totuși nu m-au dezamăgit. Sunt bine impregnate cu soluție, curăță bine, șervețelele rămase în nu se usucă repede o dată ce pachetul a fost început și de asemenea nu au un miros deloc respingător. Mai vreau să precizez faptul că un pachețel mic îl achiziționasem cu vreo 0,67 lei (pentru cele albastre; cele albe cred că se apropie de 1 leu) iar pachetul mare cu 2,51 lei. Prin urmare au un raport calitate / preț bunicel. 


        Șervețelele de la Spring Line sunt alte șervețele umede pe care le-am achiziționat din Auchan. Au un miros plăcut dar mi s-au părut mai deficitare la capitolul soluție dezinfectantă și împregnare ca cele marca proprie Auchan; pe lângă asta au mai costat și 1,06 lei / pachețel, deci nu sunt sigură că le-aș mai reachiziționa. Nu este un produs rău dar pe mine nu m-a satisfăcut prea tare. 


       Despre șervețelele umede de la Freshmaker am iarăși numai cuvinte de laudă. Sunt ieftine (costă 0,77 lei / pachețel), bine împregnate cu soluția dezinfectantă, pachețelul o dată desfăcut șervețelele din el nu se usucă instantaneu, miros bine, curăță bine. Ce altceva pot cere mai mult de la aceste șervețele?


        Aceste șervețele uscate mi se par ok, sunt ieftine la 2 lei cutia de 100 de șervețele dublu stratificate - la fel ca cele Amelia în cutia verde -, își pierd repede mirosul. Nu știu dacă cer puțin sau mult de la ele, dar pe mine mă satisfac.
        Cam atât am avut de spus despre aceste șervețele achiziționate din Auchan. Sper că vi-am putut fi de ajutor.

marți, 28 aprilie 2015

Personaj Project: Finish untill 1 september

        Hello! Ieri, alaltăieri m-am uitat prin locurile în care îmi pun de obicei cosmeticele și m-au trecut fiorii în sensul negativ când am văzut câte cosmetice mai am de consumat, așa că mi-am propus ca până la venirea toamnei să mă mai scap de câteva (mai de toate pe care le am acuma) dintre aceste cosmetice. Așa că până la 1 septembrie m-am gândit să termin:

        Ce spuneți, o să reușesc? Mi-am dat special 4 luni să le termin, știind cât de multe sunt. Cu cosmeticele pe care trebuie să le dau gata până vineri sunt aproximativ în grafic, nu va fi o problemă prea mare.

luni, 27 aprilie 2015

Prada de vineri


        Bun, azi ne ocupăm puțin de cumpărăturile de vineri.
        Am trecut prin Kaufland vinerea trecută deoarece m-am trezit în pană de șervețele uscate și cu ocazia asta m-am ales și cu provizii de șervețele umede și niște dischete demachiante, că nici din acestea nu mai aveam multe.
        Am reușit să achiziționez:

       Cel mai rău îmi pare că n-am mai găsit șervețele uscate Amelia la cutie, aveam programat un stoc format dintr-un pachet verde, un pachet roz și unul albastru, dar pe care nu le-am mai putut achiziționa din lipsa respectivelor produse la raft.

duminică, 26 aprilie 2015

Review: Laptele demachiant Doina de la Farmec


        Hello! Cred că azi încep cu un review despre un lapte demachiant, de multă vreme n-am mai folosit așa ceva, cred că din perioada în care-am dat BAC-ul, asta fiind acum aproximativ 4 ani.
        Nici nu mai țin minte exact când l-am cumpărat, cred că în ianuarie - februarie anul ăsta, dar categoric a fost achiziționat din Auchan, la incredibilul preț de 1,5 lei. M-am mirat că era atât de ieftin dar m-am gândit că o fi din cauza faptului că e un produs românesc dar la câteva zile după achiziționare m-am dumirit: produsul expira la sfârșitul lunii octombrie 2015 așa încât îl scoseseră din timp la reducere să nu le rămână pe stoc. 
        M-am înțeles foarte bine cu produsul, mai ales că îl consider un chilipir, mai doream și încă mai doresc să îl reachiziționez, dar nu-l mai găsesc defel nici în Auchan, nici în magazinele Kaufland din Nufărului sau de pe Borșului. În cazul meu, produsul îmi hidratează, hrănește și curăță cu brio tenul. Și în plus mi-a plăcut că era destul de lichid așa încât nu trebuia să consum mult produs iar cele 125 ml mi-au ajuns undeva la 4 săptămâni.
         Raportul calitate / preț a fost mare (foarte mare) la prețul acela redus, așa încât aș recumpăra produsul chiar și la un preț de 6 - 8 lei, cât mă gândesc c-ar costa neredus.
        Notă acordată: 9,5 / 10.

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Noutăți la Lidl


        Neața bună! Cei de la Lidl iar ne fac în ciudă și nu ne împărtășesc mai nimic prin reviste la capitolul cosmetice. E de-a dreptul frustrant. Sper, dar nu-i sigur, s-ajung direct în magazine săptămâna viitoare să văd cu ochii mei ce și cum că așa nu se mai poate. Singurul lucru care ar reieși din reviste e faptul că vor introduce noi săpunuri lichide (nici nu știu dacă e ediție limitată sau nu) în gama Cien. Și cam atât la capitolul cosmetice. În rest, nealimentare și fără cosmetice cât încape prin reviste.

        Până când voi reveni cu alte noutăți, vă invit să citiți ultimele articole scrise:

vineri, 24 aprilie 2015

Review: Anti-perspirant Nivea Invisible for black & white


        Hello everybody! Se pare că e gata și următorul review, după o lungă absență de pe blog. 
        Azi vă povestesc puțin despre anti-perspirantul Nivea Invisible for black & white pe care-l am de la bunica. Nu știu de unde e și cu cât dar mă gândesc că se găsește în fiecare supermarket la un preț de maxim 15 lei să zicem. Cred că și ea l-a primit de ultima ei onomastică.
         Sinceră să fiu, n-am crezut că o să-mi placă atât de mult și că o să-mi fie atât de util. Nu știu dacă mă protejează chiar 48 de ore după o singură utilizare, n-am încercat asta, dar în condițiile în care nu transpir exagerat de mult mă ține 12 - 24 de ore lejer la o singură utilizare, ceea ce e extraordinar de bine pentru mine, deoarece sunt genul de persoană care transpiră enorm.
        Dacă aș cumpăra eu produsul? Destul de categoric, îmi place destul de mult, deşi are un mic minus deoarece nu sunt fana numărul unul al mirosului său.
        Notă acordată: 9,5 / 10.

        Later edit: Am fost azi (24.04.2015, cam pe la ora 12) prin Kaufland și l-am găsit (a se înțelege că doar m-am uitat la preț) la 8,85 lei.

vineri, 17 aprilie 2015

Review: essence Like a First Day in Spring


        Hello! M-am gândit să mai schimb puțin felul produsului căruia vreau să-i fac azi un review. Deja e mijlocul primăverii, au trecut primele zile de primăvară la fel ca și produsul - cum am mai spus și în articolul despre preferatele lunii, mai aștept să găsesc ziua potrivită să storc ultima picătură - despre care vreau să vă povestesc azi.
        Dacă mai țineți minte, mi-am luat parfumelul pe la sfârșitul lui ianuarie de pe emag înpreună cu alte parfumuri. Mi-a plăcut mult seriozitatea celor de la emag cât și faptul că produsele îmi ajunseseră acasă cam în 2 -3 zile.
        În general pe emag găsiți găsiți parfumelele essence de 10 ml la prețuri între 15,99 lei și 16,99 lei, chiar nu înțeleg pe ce criteriu le variază așa; la magazinul Crișul toate sunt la 16 lei.
        Conform celor de la emag, v-aș putea spune următoarele lucruri despre parfum: notele de vârf sunt reprezentate de o combinație între portocală, mandarină și ananas, urmate de notele de mijloc reprezentate printr-o combinație incitantă și irezistibilă de trandafir, mure și praline, totul încheindu-se cu note de bază îmbibate cu mosc, lemn de santal și vanilie.
        Ce-mi place la parfum:
  • mirosul floral al său;
  • mi se pare că miroase a deodorant Fa, dar nu știu a care;
  • mirosul lui îmi aduce aminte de primele zile de primăvară, exact așa cum îi amintește numele;
  • parfumul mă ține undeva la 5 - 6 ore.
        Ce nu-mi place la produs:
  • mi se pare că se termină prea repede;
  • raportul preț / cantitate mult prea mare.
        Dacă aș recumpăra produsul? Probabil că da, dar în varianta de 50 ml.
        Notă: 8,5 / 10.

P.S.: Nu uitați de articolul de ieri, „Oradea prin ochii unei romantice”.

joi, 16 aprilie 2015

Oradea prin ochii unei romantice

Văd că în ultimele zile mă decid greu să scriu niște articole pentru blog, și asta din cauza fiarei care încă îmi face probleme (adică sper să fie doar o descărcare de fiară și nu ceva mai grav).

Probabil că acum vă uitați și mai chiorâș la titlul postării, oare ce-oi fi vrând să spun prin el. Ei bine, cred că foarte mulți știți Podul Artelor (cred că așa se numește) din Paris. Este podul acela peste Senna plin cu lacăte puse acolo de cupluri ca să le dăinuiască povestea de dragoste. Se pare că curentul a ajuns prin Oradea, existând și aici un asemenea pod, fiind vorba de Podul Intelectualilor (podul acela pietonal între Podul Dacia și Podul Decebal).



Mie, personal, mi s-a părut ceva fenomenal să avem și noi așa ceva prin Oradea noastră, deși prima oară când am vizitat podul acesta anul ăsta nu-mi venea să cred ochilor; trebuie să menționez că de vreo 7 ani și jumătate nu prea mai frecventez acest pod, așa încât nici nu mă mir că nu eram la curent cu această poveste cu iz romantic al orașului.

Sunt curioasă să văd ce alte locuri așa frumoase voi găsi prin oraș.

miercuri, 15 aprilie 2015

Review: Gelul de duș Cien Red Sun

        Hello everybody! Se pare că mi s-a terminat mormanul de postări care erau programate, multe dintre ele chiar cu săptămâni în avans, iar eu m-am trezit și fără rezervă de postări și cu o criză de fiară foarte supărătoare și lungă, din cauza căreia nu m-am putut bucura de sărbătorile ce tocmai s-au încheiat ieri.
        Cu scuzele de rigoare asupra orei târzii la care apare acest review, azi o să vă vorbesc în sfârșit despre gelul de duș Cien Red Sun. Sper că vă amintiți că l-am luat pe la mijlocul lui noiembrie anul trecut din Lidl la vreo 3,5 lei - face parte din ediția disponibilă tot timpul - dar abia în perioada aceasta, prin martie, am reușit să-l folosesc și chiar să-l termin; aveam vreo 4  produse destinate curățării pielii dar acesta a fost cel care mi-a displăcut iar asta s-a văzut prin faptul c-a fost cel pe care l-am consumat cel mai repede, să scap de el.
        Produsul stă bine la capitolul curățirea pielii, n-am nimic să-i reproșez, iar mirosul lui discret ține cam până la 2 - 3 ore pe pielea mea. Problema e că nu-mi prea place cum miroase, are un miros mult prea dulceag pentru gustul meu, dar a ce exact miroase, n-aș putea să vă spun.
        Dacă aș recumpăra acest produs? Destul de rar, deoarece nu-i place mirosu.
        Nota: 7,5 - 8 / 10. 

marți, 14 aprilie 2015

Personal Project: Finish untill 1 mai

        Hello! Bănuiesc că vă întrebați ce e cu titlul. Și o să vă spun în cele ce urmează despre ceea ce vreau să transmit.
        Sinceră să fiu, m-am săturat să am multe lucruri, aici includ și cosmetice, nu puține dintre ele începute dar neterminate, așa încât mi-am propus un termen limită pentru terminarea unora dintre aceste lucruri. În primul rând aș vrea să termin cele 2 geluri de duș începute din gama Cien Destination (Sydney și Marrakesh) și săpunul cu miros de lămâie despre care vă vorbeam și în preferatele lunii trecute (gelul de duș Cien Red Sun din poză era deja terminat la data articolului menționat).


        Apoi mi-aș dori să mai termin și deodorantul sau ce-o fi Beyonce Wild Orchid care nu-mi place și de care deja mi s-a urât de la începutul iernii și essence Like a First Day in Spring din care mai am „doar o picătură” și chiar de aceea simt nevoia să eliberez locul.


        La capitolul cosmetice, aș mai avea de golit flaconul aproape gol de loțiune tonică pentru tenul sensibil de la Cien, loțiunea aceea în sticluță verde de la Gerovital, săpunul lichid Finale Oriental Relax și cam atât momentan, că-s și așa multe lucruri.

        Apoi aș mai avea de terminat 2 cărți ale scriitoarei Jane Austen: „Emma” și „Rțiune și simțire”. Am deja ditamai teancul de cărți împrumutate de la biblioteca județeană pe care, teoretic, trbuia să le restitui acum o lună și care încă îmi stau pe mobilă în așteptarea terminării cărților mai sus menționate. De altfel, mai am o jumătate de listă de subiecte despre care să-mi creez articole, dar mai bine stau liniștită cu dezvăluirea listei respective.

Later edit: mai adaug pe listă balsamul de păr și șamponul începute ambele de la Balea.

luni, 13 aprilie 2015

Tag (3)

        Un al treilea tag pe care l-am găsit pe site-ul Alinei, mi-a plăcut și prin urmare l-am preluat și eu.

1. Revista preferata
N-am așa ceva, nu prea sunt fană a revistelor, de obicei le iau dacă îmi plac obiectele sau obiectul care le însoțesc.

2. Culoarea preferata
În primul rând, dacă e vorba de culori, îmi plac albastrul și galbenul, dar îmi place și contrastul dintre alb și negru.

3. Serialul preferat
Numărul 1: Arrow. Numărul doi: Hawaii 5.0. 

4. Emisiunea preferata
Mai există și acest gen de program tv?

 5. Cartea preferata
„Memoriile unei gheișe”?    

6. Cantecul preferat
„Home is where the heart is” de Lady Antebellum

7. Filmul preferat
Nu sunt chiar atât de sigură că am unul anume.

8. Blogul preferat
tomaaurora.blogspot.com și alinaluibrumarel.blogspot.com 

9. Cantaretul preferat
Cred că Enrique Iglesias momentan, dacă e la masculin 

10. Tara preferata

Probabil Spania.

duminică, 12 aprilie 2015

Review: Crema de mâini Cien SOS Hand Concentrate


        Hello everybody! Azi fac, în sfârșit, și produsului Cien SOS Hand Concentrate o recenzie, nu de alta, dar țin minte că m-a întrebat Claudia de la claudiaschoice88.blogspot.ro/ despre cremă într-un comentariu la această postare. Așa încât consider că a trecut destulă vreme în care să testez produsul și să-i descopăr folosința. 
        Inițial, am luat crema fără să mă uit prea mult la ea, doar pentru că mama și-a luat crema la tub cu capac albastru închis de la Cien și zicea că erau doar 2 feluri de cremă de mâini Cien la tub prin tot Lidl-ul, așa încât am fost foarte bucuroasă să dau de produsul din poză și sp-l pun în coș.
        Despre produs, pot spune că are o consistență destul de groasă și grasă, nu sunt chiar fana cremei din cauza asta, dar deja cumpărasem produsul așa încât l-am folosit de câteva ori pe mâini iar apoi l-am folosit pentru pielea cam îngroșată de pe călcâiele mele, utilizare cu care ne-am împăcat mult mai bine, părerea mea.
        Crema se consumă foarte greu, excesiv de greu aș spune eu, pentru cei 75 ml pe care îi are; sincer, mă gândeam c-aș putea-o da gata într-o lună, dar mi-au trebuit 3 s-o pot da gata, deci de 3 ori mai mult decât anticipasem. Ei, n-ai ce-i face, uneori lucrurile nu merg atât de ușor pe cât ne-am dori noi.
         Am dat pe produs undeva în jur de 5 lei, într-un magazin Lidl (mai precis, cel de pe Tudor Vladimirescu), dar mi se pare un pic cam mult pentru o cremă de 75 ml care m-a dezamăgit chiar urât; cealaltă cremă (ce-a a mamei) s-a comportat mult mai bine deși am folosit-o doar de câteva ori, le-aș putea număra pe degete.
         Dacă aș recumpăra produsul? În nici într-un caz. Există deja multe creme de mâini care îmi place mult mai mult și alte și mai multe creme de mâini pe care să le încerc. Am pus crema aceasta de la Cien pe aceeași listă cu crema de mâini Atrix cu mușețel la cutie.
          Notă acordată: 4,5 / 10.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Noutăți la Lidl



        Hello! Săptămâna trecută n-am reușit să găsesc nimic interesant prin reviste iar săptămâna asta m-am gândit să mă opresc asupra a ceva totuși, mai ales că vi-am promis să vă mai aduc câteva noutăți de la Lidl.
        Cel mai mult mi-au atras atenția plicurile și pagina din stânga despre birotică și balerinii din cea mai din dreapta pagină. Sincer, m-ar tenta niște balerini noi, iar 25 de lei e un superpreț din punctul meu de vedere.
        Vă mai atrag atenția cț mâine și poimâine magazinele Lidl din țară sunt închise datorită Sărbătorilor Pascale, așa că dacă aveați de gând luni să le faceți o vizită, reorientați-vă spre alte magazine.
        Și nu uitați de articolele săptămânii ce-a trecut:
         Sărbători fericite s-aveți!

vineri, 10 aprilie 2015

Review: Deodorantul Nivea Pure & Natural Action cu iasomie

        Hello everybody! Azi e ziua deodorantului cu miros de iasomie de la Nivea.
        L-am luat anul trecut prin vară din Carrefour, nu mai știu exact cu cât, dar parcă sub 10 lei, nu prea am obiceiul să dau peste 10 lei pe deodorante / antiperspirante, trebuie să fie o situație destul de excepțională să dau mai mult de atât pe unul.
         La un moment dat l-am folosit și cât timp eram afară, dar dădusem peste cine știe ce mai interesant, așa că l-am pus la păstrare până în iarna asta când l-am și terminat. Dar nu l-am mai folosit pentru ieșit din casă decât eventual pentru mersul la magazinul din colțul străzii după experiența neplăcută avută cu 8 x 4 Party Fever din data de 20 ianuarie a anului acesta.
         Mirosul este unul proaspăt, ușor amărui, nu știu de ce am percepția asta asupra produsului, dar în fine, asta este. În casă oferă o oarecare protecție, și pe timpul nopții (da, ați citit bine și pe timpul nopții, trebuie să mă protejez cumva că oricum transpir puțin și pe timpul nopții).
          Dacă aș recumpăra produsul? Nu cred, nu mai folosesc atât de mult deodorantele, și oricum, am alte deodorante care-mi plac mult mai mult.
        Notă acordată: 6 / 10.

joi, 9 aprilie 2015

Top 5: Flori preferate

        Hello! Azi m-am gândit să inaugurez o nouă categorie de postări, și anume „Top 5”. Primul top despre care vă voi vorbi este un top al florilor preferate.


        Pe locul 5 se află ghioceii, simbol vestitor al primăverii și al renașterii naturii. Pentru mine e un semn că zilele insuportabile ale iernii se vor duce curând, aceste flori îmi readuc speranța venirii zilelor calde și fără amenințarea ploilor și a norilor care îmi aduc numai dureri de degete și palme (mi-e teamă să nu mă fi pricopsit cu reumatism sau afecțiuni mai locale ale articulațiilor).


        Pe locul 4 se află, surprinzător și pentru mine, liliacul. Mi-e dor de el foarte mult, îmi aduc aminte de ziua Sfântului Gheorghe din clasa a noua cred. Știu că ne adunaserăm la statuia generalului Moșoiu de lângă Parcul Bălcescu iar foarte mulți dintre noi am venit cu crenguțe de liliac cel mai probabil luate din piețe sau rupte de pe marginea drumurilor. Pentru mine, liliacul e un alt simbol al primăverii și cred că-mi place mirosul lui mult mai mult decât vreau să recunosc la momentul de față.



        Pe locul 3 se află levănțică pentru efectul ei calmant pe care îl ador. Vă rog, nu vă gândiți că-mi place movul sau ceva de genul, chiar nu-mi prea place culoarea, dar nu pot transmite această antipatie și asupra florilor. Sunt genul de persoană mai stresată și agitată, așa c-aș avea nevoie de un calmant natural, nu-mi prea place să iau medicamente cu pumnul, și așa sunt nevoită să mai iau analgezice din când în când pentru unele dureri.
        Pe locul 2 m-am gândit să pun orhideile, întotdeauna mi-am dorit să am măcar una, dar n-am reușit încă să mă cadorisesc cu un exemplar. Mi se pare că orhideea are un anumit rafinament al ei, la fel cu Aurora Toma spunea despre Today că are ceva al lui.

        De florile care ocupă locul 1 sunt complet și iremediabil îndrăgostită. E vorba despre trandafirii roșii și mai precis de aceia de un roșu închis bordo. E o dragoste care ține de enorm de multă vreme și cred că va mai ține multă vreme.N-aș putea să spun când a început povestea noastră de dragoste dar sper că nu se va termina niciodată.

miercuri, 8 aprilie 2015

Review: Ceai verde de la Sir Edward Tea



            Hello everybody! În sfârșit, ultimul ceai de la Sir Edward Tea despre care vreau să vorbesc în perioada asta.
            Ceaiul verde de la Sir Edward Tea l-am cumpărat cred că prin 22 decembrie, într-o seara mai răcoroasă bine după ce-am ieșit mai repede de la un proiect de la facultate. Îmi doream ceva mai altfel puțin față de ceaiul negru, așa că m-am oprit asupra ceaiului verde de la Sir Edward Tea, dacă tot eram în Lidl. Cred că a costat tot vreo 5 lei și ceva.
            Fiind un ceai verde simplu, nu prea am ce zice despre el.
            Dacă aș recumpăra produsul? Doar din când în când, am altele mult mai preferate.

            Notă acordată: 8 / 10.

marți, 7 aprilie 2015

Preferatele lunii martie

        Hello! Știu că a trecut puțin de începutul lunii dar nu prea am avut timp de făcut poze iar când am avut mi s-a stricat laptopul, mi-a luat 4 zile să-l conving să funcționeze ca lumea, dar mă bucur c-am reușit să-l conving, mai ales că mâine seară am ceva examen și-ar trebui să învăț puțin.
        Știu și c-am folosit o grămadă de produse, unele nici nu mai apar în poza de grup unde și așa mi se par enorm de multe ambalaje.

        Pentru duș am folosit 3 geluri de duș și un săpun solid, le-am alternat după dispoziția pe care o aveam: Cien Red Sun, Cien Destination Marrakesh, Cien Destination Sydney și săpunul solid cu lămâie fără nume și fără marcă.


        Pentru că sunt de felul meu o mucoasă dar și pentru alte cele am folosit / terminat 2 cutii de șervețele uscate marca proprie Auchan (unul nu bag mâna în foc să fi fost prea plin la începutul lunii) și am început și cutia de șervețele Amelia luată din Kaufland.


        La capitolul ape de toaletă și ape de parfum, am reușit să termin în sfârșit apa de toaletă (pardon, spirtul cu iz de apă de toaletă) Domenico Grappa, mai am cât să mă mai dau maxim o dată cu apa de toaletă essence Like a First Day in Spring, aproape am terminat deodorantul sau ce-o fi Beyonce Heat Wild Orchid care nu-mi place prea mult plus toate mostrele pe care le-am avut.


        Am terminat o grămadă de șervețele umede luna aceasta, nu mai puțin de 2 pachete mari și 4 pachete mici de șervețele umede. Nici măcar nu mi-am dat seama câte am consumat (review-uri aici, aici și aici).


        Pentru curățarea tenului am folosit laptele demachiant Doina care s-a și terminat, am început laptele demachiant de la Cien, am folosit și loțiunea tonică pentru ten sensibil de la Cien dacă tot am luat-o și am mai folosit loțiunea tonică de la Gerovital Plant ca tratament anti-coșuri.


         Pentru păr am folosit la începutul lunii șamponul cu cofeină de la Balea - aproape am terminat primul tub - dar a trebuit să-l înlocuiesc cu ceva anti-mătreață că nu mai puteam și m-am orientat către șamponul anti-mătreață a celor de la Farmec; am mai folosit și balsamul de păr cu cofeină de la Balea, cred că nu-mi mai ajunge nici pentru o singură spălare pe cap. Iar fixativul l-am folosit să-mi mai cumințesc firele scurte și rebele dar nu m-a prea ajutat.


        La capitolul protecției anti-transpirație m-am lăsat pe mână anti-perspirantului cu aerosol Nivea Invisible dor Black and White luat de la bunica și a stick-ului Lady Speed Stick Waterproof și n-am regretat; am mai folosit foarte puțin 2 ministick-uri Rexona dar nu îndeajuns de mult încât să le acord atenție aici.


        Pentru îngrijirea pielii am mai folosit cremele de mâini Blanchett B, Atrix cu aloe vera, balsamul de mâini Sandel cu pompiță care s-a și terminat și crema Cien SOS pe care-am folosit-o pentru călcâie mai ales.

    
        Pentru față am mai folosit 2 măști cu sare de la Marea Moartă de la Balea, o mostră de fond de ten lichid de la Vichy numărul 25 care nu mi s-au potrivit chiar deloc nici ca textură nici ca culoare (am tenul ult mai deschis ca nuanța), am mai încercat 3 mostre de cremă de la Nivea dacă le-am primit cu nu mai știu ce revistă, e vorba despre niște creme anti-rid pentru zi, pentru noapte și pentru ochi dar care nu mi s-au potrivit în sensul că sunt prea grele pentru tenul meu gras iar crema de oci îmi dădea niște usturimi că nici n-am mai terminat-o; și în plus, am terminat și un întreg pachet de dischete demachiante.


        Pentru spălatul mâinilor am tot folosit săpunul lichid cremă Finale Oriental Relax de care sunt și foarte mulțumită și pentru care pregătesc un review până la sfârșitul lunii, promit, la fel și pentru cele 3 geluri de duș.


        Cam astea mi-au fost produsele folosite în ultima vreme... Vă las să vă bucurați de Săptămâna Mare a Patimilor pe cei ortodocși și de Săptămâna Luminată pe ceilalți creștini.

luni, 6 aprilie 2015

Review: Balsamul de păr Elseve Arginine Resist

        Hello everybody! Azi vă vorbesc despre un balsam de păr pe care l-am folosit acum ceva vreme dar despre care abia acum apuc să vă vorbesc.
        Am avut de 2 ori acest balsam de păr deoarece îmi înmoaie foarte bine vârfurile părului iar asta mi-a plăcut foarte mult. Dar altceva n-a făcut chiar deloc. Așa încât nu cred c-o să-l recumpăr prea curând a treia oară. Gama Arginine resist promite marea cu degetul cum c-ar mări rezistența părului și alte asemenea lucruri, dar personal m-am convins că nu se ține de promisiuni. Pentru mine n-a funcționat partea de fortifiere, doar mi-a înmuiat vârfurile, așa cum am mai amintit. Prin urmare, nici prețul nu se justifică, îmi amintesc că-l luasem la un preț în jur de 12 lei pentru 200 ml din Carrefour, un preț destul de mare pentru dezamăgirea care-a provocat-o.
        Dacă aș recumpăra produsul? Nu foarte curând, totuși.
        Notă acordată: 4,5 / 10.

duminică, 5 aprilie 2015

Review: Șamponul Elseve Arginine Resist Light

        Hello everybody! Azi povestesc puțin despre șamponul Elseve Arginine Resist Light. L-am cumpărat prin august - septembrie anul trecut ca să fie pereche cu balsamul de păr pe care-l foloseam în acea vreme, și anume Elseve Arginine Resist.
        Ce mă așteptam eu să facă șamponul? Să-mi curețe părul, să-mi ofereo rezistență mai mare părului, să nu-mi mai cadă atât de rău părul, deși pun pariu că e absolut normală cantitatea de păr pe care-o pierd, să nu-mi încarce părul mixt pe care-l am.
         Cu ce m-am ales? Cu păr uscat rău de tot și cu o mătreață de mă urcam pe pereți. Cam atât. Ah, da, și cu o experiență nu foarte plăcută cu Head & Shoulders, căci trebuia să fac ceva mătreața respectivă, nu? Așa că produsul s-a terminat fiind folosit drept gel de duș și gel de curățare pentru vană și chiuvetă după șamponul colorant de la Delia Cosmetics. Nu știu de ce a avut efectul acesta asupra rădăcinilor mele, având rădăcini care se ung una - două, n-ar fi trebuit să mi le usuce. Chiar n-am crezut c-o să reacționez atât de negativ la acest șampon.
        Dacă aș recumpăra acest produs? Categoric nu, e pe lista neagră alături de alte șampoane care m-au dezamăgit și despre care o să fac într-o bună zi un lung și întreg articol, dacă nu mai multe de-a lungul timpului.
        Notă acordată: 1 / 10.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Review: Apa pură de la Balea

        Hello everybody! Azi vă vorbesc, ca să zic așa, despre singura mea experiență cu produsul numit „apă pură”. Produsul încercat de mine a fost cel de la Balea pentru ten mixt / gras.
         L-am luat împreună cu alte produse din DM în necunoaștere de cauză sperând să-l pot folosi pe post de demachiant; dar nicio șansă să-l folosesc pe post de demachiant. Defapt, în 3 luni cât am folosit produsul, n-am aflat pentru ce se folosește. Am pus capac folosirii produsului când am vrut să-l combin cu uleiul de ricin și să-mi fac un bifzic pentru demachierea ochilor dar tot ce-am mai avut din produs a ajunspe jos. Și chiar m-am bucurat c-am scăpat de produs, deși am dat parcă în jur de 6 lei când l-am cumpărat.
          Dacă aș mai recumpăra produsul? Nu, măcar până nu mă dumiresc la se folosește.
         Notă acordată: nu-i pot da o notă că nu știu la ce folosește.

vineri, 3 aprilie 2015

Review: Crema antivergeturi Gerovital plant


         Hello everybody! Azi vă povestesc despre un produs pe care l-am primit prin ianuarie care a trecut. Mi l-a cumpărat mami și mi l-a țâpat în brațe să-l folosesc pe motiv că de multă vreme se gândea să facă acest lucru cu o cremă anti-vergeturi.
          L-am consumat într-o lună jumătate cu chiu cu vai, dar am rămas cu un gust acru după el. Vreau să zic că în acea lună jumătate cât l-am consumat, vergeturile mele au rămas exact, dar exact așa cum erau înainte să folosesc crema, deci n-are niciun efect asupra pielii mele.
          Plus că m-am grăbit să=l consum deoarece scrie pe el că n-are conservanți, așa că e recomandat să-l terminăm în termen de 6 luni de când l-am deschis prima oară. Plus că n-are parabeni și parafine.
          Ca preț, habar n-am cât costă deoarece nu m-am uitat prin magazine cât costă, nu sunt curioasă defel să testez această categorie a produselor antivergeturi.
           Dacă mi l-aș cumpăra singură? Nu, consider că produsele antivergeturi sunt cu adevărat o risipă de bani.
           Notă acordată: 1 / 10.

joi, 2 aprilie 2015

Review: Anti-perspirantul Lady Speed Stick Waterproof

        Hello everybody! Azi voi povesti despre anti-perspirantul stick Lady Speed Stick Waterproof.
         L-am cumpărat vara trecută, era ceva promoție la ele și am plătit undeva la 14 - 15 lei pe 2 bucăți, așa că am făcut o oarecare afacere cu ele, și se încadrează în limita de 10 lei / produs după care mă ghidez în mod normal.
        Produsul este unul bunicel după părerea mea, mă protejează ore bune în condițiile în care sunt genul care transpiră enorm de mult și nu în ultimul rând, îmi place faptul că are un miros discret, nu va eclipsa niciun parfum dar nici nu se va combina într-un mod neplăcut cu acestea; totuși, trebuie să menționez faptul că mirosul e foarte ok, dar am întâlnit mirosuri de anti-perspirante stick mult mai interesante.
         Despre mine trebuie să precizez faptul că nu neapărat evit anti-perspirantele cu aplicare de tip aerosol, ci doar că mă irită faptul că sunt înecăcioase în condițiile în care locuiesc și voi locui o vreme îndelungată într-o garsonieră așa că pe acestea le folosesc mai rar, deși ați citit prin octombrie - noiembrie faptul că am avut ceva anti-perspirante cu aerosoli.
        Dacă aș reachiziționa produsul? Dacă au prețuri sub 10 lei și dacă sunt plictisită de altceva. E trecut pe lista aceea a produselor bune, pe care poate le-aș reachiziționa, dar care nu m-au dat pe spate.
        Notă acordată: 9 / 10.

miercuri, 1 aprilie 2015

Review: Balea Sensitive săpun solid cremă

        Hello everybody! Azi vă vorbesc puțin despre despre săpunul solid Balea Sensitive.
        De luat l-am luat prin noiembrie anul trecut din DM și a costat 2 lei. De multă vreme dorisem să-mi cumpăr un săpun solid cremă dar abia atunci am reușit să-l cumpăr.
        Despre produs pot să vă spun că eu, când l-am folosit prin ianuarie - februarie, nu-mi mai mirosea a nimic, de parcă nu mai avea miros, dar asta nu a fost o mare problemă. Problema pe care am experimentat-o cu el a fost faptul c-o trebuit să mă săpunesc de 2 ori o dată când folosisem o apă de parfum pentru că după prima folosire mi s-a părut că nu dusese tot parfumul respectiv.
        Produsul mi-a plăcut din cauza faptului că nu avea parfum, s-a consumat destul de greu pentru cei 100 gr pe care îi avea și-mi lăsa pielea foarte catifelată, așa încât nu cred să aibă cineva nevoie de loțiune / cremă pentru corp după ce-l folosește.
         Părți rele? N-am remarcat ceva aparte, dar n-a existat acea chimie între noi care să mă facă să-l recumpăr.
         Notă acordată: 9 / 10.