joi, 3 decembrie 2015
Review: Gelul de duș Cien Lemon Kick
Hello! Ce mai faceți? Am revenit și eu pe blog cu un nou review, de data aceasta la un gel de duș care-mi place foarte mult și pe care-l consider de cele mai multe ori o pereche potrivită pentru antiperspirantul Rexona stress control despre care v-am vorbit duminică.
Gelul de duș de azi este Cien Lemon Kick, este un gel de duș cu un miros foarte energizant, citric dar totuși destul de artificial, și totuși foarte revigorant, care de foarte multe ori îmi dă acea senzație de trezire aproape ca o cană bună de cafea. Știu că e iarnă iar majoritatea persoanelor probabil preferă notele citrice în sezonul cald, dar mie-mi plac indiferent de sezon, mai ales când e vorba de notele acelea pur citrice, nu combinații de note citrice cu alte note. E unul dintre gelurile de duș preferate, îmi pare foarte rău că nu apuc să-l recumpăr foarte des, dar acesta este unul dintre compromisuri având în vedere că sunt o curioasă și jumătate când vine vorba de produse de îngrijire a pielii, categorie în care includ și geluri de duș.
Acest gel de duș îl găsiți permanent pe stoc (excepție cazurile în care clienții dau gata stocul mai repede decât se așteapta personalul magazinului) în lanțul de magazine Lidl, la un preț de 3,5 lei / flaconul de 300 ml. Mie îmi ajunge aproximativ 10 - 14 spălări acest gel de duș, depinde cât de mult produs risipesc la fiecare spălare.
Eu acord bucuroasă o notă de 10 acestui produs, își merită cu prisosință nota primită.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu