duminică, 18 octombrie 2015

Review: Masca de față Chantelle cu iasomie


        Hello! Știu, n-am vorbit încă de turele de beauty shopping în care mi-am reachiziționat aceste măști, dar vreau să împărtășesc cu voi propriile păreri despre mască de data trecută când am cumpărat-o.
       În primul și în primul rând, fiind o mască comercializată sub marca Chantelle, se găsește în Kaufland; eu am dat 5 lei (defapt 4,99 lei, dar tot atâta / acolo îi) pe 2 pliculețe de mască.
        Dacă nu ți-o aplici pe față cu o oglindă lângă tine, primul lucru pe care-l simți e efectul termic al măștii; dacă te folosești și de oglindă, mai observi și faptul că masca o dată aplicată pe ten are o culoare galben - portocalie ușor transparentă. Ca efect pe tenul meu, e faptul că mi-l curăță foarte bine, dar, din păcate, cu niciun produs de curățare al tenului n-am reușit să obțin matifiere de 12 ore, din cauza hiperactivității glandelor mele sebacee.
        Eu acord produsului o notă de 9 / 10, dar nu știu dacă voi mai recumpăra și pe viitor masca aceasta la pliculeț sau dacă mă voi îndrepta spre ceva la gramaj / volum mai mare.

2 comentarii:

  1. Daca tot ma duc saptamanal prin Kaufland o sa-mi cumpar si eu masca. Chiar as vrea sa incerc ceva nou.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu deja am încercat deja parcă 3 măști de față de la Chantelle din Kaufland la pliculețe, plus alte măști la modul general.

      Ștergere