marți, 6 octombrie 2015
Review: Vopseaua de păr Loncolor EnVogue
Hello! Azi vă voi poveste despre prima vopsea de păr fără amoniac pe care-am încercat-o, și anume Loncolor EnVogue, nuanța 5.35 ciocolată. Nu mai țin minte cât am dat pe ea, dar am găsit-o în Auchan.
Am început să-mi vopsesc părul prin luna septembrie 2011, chiar înainte de a începe licența. De-a lungul timpului nu am experimentat prea mult cu culorile, sau nu atât de mult pe cât mi-aș fi dorit eu. Și asta deoarece îmi vopseam părul la intervale mari de timp din cauza alor mei care ziceau că, vai Doamne, o să chelesc înainte s-ajung la 30 de ani din cauza vopselurilor de păr. Sper ca asta să se schimbe cât mai crând posibil. Am fost cel mai mult brunetă albăstrui, am mai folosit și ceva șatenuri și vreo 2 culori care s-au concretizat în variații foarte închise de roșcat.
Ceea ce am remarcat din start a fost faptul că vopseaua miroase mult mai ok ca tot ce încercasem până atunci și toate vopselurile de păr de până atunci conținuseră amoniac. Apoi, eu am folosit 2 pachete pentru un păr mai lunguț tuns în trepte și în scări și pot spune c-am făcut puțină risipă de produs, dar nu m-aș fi descurcat cu un singur tub acasă. Recunosc că a fost un mare succes să mă vopsesc singură acasă, căci n-am mai stricat și 15 lei în plus doar pentru vopsit la coafeză, dar și pentru că m-am relaxat în intervalul de timp în care am lăsat vopseaua să acționeze în păr.
Ce-i drept, părul meu s-a resimțit puțin, fiind ceva mai uscat cu toate că inițial scăpasem de tot părul despicat și încă ceva mai mult și din părul sănătos, dar până la urmă și-a revenit podoaba mea capilară după 1 - 2 săptămâni. Și ceea ce-am mai remarcat a fost faptul că rădăcinile pe o lungime de 3 - 4 cm îmi păreau vag mai deschise deși înainte de vopsire avusesem rădăcini de minim vreo 8 cm buni.
Un alt lucru interesant descoperit recent e tenta ușor roșcată pe care o am în păr, semn că, totuși, părul meu s-a decolorat. Dar cu toate astea, aș recumpăra produsul din cauza faptului că nu pare să-mi distrugă atât de rău părul.
Nota pe care o acord produsului este 9,5 / 10.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu