Hire Me Direct

duminică, 8 martie 2020

Despre depresie, stimă de sine scăzută și blog / Youtube

Hello! Cum mai sunteți? Nici măcar cu anteriorul mic salut nu prea îmi venea să încept această postare. Până la urmă, măcar acel obișnuit început să-l aibă, căci altă structură nu cred că va avea acest articol. Aveam în gând altă postare pentru astăzi, dar ieri am avut așa, un mic moment de nici nu știu ce, gen o îmbinare de scânteie cu un moment din acela jos, jos de tot în adâncul minții mele nasoale încât am zis că ar fi mai bine să scriu aceste rânduri, poate va fi măcar o persoană căreia să-i deschid ochii până nu-i va părea rău.


În ultimele luni am dus-o mai mult sau mai puțin dezorganizat, încercând să ies dintr-o pasă proastă care ține cam de prea multă vreme. Iar faptul că trec prin niște schimbări, ca să le numesc așa, s-a văzut atât pe blog cât și pe canalul meu de Youtube. Iar unul dintre momentele de glorie a fost ieri după-amiază când am încercat să editez clipul cu empties pe care-l filmasem anul trecut la sfârșit de august sau început de septembrie. Dar ghici ce? Nu-l mai găsesc deloc: nici pe telefon, nici prin laptop, nici pe vreuna dintre platformele de stocare în cloud pe care am cont. Ceea ce înseamnă că la un moment dat am șters clipul respectiv, la care filmasem cred că mai bine de 30 de minute, într-un moment în care eram cu depresia la un punct îndeajuns de înalt încât să cred că nu voi mai reveni nici pe blog nici pe Youtube crezându-mă îndeajuns de banală și demnă doar de injurii și jigniri cu care chiar nu eram în stare să mă lupt.

Iar aici vine un lucru pe care eu, ca persoană negativistă fără pic de încredere în sine ar trebui să-l vadă, și, mai ales, să-l conștientizeze: poate că sunt o persoană banală, majoritatea dintre noi sunt relativi banali, dar nu sunt neapărat un nimeni: un nimeni nu ar fi avut un blog cu 891 de postări publicate, un nimeni nu ar fi avut peste 150k de vizualizări, un nimeni nu ar fi trecut prin școală și facultate aproape fără să ridice un deget și totuși să aibe rezultate peste medie. De asemenea, un lucru care mi s-a pus în vedere e faptul că lucrurile și situațiile prin care trec eu sunt mult mai comune decât mă aștept, nu sunt singura care le experimentează, doar că cei ca mine nu vorbesc public despre aceste experiențe iar asta ne face să ne simțim de parcă suntem singurii care trec prin aceste experiențe.

Nu știu dacă am vreo concluzie sau încheiere la asta, doar că îmi pare rău că acel clip cu empties de anul trecut nu va mai apărea. Și ce e cel mai important, nu vă luați de oamenii care  trec printr-o pasă proastă, mai ales prin depresie sau anxietate. Nu-i bruscați, nu-i luați în derâdere. S-ar putea să fiți picătura care îi împinge să-și ducă la capăt sinuciderea. Și vorbesc enorm de serios. Depresivii se autocritică singuri enorm de mult, nu se pot ierta pentru o grămadă de mărunțișuri inutile sau neimportante. Iar cineva apropiat care le mai și apasă acele butoane „speciale” sau sensibile echivalează cu o cascadă de autoreploșuri greu de îndurat și pentru un extrovertit plin de încredere de sine și echilibrat, care a făcut pace cu sine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu