Hello! Cum mai sunteți? Pentru astăzi vi-am pregătit un articol din categoria „Cartea săptămânii”, cu toate că știu că nu vă omorâți după un asemenea articol, dar mie-mi place să vorbesc despre cărțile de beletristică pe care le mai citesc, așa încât mai suportați-mă până închid blogul sau până mă las de acest tip de articole.
Pentru astăzi mă gândisem să vă scriu despre cartea „Crăciunul lui Poirot” de Agatha Christie, dar apoi m-am gândit că ar fi mai ok să vă scriu despre acea carte în perioada Crăciunului 2016, așa încât astăzi vă voi vorbi despre a doua opțiune pentru acest articol pe care o am în minte, și anume „Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, un foarte frumos volum de povestiri al lui Eric - Emmanuel Schmitt.
Cu Eric - Emmanuel Schmitt nu este prima mea întâlnire, am mai citit anul trecut și „Domnul Ibrahim și florile din Coran”. În plus, în ultima clasă din liceu, am făcut ore de filosofie, iar profesoara ne ceruse să citim măcar o carte dintr-o listuță dată de dânsa, iar cartea pe care-am citit-o anul trecut era și ea pe listă. Țin minte că citisem două cărți pentru materia respectivă, ambele cu o tematică mai mult sau mai puțin orientală, una de Hermann Hesse și cealaltă de Marguerite Yourcenar.
Cartea de față este un volum de povestiri scris de Eric - Emmanuel Schmitt. Fiecare povestire este creată în jurul unei ipostaze a sufletului feminin. Una dintre cele opt povestiri care formează volumul a fost și ecranizată în 2006, fiind vorba de „Odette Toulemonde”.
Sinceră să fiu, unele dintre povestiri mi-au plăcut mai mult ca altele. „Wanda Winnipeg”, „Intrusa”, „Falsul” și „Totul pentru a fi fericită” mi-au plăcut enorm de mult, mi se pare că le-au pus în umbră pe celelalte patru povestiri. O femeie parvenită prin căsătorii se reîntoarce în orașul de baștină rememorându-și „prima poveste de dragoste trăită”, o parte dintre manifestările sindromului Alzheimer sau o perspectivă asupra sindromului respectiv, una dintre abordările adulterului și o abordare a impotenței feminine sunt ideile esențiale ale celor patru povestiri care m-au captivat atât de mult.
N-o să vă mai spun în continuare ce și cum cu povestirile, îmi place să vă las pe voi să le găsiți farmecul, dar fiecare dintre cele patru favorite are câte ceva care m-a marcat sau pur și simplu mi se par formidabile, mi-aș fi dorit ca și ultimele patru să mă fi încântat la fel de mult.
„Cea mai frumoasă carte din lume... are grația și forța vizuală ale marilor texte literare.”
Lire
„Fiecare dintre povestirile acestui volum pune în lumină, cu un lirism de o prospețime unică, o ipostază a sufletului feminin.”
L'Express
„Schmitt e un povestitor înnăscut, care are harul de a depăna istorii aparent simple, ce conțin însă o adevărată filosofie de viață.”
La Libre Belgique
„Aceste superbe povestiri ne amintesc de Maupassant prin linia narativă, finalurile neașteptate, umorul sarcastic și pătrunderea psihologică.”
Kirkus Review
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu