Hello! Cum mai sunteți? Cum vi-a fost săptămâna? Sper că sunteți ok.
Nu știu cum e situația voastră, dar eu știu sigur că am dermatită seboreică de foarte mulți ani, situație confirmată de către un dermatolog. La mine se manifestă prin mătreață, mâncărimi și iritații, nu doar pe scalp, dar și pe zona sprâncenelor sau lateralele nasului. Și ca ne lămurim încă de pe acum, dermatita seboreică, o dată ce ai avut prima criză nu mai scapi de ea până la moarte, singurul lucru pe care îl mai poți face este să înveți să trăiești cu ea pentru a-ți îmbunătăți viața.
Prin decembrie anul trecut, mi-am cumpărat două șampoane anti-mătreață la distanță de câteva zile unul de altul. Al doilea este acest Clear, primul fiind șamponul Schauma de față. Ceea ce m-a determinat să cumpăr acest Schauma au fost două motive: are acel ingredient anti-mătreață mult căutat, și anume zinc pyrithione, iar al doilea motiv este prețul, pentru 400 ml am dat undeva la 12 - 13 lei, în condițiile în care Clear sau Head & Shoulder costă undeva la 20 - 22 lei pentru aceeași cantitate de produs, ceea ce mi se pare mult prea mult. Acest șampon Schauma, teoretic fiind targetat pentru bărbați (de parcă doar ei ar avea probleme cu mătreața intensă, nu-i așa?) are un parfum destul de masculin, dar nu mă deranjează deoarece nu persistă deloc pe păr.
Ce nu mi-a plăcut la produs este faptul că nu prea am observat rezultate. Nu cred că e un produs rău, doar că pentru mine s-a dovedit a fi mai degrabă un produs de întreținere și nu unul neapărat anti-mătreață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu