Hello! Cum mai sunteți? Sper că sunteți cu toții bine. În ultima vreme am devenit nostagică, îmi cam vine să recitesc cărțile pe care le-am citit deja sau să revizionez filme pe care deja le-am văzut, sau, chiar mai rău, să continui să consum seriale care nu mă prea pasionează. Sper să ies din spirala asta și să mă bucur de noutăți, mai ales că în ultima perioadă am reușit să-mi dau peste cap rău de tot programul de somn, ceea ce nu mă încântă prea tare (nu c-aș fi eu reo mare amatoare de vreo rutină „normală” de somn).
Istoria celor trei muchetari este una destul de interesantă și încâlcită în cazul meu, sinceră să fiu. Nu știu exact dacă a început efectiv cu o tentativă eșuată de a citi „Vicontele de Bragelonne” sau efectiv cu ecranizarea din 1993. Cert îi că filmul l-am văzut spre sfârșitul clasei a treia (precoce, vă înțeleg pe unii) ceea ce se întâmpla în prima jumătate a lui 2002, iar de atunci am cam pus întrebări pe acasă iar situația făcea să se găsească în casa bunicilor cartea, prin urmare am devorat universul respectiv. Nu știu exact ce m-a atras la carte, felul în care D`Artagnan evoluează, felul în care Athos trece peste tot ce i-a scos viața în cale? Cert e faptul că am mai devorat câteva cărți din acest univers plus câteva adaptări cinematografice ale cărților. Dar asta nu a fost chiar totul, defapt e doar o mică părticică. Căci cartea mi-a deschis apetitul pentru lectură așa cum cadrele didactice nu au reușit niciodată (să vă explic că nici până acum nu am citit vreodată „Robinson Crusoe”, deși am primit cartea drept premiu în 2001 la sfârșit de clasa a doua?).
Aș recomanda cartea tuturor pasionaților de beletristică de aventură sau care au o înclinație către cultura franceză. Mie categoric mi-a schimbat viața și de accea și-a făcut loc în topul celor 10 cărți pe care le recomand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu