joi, 21 aprilie 2016

Top 5 seriale preferate

        Hello! Cum mai sunteți? Articolul acesta e scris aseară, pe la 21 jumătate când deja nu mai puteam de somn și oboseală, nu știu de unde le am iar niște vecini nu m-au lăsat s-adorm pe la orele 20 așa încât m-am sculat din pat să mai încerc să fac ceva din lungul șir de lucruri neterminate sau nefăcute pe care-mi propusesem să le fac ieri.

        Pentru azi vi-am pregătit o mică listucă cu serialele mele preferate din această perioadă, deși veți vedea că nu toate sunt chiar seriale propriu - zis.

Locul 5: Naruto
         Cred că această opțiune denotă copilul care mai există în mine, o amintire a ceea ce-am fost cândva, în școala generală. Un argument logică pentru care să-mi placă această serie manga nu vă pot da, cert îi că-mi place.
        În cât mai puține cuvinte posibile, această manga este povestea unui copil - adolescent - adult pe nume Naruto (este personaj eponim, adică dă titlul „operei”) care visează să devină conducătorul propriului sat, Konoha (sat militar), pentru a se face remarcat de către cei din jurul său, deoarece pe lângă faptul că e orfan, este și marginalizat de către săteni deoarece are închis în el un demon.



Locul 4: Dog Whisperer
        Știu, e doar o amărâtă de emisiune despre dresajul câinilor, dar chiar îmi place ideea emisiunii dar şi metodele dresorului Cesar Millan. Să îi urmăresc emisiunea e unul dintre cele mai calmante lucruri pe care le pot face.
        Tema emisiunii este reprezentată de dresajul animalelor și consilierea psihologică a proprietarilor de câini de către dresorul Cesar Millan, care este solicitat în tot felul de cazuri cu câini și stăpâni care au comportamente nelalocul lor.



Locul 3: Hawaii 5.0. varianta din 2010
        Cum puteau să-mi lipsească chestiile polițiste din acest top? Încă-mi amintesc cum mi-am format un preconcept negativ despre serial în momentul în care au apărut primele reclame la serial pe AXN parcă. Mi-a trebuit o perioadă să trec peste acest preconcept, și am reușit datorită mamei care se uita ea la serial și-am început să-l urmăresc împreună cu ea.
        Nu am văzut toate sezoanele care au apărut, dar din cât am văzut până acum, este vorba despre multe cazuri tratate de către echipa specială Hawaii 5.0., cazuri care se împletesc cu probleme personale ale componenților, cu schimbări de colectiv etc. O poveste polițistă destul de tipică după părerea mea.



Locul 2: NCIS: Los Angeles
        Din toate seriile de NCIS, această variantă îmi place cel mai mult, deși abia am început să o urmăresc de la început, căci nici nu știu cu ce sezon am început urmărirea pe AXN, cert îi că Kensi și Deeks erau deja parteneri.
        La fel ca în cazul precedent, povestea multor cazuri rezolvate de către o echipă mai clandestină dar totuși legală a cărei scop este prinderea diverșilor răufăcători, criminali (internaționali chiar) etc.

 


Locul 1: Arrow
        Ei bine, cred că nu vă surprinde alegerea făcută, mereu mi-au plăcut seriile cu super - eroi și chestiile astea la limita copilăriei / adolescenței.



6 comentarii:

  1. Tu dormi de la opt? Si te superi la noua jumate si scrii pe blog? Eu am si uitat cum e sa adormi inainte de 12. Ar trebui sa imi schimb obiceiul dar chiar serialele prezentate de tine sunt de la ora 9 jumat pana la 11...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am obiceiul de a dormi de la 1 la 10 și ceva momentan... Ieri am avut o pasă din aia tâmpită că la ora 19 eram atât de obosită mai ales psihic încât chiar aș fi avut nevoie de un somn bun.

      Cât despre seriale, eu le vizionez pe net, prefer să le am la dispoziție când am chef, nu stau la cheremul canalelor de televiziune...

      Ștergere
  2. Eu am in topul preferintelor vreo 10 seriale,rintre ele se numara si Arrow, e fain filmul..dar mai am si vampire diare,walking dead, shadowhuters, sleppy hallow si lista poate continua :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie nu-mi place ecranizarea dupa Vampire diaries, desi cartile sunt decente.

      Ștergere
  3. eu la momentul actual mai urmaresc tha vampire diaries, supernatural, criminal minds, body of proof, grey”s anatomy si cam atat. am zis ca dupa ce termin body of proof (mai am vreun sezon jumate), o sa caut si eu ncis sau ceva de genul, cu 20 de sezoane, sa ma plictisesc de el

    RăspundețiȘtergere