Sinceră să fiu, eram aproape convinsă că voi sări de data aceasta peste postarea din categoria „Ce-am mai făcut în ultima săptămână” deoarece aveam impresia că nu voi despre ce să vă povestesc, dar meditând puțin, mi-am dat seama că, totuși, am făcut câte ceva.
În primul rând, am trecut de jumătatea primului volum al romanului „Copiii căpitanului Grant” de Jules Verne, asta după ce am abandonat „Copiii lui Hurin” de J.R.R. Tolkien, pur și simplu nu m-a pasionat cartea respectivă și am fost dezamăgită deoarece eram atâtt de sigură c-o s-o iubesc. Încep să mă obișnuiesc cu faptul că nu întotdeauna îmi aleg cărți care să mi se potrivească ca lumea, iar pe acestea din urmă mi-am propus să le abandonez căci nu-și are rostul să-mi consum timpul cu ele.
Apoi, mă tot chinui cu crearea unui ROF (regulament de organizare și funcționare) pentru o firmă imaginară de IT pe care trebuie să-l creez ca parte a unui proiect la o materie și numai nu mai reușesc să-l termin, iar asta îmi stă pe creier, dacă înțelegeți ideea.
La o altă materie am reușit să încropesc câteva pagini (vreo 3 - 4) la un referat pe care va trebui să-l aducem în sesiune, sesiune care începe în 6 iunie. Menționez că referatul acesta ar trebui să aibă minim 10 pagini de text efectiv, adică fără să punem la socoteală pagina de titlu, cuprinsul și bibliografia, dar e o dimensiune destul de rezonabilă.
Pe la masteruri am reușit s-ajung abia joi, și atunci cu întârziere, o să vă explic și asta imediat. Luni am zis că nu trec prin campus căci n-are rost deoarece îi știam năravul lui Mang de a nu da pe la ore iar la Științe n-aveam ore căci e săptămână impară când eu am liber pe acolo.
Marți nu m-am putut trezi să merg pe ora 10 dimineața la șeful de catedră de la Științe să îl întreb ce ne cere la cele două materii la care îl avem profesor la partea de curs a materiilor și aș fi putut să dau de la 12 și de un alt profesor și aș fi scăpat și de acela pentru tot restul semestrului, până în sesiune.
Miercuri, fiind 13, nu am ieșit din casă din cauza faptului că-s mai superstițioasă ca o babă, vi-o spun cu inima deschisă. Deși aș fi putut să dau de la ora 12 de șeful de catedră de la Științe, am marțea de la 10 la 12 unul dintre cursurile cu el iar al doilea îl am miercurea de la 12 la 14. Iar de la 15 la 18 aș fi avut ore iarăși cu cineva cu care n-am reușit să dau nas în nas, nu cunosc cadrul didactic respectiv. Fiind și săptămână impară, cum vi-am spus, aș fi avut de la 18 la 20 laborator cu proful care semestrul trecut la un alt laborator ne-o dat muncă în echipă și m-am trezit c-am fost singura proastă din tot anul de master de la Științe care chiar a lucrat ca să-și dea seama în sesiune că nu conta nici 0% laboratorul
Joi am ajuns după ora 16 la curso - proiect deoarece am trecut pe la Bursa Locurilor de Muncă organizată la Trade Center. La Bursă am ajuns pe la ora 15 când majoritatea firmelor își strânseseră boarfele deși ar mai fi trebui să stea până la 16 acolo. Oricum, n-am observat nicio firmă orientată strict doar către IT, iar asta m-a întristat. Plus că erau anunțate 90 de firme dar eu n-am observat mai mult de 50 de standuri nici în ruptul capului.
În schimb, sâmbătă și duminică m-am bucurat de Formula 1, sâmbătă am văzut o reluare a calificărilor, și aceea am prins-o abia prin Q2 (aproximativ a doua treime a calificărilor pentru necunoscătoare), dar au fost interesante, la fel ca și cursa de ieri, nu îmi pare rău că m-am trezit după nici 7 ore întregi de somn, îmi trebuise ceva anume care m-a trezit cu vreo oră și un pic înainte de începerea cursei și n-am mai putut adormi apoi.
Cam asta mi-a fost săptămâna, nu extraordinar de interesantă, dar am avut câteva cuvinte de spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu