duminică, 9 octombrie 2022

Cartea săptămânii #45: „Dune” de Frank Herbert


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

„Dune” este unul dintre acele universuri care m-au frapat, m-au atras ca un magnet de o lungă perioadă de timp. Îmi amintesc de fragmente din filmul vechi, cu Patrick Stewart (arhicunoscut în zilele noastre datorită interpretării profesorului X în filmele X-MEN din 2000 ), filmat undeva prin anii 80, văzute prin clasele mici (deja știam să citesc, în orice caz). După ani și ani, am intrat în posesia tipăriturii distribuite de ziarul Adevărul și m-am bucurat enorm.

Universul e destul de distopic, dar situat undeva foarte departe în viitor. Acțiunea e una străveche, e un subiect pe care l-am întâlnit și în istoria noastră reală, dar și în multă literatură, și anume lupta pentru putere și resurse ale unor familii, doar că lupta nu mai are loc în microcosmosul unei singure planete, vorbim aici de un întreg univers cu foarte multe planete locuite de oameni ca și noi.

Mă bucur că am avut oportunitatea de a citi această carte, deși e lunguță, versiunea Adevărul fiind împărțită în 2 volume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu