luni, 13 februarie 2017

Review: Cien Eye Make-up Remover


       Hello! Cum mai sunteți? E data de 13, sper să nu-mi aducă ghinion nici mie personal, nici acestei postări. Știu, sunt prea superstițioasă, dar asta este, face parte din cine sunt.
      Pentru astăzi mi-am propus să vă scriu câteva cuvinte despre demachiantul pentru ochi de la Cien pe care l-am cumpărat chiar în ultima zi a lui 2016, din Lidl. Produsul vine ambalat într-un ambalaj clasic Cien, din acela cu pompiță, cum sunt dizolvantele pentru lacul de unghii sau loțiunile tonice. Sincer, nu aș fi avut neapărată nevoie de demachiantul ăsta deoarece aveam micelara marca proprie Auchan, dar îmi doream un asemenea recipient pentru a transfera respectivul produs.
    Demachiantul are 150 ml și este incolor (sticla are nuanța aceea interesantă de verde), dar parfumat. Se laudă c-ar fi bun inclusiv pentru demachierea machiajului rezistent la apă și c-ar avea extract de lotus și mătase. N-am nimic rezistent la apă pe ce să-l testez, dar parcă mă ustură puțin ochii de la produs.
    Iar la capitolul cât timp te-ar ține un flacon de 150 ml, pe mine cred că mă ține cam o lună cantitatea asta dacă nu mă machiez complet (adică fără fond de ten / bb cream / cc cream), altfel cred că în 2 săptămâni ar fi gata.
      Nota mea pentru produs e 8 / 10.

2 comentarii:

  1. eu am avut un tonic de ei cu sistemul asta de dozare, dar si-a dat duhul repede :( pacat, pentru ca produsul era ok!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite, am avut 2 tonice, 1 acetona si demachiantul asta si niciunul nu m-au dezamagit la sistemul de dozare. Plus o acetona a mamei si nici aceea nu a dezamagit.

      Ștergere