vineri, 3 februarie 2017

Review: Balsamul de păr schauma Mirror Gloss 24h


        Hello! Cum mai sunteți? Dacă tot vi-am povestit acum 2 zile despre un șampon, m-am gândit c-ar fi foarte frumos să continui cu un balsam de păr ca continuare. Promit ca de data asta să fiu mai pozitivă.
      Mi-am cumpărat acest balsam de păr cam pe la sfârșit de noiembrie, început de decembrie din Carrefour-ul din Lotus, care își dorea (încă habar n-am sigur de ce) să se scape de niște flacoane de balsam de păr schauma și le scoseseră la 3 lei bucata. Marea lor majoritate erau pentru păr vopsit, excepție flaconul de față și cred că încă vreunul. Pe atunci încă nu-mi erau bine puse la punct planurile de a mă vopsi pe păr, dar știam că nu prea mai aveau acest gen de balsam de păr clasic așa încât l-am ales pe ăsta, dacă tot era la doar 3 lei și știu că balsamurile de păr schauma nu-s chiar de lepădat.
      Balsamul acesta nu mi se pare c-ar contribui la efectul de strălucire al părului, dar nici nu l-am cumpărat pentru așa ceva. Descurcă binișor părul și-l înmoaie cât de cât, deci din punctul meu de vedere își face treaba pentru care eu l-am luat. Și pentru 3 lei, și-o face foarte bine zic tot eu. Prin urmare nu-mi pare rău că l-am cumpărat și nu l-am ignorat în defavoarea unuia de la Cien.
       Are de la mine o notă de 10 / 10.

2 comentarii:

  1. n-am incercat pana acum produsele schauma, desi alternez cat pot de mult! dar la capitolul balsamuri...raman la kallos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sampoanele imi cam fac matreata dupa 3 - 4 saptamani de utilizare exclusiva, dar balsamurile sunt destul decente.

      Ștergere