Hello! Cum mai sunteți? Pentru mine a venit această duminică cu o nouă cursă de Formula 1, mai sunt doar 5 curse fără aceasta, mă întristează acest lucru deși înțeleg că și acei oameni au nevoie de un răgaz, mai ales tehnicienii.
Pentru astăzi m-am gândit să vă spun ce cosmetice mi-au plăcut cel mai mult în luna septembrie, nu am inventariat toate cosmeticele utilizate, nu am înșirat goliciunile sau alte cele.
Luna aceasta m-am delectat atât cu lucruri vechi și cunoscute cât și cu lucruri nou - descoperite, voi încerca să scriu măcar couă - trei cuvinte despre majoritatea dintre ele.
Balsamul de păr Cien Repair & Care l-am cumpărat puțin după mijlocul lunii, l-am folosit de vreo 3 ori până acum dar e chiar super.
Antiperspirantul B.U. in action Sensitive e o cunoștință veche de vreo doi ani, protejează chiar foarte bine doar că nu sunt fana parfumului de liliac, așa mi se pare că miroase produsul.
Gelul de duș Aile Vitality e luat pe un preț de tot râsul, sper să vă povestesc mai multe duminica viitoare, m-a uns pe suflet cu parfumul lui în luna ce tocmai a plecat.
Crema de picioare elmiplant smooth feet a fost faină, acționează bine și miroase demențial a mentă.
Săpunul Dove Cream Oil a fost o descoperire interesantă, am profitat de o ocazie de a-l achiziționa, e aproape super, doar că-mi usucă fața oribil, l-am folosit doar pe corp.
Șervețelele intime Caterine le-am folosit pe post de șervețele umede normal, au fost o descoperire ok, probabil vor mai fi reachiziționate.
Crema de picioare Gerovital Happiness cu extract de caise a fost iarăși o „bombă” faină în septembrie, vi-am povestit și vinerea trecută puțin, probabil vă voi povesti și duminica viitoare despre ea puțin.
Cam acestea au fost preferatele lunii septembrie, nu sunt decât produsele care chiar mi-au plăcut și m-au uns pe suflet, ca să zic așa.
Da, balasmul e excelent! L-am folosit si eu. Nu mai folosesc Dove de doi ani. Ma bine ma spal cu sapunul bunicii, ala facut in casa cu soda.
RăspundețiȘtergerenu știu ce să zic de săpunurile acelea, am așa o reticență legate de ele... oricum, nu mai are cine să mi lefacă, din păcate
ȘtergereCream Oil miroase demential 😉
RăspundețiȘtergereA fost și el ok, păcat că nu s-a-nțeles și cu madame fața mea.
Ștergere